În Brumărel

(Poveste rimată)

Veselă e toamna mea,
Şi senină şi candidă,
Cronţ! prin frunze şi-o omidă,
Lângă puiul ce dormea.

Greierii s-au derutat,
Au ieşit cu mic cu mare,
Şi c-un iz de supărare,
Locul şi l-au disputat.

Apoi au decis blajini,
Să rămână în trifoi,
Cu trei partituri pe foi,
Cântă. Niscai rădăcini,

De uimire s-au uscat,
Şi un brusture cu bască,
Se foieşte moale, cască,
Şi-a rostit: "Mare păcat...

Încă-i cald, ba şi furnica,
Mai adună câte-un bob,
Sforăie şi-un nor neghiob,
Cântă-n ram şi păsărica..."

O albină în bumbac,
Găsind flori întârziate,
Colorate, variate,
A pus tot nectaru-n sac.

Spre poiană, transpirat,
Un gândac pasiv şi moale,
Rotofei, picioare goale,
Gângăveşte supărat:

"Nu mai ştiu, căci am dormit,
O fi toamnă sau e vară?
Totuşi frunzele gravară
Câmp şi deal... par aiurit..."

Mic, elastic, sperios,
Şoarecul în blana sură,
Trecând peste arătură,
Ia răspuns politicos:

"Toamnă e, da mi-a spus vântul,
E secret, da mor de-l ţin!
Că-s zile ce-i aparţin
Verii. Am trădat cuvântul...

Cică-n august, toamna-soră,
I-a dat zile cu-mprumut.
Trebuie să mă strămut
C-am dat vestea cam sonoră...

Vântul bate mâniat,
A desprins frunza din ulmi,
Şi le duce peste culmi,
Că află imediat.

"Am crezut că eşti discret,
Însă m-ai dezamăgit,
Eşti un şoarec zăpăcit,
Nu ştii să ţii un secret!"

Toamna pe un moviloi,
Îi punea lui Brumărel,
Căciuliţă, pieptărel,
Că era precum un sloi.

Brumele, nu se dezmint,
I-au pus genelor, argint.

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai Septembrie ca oricând

Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veşminte,
Şi parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.

Cad şi frunzele, bate şi vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.

Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar şi pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi şi noi.

Septembrie mi-a uscat şi rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Şi acum vântul mă împinge de la spate.

Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Şi mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna pe perete

Cade toamna pe perete
Cade toamna azi pe mână
În picaj ca un egrete
Crengile doar să rămână

Vine toamna în izvor
Vine toamna peste ape
Şi ne prinde c-un fior
Şi cu frunze în ochi sapă

Totul a îngălbenit
Chiar şi mersul deoparte
Umblă iată încâlcit
Dor de vară să ne poarte

Şi pădurile s-au copt
Şi de umbre şi de paşi
Acum sunt ca un compot
Mai pe jos să nu te laşi

Bate vântul crengile
Frunzele doar au plecat
Să umple izvoarele
Vara ce ne-au stâmpărat

Astăzi iată cum sunt lipsă
Pomii şi copacii-s goi
Căci viaţa în eclipsă
A primit un iz de ploi

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi de toamnă

(La toamnă, când frunza va îngălbeni...)

La toamnă, când frunza vă îngălbeni,
Când pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni,-
Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cândva,
Târziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna.

Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus,
Când vântul va boci, din nou, la cei de jos, la cei de sus,-
La geamul tău, în spaima nopţii, ca un prelung final,
Voi repeta că anii trec mereu mai greu, şi mai brutal.

Va bate ploaia... şi târziu, la geamul tău voi plânge-ncet...
Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, -
Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus...
În toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vant

Toamna a ţipat cu un trist accent,
Văzul cade neatent,
Vântul sună lemnăria,
Bate gol, în poloboace, butnăria.
Lângă uşă frunzele s-au strâns.
De departe vin ecouri vechi de plâns,
Brumă, toamnă literară,
Pe drum prăfăria se duce fugară.
Şi-am stat singur supărat
În zăvoiul decadent,
Şi prin crengile-ncâlcite mi-am notat
Versuri fără de talent.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

E miez de toamnă

E miez de toamnă în calendar,
Fierbe vinul în butoaie.
Şi din cer iar şi iar
Cad stropi reci mărunţi de ploaie.

E miez de toamnă în calendar.
Şi vântul bate ba mai încet, ba mai tare
Cad frunzele de pe copaci,
Cum se rup filele din calendare.

E miez de toamnă în calendar,
Dar se mai aud cum păsările cântă
Şi crizantemele au înflorit iar,
Toamna seamănă cu o mamă blândă.

E miez de toamnă în calendar
Şi fierbe vinul în butoaie.
Pentru fiecare gospodar,
Toamna este o bucurie mare!

poezie de Vladimir Potlog (4 octombrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

E toamnă în viaţă, în noi
E toamnă pe cărare,
Afară plâng a nevoi
Doi puişori de floare.

La geam cântă vântul,
Toamna este tristă,
În buzunar la mine
A ruginit o batistă.

O toamnă e şi viaţa,
Căci moare agale
În fiecare dimineaţă
Răsăritul de soare.

Iarăşi ploi, iarăşi frig,
Vântul e profetul
Omul pare acum mic
Şi supărat bietul.

Convoiul de păsări
A inundat zenitul,
Etern rămâne cerul
Şi soarele necăjitul.

Nu ştiu ce se-ntâmplă,
Toamna asta doare,
La mine pe tâmplă
Părul a albit tare.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o lacrimă de nor

Sus, pe-o lacrimă de nor,
Pufos, moale, insonor,
Cerne iarna, gospodină,
Ghemotoace de lumină.

Răbdătoare, harnică,
Răsfiră că-i darnică,
Stele de argint, cuminte,
În trei straturi de veşminte.

Cerne printr-un ciur enorm,
Delicat şi uniform,
Însă vântul, ce năduf!
Ia din fulgi, pune-n burduf,

Şi-a venit şi-a răsturnat
Peste deal şi l-a ornat
Cu ce-a strâns din veşnici zboruri,
Vâj! prin albele decoruri.

S-a uitat iarna cruciş...
Vântu-i face fulgii, "griş",
Şi a bombănit o vreme,
Apoi s-a culcat devreme.

Pe o lacrimă de nor,
Doarme iana-n vânt sonor.

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnele zdrelite

Toamna mi-a cărat în cârcă verile înspre apus,
Că sunt multe sau puţine... să decidă Cel de sus;
Prin înnegurarea zilei şi prin nopţi prelungi şi oarbe,
Şi le-ascunde în rugină şi din energii le soarbe.

Uite că le-a vlăguit! Resemnate în paloare,
Azi mă caută cu patos, doar să-mi dea niscai culoare,
Însă m-au pierdut prin frunze, brume şi vârtejuri fade,
Ce mă învelesc în toamne şi-mi plâng ochii în cascade.

Mă debarasez de frunze ce-mi acoperă din chip,
Şi văd numai zile reci, nu mă sperii şi nu ţip,
Le ador ca pe copiii ce-ar fi vrut să le fiu mamă,
Da mă cert că am doar unul şi-aş putea să scriu o dramă...

Toamna mi-a cărat hoţeşte sufletul ce-i ciopârţit,
Nu s-a mai întors fărâme... o fi singur şi sluţit,
Şi l-aş mângâia, l-aş coase şi pansa în taină mare,
Însă l-am găsit în mine, oscilând, da în picioare.

Şi îl mângâi ca o mamă ce-ar fi vrut copii, un lot,
Da în toamnele zdrelite e târziu şi nu mai pot...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog la rece

ce vară de toamnă e-afară
octombrie
octombrie peste tot
şi-un pic de noiembrie pe-alocuri
pe trotuare şi-n bălţi

şi vântul?

şi vântul e-nceput de colinde

şi plaja?

adună turiştii în snopuri

ciudat
mă trezeam în poveste
septembrie totuşi nu este...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adierile de toamnă

Peste mica mea livadă
îmbrăcată ca o doamnă,
Brumele încep să cadă,
semn că vine mândra toamnă.

A căzut din pom o poamă,
lângă ea o frunză moare.
Adierile de toamnă
dau grădinilor culoare.

Alte frunze ce-s surori,
nescuturate de vânt,
Cad şi ele peste flori
aşternute la pământ.

Mărunt se scutură un nor
peste frunzele căzute.
Coboară iarna-încetişor
de pe crestele de munte.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul toamnei pierdute

Vântul bând, îmi dă de veste,
Toamnă, toamnă din poveste,
Cu alaiul tău de frunze,
Te apropii de sfârşit.

Ştiu, iarnă, c-ai să vii curând,
Aud pomii, suspinând,
Vântul blând îmi dă de veste,
Toamnă, toamnă din poveste.

Îmi dăruieşti fericirea ninsorilor târzii,
O mână ce-mi întinzi, o rugăciune,
E visul alb şi cald de împlinit,
Iubirea-i ce ţi-o port la infinit,
Vântul blând îmi dă de veste.

rondel de Dan Coblis din Nuanţe de alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarăşi toamnă peste toamna mea

Simt o picătură, m-a lovit pe frunte,
O simt atât de rece şi de grea,
Urmează alta, alta şi mai multe,
E iarăşi toamnă peste toamna mea.

Şi aş fi vrut s-o rog să nu mai vină
Şi aş fi vrut prin verde să mai stau,
Să mai amân ce ploaia îmi adună,
Înlăcrimate clipe şi eu nu le vreau.

E iarăşi toamnă şi o văd pe frunze,
Copaci-şi scutură poveşti de ieri,
Mi-e frig şi simt că toate sunt lăuze,
Puţine flori rămase se-ascund în seri.

Simt picături, urmează dese, multe,
E toamnă iarăşi peste toamna mea,
Trecute primăveri de-acum sunt amintite
De albe nopţi, căzându-mi azi o stea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a făcut seară

s-a făcut seară,
a apărut o lună spălăcită,
pe stradă latră un câine,
două femei se grăbesc acasă,
ochii mei se iau după ele,
balcoanele-mi cad în cap,
în toamna asta s-a zăpăcit lumea,
încerc să mă agăţ de ceva
să nu cad şi eu în zăpăceala asta,
zidurile blocurilor tac,
a încremenit totul în jurul meu,
dorurile mi s-au culcat pe-o buză de plai,
mi-e dor de iarbă,
să mângâi mânjii când pasc,
îmi vine în minte,, seara pe deal",
dar buciumul nu mai sună,
,, unde eşti copilărie cu pădurea ta cu tot"?
am uitat că e toamnă,
mă împiedic de nişte frunze bezmetice,
toamnă bacoviană, îmi zic,
un an suprarealist cu oamnei afiş,
în arena circului saltimbancii şi oamenii zburători
fac istoria, umplu aerul cu nişte ţipete stridente,
o toamnă cu frunze ca blana de cobalt,
din cer cad ceşti de cafea sparte,
Dante a descoperit commedia
în văile raiului,
eu aş picta altfel paradisul,
cu oameni goi,
destrăbălându-se cu bacantele lui Nero,
într-o natură rococo prin palatele romane.
oraşul serenissim visează,
muzica absurdă a nopţii
scrâşneşte şi atârnă de umărul meu.
în acestă tăcere obsedantă
frunzele clătinate de vânt plâng
pe-o melodie de Vivaldi...

cănd eram copil locuiam într-o casă la ţară,
dincolo de ea era un imens loc viran
năpădit de lăstar şi iarbă mare,
mereu mă întrebam ce-o fi dincolo,
când m-am făcut mare am văzut că dincolo
era viaţa colorată în culorile curcubeului,
acum poezia îşi abandona scheletul şi se bălăngănea în aer,
ca buddha, ca rimbaud sau shakespeare,
nu mai ţinea cont de cauză şi efect,
lipsa cauzei şi-a efectului nu mai conta...

s-a făcut seară,
eu tot mai clămpănesc a filozofie,
încă n-am ieşit din labirint,
delicii de azur stins pe coline,
ştiu, am iubit pe furiş şi, fiind singur,
nu m-am putut vindeca
de-atâta bucurie într-o fărâmă de timp.

aşa începe toamna,
frunzele zumzăie uscat
şi rumoarea luminii ne urmăreşte
sub formă de dune sau năluciri
şi se întâmplă ca la căderea nopţii
ziua să se prefacă-n intangibil,
greierii să cânte şi trenurile să treacă pe lângă noi...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (3 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când berzele pleacă în august

Berzele se-adună-n stoluri şi fac roată peste sat,
Se-vârtesc ca într-o horă, parcă inspectează locul
Şi planează-n rotocoale, apoi din aripă bat,
Bat cu aripile-n aer săgetând spre sud cu ciocul.

Şi-au luat cu ele puii care-ades se pierd de stol,
Câte una se întoarce ca un ghid şi îi adună,
Stolul îi îmbrăţişează şi îi prinde-n rotocol
Şi trec dincolo de zare, peste dealuri, împreună.

Nu e toamnă, nu e vremea, vara este încă-n toi
Zborul lor spre alte ţărmuri lasă semne de-ntrebare
Cine, ce nu le mai place, de ce pleacă de la noi?
Lasă pe pământ doar umbra şi se pierd în depărtare...

Mă cuprinde o tristeţe când văd berzele plecând,
De sub gene se prelinge câte-un strop mărunt de rouă
Fiindcă ştiu că după ele mă vor părăsi curând
Mierla şi privighetoarea... şi mai ştiu că toamna plouă...

Şi vin vremuri de restrişte, vin cu ceaţă şi cu vânt,
Vin cu burniţe şi brumă, nopţi şi zile friguroase
Care-alungă zbor de fluturi şi al păsărilor cânt,
Vin cu frunze ruginite, flori uscate... şi angoase...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minuni de toamnă

Era un liliac ciudat, se pare,
Departe de drumeaguri şi poteci,
Ferit de vreo privire, sau de soare,
Lovit ades de-ale catalpei teci.

În primăvară a-nflorit devreme
S-a bucurat un timp chiar de belşug
De raze, apă... n-a avut probleme,
Iar noaptea adormea uşor, sub crug.

Cu florile prin jur împrăştiate,
Părea că e un Rai, un Paradis,
Departe de cărările umblate,
Văzute doar de muze, sau în vis.

În vremea cea toridă de-astă vară
Nu s-a mai bucurat, şi-a suferit,
Căci frunzele ce-au început s-apară,
Creşteau şi peste el şi l-au umbrit.

Curând, în toamnă, sub o ploaie rece
Umbrela cea din frunze s-a mai rupt
Şi, în sfârşit, lumina poate trece
Şi-o poate savura neîntrerupt.

Acum se poate întâmpla minunea,
Şi iată: liliacul a-nflorit,
Sfidând, cumva, acum, amărăciunea
Ce-o simte la copacul adormit.

E liniştit în vântul ce-l adie,
Priveşte cerul, norii de bumbac
Şi se întreabă: mâine ce-o să fie?
Căci ninge peste flori de liliac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-agită vântul

Se tânguie în veştejeală
Amurgul, vântul prin păduri,
Şi sfâşie la nimereală
Crenguţe vii şi uscături.

Se răsuceşte şi aleargă,
Şi fură aşternut de sol,
Şi toamna-şi pune pe o targă
Un pui de deal, ce-a rămas gol.

El a strigat în dezgolire,
Prin ploi iscate din senin...
Rămas confuz în răscolire,
Aşteaptă-n vers să îI alin.

Livada murmură balade,
Şi-şi leagănă cu patos, dor,
Şi pomi, şi frunze în rulade,
Ce s-au unit şi triste, mor...

S-agită vântul şi-n ţărână,
Pe sub rever de cer mâhnit,
Şi-un gard bătrân, căzut pe-o rână,
A plâns un timp... acu-i tihnit.

Pe-o lacrimă, în toamna mea,
Un vânt în frământări, jelea...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Ce s-a întâmplat şi acum o vecie;
Arar, ţine vara şi-o toamna în ea,
Muşcându-i din frunze şi melancolie.

Şi ne mai minţim, deşi frunzele cad,
(Foşneşte tăcerea prin sevele-albastre).
Că nopţile-s scurte şi zile nu scad
Şi că-i încă vară-n poemele noastre.

Şi totuşi mi-e frig şi să tremur îmi vine,
Când, plânge-un amurg peste visele mele
Şi, poate, doar faptul că nu eşti cu mine,
Îmi biciuie vara şi-o ţine-n atele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă, frunziţă scundă

Când sunt veselă, când tristă într-o toamnă ce abundă,
Ce îşi pierde ziua lungă, dintr-un veac, într-o secundă,
Şi îşi iroseşte frunza creionată în rugini,
Când un vânt cu zgomot smulge mărăcini din rădăcini.

Da îmi port în gri veşmântul cu-mprumut din bolta sură,
Şi strivesc sub talpa-mi rece - cer clemenţă - o făptură
Ce s-a pitulat plăpândă sub o frunză de arţar,
De s-a-nfiorat de spaimă şi molidul suliţar.

Nu am vrut... şi-o frunză moale mă străpunge mustrătoare,
Cu un scâncet de aramă, m-a avertizat că moare
Dacă mai înăbuş inimi mititele şi în frici...
Şi jenată mă cuprinde o durere ca de bici.

Iartă-mă frunziţă scundă, şi tu gândăcel sărmane,
Că te-am dus în veşnicie în condiţii inumane,
Iartă-mă pădure rară că ţi-am sfărâmat o frunză,
Să mă ierte cititorul dacă par de-un timp, confuză...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

Au venit zile reci,
Zile cu ploi,
Lacrimi cereşti
Au căzut peste noi...
Dirijor renumit,
Vântul ne-a miruit.
Modela pe arcuşu-nvechit,
Cu degete frânte,
Reumatice, goale,
Sentimente cu molecule de frunze
Ce cădeau risipindu-se-n noi.
Apoi violonistul
S-a transformat în cenuşă.
Dormea sub arcuşul de ploi,
În aşternutul din noi.
Buzele îi furaseră răsăritul
Şi doar urme de soare
Purtând trofeul vechiului ieri,
Colorau, înca vii,
Rapsodii de culoare.
Ne acopeream cu tăceri
Sub copaci viorii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului

E toamnă... iar vântul îmi bate
prin sufletul plin de regrete...
Tiptil, cenuşiul îmi scoate
gustul migdal, în sonete
şi printre vântoase răzbate...

Treptat gândurile plouate
se-apropie de şemineu
şi stau zgribulite, mai toate.
Grilajul de fier cade greu...
E toamnă... iar vântul tot bate....

Afară-nfundat este drumul
Pierdut în perdeaua de ploaie...
Din coş se întoarce iar fumul
şi bântuie grav prin odaie...
Din vise rămâne doar scrumul...

E toamnă... iar vântul tot bate....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!