S-a făcut seară

s-a făcut seară,
a apărut o lună spălăcită,
pe stradă latră un câine,
două femei se grăbesc acasă,
ochii mei se iau după ele,
balcoanele-mi cad în cap,
în toamna asta s-a zăpăcit lumea,
încerc să mă agăţ de ceva
să nu cad şi eu în zăpăceala asta,
zidurile blocurilor tac,
a încremenit totul în jurul meu,
dorurile mi s-au culcat pe-o buză de plai,
mi-e dor de iarbă,
să mângâi mânjii când pasc,
îmi vine în minte,, seara pe deal",
dar buciumul nu mai sună,
,, unde eşti copilărie cu pădurea ta cu tot"?
am uitat că e toamnă,
mă împiedic de nişte frunze bezmetice,
toamnă bacoviană, îmi zic,
un an suprarealist cu oamnei afiş,
în arena circului saltimbancii şi oamenii zburători
fac istoria, umplu aerul cu nişte ţipete stridente,
o toamnă cu frunze ca blana de cobalt,
din cer cad ceşti de cafea sparte,
Dante a descoperit commedia
în văile raiului,
eu aş picta altfel paradisul,
cu oameni goi,
destrăbălându-se cu bacantele lui Nero,
într-o natură rococo prin palatele romane.
oraşul serenissim visează,
muzica absurdă a nopţii
scrâşneşte şi atârnă de umărul meu.
în acestă tăcere obsedantă
frunzele clătinate de vânt plâng
pe-o melodie de Vivaldi...

cănd eram copil locuiam într-o casă la ţară,
dincolo de ea era un imens loc viran
năpădit de lăstar şi iarbă mare,
mereu mă întrebam ce-o fi dincolo,
când m-am făcut mare am văzut că dincolo
era viaţa colorată în culorile curcubeului,
acum poezia îşi abandona scheletul şi se bălăngănea în aer,
ca buddha, ca rimbaud sau shakespeare,
nu mai ţinea cont de cauză şi efect,
lipsa cauzei şi-a efectului nu mai conta...

s-a făcut seară,
eu tot mai clămpănesc a filozofie,
încă n-am ieşit din labirint,
delicii de azur stins pe coline,
ştiu, am iubit pe furiş şi, fiind singur,
nu m-am putut vindeca
de-atâta bucurie într-o fărâmă de timp.

aşa începe toamna,
frunzele zumzăie uscat
şi rumoarea luminii ne urmăreşte
sub formă de dune sau năluciri
şi se întâmplă ca la căderea nopţii
ziua să se prefacă-n intangibil,
greierii să cânte şi trenurile să treacă pe lângă noi...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (3 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce seară de toamnă

Ce seară de toamnă
are tulpini de lună
şi de rouă
iar sufletul uitat
aici
în mâinile amândouă

Ce seară de toamnă
seamănă a nemurire
mi-e dor de tine..
de ochii-mpăduriţi
cu trestiile
de astă-vară
din candela mării
de tâmpla
sărutată
în şuvoiul nopţii
aşa într-o doară

Ce seară de toamnă
în umbra ploilor
umerii gândului
leagănă
biserici de dor
Ce seară de toamnă...
Doamne
mi-e dor să mor
iar
pe pe altarul
frunzelor

poezie de Valentina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa începe toamna

aşa începe toamna
cu vânt şi cu speranţe,
la căderea nopţii
ziua se preface-n intangibil
şi eu, rival cu soarele stins,
ascult cum în crânguri
trosneşte primul ger,
învârt cuţitul ruginit în inimă
pentru a o face să înţeleagă
că nu pe tot ce pune ochii
este iubire
şi ea se topeşte încet-încet
fără lacrimi
şi eu, străin,
privesc la ea cum se mistuie.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (8 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual de toamnă

hai să ne luăm de mână şi să fugim prin toamnă
cu amintirile strânse buchet,
ne scânteiază ochii de fericire,
tu o icoană, eu un profet.
hai să ne recitim poemele vieţii
şi să ne amintim cum a fost,
să n-ascultăm ce ne spun poeţii,
noi am trăit un vis la restant-post.
tu veneai de departe, din visele mele,
erai iluzia ce mi-o doream,
eu veneam de neunde, din gânduri rebele,
din lumea de vise ce mi-o cream.
deschide întâiul poem al dragostei noastre
acum când toamna hoinăreşte prin noi,
şi udă cu lacrimi o floare din glastre,
nostalgice gânduri prin vânturi si ploi...
saturn îmi trecuse prin zodie viaţa
şi cripta din mine privea către cer,
natura, săraca, schimbase iar faţa
şi eu, făt-frumosul, veneam să te cer.
deşi era toamnă, o toamna de vise,
stele si lună si cerul rebel
dansau printre noi ca dulci paradise
când ţi-am pus pe deget primul inel.
am uzurpat totul în toamna aceea
şi m-am ascuns în inima ta,
atunci am văzut ce-nseamnă femeia,
ce patimi şi vise ascunde în ea.

sună timpul a iarbă de toamnă,
trupurile noastre pierdute-n candori,
s-au ridicat a nu ştiu câta oară,
prin universul plin de stele si sori.

hai să ne luăm de mână, iubita mea doamnă,
aşa ca nebunii pe scări de mătase,
să facem din vise poeme de toamnă
să urcăm către ceruri prin ploi si vântoase...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (11 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

Peste iazul de sub sălcii
Cocorii au pleca în bejenie,
Seara stelele s-au adunat la vecernie.

Peste mormintele noastre
Fruntea sfărâmată a serii
Ne-aduce aminte de zilele învierii.

Peste zidurile albe ale cetăţii
Sub arcuri de gânduri
Urcăm călători spre miezul nopţii.

Cade purpura nopţii peste tot,
Fruntea înnoptează sub clarul de lună,
Doamne, ce toamnă nebună...

Semne, gânduri şi stele se-ascund rebele
În iazul de sub sălcii adormit,
Doamne, ce mult te-am iubit!

Peste deal s-a făcut toamnă,
Peste suflet primăvară,
Peste gândurile mele
Trece-un cârd de rândunele,
Unde fugi, Doamne, cu ele?...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tot mai toamnă

E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vişini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămaşă uitată în cuier.
Liniştea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.

Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Şiroaie de ploaie se scurg pe străzi
Lacrimi din cer pe geam poţi să vezi
O seară de toamnă în negru pictat
Felinarul din stradă e galben voalat

Umbre de oameni ce par a mai fi
Iubito, eu încă aştept să îmi vii
Am hainele ude şi ploaia nu trece
Melancolie, e trist, mi-e sufletul rece

Mă uit afară cum vântul tot bate
Copacii ce plâng la frunzele moarte
Un câine în zdrenţe ce latră a pustiu
Unde mă aflu, ce fac, chiar nu ştiu

Se aud sirene, mai trece o ambulanţă
Un drum poate fără de speranţă
Un biet suflet ce a trecut prin viaţă
Ca seara asta cu ploaie şi ceaţă
 
Departe se aude o voce ce strigă
Sunt doi beţivani ce trag de o sticlă
În urmă rămâne doar fum de ţigară
Sunt uzi până la piele, ce frig e afară

Pe-ntuneric păsări plutesc într-un zbor
Iubita mea în seara asta mi-e aşa de dor
La tine de aş mai putea s-ajung ca gândul
Prieten m-aş face chiar şi cu vântul

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar în frunze

e toamnă iar în frunze
în zbor de cocori
e toamnă până în suflet
şi în petale de flori
e toamnă în dimineţi argintii
în firul de iarbă pârjolit
e toamnă când nu mă ştii ce e visul
sau să mai crezi
când ziua parcă e roasă
şi cerul coboară pe la amiezi
de simţi cum te apasă
te apasă....

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu Toamna

Bun găsit, iubită toamnă,
Muză tristă, blândă doamnă,
Ai umblat mult, îmi pari obosită,
Mereu ajungi la mine ruginită.

Nu-ţi fie ruşine aşează-te la masă,
Lasă-ţi frunzele, simte-te ca acasă,
La mine e puţin dezordonat,
E la fel ca în Noiembrie, când ai plecat.

Tare dor mi-a fost de tine,
Eşti tot tu, adică plină de mine,
Ce îţi mai fac frunzele, ploaia şi văntul?
Vorbeşte încet, să nu ne audă trecutul.

Lasă-ţi frigul rogute-n cuier,
Porneşte vântul să ne cânte din fluier,
Îţi fac şi o cafea, fără zahăr, fără lapte,
O savurăm la fel, ce gusturi asortate!

Vorbeşte-mi, ce ai mai făcut?
Săraca cerneală, cât a mai tăcut...
Se uita după tine seara la geam,
Dar era doar Martie şi eu te aşteptam...

Dă-mi voie să-ţi ţin norii grei,
Cred că ai obosit plimbându-te cu ei,
Ochii-s tot de gheaţă, neschimbaţi,
Ca şi ai mei de altfel, zici că suntem fraţi.

Mi-ai făcut urme de ceaţă prin casă,
Fără griji, dispar când soarele o să iasă,
Acum, mă bucur doar că te privesc,
Am atât de multe să îţi povestesc...

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (25 august 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Brumărel

(Poveste rimată)

Veselă e toamna mea,
Şi senină şi candidă,
Cronţ! prin frunze şi-o omidă,
Lângă puiul ce dormea.

Greierii s-au derutat,
Au ieşit cu mic cu mare,
Şi c-un iz de supărare,
Locul şi l-au disputat.

Apoi au decis blajini,
Să rămână în trifoi,
Cu trei partituri pe foi,
Cântă. Niscai rădăcini,

De uimire s-au uscat,
Şi un brusture cu bască,
Se foieşte moale, cască,
Şi-a rostit: "Mare păcat...

Încă-i cald, ba şi furnica,
Mai adună câte-un bob,
Sforăie şi-un nor neghiob,
Cântă-n ram şi păsărica..."

O albină în bumbac,
Găsind flori întârziate,
Colorate, variate,
A pus tot nectaru-n sac.

Spre poiană, transpirat,
Un gândac pasiv şi moale,
Rotofei, picioare goale,
Gângăveşte supărat:

"Nu mai ştiu, căci am dormit,
O fi toamnă sau e vară?
Totuşi frunzele gravară
Câmp şi deal... par aiurit..."

Mic, elastic, sperios,
Şoarecul în blana sură,
Trecând peste arătură,
Ia răspuns politicos:

"Toamnă e, da mi-a spus vântul,
E secret, da mor de-l ţin!
Că-s zile ce-i aparţin
Verii. Am trădat cuvântul...

Cică-n august, toamna-soră,
I-a dat zile cu-mprumut.
Trebuie să mă strămut
C-am dat vestea cam sonoră...

Vântul bate mâniat,
A desprins frunza din ulmi,
Şi le duce peste culmi,
Că află imediat.

"Am crezut că eşti discret,
Însă m-ai dezamăgit,
Eşti un şoarec zăpăcit,
Nu ştii să ţii un secret!"

Toamna pe un moviloi,
Îi punea lui Brumărel,
Căciuliţă, pieptărel,
Că era precum un sloi.

Brumele, nu se dezmint,
I-au pus genelor, argint.

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măr

Era cu adevărat toamnă. Frunze, ploaie, vânt.
Era roşie ca un măr şi credea că e un strugure.
Îşi aştepta aripile cuminte ascultând...
Zidurile plouau şi ele cu firmituri de var
Vremea era clară. Frunze, ploaie, toamnă.
Ea avusese cândva o nebunie prinsă-n păr
O folosea ca pe-o licoare magică atunci când ochii i se închideau
Aprindea cu ea focul când îi era frig la picioare
Şi spera aşa în Frunze, vânt şi ploaie
Ca şi când timpul ar fi avut două capete.
Iubind din ce în ce mai puţin, înţelegea iubirea
Ca pe un atlas cu o Atlantidă moale şi cafenie.
Când se termina hârtia, mai lipea o palmă de pământ
Iar afară... numai Toamnă, ploaie, vânt.
Acolo, în ascunziş, credea că e o taină
În pieptul ei strâns de braţe, cu părul desfăcut
Spera-n ulei de liliac, în apă de fântână
Ştia aşa cum ştie o nebună.
Îi curgea doar vin în palmă
Frunze. Ploaie. Vânt. Şi... Toamnă.

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi de toamnă

Într-o zi de toamnă
Te-a am văzut pe tine,
Frumoasă doamnă,
Într-o rochie albă cu dantele,
O, tu iubirea vieţii mele!

N-o să uit niciodată
Clipa aceea fermecată,
Era ca într-o poveste
Care a fost şi nu mai este.

Frunzele foşneau uşor
Sub al tău gingaş picior,
Sub al tău mers de căprioară,
Tu, nepreţuita mea comoară!

Inima de dor îmi era plină
În acea zi de toamnă
Caldă şi senină,
Îmi părea că-i primăvară,
Şi m-am îndrăgostit ca prima oară.

poezie de Vladimir Potlog (20 octombrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul ne-a unit

Ne-am unit destinele într-un miez de toamnă.
Când frunzele cad alene de pe ram,
Când fierbe vinul în butoaie
Şi soarele răsare din ce în ce mai rar la geam.

Ne-am unit destinele într-o seară de toamnă,
Într-o seară ca din poveşti.
Mi -ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă...
Şi veşnic o să mă iubeşti.

Trec anii peste mine, peste noi,
Dar nu o să uit ziua cea de toamnă.
Când am jurat să fim în doi
Şi tu mi- ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă.

Ştiu că nu avem tot ce ne-am dorit,
Dar dragostea noastră ne ţine împreună.
Poate destinul ne-a unit,
Ca să facem lumea puţin mai bună!

poezie de Vladimir Potlog (30 octombrie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi vine-a-râde şi a plânge

Te-am strâns din vorbe
Şi te-am făcut buchet,
Buchet de crini deschişi spre Soare,
Albi clopoţei ce-au fost azi botezaţi
în lapte dulce, parfumat de-o Toamnă.

Îmi vine-a-râde... şi a plânge!...
... Cum am putut să te adun?
Inima mea a fost lopată?
Ea a uitat cine-ai fost Tu?
Şi-a pierdut toată durerea-aşa-deodată?

Îmi vine-a-plânge... si a râde!...
... De circul sentimentelor din mine!
De-această Toamnă nebunatică!
De frunzele cu gust de citrice!
Sunt trase astăzi prin muştar... dar dulci!

Îmi vine-a-râde... şi a plânge!...
"Cum e posibil să muşti Toamna
Cu ochii şi cu inima înlăcrimată
Şi de te-ntreabă lumea: E dulce,... aromată?
Tu să-i răspunzi: Daaa!!! E ca o pâine caldă.

Îmi vine-a-plânge... şi a râde!
La câte mi-ai făcut Tu mie
Eu să te-adun acum în gând
Cu toate frunzele amare....
Să te transform în pansament... pe rana mea.

Oare am înnebunit? Cum să râd, să plâng... de mine?
Cum să văd în Toamnă, Vara?
Cum să am pe limbă fiere, şi să spun că-i un jeleu
Când din suflet scot pelinul clipelor de bun rămas?
Mi-a pus Dumnezeu în cuget Primăveri în loc de Ierni?

Îmi vine-a-râde.... şi a plânge!...
Cum să te văd un ghiocel?
De unde-atâta Primăvară
Când ploile de Toamnă fac ravagii
În amintirile cu tine şi grădini?

Îmi vine-a-plânge... şi a râde!..
Nu pot să cred.... că te iubesc şi-acum.

poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da

Da, m-am dus pe străzile de care îmi scrii tu...
E o jale de toamnă pe-acolo...
Pe la spital, la cazarmă, e trist, cad frunze...
La tribunal a fost un proces interesant.

Oh, într-o librărie au zburat câteva frunze uscate...
E toamnă, aş vrea să scriu versuri...

La gradina publică, un alcoolic francez
Se uită zambind la un strat de pansele.
La pavilionul muzicii era un corb
L-am întrebat de tine şi nu mi-a răspuns nimic.

E toamnă... cu toţii se grăbesc, dar e atât de pustiu...

Da, oraşul îşi aduce balanţa comercială,
E puţin mai trist, fiindcă e toamnă...
Eu încă nu mi-am găsit nimic...
Iţi voi scrie mai pe larg altă dată...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele inimii mele

Toamnă!
Sunt albi la faţă mestecănii
Lumina e albă din razele soarelui
Din palme ciugulesc păsările flori din grădinile raiului
Nu ştiu unde şade egreta în inima ta
Sau a plecat odată cu toamna!
Ce se întâlneşte cu valurile inimii mele
Ascult-o, e fereastra ce nu vrea să-ţi vorbească!
Ce nu se închide,
E lumina care naşte zâmbetul
Toamnă, du-mă lângă ea!
A trecut de miezul nopţii
Am lăsat inima să aleagă
Alegând frunzele care cad melancolic
Şi pe ea care poartă tot numele inimii mele,
Cu rezonanţa luminii aşezate ca nişte trepte de piatră Nemişcate aşteptând, oare ce va zice?
Tot aşteptând-o să vină, odată cu toamna aprinsă şi ruginie.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pe un portativ de toamnă...

E toamnă, e foşnet, e melacolie şi mai mult vis.
Toamna asta înseamnă şi mai mult somn,
căci dimineţile sunt îmbrăcate sumar în ceaţă
şi te fac să te ascunzi ca un copil în cearşaf.
Toamna asta e despre iubiri care oftează,
despre lupte de orgolii, despre viaţă,
ca să ne scoată sufletele din amorţire.
Totuşi bunătatea nu se demodează niciodată,
iubirea se testează, se simte mai departe,
iubirea e mai profundă toamna,
te face să te uiţi cu atenţie la toate clipele frumoase.
Vei alege să păstrezi în suflet doar câteva clipe,
când vara îţi lasă senzaţii de must de dragoste...
Toamna asta trebuie să ne scoată iubirile din amorţire,
trebuie să ne fie ghid, să mai uităm de alţii,
şi să ne întoarcem la noi, că bunătatea e în noi.
Toamna vine cu muzica ei în fiecare an
şi vântul de toamnă schimbă culorile frunzelor.
Fiecare trebuie să-şi găsească timp, să se aşeze
şi să privească căderea spectaculoasă a frunzelor.

poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare absurdă

cum ai putut să-mi spui că nu mai sunt acelaşi,
când tu m-ai inventat din propria-mi cenuşă,
cum poţi spune asta când nici chiar tu
nu mai poţi deosebi trupurile noastre
de trilul păsărilor
în atmosferă?

cum poţi spune că m-am schimbat,
când de fapt s-a schimbat
ora exactă,

şi oamenii
şi norii
şi faptele
şi zidurile,

ai uitat când făceam copii din flori,
din priviri,
din flăcări,
pe câmpuri de maci,
pe frunze de nuc,
când beam licori de neant
din pumnii tăi fierbinţi?

ai uitat când îţi făuream
din crengi şi suspine
şi cocori
un copac înalt să mă aştepţi
într-o tăcere absurdă,
într-o absenţă de mine,
cu umerii goi de cuvinte
să mă strigi dintr-o depărtare
de la începutul lumilor?

ai uitat când te reinventai
cu mine
în turnul alb
de fildeş,
din cioburi arse de lut,
din aripi însângerate,
din vânt,
din săruturi?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie de toamnă

Îmi reconfigurează calea către toamnă
trasee din urzeli de iţe fine
ondulate-n vânt par nişte drumuri line
lucrare magică în nopţi cu lună plină

sfori sofisticate surprind prin tăcere
prinse de petale garduri si frunze
mă sfidează lipindu-se de ochi şi buze
sunt peste tot şi nu-mi face plăcere

încropesc mlădioase capcane subtile
într-o atmosferă tămâiată de toamnă la ţară
pentru nişte victime relativ puerile
disperarea ultimei recolte de sfârşit de vară

îmi şterg cu mâneca faţa bizară
şi mai scuip o dată până s-aprind o ţigară
îmi scot din ochii albaştrii şi mici
pânze zburătoare de paianjeni tomnatici.

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi de toamnă

(La toamnă, când frunza va îngălbeni...)

La toamnă, când frunza vă îngălbeni,
Când pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni,-
Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cândva,
Târziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna.

Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus,
Când vântul va boci, din nou, la cei de jos, la cei de sus,-
La geamul tău, în spaima nopţii, ca un prelung final,
Voi repeta că anii trec mereu mai greu, şi mai brutal.

Va bate ploaia... şi târziu, la geamul tău voi plânge-ncet...
Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, -
Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus...
În toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbesc la noua toamnă ce a venit

Stând într-o grădină, mă uit la natură.
Ca un pictor cu paleta în mână.
Natura pictează tonuri calde ca o rochie nouă
Făcută din frunze care cad încet în rouă.

Aici sunt fluturi din frunze, care zboară spre cer,
Cu culori maronii gălbui sau roşu cărămiziu.
Dansează, colorând cu o mie de nuanţe în aer
Şi se fugăresc în vântul duios şi străveziu.

Mă uit la ele fericită cu ochii de copil,
Inima mea valsează în acel dans improvizat,
Cred că muzica şi cu mine creează ceva adorabil
Şi frunzele pozează pe pământ un tablou amorezat.

Şi aşa dezbrăcându-se încet ramurile crengilor
Apar nudurile copacilor aplecaţi de vânt
Legănându-se până la pământ între culorile frunzelor,
Iar eu zâmbesc la noua toamnă ce a venit şi sunt fericită.

poezie de Eugenia Calancea (21 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!