Teză despre moarte
o parte din sufletul meu e în doliu
după părinții dragi care-au murit
pământul i-a acoperit ca un lințoliu
dar ei sunt împăcați cu fața spre zenit.
așa e viața cu moartea sfântă lege
ne naștem cu ea o purtăm în noi
dar nu e om acela care nu culege
lumini și fericiri savuroase și moi.
încă viața o iubesc cu moartea în spinare
încă nu știu cum să o confrunt
cu probleme mă apasă spatele mă doare
suspină și timpul prin părul cărunt.
când va veni ziua să nu-l văd pe soare
am să-i zâmbesc morții n-am să mă încrunt.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.