Anei

(In memoriam - Ana Podaru)

Unde ai plecat, în stele, Ană?
Vreo lumină te-a călăuzit?
Care înger suie în icoană
Chipul tău de flori înzăpezit?

Cine ţi-a şters fruntea de sudoare?
Părul cine ţi l-a pieptănat
De miroase în văzduh a mare
Şi a codru gata de iernat?

Fii o Duminică în Univers!
Să se-adune ca la nuntă-n strană
Cocori şi cai, şi fluturii din vers,
Şi clopoţeii râsului tău, Ană!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora trei

(In memoriam - Ana Podaru)

E ora trei ce te-a chemat,
în rochie de mireasă te-a-îmbrăcat,
sufletul ostenit ţi-a primenit,
te-a scos din drum întroienit.
Acuma zbori prin galaxii
şi ţeşi marame de lumină,
de sus priveşti copii şi flori
îmbraci pământul în iubire.
Aleargă cai nepotcoviţi
cu coame-n vânt, de dor nebun,
te caută, nechează-n drum
şi lasă-n urma lor doar scrum.
Bat clopote a jale mare,
în plină toamnă răsar macii pe cărare.
Pământu-i înecat de lacrimi
copacii-îmbătrâniţi te cheamă
dar tu continui al tău drum
spre Cerul tău iubit şi bun
dar ne laşi nouă ce ai scris antum.
Aici menirea-i împlinit-o,
te du în pace printre stele,
te-om plânge azi, te-om plânge mâine
căci ai plecat dar eşti cu noi,
Pământ şi Cer i-ai împărţit la doi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A cazut un inger

Cântec de leagăn, cântec de leagăn,
Cine te-a dus, cine te-a vrut?
Pânze pictate în tonuri de galben
Cum de-aţi plecat şi eu n-am ştiut?

Vino, chip dulce de înger din ceruri
În braţele calde, amor să îţi dau!
Păşeşte spre mine, renunţă la aripi,
Cu ochii albaştri mă roagă să stau!

Scântei de lumină şi tremur sălbatic,
Sărută amorul şi taci sărutând!

Cântec de leagăn, cântec de leagăn,
Cine te-a dus, cine te-a vrut?
Pânze pictate în tonuri de galben
Cum de-aţi plecat şi eu n-am ştiut?

Vino, chip dulce de înger din ceruri
În braţele calde, amor să îţi dau!
Păşeşte spre mine, renunţă la aripi,
Cu ochii albaştri mă roagă să stau!

Scântei de lumină şi tremur sălbatic,
Sărută amorul şi taci sărutând!

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tigrul

Tigrule ce străluceşti
Noaptea-n codru când păşeşti
Ce meşter nemuritor
Te-a creat necruţător?

În ce cer sau loc retras
Focul ochilor ţi-a ars?
Cu ce aripi poa' să zboare
Cui nu-i frică de dogoare?

Cine poate să te strângă
Muşchiul inimii să-ţi frângă?
Căci cât inima ta bate,
Ce mână-ar putea răzbate?

Un ciocan? Un lanţ lucrat?
Ce cuptor te-a modelat?
Nicovală şi strânsoare
Pot să-ţi pună-ncuietoare?

Când din stele lăncii vin
Şi cu lacrimi ceru-i plin
Mă întreb, şi-a atins ţelul
Cel ce a făcut şi Mielul?

Tigrule ce străluceşti
Noaptea-n codru când păşeşti
Ce meşter nemuritor
Te-a creat necruţător?

poezie clasică de William Blake, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea păpădiei

Tu cine eşti, de unde vii?
Ai frunze galbene-aramii
Şi un miros de toamna.

Ce colt de lume te-a chemat?
Ce ganduri te-au indepartat?
De cine ţi-a fost teama?

Sunt păpădia auritaţ
Cu praf de stele poleita
Îmbratisez ades poteci....

Dorintele sapate-n piatra
Le-am mostenit in sat cu vatra
Şi nu te las sa pleci.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvoare curg fierbinti...

Aromitor vlăstar de vers hoinar
Pogoară din icoană bizantină,
Târzii risipe-şi saltă tot mai rar
Pasul pe drum de ceţuri şi de tină.

Izvoare curg fierbinţi, râvnind prelung
La clipa albă coaptă-n jar de stele,
Când beau din ele doruri, să ajung
Să lepăd brume, de trufie grele.

Cocori în zbor etern pecetluind
În cer înalt lumină din lumină
Se-ntorc, năluci uitate veşnicind,
Cu chipuri de icoană bizantină.

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama este cea mai importantă fiinţă din lume
este mereu lângă tine...
este îngerul care te însoţeşte în fiecare clipă
ea te-a legănat şi ţi-a şters lacrimile
te-a atins pe frunte când ai avut febra
te-a învelit seara înainte de culcare
ţi-a alungat visele triste
şi te-a luat în braţe când ţi-a fost teamă...
Mama este locul de unde ai plecat
şi locul unde întotdeauna te întorci
este alături de tine orice drum ai alege
Mama şi când te ceartă, te sărută şi te iubeşte...
nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea
nimic nu te va despărţi de ea
te va veghea şi proteja
oriunde s-ar afla...
Mama este icoană cea mai sfânta
pe care o porţi în suflet în fiecare zi
când eşti fericit, ea este fericită
când plângi şi eşti trist, ea plânge cu tine
când greşeşti, ea te iartă
când vrei să te confesezi, ea este duhovnicul tău...
Mama este steaua care nu apune niciodată
este lucrul cel mai aproape de perfecţiune
Mama este acea lumânare care arde continuu
fie că e ploaie sau ninsoare
este lumina speranţei şi a viselor tale...
Există oare o făptură mai minunată decât Mama?
Nu!
Nu există fiinţă mai frumoasă
şi mai bună decât mama
Mama este... unică...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea cuvântului

Cine te-a plâns, cuvânt, deasupra frunţii noastre,
ce zeu şi cer şi ce lumină pură,
ce însetare de văzduh, de astre,
ne-a pus amarul, dulcele în gură?

Şi cine ţi-a prelins spre buze undelemnul,
din muguri stors cu teascuri ancestrale,
de unde ţi-ai trimis spre noi îndemnul
de-a trece Styxul umbrelor în zale?

O răzvrătire - ntru rostire, sfântă,
precum a mării, bănui încă sus:
şi ochiu-acela-n hora rotită ca o nuntă,
ivind cuvântul prim - şi nesupus.

Flămândă, gura îl primi, visându-l,
fruct diafan, cu sâmburii-n formare.
Se lumină! Fusese plâns cuvântul,
cuvântul care mistuie şi doare.

Aşa-l aştept, cum s-a ivit – cuvântul,
cum fu prelins din vasele celeste,
ca lacrima venind el, mult-prea-sfântul,
ca semnul născător - şi dătător de veste.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză catharsis

De nu erai tu...
Pentru cine existam
De nu erai tu... izvor heruvim
De unde setea mi-o ostoiam
De nu erai tu... munte Sinai de pe Venus
Unde focul-l şimţeam
De nu erai tu... şotron de Univers
Unde mă prăbuşeam ca un astru in vers
De nu erai tu... nur de Golgotă
Unde-mi răstigneam chinurile
De nu erai tu... vitraliu de Notre-Dame
Unde aş putut cu ochii vede
De nu erai tu... coapsă de curcubeu
Unde curgeam in sudoare eu
De nu erai tu... sărut de Magdalenă
Unde tălpile mi le odihneam..

De nu erai tu... frunză catharsis
De unde respiram...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deliei, apropo de melodia "Cine m-a făcut om mare"

Tu ai pus o întrebare-
Cine te-a făcut om mare?
Dar şi eu m-am întrebat:
Cine te-a făcut jurat?

epigramă de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea în strigăt

unde eşti, cine sunt,
cine eşti, până când
mai aveai undeva vreo mirare?
care noi, care tu, pentru ce, pentru cât,
mai aud în văzduh nemişcare?

n-ai idei, n-am nici eu,
vreun habar, vreun rabat
de iubire neatinsă de humă,
şi de-o fi într-un veac
de amurg, de iubiri,
vom deschide o uşă în lume.

într-o mare de chin, de visări,
de-adâncimi,
unde nu se aude nicicum
despărţirea,
nici iubirea în strigăt
nici chiar moartea în ţipăt,
o corabie de minciuni
şi-adevăr.

care eu, care noi, care timp,
pe Pământ?
ce iubeşti, ce trăieşti?
ce te miri?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iloriană

Iloriene, lumea se împarte
În viaţă, în iubire şi în moarte,
În viers şi cânt, istorii şi lumină,
În taină, în durere şi în tină.
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.

Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viaţă şi în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Şi ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala şi durerea
Şi ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ţi este cumpănă de brazi.

În viers şi cânt, istorii şi lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ţi-a vuit nuntirea –
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Şi-ţi curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri – ploi –
De tine azi, suntem în suflet goi.

În viaţă, în iubire şi în moarte
Te-ai întrupat. Şi-acum, sobor de şoapte,
Vibrezi în suflet – un izvor de viaţă
Şi-n râuri lacrimi curg, tot curg pe faţă.
Ni-i sărăcit şi sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.

În taină, în durere şi în tină,
Luceafăr eşti, eşti vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu eşti izvorul şi nemărginitul,
Speranţa şi istoria iubirii
De semeni... Tu eşti calea fericirii,
Tu-nmugureşti în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.

Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte...
Plecarea-ţi doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ţi-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!

Ţi-e sufletul amnar şi libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Şi te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poţi ştii vreodată cum se moare!
Trăieşti prin noi poveste şi poem
Şi te aşezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Şi plângi prin noi de-acum, Iloriene.

Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum acelaşi univers...
Tu eşti Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiţi cu har,
Tu eşti o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.

Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer şi rătăceşti în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...

Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
În taină, în durere şi în tină,
În viers şi cânt, istorii şi lumină.
În viaţă, în iubire şi în moarte
Iloriene, lumea se împarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serbia, lumină în lacrimă

Serbia, Serbia, lumină în lacrimă,
Venin în paharul cu apă,
Întuneric în fructele derivă
Pentru cine în zbucium se-ngroapă.

Curcubeu se-ntinde cuvertura
Clipei sfâşiate în tunet pe cer,
Îngenunchează seminţele luminii,
Bisericile îndurarea o cer.

Dumnezeu cu stele în barbă
Roteşte vârtejul cu morţi,
Fluturii zboară în umede zdrenţe
Adăpostiţi în deschisele porţi.

Balcanii priveghează din zări
Oceanul de ape turnate cu sârg,
Oamenii fac tinichele din suflet,
Serbia, Serbia-n genunche o strig.

Ochii mai văd mărunţişul
Ce mâlul îl pun în case cu roţi,
Lumea aduce un codru de pâine,
Pe masa inimii, frăţeşte la toţi.

Nu mai dispera Serbie, soră,
Clipele mustesc de porumbei în zbor,
Pe fruntea ta va aşeza Dumnezeu
Surâsul Lui, al tău şi-al tuturor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşă

Uşă, care de atâtea ori te deschizi,
Spune-mi cine a intrat şi a ieşit prin prag?
Al cui zâmbet ţi-a fost mai drag?
A cui mână încet te-a desfăcut?
Cine te-a trântit când a dispărut?

Uşă,
De câte ori ai scârţâit când te-ai deschis,
Tu ascundeai şi boală, şi linişte, şi bucurie,
Cunoşteai pe toţi pe care i-ai închis
Şi trează ai stat în zorile albe, în noaptea târzie

Uşă,
Tu ştii că de câte ori veneam în zori
Păşeam tiptil cu zâmbet pe buze, în mâini cu flori,
Şi tremurând te rugam să mă închizi cu ea,
Cu dragostea şi femeia mea.

Şi ceea ce atunci ai închis
Se făcu cântec, se făcu vis.

poezie clasică de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hei anilor

Hei anilor! ce aveţi cu mine?
Şi unde oare... vă grăbiţi?
Nu am nici aur, nici rubine,
Dar am ceva, ce voi nu ştiţi.

Am ochii... raze de lumină,
Suflet curat şi iubitor,
Nu caut nimănui... pricină,
Eu sunt ca apa... de izvor.

Pun în cuvinte flori şi stele,
Parfum de crin şi busuioc,
Metafore cât mai rebele,
Inteligenţă şi noroc.

Hei anilor! cine vă cheamă?
Unde fugiţi... neştiutori?
De cine vă mai este teamă?
Sunteţi doar simpli muritori.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocile păsărilor din Hiroshima

- "Unde, unde-s?"
- "Cine?"
- "Unde, unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Oamenii..."
- "Nu ştiu. Uite fulgi de cenuşă...
Au burat toţi..."
- "Unde, unde?"
- "Nu ştiu. Să ne facem cuibul."
- "Unde,
unde,
unde,
unde,
unde?..."

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul Surâsul Hiroshimei; 1958
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul tău iubito

Chipul tău iubito alb ca neaua
Care se aşterne pe pământ.
El este steaua,
Care ne-a călăuzit pe drumul sfânt.

Chipul tău bălai ca fulgul
Care se topeşte în palma ta.
El este rugul care încălzeşte
O inimă rece şi grea.

Mă închin ca la o icoană
A Sfintei pururea Marii.
Chipul tau e alb ca laptele de mamă
Şi dulce ca strugurii din vii.

O să-l pictez în sufletul meu,
O să-l port mereu în gând.
El e ca o piesă de muzeu,
Care o adimir zîmbind.

poezie de Vladimir Potlog (16 ianuarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem la lampă

Globurile de anul trecut au rămas neatinse
Pe la pădure brazii sunt mai înalţi mai frumoşi
Cerul îi îmbracă în luminiţe aşa cum
Eu îmi iau vestonul
Cu butoni
De
Argint
Şi ies pe afară pe sub fulgi până unde începe de fapt Dumnezeu
Pe unde se clatină
Ca un brad
Despuiat
Plin de oase
Şi stele pe piept şi altele printre degete
Care plânge în cer înconitinuu şi se face om ca să păşească şi se face din nou Dumnezeu
Doar ca să te ajungă
Cine oare bate la uşă? Cine mână cu globul în mână şi cu degetele îngheţate
în uşi?
Şi cine nu îi deschide?
De sub zăpadă parcă îi văd ochii înlăcrimaţi şi Îl plâng.

În temniţa în care sunt e duminică
Şi bărbatul acela
Stă cu mine de vorbă.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fiecare...

Şi fiecare are îngeri păzitori
În fluturi, în lumină, păsări, flori...
În pescăuşi ce se înalţă lin,
În ningeri blânde sau în cer senin...
În fluturi albi, în fluturi de ninsoare,
În stele şi iîn crini şi în fecioare.
Pentru darurile mele -
Cască şi cercei, inele,
Pulovere şi brăţări,
Lănţişoare, bluze, flori,
Mulţumesc acelei care
Zboară fără încetare
Peste lumi şi generaţii,
Printre-atâtea constelaţii.
Pescăruş cu aripi frânte,
Plâsul cine să-ţi asculte?!
Cine, înger de lumină,
Smuls de vânt din rădăcină?
Ce dureri ai îndurat?
Cui obrazul tău ai dat
Să îl pălmuiască-n noapte?
Ce calvar ai dus în taină
Fiică şi soţie, mamă?
Crucea ta, cu îndurare
Se apleacă... şi mă doare!
Tu eşti un vulcan de şoapte
Peste care, gândul meu
Îţi e pază-n miez de noapte
Şi te sprijjnă la greu.
Tu eşti aripă şi vis,
Eşti femeie şi artist,
Maică Sfântă şi lumină,
Candelă de muselină.
Ai venit, prin întrupare,
Crina, doar spre a salva
Moartea noastră trecătoare,
Lumea bună, de cea rea.
Zborul, lin arareori,
Se ascunde printre nori
Şi rasari - un Soare blând,
Pentru oameni, pe pământ.
Eşti lumină, înger, stea...
Jumătate, viaţa mea,
Ţie eu ţi-aş dărui.
Haide! Vremuri vor veni,
Când unite vom lupta,
Lumea asta vom schimba.
Zâmbet - dansuri de pleiade
Peste lumea noastră cade.
Oh, prin literă şi lege,
Om pe om se va-nţelege.
Voal de îngeri şi de stele
Peste chipul ţării mele.
Datorăm acestea toate
Vieţii cea fără de moarte.
Noi – popas, acelaşi drum,
Vom fi ghid prieteniei
Ce ne leagă şi acum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suie Clipa în miraj

Te iubesc şi iar mă-ndrept,
unde inima-mi şopteşte.
Mângâi fluturii din piept;
viaţa, încă mă trezeşte!
Luna mi-este credincioasă,
haruri îţi încondeiez,
Când pe bolta mea duioasă,
gând cu gând încă visez.
Desfac stele, norii plasă,
şevaletul... Şi pictez.

Chipul tău, undă curată,
'n care pescăruşi plutesc,
Taină-a perlei prelucrată,
în canatu-mi sufletesc,
Mă seduce şi mă cheamă
să-ţi fac ţărmul cât mai lin;
Umerilor, mi-eşti năframă;
gleznelor - nisipul fin.
Şi întreaga dioramă-mi dă, emoţii! De preaplin.

Te iubesc! Doar ţie-ţi scriu
când mă simt ca o vioară
Sunet fac din focul viu,
de cu zori şi până-n seară.
Tulbur norii cu oftatul,
de la nord mai către sud,
Curcubeul mi-este psaltul,
când în arc de cer te-aud.
Dau la schimb întreg Înaltul,
doar s-ating, sufletu-ţi nud.

Pe-nspumatele maree,
oscilând şi gravitând,
Cum te-aş scrie epopee
zile, nopţi şi ani la rând!
Vin pe franjuri de zefir,
vin cu fluturii de-a valma,
Aripile când răsfir,
valuri scrie-mi! Să-mi dau seama.
Ţese-mi marea, fir cu fir,
limpezind cu dor marama!

Te iubesc ca pe-un poem
lin, marin şi plin de soare
Cât din doi unul suntem
val în vers, din vers culoare.
Îmi simt sufletul maree,
suie Clipa în miraj,
Şi-n culori de azalee,
toată ţi-aş rămâne gaj.
Neştirbind Calea Lactee,
scriu cu fluturii'n, sevraj.

Luna-mi este confidentă,
haruri când încondeiez,
Şi în starea mea patentă,
vin cu marea. S-o semnezi!

(17.05.2017)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!