Odă soldatului căzut în genunchi

Tăcerea mea-i legată de-ntreaga omenire,
Se-agaţă ca o cruce de trupuri de martire
Şi plumbul se topeşte până-n călcâiul drept,
Pe buza mea-nfloreşte sfârşitul înţelept.

Cu apele din lacuri aş plânge moartea mea,
Cu munţii şi câmpia, firesc, aş cerceta
Cum blocuri de granit pot înverzi şi-apoi
Furiile alpine să curgă în puhoi.

Aş cerceta câmpia, deschisă şi-nflorită,
De focul verii arsă, secată, mistuită,
Aş cerceta cum păsări se-ndreaptă liniştit,
În fiecare toamnă, spre ţări în asfinţit.

Dar liniştea mă toarce ca lâna în fuior;
Se-aude ramul veşted ori pasărea în zbor,
Se-aude gândul singur, m-aud şi eu în gând,
Cu ochii larg deschişi, aproape lăcrimând.

Copiii noştri iară vor patrula cu arme
Prin ţările străine, căci ochiul care doarme
Se va deschide-ntocmai ca poarta dinspre Rai,
Dar prea târziu, se pare, fără divinul grai.

O casă, două, trei, cu sutele de mii,
Vor ţine adăpost părinţilor stafii,
Iar vântul ce va bate pe munţii de-nceput
Se va rosti-n ecoul a tot ce am pierdut.

(pentru Ziua Armatei Române)

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare fericire a omului care cugetă este de a cerceta ceea ce se poate cerceta şi de a venera cu seninătate ceea ce nu se poate cerceta.

citat celebru din Goethe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă şi ninge...

E toamnă târzie şi plouă şi ninge,
Se scutură norii şi streaşina plânge
Şi vântul s-agită, e vreme câinoasă
În sobă ard flăcări, fac umbre prin casă

E mut telefonul, tăcerea se-aude
Şi ceasul a stat, un bec nu s-aprinde,
E beznă afară, nu mai ştiu unde sunt
Se scurg amintiri prin tăceri de mormânt

De ce nu-s cu tine, mă-ntreb şi-i târziu
De ce n-am rămas?!.... Mă-ntreb şi nu ştiu...
E frig prin odaie şi focul se stinge
E toamnă târzie şi plouă şi ninge...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bând vinul (V)

Mi-am ridicat casa în mijlocul unui furnicar de oameni,
Dar nu se-aude zgomot de trăsuri, nici tropot de cai.
Mă întrebi cum e posibil.
Când gândul este departe, pământul rămâne departe.
Culegând crizanteme lângă gardul de merişor dinspre est,
Văd în depărtare munţii sudici;
La asfinţit aerul colinelor este plăcut;
Stoluri, păsări în zbor se întorc la cuiburile lor.
În aceste lucruri respiră parfumul adevărului –
Aş vrea să-l împărtăşesc cu voi, dar am uitat cuvintele.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea fulgilor de nea

Când fulgii dezleagă tăcerea
Şi stâncile plâng înfundat,
Pe dealuri se-aude durerea
Uitată de norul plecat,

Iar munţii îşi scutură creasta
Ducând avalanşa-n trecut,
Pădurea îşi plânge năpasta
Adusă de vântul tăcut,

Când fulgii erup în talazuri
Uitând să mai ningă-n tăceri,
Doar trenul mai schimbă macazuri
S-ajungă în timpul de ieri,

Şi încă mai ninge spre seară
Uşor viscolind pe alei,
Lumina se-ascunde în ceară
Să fie păstrată-n scântei,

Când fulgii dărâmă tăcerea
Pe uliţi se-aude vuind
Un cântec ce-alungă durerea
Şi totul devine colind.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciuna ateilor că Biblia spune "Crede şi nu cerceta!"

"Crede şi nu cerceta"
Crede fără-a cugeta,
E-o minciună, dragii mei,
Ce-i scornită de atei,
Pe creştini să îi smintească
Din credinţa strămoşească.

poezie de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (12 iulie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi cu bine

În liniştea luminilor curate
Se zbate o copilă fără gând,
Iar pasul ei, cu frunza tremurând,
Spre moarte ar avea întâietate.

Mai trece o egretă, când şi când,
Cu aripi sângerând de greutate,
Sub streşine de case-abandonate,
Obrazul i se pierde-n soare blând.

"Rămâi cu bine", spuse ea smerit.
Întunecimea stelelor puţine,
Pe casa ei cea nouă de granit,

Adulmecă pământul părăsit;
Se-aude un ecou... "Rămâi cu bine"...
Copila parcă nici n-ar fi murit.

sonet de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul toamnei

Sonetul toamnei frunzele-n rugină
Îl cântă melancolic ca poeţii
Şi îndelung se-aude aria tristeţii
Din simfonia toamnei cea divină!

Se plimbă vântul singur prin grădină
Şi e mai rece roua dimineţii,
Sunt mai îngrijoraţi de-acum drumeţii,
Cu gândul lor la vremea ce-o să vină.

Spre calde, dar îndepărtate ţări,
Se-ndreaptă cârduri, păsări călătoare,
S-au pregătit de drum spre alte zări.

Noi trist privim cum ele au să zboare,
Mereu pe-acele vechi şi lungi cărări,
Ce sunt pierdute-n zbucium şi visare.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt extrem de deschisă la orice cercetare, la orice sondare, orice încercare mi se pare benefică. Fără joc, fără a cerceta, fără a dezvolta imaginaţia nu putem exista. Raportez asta la sensul jocului pentru copii.

citat din Maia Morgenstern
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa târziilor toamne

Nori pe cerul de mătasă,
Prea întristat. Şi-n vânt fugar,
Negre păsări trec spre casă...
Mormintele sunt în zadar...
În clopote de voci şi plâns,
Rănind şi îngeri şi lumini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
În noi lăsându-şi rădăcini.

Nori pe cerul de mătasă...
E toamnă-n suflet de bătrâni.
Ce trist e drumul spre acasă
Şi-s nori în suflet de români.
Zarea s-a întristat deodat'
E-atâta gri în noi şi-n jur.
Câtă durere a-ntristat
Uitatul suflet de român!

Prea întristat şi-n vânt fugar,
Un pescăruş pătează zarea
Şi plânge disonant în deal
Un clopot, precum plânge marea.
Se sting la maluri de dureri
Furtuni şi suflete deodată.
Mormântul fiecărei seri,
Bătrâna cruce îşi aşteaptă.

Negre păsări trec spre casă...
Toamna-n suflet s-a lăsat,
Ruginie, dar frumoasă –
Vis de rugi şi rod bogat.
Între ceţuri stă ascunsă,
Ca un toc în călimară.
Veşnic stă pe gânduri dusă,
O gutuie dulce-amară.

Mormintele sunt în zadar.
Zadarnic timpul din osoare.
Se moare iar şi iar şi iar
Şi viaţa şi tăcerea doare.
Se strâng pe crucile de lemn
Păsări hulpave de bazalt,
Coboară treptele-n infern
Spre picătura lor de iad.

În clopote de voci şi plâns,
Vuiesc clepsidrele şi dor.
Se-ndreaptă viaţa spre apus –
Un anotimp şuierător.
Se văd în zare ca un râu,
Morminte în mărgean de cruci.
Străine, eu te văd şi ştiu
Că în curând ai să te duci.

Rănind şi îngeri şi lumini,
Ni-i viaţa trecere spre zei
Şi moartea prinde rădăcini
Şi în cuminţi şi în mişei.
Azi pentru fiecare mort
E cerul gri şi-s plângeri iar
Şi n-am să vreau să mai socot
Fapta ce-i pusă în cântar.

Bătrânii noştri s-au tot dus –
Semănători de timp şi vis.
Au cugetat, au plâns, au râs,
Apoi cuminţi, tăcut, s-au stins.
Lumânărele de cristal
Atât de caste, s-au aprins.
Cenuşa-i strânsă în osoar
Şi toate verbele s-au scris.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Precum o rugă-au adormit –
Un gând în arderi de lumini,
Ultimul verb din asfinţit,
O flamură-n căderi, izvor,
Cărare către infinit,
Un vis, o lacrimă de dor,
Un început şi un sfârşit.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
Rănind şi îngeri şi lumini
În clopote de voci şi plâns.
Mormintele sunt în zadar,
Negre păsări trec spre casă,
Prea întristaţi şi-n gând fugar,
Nori pe cerul de mătasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie ...

E toamnă târzie între râpi şi crâng.
Ramul, verde-odată, acum este ciung.
Fără frunze pare speriat şi gol;
Doar păsări mai zboară, peste el, în stol.
Sus pe deal, în zare, povârnitul drum,
Pavat e cu frunze veştede de-acum.
Vântul lung mugeşte, strigătu-i aud
Prăvălind ecoul până-n prundul ud.
Toate-s fără vlagă, totu-i cenuşiu;
Nimic nu rămas-a din ce era viu.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi parcă

În curtea casei de la ţară,
Sub pomul încărcat cu dude,
Domneşte pacea seculară,
Şi parcă liniştea se-aude...

Fantasme bântuie prin jur,
Trezind străvechi făpturi zălude,
Plutind în tainic clarobscur,
Şi parcă liniştea se-aude...

Pe glia binecuvântată,
De roua dimineţii crude,
Sunt paşi de mamă şi de tată,
Şi parcă liniştea se-aude...

Miros de iarbă şi de flori,
Inundă pajiştile nude,
Umplând văzduhul cu fiori,
Şi parcă liniştea se-aude...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul zbor

Se-aude un strigăt venind dinspre cer,
sinistru în noapte şi-n liniştea ei,
ce pare să-ncheie un dans –derniėre-
c-un ultim adio spre vechi odisei.

Se rupe din neguri, coboară, uşor,
apare, ca-n vis, o frântură de stea,
m-apropii şi văd cum bătrânul cocor
continuă, încă, din aripi a da.

Pământul e ringul în noul balans
din care se-opreşte, privind înspre cer,
spre stele ce par că-l invită la dans,
şi uită că-i singur; începe, stingher,

un vechi ritual, o rotire, şi-apoi
în vechi amintiri îşi găseşte puteri,
pluteşte prin ele, devine vioi
şi-ncheie în ritmul de vis şi plăceri.

Când zorii se-anunţă şi stelele pier,
iar ziua renaşte în zarvă şi cânt,
o scurt-adiere înalţă spre cer
o pană a celui ce zborul şi-a frânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoană de taftan

Copiii noştri parcă-s amănunte
Sub timpul ce întârzie pe frunte.
Adulmecând apusul, norii tac,
Tăcerea în fâşii acum desfac.

Ce linişte, ce linişte deplină
Îmi schilodeşte sânul fără vină!
Ce linişte, ce linişte hapsână
Îmi mângâie obrazul într-o rână...

Te-aveam de undeva ca pe o boală
Eterna mea pedeapsă capitală
Cu tine-am scrijelit un cimitir
În care ne ascundem în delir.

Ne fugărim. Copilă, nu ştiu cum
Să mă apăs pe marginea de fum.
Te pierd ca pe-o icoană de taftan
Cu zgură, dintr-un alb Leviatan.

Copiii noştri mor ca seceraţi
Şi-apoi ne mor surori, ne mor şi fraţi,
Dar numai moartea nu vrea să ne moară.
Ajută-mă, cu mâinile pe sfoară.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gene de smoală

În crângul meu aspru de-atâtea sălcii
Se-aşază o lună pe marginea bărcii,
Iar lacul priveşte la mine cum tac
Şi plute de iarbă din mine desfac.

Când păsări de noapte îmi cântă difuz,
Cu ochii lor galbeni spre cerul ursuz,
Absorb luciul apei în ochiul deschis –
Un ochi care-mi ţine un soare închis.

Mă rabdă pădurea, mă rabdă şi cerbii,
Iar vântul mă-ntreabă de ce firul ierbii
Aşteaptă, o vreme, luna de seară;
Să uite, să plece, să nu mă mai ceară!

Pe cerul sălbatic copacii se zbat,
Din crengi şi din păsări îmi creşte un pat,
Pe care m-aşez cuminte, în tihnă,
Cu ochii mei galbeni pentru odihnă.

Apoi totul doarme. Oile rânduri
Se-adună în turmă – moină de gânduri –,
Cocorii se rup în stol de mărgele,
Iar stolul de noapte mă poartă cu ele.

Aici m-am născut, la prima rafală,
Din vântul câinesc, în râul de smoală,
Aici sunteţi voi şi cu voi am crescut,
Aici mă sfârşesc spre un nou început.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea adâncă

Mai sunt câţiva fideli trecutului,
Aşa cum sabia-i fidelă scutului

Şi ne îndrăgostim de toamna rece,
De umbra teiului sau umbra nucului;

Apoi, când iarna zbuciumă-n păduri
Şi se aude vag ecoul cucului,

Toţi pădurarii-şi cară lemne-n casă,
Doar lupii se aşază-n jurul focului.

*

Plânge şi muntele, plânge câmpia,
Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,

Plânge salcâmul şi ciocârlia,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

Plânge mioara, plânge şi lupul,
Apoi gura nopţii, hulpav, îi mănâncă,

Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egretele sunt prea târzii

Au împuşcat-o fără milă
La gura de vărsare-n deltă,
I-au dărâmat făptura zveltă,
Ce zace-acum sub o şenilă.

Doi cărăuşi musteau pe ape,
Ca două plute fumurii,
Încrucişaţi şi sângerii,
Ca două mâini ce vor să scape.

Topite în amurgul viu,
Lăcustele zburau la sol,
Iar stelele, pe cerul gol,
Se domoleau într-un târziu.

Venise iarnă şi război,
Obuzele se sărutau
Ca-n povestiri cu Menelau,
În zbor, în moarte şi noroi.

Conservele pluteau în van
Prin mlaştini şi râpane mici,
Noi toţi trecuserăm pe-aici,
Cum treci şi tu, an după an.

Şi urmele creşteau din scrum,
Iar noi eram tot mai săraci,
Puneam nisipurile-n saci,
Apoi ne preschimbam în fum...

Azi, dropiile sunt stafii.
Mai dau ocol, din când în când,
Prin vântul sobru, rar, spunând:
"Egretele sunt prea târzii..."

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel sărac

Şi plouă, plouă, plouă,
Pentru câmpia nouă,
Ce-mi creşte în odaie,
De rouă şi de ploaie.
Cu mâinile-amândouă,

Vă dau din rouă vouă;
O stea din două-n două
Se-aprinde în văpaie
Şi plouă, plouă, plouă,

Pentru câmpia nouă.
Cu mâinile-amândouă,
Aprind stele-n odaie,

Pe ceasul meu de paie,
Ce-arată ora nouă;
Şi plouă, plouă, plouă...

rondel de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria noastră

În piatră este scrisă istoria noastră
În piatră peste piatră
De Ziditorul puse la-nceput
Ca să ne facă existenţei vatră
În piatră cioplită din stînca Sinaiului
Pentru tablele Legii
În piatra templului
În alte-atîtea minunate pietre
Strînse toate în piatra Golgotei
– Piatra rămînerii –
Rămînerii rostului meu, rostului tău
Hotar între bine şi rău
Prin ape ne-a trecut istoria noastră
După ce Dumnezeu despărţi
Apele de sus de cele de jos
Prin apele Potopului, apele Mării Roşii
Şi-nvolburatele ape ale Iordanului
Prin apele durerilor din Rama
Prefăcute-n lacrimi
Valuri peste valuri
Pînă ce toate s-au strîns
Într-un singur pahar
"Tată, dacă este cu putinţă,
Îndepărtează-l,
E prea amar".

Prin foc ne-a trecut istoria noastră
Ca să cunoaştem focul rugului
Ce ne mistuie
Focul rugilor ce ne mistuiau
Pînă ce cunoscurăm adevăratul foc
Focul iubirii, focul jertfei
Strîns tot într-un singur strigăt
"Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac"
Luminînd de pe cruce spre mine
Spre oricine
Aceasta este istoria noastră
Filă cu filă o citim
O ştim pe dinafară
Ne-o şoptim în taină iară şi iară
O luăm de la capăt
Fără scapăt
Aceasta este istoria noastră
Drumul de jertfă
De-aici spre lumină
Fiecare suntem fărîmă din ea
Ca-n istoria lumilor de sus
Stea lîngă stea

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpia e burtoasă

S-a rotunjit câmpia, e burtoasă!
În pântec, ca nici alta-şi poartă ţâncii
Pe paiul nalt şi drept, şi de tăria stâncii
E spicul cu mustaţa mătăsoasă.

Îndrăgostit, 'şi-mbracă draga-n aur
Pe trupul ei presară frivol macii
Concert în seri, şi greieri şi brotacii,
Flămând aşteaptă masa, pe margine, un graur.

S-a rotunjit câmpia, e burtoasă!
Din zori pân' la-nserat măicuţa coase sacii,
Cu guşile lor pline îi cântă pitpalacii
Ca mâine este vremea de seceră şi coasă.

Ograda-i plină, gurile flămânde
Aşteaptă noua pâine în ţesturi să se coacă,
O frământa-o mama cu dragoste în troacă
E bucurie-n casă de nu o poţi ascunde.

Din colţ' de lume se-ntorc bărbaţii acasă,
Pe gura coasei se-aude scâncetul de cute,
Atâtea lucruri se-aşteaptă a fi făcute -
E bobu-n expulzare! Câmpia e burtoasă!

poezie de Florica Iacob (11 iunie 2008)
Adăugat de Valeria Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel înţelept mişcă un picior şi stă pe celălalt. Omul să nu-şi părăsească locul său de mai înainte fără a cerceta locul străin.

în Hitopadeca
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!