Bând vinul (V)

Mi-am ridicat casa în mijlocul unui furnicar de oameni,
Dar nu se-aude zgomot de trăsuri, nici tropot de cai.
Mă întrebi cum e posibil.
Când gândul este departe, pământul rămâne departe.
Culegând crizanteme lângă gardul de merişor dinspre est,
Văd în depărtare munţii sudici;
La asfinţit aerul colinelor este plăcut;
Stoluri, păsări în zbor se întorc la cuiburile lor.
În aceste lucruri respiră parfumul adevărului –
Aş vrea să-l împărtăşesc cu voi, dar am uitat cuvintele.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bând vin

Mi-am ridicat căscioara lângă şleaul mare,
Dar niciodată n-am auzit zgomotul făcut de cai sau de căruţe.
Cum e posibil aşa ceva?
O inimă însingurată crează pustietate-n jurul ei.
Culeg crizanteme în apropiere de gardul viu dinspre răsărit,
Apoi, o vreme, privesc colinele din depărtare.
La apus, aerul muntelui este curat.
Păsările se întorc la cuiburile lor, două câte două.

În asemenea lucruri se află un înţeles profund,
Dar când încerc să-l exprim, nu-mi găsesc cuvintele.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul de la munte scânteiază în vreme ce soarele apune. Stoluri de păsări revin la cuiburile lor. În toate acestea există un adevăr fundamental. Dar atunci când încerc să-l explic, nu-mi găsesc cuvintele.

citat din Tao Yuan-Ming (427)
Adăugat de sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jonathan Houghton

Se-aude croncănitul ciorii
Şi trilul ezitant al sturzului.
Se-aude bătaia unei tălăngi în depărtare
Şi vocea plugarului de pe dealul lui Shipley.
Pădurea de dincolo de livadă stă nemişcată
În aerul încremenit al verii;
Şi de-a lungul drumului chicoteşte o căruţă
Încărcată cu porumb, îndreptându-se spre Atterburry.
Şi un bătrân a adormit la umbra unui copac,
Şi o bătrână trece de partea cealaltă a drumului,
Venind dinspre livadă cu o căldare de mure.
Şi un băiat stă tolănit pe iarbă
Lângă picioarele bătrânului,
Şi urmăreşte plutirea norilor pe cer,
Şi-i este dor, şi-i este dor, şi-i este dor
De ceva, dar nu ştie de ce anume:
De bărbăţie, de viaţă, de lumea largă!
Au trecut apoi treizeci de ani,
Iar băiatul s-a întors, uzat de viaţă, înapoi
Şi livada nu mai era acolo,
Şi pădurea dispăruse,
Şi casa era alta,
Şi drumul era plin de praful ridicat de automobile –
Şi lui îi este dor de un locşor pe Deal!

Edgar Lee Masters, epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020

*** E vorba de dealul unde se afla cimitirul din Spoon River.

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul celui îndrăgostit

Oh, alungaţi departe grangurii galbeni
De pe gardul nostru de merişor!
Ciripitul lor curmă visul
În care iubita-mi zâmbeşte.

poezie de Jin ChangXu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă soldatului căzut în genunchi

Tăcerea mea-i legată de-ntreaga omenire,
Se-agaţă ca o cruce de trupuri de martire
Şi plumbul se topeşte până-n călcâiul drept,
Pe buza mea-nfloreşte sfârşitul înţelept.

Cu apele din lacuri aş plânge moartea mea,
Cu munţii şi câmpia, firesc, aş cerceta
Cum blocuri de granit pot înverzi şi-apoi
Furiile alpine să curgă în puhoi.

Aş cerceta câmpia, deschisă şi-nflorită,
De focul verii arsă, secată, mistuită,
Aş cerceta cum păsări se-ndreaptă liniştit,
În fiecare toamnă, spre ţări în asfinţit.

Dar liniştea mă toarce ca lâna în fuior;
Se-aude ramul veşted ori pasărea în zbor,
Se-aude gândul singur, m-aud şi eu în gând,
Cu ochii larg deschişi, aproape lăcrimând.

Copiii noştri iară vor patrula cu arme
Prin ţările străine, căci ochiul care doarme
Se va deschide-ntocmai ca poarta dinspre Rai,
Dar prea târziu, se pare, fără divinul grai.

O casă, două, trei, cu sutele de mii,
Vor ţine adăpost părinţilor stafii,
Iar vântul ce va bate pe munţii de-nceput
Se va rosti-n ecoul a tot ce am pierdut.

(pentru Ziua Armatei Române)

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă trenul

Când stai în tren şi pleacă trenul vecin,
De ce ai impresia că ai plecat
Tu?

Primăvara şi toamna
Te tot uiţi pe cer, pierdut în gânduri,
Stoluri de păsări vin,
Stoluri de păsări pleacă,
De ce ai impresia că mergi tu?

Toată viaţa m-am uitat pe fereastră,
Pironit într-un colţ
De autobuz, de tren, de vapor
Hurducat de căruţă
M-am uitat cum fug de mine copacii,
Oameni, oraşe, continente
De ce sunt copleşit de atâtea emoţii,
De ce am impresia
Că am cunoscut lumea?

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, mamă

Eu, mamă, voi pleca
În ceruri când se va deschide
Poarta
Împăcat mi-i gândul
Se cutremură pământul
Te las cu dor
Şi-n pace
Plec, mamă,
Mai departe.

Măicuţă, este greu
Să nu mai văd
Lumina chipului tău,
Dar îngerii aşteaptă
Cu toţi
Lângă poartă,
Pragul să-l păşeşti,
E drum lung,
O să-mi lipseşti!

poezie de Daniela Pană
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, mamă

Eu, mamă, voi pleca
În ceruri când se va deschide
Poarta
Împăcat mi-i gândul
Se cutremură pământul
Te las cu dor
Şi-n pace
Plec, mamă
Mai departe.

Măicuţă, este greu
Să nu mai văd
Lumina chipului tău
Dar ingerii aşteaptă
Cu toţi
Lângă poartă
Pragul să-l păşeşti
E drum lung,
O sa-mi lipseşti!

poezie de Daniela Pană
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vânturile dinspre apus deschid obloanele

Coboară din balansoar,
Îşi întinde alene braţele delicate,
Transpiraţie uşoară umezind rochia subţire –
O floare tremurând sub poveri de rouă.

Florile de lotus s-au trecut, a mai rămas doar un parfum stins;
Pe rogojina de bambus se simte răcoarea toamnei.
Neauzit, îmi scot rochia de mătase
Şi, singură, păşesc în barca mea de orhidee.
Cine-mi trimite o scrisoare de brocart
De dincolo de nori?
Când se-întorc gâştele sălbatice
Luna va fi indundat Camera de la Apus.
Petalele cad şi sunt duse de valuri departe,
Apa alunecă,
Toate se petrec urmând propria natură.
Dorinţele noastre sunt dovada,
Amândouă părţile suferă –
Melancolia presimte că nu i se opune nici o rezistenţă,
Din clipa-n care părăseşte-acoperişul sprâncenii
Începe să crească în inimă.
Snop de gânduri călătoare...
Totuşi, ezit la margine de cuvinte,
De teamă să nu păşesc în casa regretelor.
În ultima vreme-am devenit mai subţire,
Dar nu pentru că mi-aş plânge de milă
Şi nici datorită lamentărilor toamnei.

Ceaţă străvezie, nori vineţi:
Încă-o zi îşi duce pe umeri traista cu tristeţe.
Miros de friptură la grătar,
Sărbătoarea zilei de Dublu Nouă revine,
Iar pânzele patului meu şi podoabele pernelor
Sunt umede-n răcoare nopţii.
După asfinţit beau vin lângă gardul de la est;
O mireasmă subtilă îmi umple mânecile rochiei.
Nu-mi spune că dorul pe toate le întrece!

Când vânturile dinspre apus deschid obloanele,
Sunt mai fragilă decât crizantemele.

NB. În China Festivalul Dublului Nouă (Chong Yang Festival) se ţine anual în a noua zi a celei de
a noua luni, adică pe 9 septembrie. Atunci, pentru a se apăra de pericole şi advewrsităţi, oamenii
obişnuiesc să urce un pisc, să bea lichior de crizanteme şi să poarte ramuri de corn japonez -
cornus officialis (păducel), iar femeile să-şi pună crizanteme în păr şi să atârne aceste flori la uşi şi la ferestre.

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiului meu drag...

Gândindu-mă la visul ciudat
Cum fiul meu de-acasă a plecat,
Mi-am dat seama că nu e vis, e realitate
Că ştiu că e acum departe.
Departe, dar eu am al meu dor
Şi uneori nopţile nu dorm
Că mă gândesc cum aş putea să fac,
Să fiu aproape de fiul meu cel drag.
Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
S-ajung la fiul meu cât mai uşor,
Să-l strâng în braţe, să-l sărut,
Să-i spun căt il iubesc de mult.
Chiar dacă acum e mare
Inima mea încă mă doare,
Că nu mai este lângă mine
Nu ştiu dacă-i e rău sau bine.
Gândesc că nu trebuie să uităm,
Dragostea noastră să le-arătăm,
Copiii sunt tot ce-i mai sfânt
Ce-avem noi pe-acest pământ.
Chiar dacă acum şi-au găsit locul,
Vrem pentru ei tot norocul,
Iar de greşeşc, sau de fac bine,
Tu-i porţi în suflet mereu la tine.

poezie de Eugenia Calancea (7 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum când ora coboară în amurg

Acum când ora coboară-n amurg
Libere pe şesurile cerului, rând pe rând,
Către mare stoluri de păsări curg
Fluviu, umbra unei săgeţi înaintând.

Crepusculul e limpede, stepa tăcută,
Roşu, asfinţitul îşi arde la foc mic cărbunii...
Cerul e periat de stoluri în alunecare mută,
Delicate, aripile păsărilor pasc stelele păşunii.

Cât de departe zboară şi cât de sus!
Tu priveşti – albastrul devine tot mai intens,
Pe când hăul cerului de toamnă, de nepătruns,
Deasupra ta se evaporă dilatându-se imens.

Această distanţă îşi extinde-îmbrăţişarea –
Sufletul pe sine însuşi vrea să se dea-n dar,
El eliberează din lut o urmă, cum ar fi chemarea
Unei noi angoase iradiind lumina unui gând, a unui har.

poezie de Ivan Alexeievici Bunin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău îmi pare...!

Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfinţit.

Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbuşit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârşit.

Stă toamna după colţ în aşteptare,
iar zilele de vară au-amuţit –
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.

O, doamnă, dacă-ai şti ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.

De-atunci măceşii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău îmi pare...!

Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfinţit.

Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbuşit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârşit.

Stă toamna după colţ în aşteptare,
iar zilele de vară au-amuţit –
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.

O, doamnă, dacă-ai şti ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.

De-atunci măceşii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău îmi pare...!

Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfinţit.

Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbuşit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârşit.

Stă toamna după colţ în aşteptare,
iar zilele de vară au-amuţit –
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.

O, doamnă, dacă-ai şti ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.

De-atunci măceşii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să fiu

Aş vrea să fiu pe lumea asta
O pasăre cu aripi fine
Să zbor în fiecare zi,
Să zbor cu greu, dar pentru tine.

Şi lacrima de pe obraz
Să fie una cristalină
Când bate ploaia pe pervaz
Să mă atingi cu pielea-ţi fină.

Dar ochii tăi cei răi mă dor
Privirea ta uşor mă arde,
Şi când te văd, eu simt că mor!
Aş vrea acum să fiu departe.

Şi-aş vrea acum să plec departe
De multe ori eu mă gândesc
Că locul meu nu-i pe pământ,
Aici eu nu mă regăsesc!
Aş vrea să fiu dusă de vânt
Aici nu cred că pot iubi,
Aici nu cred că pot trăi!

poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a părăsi această lume, aş vrea să împărtăşesc celor ce vor rămâne mai departe pe pământ, în condiţii tot mai puţin prielnice naturii umane, un adevăr la care am ajuns târziu...

citat clasic din Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizanteme

Şi lasă-mi, zic...
Pe suflet crizanteme
Când o să vii
Să conturăm apusul.

Oferă-mi, cer...
În toamnă crizanteme,
Când o să fiu
Un roi de diademe.

Pictează-mi, rog
Pe cuget crizanteme,
Când o să ştii
Culorile ce mă dizolv.

Îmbracă-mi, strig
Făptura-n crizanteme
Când toamna
Simt că mă îngrop...

Dezbracă-mi, chem
Frica de crizanteme
Când o să vezi
Că mă topesc de foc.

Şi lasă-mi, zic...
Pe suflet crizanteme
Când o să vii
Apusul să-l sufoc.

poezie de Alexandrina Vlas din Cartierul viselor
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul e...

Pământu-ntreg este o floare
În universul trist şi pal;
Tot timpul este sărbătoare
Pe pământul nostru drag.

Şi vezi cum vântul lin doineşte
Printre copacii seculari;
Planeta noastră se-nveseleşte,
Cu munţii nalţi şi milenari.

Şi aerul e dulce-dulce
Ca mireasma de răcoare,
Iar gândul meu lin se duce,
Şi zboară-ncet în altă zare.

Pământul e o pozie,
Pe-o hârtie neagră scrisă,
Doar ea singură este vie
Când şi cartea este-aprinsă.

Pâmântul e-un vers duios
Ce-l cântă păsărele,
Şi-l cântă-atâta de frumos
Căci răsună şi-ntre stele.

Pământul e-o oază de verdeaţă
Unde lumina lin pătrunde,
Când soarele răsare dimineaţă
Sau când duioasa lun-apune.

Pe pământul nostru drag,
Întodeauna-i sărbătoare,
De e frig sau de e cald
De e vânt sau e ninsoare.

Pământul este o minune,
Căzută din lungul univers
N-am nici laude pentru a-ţi spune
Cât de mult eu te iubesc!

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna în mijlocul toamnei

Norii asfinţitului se adună-n depărtare, aerul e limpede şi rece,
Calea Lactee este tăcută, mă întorc la palatul de jad.
Frumuseţea acestei vieţi şi a acestei nopţi se va sfârşi,
Unde voi privi oare anul viitor lumina lunii?

poezie clasică de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru cântece din Dunhuang

Melodie: "Dorinţa eternă"

1.
Era un trecător pe partea dinspre apus a râului,
bogat şi reputat cum puţini sunt pe lumea asta.
Toate zilele petrecea în oraşe de purpură
... dansând şi cântând.
Cupa era umplută iarăşi şi iarăşi, până când cădea beat;
trăia uşor, golind mereu cupele de aur,
încercând mereu savorile zilei, urmărind plăceri–
Unii oameni sunt prea bogaţi şi nu se mai întorc niciodată acasă.

2.
Era un trecător pe partea dinspre apus a râului,
numai el ştia ce singurătate vastă trăia;
obrazul îi era acoperit de murdărie şi de praf,
ceilalţi îl înşelau în fiecare zi.
În fiecare dimineaţă stătea în partea de apus a pieţei;
din cauza vântului lacrimile îi curgeu şiroaie pe obraji.
Ȋi era dor de casa lui aflată departe, departe de tot–
Unii oameni sunt prea săraci şi nu se mai întorc niciodată acasă.

3.
Era un trecător pe partea dinspre apus a râului,
bolnav, aproape de moarte.
Totuşi, se încăpăţâna să reziste, aşteptând veşti,
deşi cu trecerea timpului devenise evident că trebuie să plece.
Sătenii l-au târât la marginea drumului dinspre apus,
i-au prins de trup o etichetă pe care îi era scris numele;
tatăl şi mama lui nu mai ştiau nimic despre el–
Unii oameni mor şi nu se mai întorc niciodată acasă.

Melodie: "Gaiţa pe ramură"

4.
Nu mai pot răbda gaiţa şi toate poveştile ei extravagante!
Îmi aduce veşti bune, dar niciodată nu vine şi cu dovezi.
Zilele astea, când va zbura prin preajmă, o voi prinde
şi-o voi închide într-o colivie aurită, punând capăt clevetirilor!
Am venit la ea cu cele mai bune intenţii, dându-i veşti de bun augur–
cine s-ar fi gândit că mă va închide într-o colivie de aur?
Singura mea speranţă e că soţul ei mercenar se va întoarce curând acasă,
iar ea va deschide colivia şi mă va lăsa liberă să zbor către norii cei albaştri.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!