Planuri

câmpul era azi ca o imprimantă
de ultimă generaţie
doi cocoşi veseli şi verzi
umblau prin ochii mei
ca şi cum nu s-a întâmplat nimic

iar eu aveam planuri mari
cu câmpul acela
şi cu zgomotul lui verde abrupt
aveam de gând să-l dezbrac
de toată splendoarea
şi să-l iau acasă la mine

să-l pun covor în mijlocul camerei
să spun o rugăciune
în mijlocul sufletului
şi să-l salvez de dăunători

dar nu s-a întâmplat nimic
pentru că nu era azi primăvara aceea
timpurie în care cocoşii
se trezeau foarte devreme
şi anulau raţiunea
sau orice echilibru profetic

era doar o zi de toamnă
în care totul se liniştise
iar lumina ieşea dintr-o poantă
în trupul meu de femeie
cu norii în cap
(nu cu capul în nori)
iar câmpul era unul magnetic

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui

va veni cu siguranţă şi acel moment
în care mă voi sătura de scris
poezii şi voi trece la testament
scrisorile mele de azi
vor fi atunci închise spre nord
spre casa în care
naşterea a dat lumii
un copil minunat cu ochii foarte

albaştri

Lui
pentru că ridică norii mai sus decît sunt
îi voi lăsa toată puterea mea
şi lacrimile
să plîngă cu lacrimile mele verzi
şi să-l doară cât mai puţin
cît mai puţin

puţin cu puţin
va aduna de o poveste pe malul mării
în care locuia cu mama
mama Lui
care dimineaţa rîdea mult
iar el zicea că de la rîsul ei fericit
creştea pădurea

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice zid, chiar de beton, poţi să-l treci, să-l spargi, să-l escaladezi, să-l înconjori, dar zidurile pe care le pui in mintea ta sunt cel mai greu de trecut.

aforism de Mihaela Cd din volumul Uneori elefanţii zboară/Sometimes elefants are flying editura Globart Universum 2020
Adăugat de Mihaela Cd
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpul meu cu flori

Iubitule, eşti câmpul meu cu flori,
Ai buzele ca macii, tremurânde, moi
Si ochii ţi-s ca florile de Soare-n nori.
Când mă priveşti, dispare totul, numai noi

Ramânem. Singuri, pe Pământul tot
Şi toată frumuseţea lumii e a noastră.
Dă-mi mâna să mă ţin de tine, nu mai pot,
Picioarele mă lasă, inima e albastră.

Inchide ochii că mă ard şi doare,
Cu palma ta cuprinde-mi sânii, gura.
Opreşte-mi inima, că vrea să zboare,
Să-mi lase pieptul gol. Iubesc natura

Şi campul meu cu flori creat de ea, al meu,
Doar pentru mine, asta mi-e averea.
Iubitule, atat de bun e Dumnezeu,
Că mi te-a dat să îmi alini durerea.

Şi ce miros indrepţi spre mine,
De trandafiri când râzi şi de bujori,
De liliac când mă săruţi şi ţi-e ruşine.
Iubitule, eşti câmpul meu cu flori.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cheamă câmpul

Mă cheamă câmpul,
cuvintele ard în cormană,
stelele sar pe obadă,
ca din trecerea mea pe un dig...
Mă cheamă câmpul,
pe coala albă de zăpadă,
dar bat vânturi
din patru anotimpuri,
în etuva memoriei!
Sămânţa fulgeră în traistă
şi cu degetele resfirate,
dau să semăn
rodul bogat în primăvara ploioasă,
Mă cheamă câmpul
şi trebuie să semăn cuvinte...

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie luminoasă...

Femeie luminoasă ca şesurile-n toamnă,
dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur,
dă-mi mânele, mai pure ca pietrele din râuri —
femeie cu gândirea ca un polen netrebnic
şi carnea ca oricare gândire mai zămoasă.

Femeie, pământ negru, te vreau şi te iubesc,
aş vrea să-l ar, să-l semăn, să-l secer şi să-l macin,
pământ proaspăt în care dormiră toţi ai mei,
pământ tânăr în care mi-i tânără chemarea,
pământul unde-n urmă vreau să adorm şi eu.

Şi vreau — în ciuda celui ce seamănă-n deşert
nisip şi foc, cu umbra la brâu şi soare-n ceafă —
grăuntelui lumină să-i dăruiesc şi apă;
aş vrea să-l ar, să-l seamăn, să-l secer şi să-l macin
şi-aş vrea s-adorm cu grâul cel bun la căpătâi,
pământ, matrice dată din ziua cea dintâi,
în care mă aşteaptă, ca-ntr-o oglindă, chipul.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti (1917)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 5

Acele ore, ce-au creat cu trudă
Un chip frumos ce ochii îi vrăjeşte
Vor deveni tirani cu faţa hâdă
Şi vor sluţi splendoarea ce-nfloreşte.
Iar timpul sprinten vara va schimba
Într-o pocită iarnă, să-l lovească
Să îi îngheţe seva şi frunza să i-o ia
Să-l ningă aspru şi să-l pustiască.
Şi dacă toată vara nimic n-a distilat
Să pună într-un flacon pentru păstrare
Efectul frumuseţii va fi anihilat
Şi încet-încet va trece în uitare.

Dar floarea distilată, ce iarna e uscată
Păstrează măreţia-n esenţa aromată.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost şi eu

1. Am fost şi eu copil, ce-i drept.
Aveam şi eu, prieteni strânşi la piept.
Aveam şi eu, vise mari de împlinit.
Aveam şi eu, un timp de neoprit.

2. Aveam şi eu, o fată pentru care să compun.
Aveam şi eu, persoane pe care să le sun.
Aveam şi eu, experienţe de iubire.
Aveam şi eu, ceva legat de tine.

3. Aveam şi eu... dar nu aveam.
Aveam şi eu... dar nu ştiam.
Aveam şi eu... dar nu perfect.
Aveam şi eu... un "eu" defect.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (5 aprilie 2019)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârloagă de câmp

E vară precoce pe câmpul ce-i verde, mijind
Să-l calce drumeţi, miei să-l pască şi păsări s-adie
Să-nvăluie iaz, heleşteu cu broaşte şi peştii plutind...
Să umple pe lume-n mohor, să zboare pufind păpădie.

Se aşterne-n ţărână movile de cârtiţe-n creme de gloduri
Şi arar câte-un pâlc din arbuştii ţepoşi îi stau negi,
Pe aloc... Două dâre maron, poate roţi liniştite-n acorduri,
Merg paşi ce adorm căruţaş, sprijinit într-un bici pe dăsegi.

Ce sublim e, urât inegal în culori, dâmbuit, este câmpul
Ce rabdă pe el milioane de ani şi de semeni cu mine...
E parcă Hristos; c-are apa Iordan, heleşteu îi e adâncul,
Dând peşte pe-o râmă în ac... Bun venit îi e oricine!

Piept se umple de praful de timp. Mor de pur, mor de bine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de câmpie

Pe câmpul cu iarba arsă
Zboară grauri stoluri, stoluri,
Desenând pe cer decoruri-
Ca o pictoriţă-n transă!

Apoi fac o buclă-ntoarsă,
Peste vie dând ocoluri,
Pe câmpul cu iarba arsă-
Zboară grauri stoluri, stoluri!

Toamna s-a întors acasă
Şi e toată numai doruri,
După vara cu pârjoluri
Simfonile-şi revarsă-
Pe câmpul cu iarba arsă!

rondel de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dară, după mai multe rugăciuni, se înduplecă, şi porunci să-l lase să care şi el măcar apă pentru oştire. Se pregătiră şi porniră. Făt-Frumos, cu hainele lui proaste şi călare pe o mârţoagă şchioapă, plecă înainte. Oştirea îl ajunse într-o mlaştină unde i se nomolise iapa şi unde se muncea ca să o scoaţă, trâgând-o când de coadă, când de cap, când de picioare. Râseră oştirea şi împăratul cu ginerii cei mai mari ai săi şi trecură înainte. După ce însă nu se mai văzură dânşii, Făt-Frumos scoase iapa din noroi, îşi chemă calul său, se îmbrăcă cu hainele câmpul cu florile şi porni la câmpul bătăliei, ajunse şi se sui într-un munte apropiat, ca să vază care parte este mai tare. Oştile daca ajunse, se loviră, iar Făt-Frumos, văzând că oastea vrăjmaşă este mai mare la număr şi mai tare, se răpezi din vârful muntelui asupra ei şi ca un vârtej se învârteja prin mijlocul ei cu paloşul în mână, şi tăia în dreapta şi în stânga, pe oricine întâlnea. Aşa spaimă dete iuţeala, strălucirea hainelor şi zborul calului său, încât oastea şi toţi cu totul o rupseră d-a fuga apucând drumul fiecare încotro vedea cu ochii, împrăştiindu-se ca puii de potârniche.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârtie igienică, pamperşi, detergenţi, crăpelniţă: iată cercul sacru al omului, pe care noi avem misiunea să-l descoperim, să-l înţelegem şi să-l definim, şi chiar mai mult, să-l înfrumuseţăm, să-l prefacem în cântec.

Milan Kundera în Identitatea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om care se consideră înfrânt, deznădăjduit, secătuit de resurse, să se molipsească de curaj de la mine. Aveam un condei care zgâria, o sticlă de cerneală şi hârtie – singurele mele arme. Şi am turnat tot ce mi-a trecut prin cap, fie că avea sens sau nu. Îmi spuneam iar şi iar că dacă un bărbat ca mine iubeşte, din toată inima lui, o femeie, dacă e gata să-şi taie urechile şi să i le trimită prin poştă, dacă o să-şi scurgă sângele din inimă şi o să-l pompeze pe hârtie, dacă o s-o satureze cu nevoia lui şi cu dorul lui de ea, dacă o s-o asedieze până-n pânzele albe, femeia nu va putea să-l respingă. Bărbatul cel mai urât, cel mai nevolnic, bărbatul cel mai lipsit de merite trebuie să triumfe dacă e gata să-şi dăruiască şi ultimul strop de sange. Nicio femeie nu poate rezista în faţa darului iubirii absolute.

Henry Miller în Sexus
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpul este viaţa lui

Am cules în dimineţi
pe Câmpia Soarelui,
bucurii, dar şi tristeţi
din viaţa ţăranului.

Bucuriile sunt flori
care-i fac viaţa frunoasă,
când tristeţea, uneori,
anii vieţii îi apasă.

Macilor să râdă-n faţă
în bătaia vântului.
Să se bucure de viaţă
în Câmpia Soarelui.

Tradiţia strămoşească,
-lucrarea pământului-
nu vrea să o părăsească.
Câmpul este viaţa lui.

Dumnezeu să-i dea putere
şi să-l ţină sănătos!
Munca înseamnă avere
când câmpul este mănos.

poezie de Dumitru Delcă (11 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi văd noul cap (căci am dobândit unul nou), dar când îmi duc mâna la frunte o simt rece şi tare şi mai am senzaţia că e verde, translucidă şi vibrând înăuntru. Proprietăţile organelor mele s-au modificat: ochii, care nu mi-au fost niciodată prea buni, străpung acum materia şi văd tot ce vor ei să vadă - dar experienţa, la început, a fost teribil de şocantă din pricina neaşteptatului spor de informaţie pe care au început să-l primească; şi la fel s-a întâmplat şi cu urechile, care s-au obişnuit de-acum să audă tot ce vor să afle, însă la început au fost debordate de un haos sonor pe care nu erau pregătite să-l perceapă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Copil fiind uitam toate năzdrăvăniile,
să pot face altele şi mai şi,
dar aveam uneori ghinion
cineva mă aşeza în mijlocul acţiunii
şi să vezi apoi şiretlicuri şi emoţii.

Totul se termina cu bine şi nepăsare,
plecam de acasă pe furiş,
hoinărem cu prietenii
pe râu, prin livezi ori prin vii
de nu ştia nimenu unde sunt.

Uneori plecam prin păduri,
ascultam poveştile ciobanilor,
mi se păreau pline de lucruri neştiute
şivream să văd lupi şi urşi
în realitate, nu-mi era frică.

în fiecare zi mă trezeam devreme,
să nu-i vină vreo idee mamei,
să mă trimită cu oile ori caprele la cioban,
cel mai mult îmi plăcea să iau calul
să-l călăresc şi să-l împiedic în măgură.

Seara aduceam calul acasă,
dar eram plin de zgârâieturi şi mărăcini
rămaşi în tălpile picioarelor,
umblam peste tot desculţ.

Nu eram supărat niciodată
studiam feţele oamenilor şi le făceam porecle,
unii rămâneau cu ele
de le folosea tot satul.

aşa ne petreceam tot timpul,
când am plecat la şcoală
era altceva,
a început disciplina învăţării
şi s-a pornit moara de apă
care învârte pietrele viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simple amintiri

Copil fiind uitam toate năzdrăvăniile,
să pot face altele şi mai şi,
dar aveam uneori ghinion
cineva mă aşeza în mijlocul acţiunii
şi să vezi apoi şiretlicuri şi emoţii.

Totul se termina cu bine şi nepăsare,
plecam de acasă pe furiş,
hoinărem cu prietenii de joacă
pe râu, prin livezi ori prin vii
de nu ştia nimenu unde suntem.

Uneori plecam prin păduri,
ascultam poveştile ciobanilor,
mi se păreau pline de lucruri neştiute
şi vream să văd lupi şi urşi
în realitate, nu-mi era frică.

În fiecare zi mă trezeam devreme,
să nu-i vină vreo idee mamei,
să mă trimită cu oile ori caprele la cioban,
cel mai mult îmi plăcea să iau calul
să-l călăresc şi să-l împiedic în măgură.

Seara aduceam calul acasă,
dar eram plin de zgârâieturi şi mărăcini
rămaşi în tălpile picioarelor,
umblam peste tot desculţ.

Nu eram supărat niciodată
studiam feţele oamenilor şi le făceam porecle,
unii rămâneau cu ele
de le folosea tot satul.

Aşa ne petreceam tot timpul,
când am plecat la şcoală
era altceva,
a început disciplina învăţării
şi s-a pornit moara de apă
care învârte pietrele viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăruite prin iubire

Eu cred în gând si-n sufletul călduţ
Am agăţat soarele de o creangă
Să-l iau să-l pun la loc călduţ
Si vreau să stiu de-ar vrea sa meargă

Mă tem ca raza lui să nu îngheţe
Să-i pun mănuşa mea în rază
Îi dau căciula mea e o mandreţe
O scară vreau sa ajung la rază

Cum să fac să-l cobor să-l iau acasă
Dorinţa mea soarele mi-a îndeplinit
Până acasă soarele m-a urmarit
Soarele este în casă acum pe masă

Cu micuţa mea gândire
Pot transforma orice în fericire
Astăzi simt o mare împlinire
Toate-mi sunt dăruite prin iubire

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elen (speriată): M-am blocat! Nu pot să mă exprim! Doamne, nu mai pot să ies din propoziţia principală. Îmi lipseşte un verb...
Lady Robinson: Ce fel de verb?
Elen: Un verb copulativ...
Lady Robinson (râde): Ai înnebunit! Un verb copulativ? Iată ce poate face gramatica dintr-o femeie divorţată. Ce să faci tu cu un verb copulativ, singură, pe această insulă?
Elen (cu voce isterică): Vreau să-l conjug, să-l subjug, să-l înjug! La orice timp şi la orice mod doriţi! (Plânge): Un verb, doamnă! Nimic mai mult!

replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a întâmplat c-o telegramă

Cât pe-aici să-l ia cu targa
Şi să-l poarte-n marş de orgă:
Scria-n text în loc de Marga,
"Dulci sărutări... de la Morgă!"

epigramă de Miltiade Ionescu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trautman: Ai făcut tot posibilul ca acest război personal să aibă loc. Ai produs si aşa destule pagube. Această misiune a luat sfârşit, Johnny. Ai înţeles? A luat sfârşit! Uită-te la ei acolo. Uită-te! Dacă nu îi pui capăt acum, or să te omoare. Asta urmăreşti? S-a terminat, John! S-a terminat.
Rambo: Nimic nu s-a terminat! Nimic! Nu poţi pur şi simplu să-l opreşti. Nu a fost războiul meu. Tu m-ai recrutat, nu te-am recrutat eu. Şi am făcut ce trebuia să fac ca să câştig. Dar cineva nu ne-a lăsat să câştigăm. Şi mă întorc în lumea civilizată şi îi văd pe toţi aceşti viermi la aeroport contestându-mă, scuipându-mă. Spunându-mi "ucigaş de copii" şi tot felul de porcării desgustătoare. Cine sunt ei să mă condamne? Cine sunt ei? Poate au fost ei în locul meu, au fost acolo, şi ştiu despre ce naiba strigă atâta!
Trautman: Au fost vremuri grele pentru toată lumea, Johnny. E de domeniul trecutului!
Rambo: Pentru tine! Viaţa de civil nu înseamnă nimic pentru mine. Pe câmpul de luptă aveam Codul de Onoare. Eu te sprijineam, tu mă sprijineai. Aici nu mai e nimic!
Trautman: Eşti ultimul dintr-un grup de elită. Nu sfârşi aşa!
Rambo: Acolo puteam pilota un elicopter, puteam conduce un tanc, aveam în grijă echipament de un milion de dolari, aici nu pot să am nici măcar un job de parcat maşini.

replici din filmul artistic Rambo I, după David Morrell
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!