Silvia Goteanschii

Planuri

câmpul era azi ca o imprimantă
de ultimă generație
doi cocoși veseli și verzi
umblau prin ochii mei
ca și cum nu s-a întâmplat nimic

iar eu aveam planuri mari
cu câmpul acela
și cu zgomotul lui verde abrupt
aveam de gând să-l dezbrac
de toată splendoarea
și să-l iau acasă la mine

să-l pun covor în mijlocul camerei
să spun o rugăciune
în mijlocul sufletului
și să-l salvez de dăunători

dar nu s-a întâmplat nimic
pentru că nu era azi primăvara aceea
timpurie în care cocoșii
se trezeau foarte devreme
și anulau rațiunea
sau orice echilibru profetic

era doar o zi de toamnă
în care totul se liniștise
iar lumina ieșea dintr-o poantă
în trupul meu de femeie
cu norii în cap
(nu cu capul în nori)
iar câmpul era unul magnetic

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Silvia Goteanschii

Lui

va veni cu siguranță și acel moment
în care mă voi sătura de scris
poezii și voi trece la testament
scrisorile mele de azi
vor fi atunci închise spre nord
spre casa în care
nașterea a dat lumii
un copil minunat cu ochii foarte

albaștri

Lui
pentru că ridică norii mai sus decît sunt
îi voi lăsa toată puterea mea
și lacrimile
să plîngă cu lacrimile mele verzi
și să-l doară cât mai puțin
cît mai puțin

puțin cu puțin
va aduna de o poveste pe malul mării
în care locuia cu mama
mama Lui
care dimineața rîdea mult
iar el zicea că de la rîsul ei fericit
creștea pădurea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orice zid, chiar de beton, poți să-l treci, să-l spargi, să-l escaladezi, să-l înconjori, dar zidurile pe care le pui in mintea ta sunt cel mai greu de trecut.

aforism de din volumul Uneori elefanții zboară/Sometimes elefants are flying editura Globart Universum 2020
Adăugat de Mihaela CdSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Câmpul meu cu flori

Iubitule, ești câmpul meu cu flori,
Ai buzele ca macii, tremurânde, moi
Si ochii ți-s ca florile de Soare-n nori.
Când mă privești, dispare totul, numai noi

Ramânem. Singuri, pe Pământul tot
Și toată frumusețea lumii e a noastră.
Dă-mi mâna să mă țin de tine, nu mai pot,
Picioarele mă lasă, inima e albastră.

Inchide ochii că mă ard și doare,
Cu palma ta cuprinde-mi sânii, gura.
Oprește-mi inima, că vrea să zboare,
Să-mi lase pieptul gol. Iubesc natura

Și campul meu cu flori creat de ea, al meu,
Doar pentru mine, asta mi-e averea.
Iubitule, atat de bun e Dumnezeu,
Că mi te-a dat să îmi alini durerea.

Și ce miros indrepți spre mine,
De trandafiri când râzi și de bujori,
De liliac când mă săruți și ți-e rușine.
Iubitule, ești câmpul meu cu flori.

poezie de
Adăugat de Magdalena RusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Păun

Mă cheamă câmpul

Mă cheamă câmpul,
cuvintele ard în cormană,
stelele sar pe obadă,
ca din trecerea mea pe un dig...
Mă cheamă câmpul,
pe coala albă de zăpadă,
dar bat vânturi
din patru anotimpuri,
în etuva memoriei!
Sămânța fulgeră în traistă
și cu degetele resfirate,
dau să semăn
rodul bogat în primăvara ploioasă,
Mă cheamă câmpul
și trebuie să semăn cuvinte...

poezie de din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin PăunSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Benjamin Fondane

Femeie luminoasă...

Femeie luminoasă ca șesurile-n toamnă,
dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur,
dă-mi mânele, mai pure ca pietrele din râuri —
femeie cu gândirea ca un polen netrebnic
și carnea ca oricare gândire mai zămoasă.

Femeie, pământ negru, te vreau și te iubesc,
aș vrea să-l ar, să-l semăn, să-l secer și să-l macin,
pământ proaspăt în care dormiră toți ai mei,
pământ tânăr în care mi-i tânără chemarea,
pământul unde-n urmă vreau să adorm și eu.

Și vreau — în ciuda celui ce seamănă-n deșert
nisip și foc, cu umbra la brâu și soare-n ceaf㠗
grăuntelui lumină să-i dăruiesc și apă;
aș vrea să-l ar, să-l seamăn, să-l secer și să-l macin
și-aș vrea s-adorm cu grâul cel bun la căpătâi,
pământ, matrice dată din ziua cea dintâi,
în care mă așteaptă, ca-ntr-o oglindă, chipul.

poezie clasică de din Priveliști (1917)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
William Shakespeare

Sonetul 5

Acele ore, ce-au creat cu trudă
Un chip frumos ce ochii îi vrăjește
Vor deveni tirani cu fața hâdă
Și vor sluți splendoarea ce-nflorește.
Iar timpul sprinten vara va schimba
Într-o pocită iarnă, să-l lovească
Să îi înghețe seva și frunza să i-o ia
Să-l ningă aspru și să-l pustiască.
Și dacă toată vara nimic n-a distilat
Să pună într-un flacon pentru păstrare
Efectul frumuseții va fi anihilat
Și încet-încet va trece în uitare.

Dar floarea distilată, ce iarna e uscată
Păstrează măreția-n esența aromată.

poezie clasică de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Othello. Othello Moor of Venice" de William Shakespeare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.00- 18.99 lei.

Am fost și eu

1. Am fost și eu copil, ce-i drept.
Aveam și eu, prieteni strânși la piept.
Aveam și eu, vise mari de împlinit.
Aveam și eu, un timp de neoprit.

2. Aveam și eu, o fată pentru care să compun.
Aveam și eu, persoane pe care să le sun.
Aveam și eu, experiențe de iubire.
Aveam și eu, ceva legat de tine.

3. Aveam și eu... dar nu aveam.
Aveam și eu... dar nu știam.
Aveam și eu... dar nu perfect.
Aveam și eu... un "eu" defect.

poezie de (5 aprilie 2019)
Adăugat de Cosmin-Emanuel PetrașcSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pârloagă de câmp

E vară precoce pe câmpul ce-i verde, mijind
Să-l calce drumeți, miei să-l pască și păsări s-adie
Să-nvăluie iaz, heleșteu cu broaște și peștii plutind...
Să umple pe lume-n mohor, să zboare pufind păpădie.

Se așterne-n țărână movile de cârtițe-n creme de gloduri
Și arar câte-un pâlc din arbuștii țepoși îi stau negi,
Pe aloc... Două dâre maron, poate roți liniștite-n acorduri,
Merg pași ce adorm căruțaș, sprijinit într-un bici pe dăsegi.

Ce sublim e, urât inegal în culori, dâmbuit, este câmpul
Ce rabdă pe el milioane de ani și de semeni cu mine...
E parcă Hristos; c-are apa Iordan, heleșteu îi e adâncul,
Dând pește pe-o râmă în ac... Bun venit îi e oricine!

Piept se umple de praful de timp. Mor de pur, mor de bine!

poezie de (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Toamnă de câmpie

Pe câmpul cu iarba arsă
Zboară grauri stoluri, stoluri,
Desenând pe cer decoruri-
Ca o pictoriță-n transă!

Apoi fac o buclă-ntoarsă,
Peste vie dând ocoluri,
Pe câmpul cu iarba arsă-
Zboară grauri stoluri, stoluri!

Toamna s-a întors acasă
Și e toată numai doruri,
După vara cu pârjoluri
Simfonile-și revarsă-
Pe câmpul cu iarba arsă!

rondel de
Adăugat de Vasile NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Dară, după mai multe rugăciuni, se înduplecă, și porunci să-l lase să care și el măcar apă pentru oștire. Se pregătiră și porniră. Făt-Frumos, cu hainele lui proaste și călare pe o mârțoagă șchioapă, plecă înainte. Oștirea îl ajunse într-o mlaștină unde i se nomolise iapa și unde se muncea ca să o scoață, trâgând-o când de coadă, când de cap, când de picioare. Râseră oștirea și împăratul cu ginerii cei mai mari ai săi și trecură înainte. După ce însă nu se mai văzură dânșii, Făt-Frumos scoase iapa din noroi, își chemă calul său, se îmbrăcă cu hainele câmpul cu florile și porni la câmpul bătăliei, ajunse și se sui într-un munte apropiat, ca să vază care parte este mai tare. Oștile daca ajunse, se loviră, iar Făt-Frumos, văzând că oastea vrăjmașă este mai mare la număr și mai tare, se răpezi din vârful muntelui asupra ei și ca un vârtej se învârteja prin mijlocul ei cu paloșul în mână, și tăia în dreapta și în stânga, pe oricine întâlnea. Așa spaimă dete iuțeala, strălucirea hainelor și zborul calului său, încât oastea și toți cu totul o rupseră d-a fuga apucând drumul fiecare încotro vedea cu ochii, împrăștiindu-se ca puii de potârniche.

în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Milan Kundera

Hârtie igienică, pamperși, detergenți, crăpelniță: iată cercul sacru al omului, pe care noi avem misiunea să-l descoperim, să-l înțelegem și să-l definim, și chiar mai mult, să-l înfrumusețăm, să-l prefacem în cântec.

în Identitatea
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Slowness" de Milan Kundera este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -59.00- 24.99 lei.
Henry Miller

Orice om care se consideră înfrânt, deznădăjduit, secătuit de resurse, să se molipsească de curaj de la mine. Aveam un condei care zgâria, o sticlă de cerneală și hârtie – singurele mele arme. Și am turnat tot ce mi-a trecut prin cap, fie că avea sens sau nu. Îmi spuneam iar și iar că dacă un bărbat ca mine iubește, din toată inima lui, o femeie, dacă e gata să-și taie urechile și să i le trimită prin poștă, dacă o să-și scurgă sângele din inimă și o să-l pompeze pe hârtie, dacă o s-o satureze cu nevoia lui și cu dorul lui de ea, dacă o s-o asedieze până-n pânzele albe, femeia nu va putea să-l respingă. Bărbatul cel mai urât, cel mai nevolnic, bărbatul cel mai lipsit de merite trebuie să triumfe dacă e gata să-și dăruiască și ultimul strop de sange. Nicio femeie nu poate rezista în fața darului iubirii absolute.

în Sexus
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Tropic of Capricorn Paperback" de Henry Miller este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -65.99- 33.99 lei.

Câmpul este viața lui

Am cules în dimineți
pe Câmpia Soarelui,
bucurii, dar și tristeți
din viața țăranului.

Bucuriile sunt flori
care-i fac viața frunoasă,
când tristețea, uneori,
anii vieții îi apasă.

Macilor să râdă-n față
în bătaia vântului.
Să se bucure de viață
în Câmpia Soarelui.

Tradiția strămoșească,
-lucrarea pământului-
nu vrea să o părăsească.
Câmpul este viața lui.

Dumnezeu să-i dea putere
și să-l țină sănătos!
Munca înseamnă avere
când câmpul este mănos.

poezie de (11 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ioan Petru Culianu

Nu-mi văd noul cap (căci am dobândit unul nou), dar când îmi duc mâna la frunte o simt rece și tare și mai am senzația că e verde, translucidă și vibrând înăuntru. Proprietățile organelor mele s-au modificat: ochii, care nu mi-au fost niciodată prea buni, străpung acum materia și văd tot ce vor ei să vadă - dar experiența, la început, a fost teribil de șocantă din pricina neașteptatului spor de informație pe care au început să-l primească; și la fel s-a întâmplat și cu urechile, care s-au obișnuit de-acum să audă tot ce vor să afle, însă la început au fost debordate de un haos sonor pe care nu erau pregătite să-l perceapă.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Amintiri

Copil fiind uitam toate năzdrăvăniile,
să pot face altele și mai și,
dar aveam uneori ghinion
cineva mă așeza în mijlocul acțiunii
și să vezi apoi șiretlicuri și emoții.

Totul se termina cu bine și nepăsare,
plecam de acasă pe furiș,
hoinărem cu prietenii
pe râu, prin livezi ori prin vii
de nu știa nimenu unde sunt.

Uneori plecam prin păduri,
ascultam poveștile ciobanilor,
mi se păreau pline de lucruri neștiute
șivream să văd lupi și urși
în realitate, nu-mi era frică.

în fiecare zi mă trezeam devreme,
să nu-i vină vreo idee mamei,
să mă trimită cu oile ori caprele la cioban,
cel mai mult îmi plăcea să iau calul
să-l călăresc și să-l împiedic în măgură.

Seara aduceam calul acasă,
dar eram plin de zgârâieturi și mărăcini
rămași în tălpile picioarelor,
umblam peste tot desculț.

Nu eram supărat niciodată
studiam fețele oamenilor și le făceam porecle,
unii rămâneau cu ele
de le folosea tot satul.

așa ne petreceam tot timpul,
când am plecat la școală
era altceva,
a început disciplina învățării
și s-a pornit moara de apă
care învârte pietrele viitorului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Simple amintiri

Copil fiind uitam toate năzdrăvăniile,
să pot face altele și mai și,
dar aveam uneori ghinion
cineva mă așeza în mijlocul acțiunii
și să vezi apoi șiretlicuri și emoții.

Totul se termina cu bine și nepăsare,
plecam de acasă pe furiș,
hoinărem cu prietenii de joacă
pe râu, prin livezi ori prin vii
de nu știa nimenu unde suntem.

Uneori plecam prin păduri,
ascultam poveștile ciobanilor,
mi se păreau pline de lucruri neștiute
și vream să văd lupi și urși
în realitate, nu-mi era frică.

În fiecare zi mă trezeam devreme,
să nu-i vină vreo idee mamei,
să mă trimită cu oile ori caprele la cioban,
cel mai mult îmi plăcea să iau calul
să-l călăresc și să-l împiedic în măgură.

Seara aduceam calul acasă,
dar eram plin de zgârâieturi și mărăcini
rămași în tălpile picioarelor,
umblam peste tot desculț.

Nu eram supărat niciodată
studiam fețele oamenilor și le făceam porecle,
unii rămâneau cu ele
de le folosea tot satul.

Așa ne petreceam tot timpul,
când am plecat la școală
era altceva,
a început disciplina învățării
și s-a pornit moara de apă
care învârte pietrele viitorului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vivian Ryan Danielescu

Dăruite prin iubire

Eu cred în gând si-n sufletul călduț
Am agățat soarele de o creangă
Să-l iau să-l pun la loc călduț
Si vreau să stiu de-ar vrea sa meargă

Mă tem ca raza lui să nu înghețe
Să-i pun mănușa mea în rază
Îi dau căciula mea e o mandrețe
O scară vreau sa ajung la rază

Cum să fac să-l cobor să-l iau acasă
Dorința mea soarele mi-a îndeplinit
Până acasă soarele m-a urmarit
Soarele este în casă acum pe masă

Cu micuța mea gândire
Pot transforma orice în fericire
Astăzi simt o mare împlinire
Toate-mi sunt dăruite prin iubire

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Elen (speriată): M-am blocat! Nu pot să mă exprim! Doamne, nu mai pot să ies din propoziția principală. Îmi lipsește un verb...
Lady Robinson: Ce fel de verb?
Elen: Un verb copulativ...
Lady Robinson (râde): Ai înnebunit! Un verb copulativ? Iată ce poate face gramatica dintr-o femeie divorțată. Ce să faci tu cu un verb copulativ, singură, pe această insulă?
Elen (cu voce isterică): Vreau să-l conjug, să-l subjug, să-l înjug! La orice timp și la orice mod doriți! (Plânge): Un verb, doamnă! Nimic mai mult!

replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de (2009)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton amuzant

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

S-a întâmplat c-o telegramă

Cât pe-aici să-l ia cu targa
Și să-l poarte-n marș de orgă:
Scria-n text în loc de Marga,
"Dulci sărutări... de la Morgă!"

epigramă de din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Trautman: Ai făcut tot posibilul ca acest război personal să aibă loc. Ai produs si așa destule pagube. Această misiune a luat sfârșit, Johnny. Ai înțeles? A luat sfârșit! Uită-te la ei acolo. Uită-te! Dacă nu îi pui capăt acum, or să te omoare. Asta urmărești? S-a terminat, John! S-a terminat.
Rambo: Nimic nu s-a terminat! Nimic! Nu poți pur și simplu să-l oprești. Nu a fost războiul meu. Tu m-ai recrutat, nu te-am recrutat eu. Și am făcut ce trebuia să fac ca să câștig. Dar cineva nu ne-a lăsat să câștigăm. Și mă întorc în lumea civilizată și îi văd pe toți acești viermi la aeroport contestându-mă, scuipându-mă. Spunându-mi "ucigaș de copii" și tot felul de porcării desgustătoare. Cine sunt ei să mă condamne? Cine sunt ei? Poate au fost ei în locul meu, au fost acolo, și știu despre ce naiba strigă atâta!
Trautman: Au fost vremuri grele pentru toată lumea, Johnny. E de domeniul trecutului!
Rambo: Pentru tine! Viața de civil nu înseamnă nimic pentru mine. Pe câmpul de luptă aveam Codul de Onoare. Eu te sprijineam, tu mă sprijineai. Aici nu mai e nimic!
Trautman: Ești ultimul dintr-un grup de elită. Nu sfârși așa!
Rambo: Acolo puteam pilota un elicopter, puteam conduce un tanc, aveam în grijă echipament de un milion de dolari, aici nu pot să am nici măcar un job de parcat mașini.

replici din filmul artistic Rambo I, după David Morrell
Adăugat de Nicoleta MitrofanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook