Pârloagă de câmp
E vară precoce pe câmpul ce-i verde, mijind
Să-l calce drumeți, miei să-l pască și păsări s-adie
Să-nvăluie iaz, heleșteu cu broaște și peștii plutind...
Să umple pe lume-n mohor, să zboare pufind păpădie.
Se așterne-n țărână movile de cârtițe-n creme de gloduri
Și arar câte-un pâlc din arbuștii țepoși îi stau negi,
Pe aloc... Două dâre maron, poate roți liniștite-n acorduri,
Merg pași ce adorm căruțaș, sprijinit într-un bici pe dăsegi.
Ce sublim e, urât inegal în culori, dâmbuit, este câmpul
Ce rabdă pe el milioane de ani și de semeni cu mine...
E parcă Hristos; c-are apa Iordan, heleșteu îi e adâncul,
Dând pește pe-o râmă în ac... Bun venit îi e oricine!
Piept se umple de praful de timp. Mor de pur, mor de bine!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
O altă primăvară
S-a copleșit pământul
De-un reavăn de parfum,
E-o adiere vântul,
Sunt zâmbete pe drum.
E-un tril nestăpânit
De gingași zburători,
E-un zumzet de mierit
Prin alb omăt de flori.
E-o atingere suavă
De-un cald de pluș, de aer...
Un clopot bate-n slavă
Umplând inimii baier.
E corpul ca o sită
De pori deschiși extazic
Iar dragoste-s ispită
Și gându-i iar afazic.
Se umple piept de zbor,
Se reînviu speranțe,
E rutul iar fior...
Necazuri iau vacanțe.
Imașu-i plin de miei,
Se umple văz de verde
Și moșii-s tinerei...
O lume-ntreagă fierbe!
E-o singură dorință
În lume... Să nu piară
În veci amor, credință...
... Căci primăvară-i iară...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Planuri
câmpul era azi ca o imprimantă
de ultimă generație
doi cocoși veseli și verzi
umblau prin ochii mei
ca și cum nu s-a întâmplat nimic
iar eu aveam planuri mari
cu câmpul acela
și cu zgomotul lui verde abrupt
aveam de gând să-l dezbrac
de toată splendoarea
și să-l iau acasă la mine
să-l pun covor în mijlocul camerei
să spun o rugăciune
în mijlocul sufletului
și să-l salvez de dăunători
dar nu s-a întâmplat nimic
pentru că nu era azi primăvara aceea
timpurie în care cocoșii
se trezeau foarte devreme
și anulau rațiunea
sau orice echilibru profetic
era doar o zi de toamnă
în care totul se liniștise
iar lumina ieșea dintr-o poantă
în trupul meu de femeie
cu norii în cap
(nu cu capul în nori)
iar câmpul era unul magnetic
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea
În scoarță, îndoită mănunchi, stă-n foi subțiri,
Aproape se lipind, că atâta se succed
De istorii, epopei reale, sau parșive,
Cu un deget linse-n colț de multele salive,
Când din arare minți pe suflete purced
Să-și umple gol, pustiu, tânjind la împliniri.
Însemne-nscrise-n negru îmbobocesc imagini,
Pe-o altă scoarță, fină, de griuri canioane
Șir, râuri se scurgând, lăsate-n tuș uscat,
Ce redevine-n minte, iar fluviul, de un citat,
Putând pe agnost să-l umple, sclipitor în galoane,
C-un frunzărit de pomi, întinși în fine pagini.
E doar ceva, pierind de-un timp, ceva aparte,
Ce va lipsi și-i grav, de nu o ai!... O carte!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viticolă
... vie, sau moartă,
nu se lasă boaba mucegăită
să-și dea zeamă, ce-i scursă că-i spartă,
să pretindă că locu-i să stea, ea, arăcită
și se ține să strice licoare
de ciucuri, ce rabdă
și zile ploioase și crâncen de soare...
ținând să-și dea tot, să nu cadă,
să umple budane din cântec de corzi
și strigă, sfrijita, că ea dă savoare,
seva-și trage din sănătoase origini, de pe jos, nu din lorzi
și poate să dea surogat de valoare
ea, ce-i amestec de coajă...
și-i simt minți în putoare,
ce întind din micelii
să-și facă ciorchini cu alte boabe... hidoase arătare...
e parcă urmașa ce mistic înșeală orice om, pe copii, înhăitată-n înhăitații Irozi.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întâie vară
Mi-au crescut iar frunzele peste petale,
Ce erau prea albe de la zăpada ce le pătase
Și parcă mă 'nalț sevă din pământ de angoase,
Până mai ieri înghețat... Îmi simt iar suflet moale.
Mă cotropesc triluri de florii, mă paște iar Paștele,
Mi se descrețește fruntea în palmele brăzdate,
Iar în piept simt ceva ce uitasem, inima-mi bate...
Aș orăcăi ca un nou născut, ca-n heleșteu broaștele.
Mă ung din nou de soare, de pus tot pe piele, raze
Și, mi se evaporă, necontrolat, ce-aveam minte
Ca într-o explozie de bucurie, anapoda fierbinte,
Iar vorbele-mi prind un tupeu nebun de propoziții, fraze.
E încă o dată vară, de început, ea prima,
Râvnită pe-un meleag ce s-a obișnuit cu ea,
Ce-o mângâie și ghiocel, cais, pui de-o cățea
Și, pe care-o iubesc iar ș-iar, mi-e partenera, rima...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hristos
"Hristos a înviat!", să nu fie o rutină
Cum "Ce faci?", "Bună ziua?, "Bine!", ori "Te salut!"...
E timp să stai pe gând, să-l pui într-un trecut,
Să devii un apostol, din alt tărâm... O să vină!
Este singurătatea de corp ce suflet poartă
Cu spiritul, întreg cu tot cu întuneric
Ce-așteptă o scânteie, apoi extaz feeric,
Că ești la fel... Ofranda de tine, cea deșartă!
Hristos e mai presus de un real-rutină,
E simbolul de mine, de tine... la perfect!
E cel ce nu vei fi de nu-ți impui proiect
Să ierți, să judeci mult, preluând... Nedând neghină!
E-o zi când poți să uiți tot ce-i în jur anost,
Să pleci în pelegrin ca să-ți inviți apoi
Ce-ai drag, mai drag de orice, să spui "Veniți și voi!"...
E zi când tot învie, din ce n-ar fi... De toast!
Eu vreau să fiu prezent lângă al-meu simbol, "EU",
Cu ale mele tare, cu gafele ce-mi știu...
Să le întind cu palme curate, zicând "Viu!
La Tine Doamne, pur! Mă renaște, al meu Zeu!!"
Iisus Hristos 'mi fi lângă... Nealteratul "MEU"...
Luați-vă timp, scurs gol, ușurați suflet greu
Singuri, sau în lăcaș și n-așteptați... Mereu!!!
Îl veți întâlni într-o zi... Îți va spune "Tu, ești EU!!!....................
08.04.2018
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 aprilie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soral
Se îndepărtează iar, încet, amorul Soare,
Făcând mângâieri calde doar amintiri, regrete
Ca din covorul verde culori maron discrete
Și-apoi câmpii, păduri, golașe precum mare.
Ca pe-un elastic stă de sprijin colos, punct
Ce gâdilă nesigurul cu riscul său eliptic
De-al pierde o zi pe veci, rămas sublimul scriptic
În axioma legii de-un negru calv... cărunt.
A îndrăgostit o lume, ce-l pierde în venerații
I se trezind să-l vadă mereu, în dimineți
Să-i dea obor de suflet, de muncă, scurte vieți...
Se dăruind golașă s-o îmbrune-n irizații.
Mă simt un pic nostalgic la orice dus de vară
Ca după un tur de pistă când nu mai e putere
Îndeajuns pentru un nou start numai o vrere-
Iar finișul e aproape, neștiind.... a câta oară.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cranii
Nu arar, în drumurile-n rătăcire, alene
Îmi sparge liniștea voită câte-un craniu,
Sau alte oase albite; nu pure! Ca o cremene,
Ce-mi scânteiază gândurile-ntr-un periplu straniu...
Nu de umane oase mă spovedesc cuvinte
Și nici n-am aplecarea să profanez imagini
De părinți dezgropați să intre alții-n cripte
Când mă întrebam; de suflet este-un schelet în pagini?
Mi-ajunge de traseu, în refacerile de zile,
Canini porțelanii atât de juni adese,
Ce-au fost răpuși probabil de semeni sau eschile
Din vide răzbunări, de-ai mei... Neînțelese!
Sau sunt măsele late să pască câmpuri verzi
Și care n-au scrâșnit să ne dea hrana-n palme..
Și n-au avut nici țipăt de lamele-n cirezi
Când sacrificiu a fost la sărbători cu psalme.
Nu, nu-s rebut de minte, n-am aer psihopat
Că știu de câini în saci cu roci legați la gură
Și duși în val; "Canalul, de le-ar veni de hac!"...
Și câți miei, mâlc, c-ochi umezi, sunt morți în bătătură!
Hapsân, să recâștig câmpie din movile
În elan "obștesc" tiranic, am dezvelit tranșee
De-un timp uitat, războinic; țeste-n colț, juvenile,
Mi s-au rostogolit spre tălpi, făr-a le ști țară, alee!...
Plecarea către moarte-i retur de sine, în fire
Ce n-are violență; cum nașterea-i un scurs
Într-un traseu spre finiș, iar moartea-i întregire
De un pământ ce-și vede de-al său divin parcurs.
... Și toți, în echitabil, produși de-o rătăcire!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Calificat speranță
De ce-i credința în sublim?
Că ochiul meu îl atestează
Și orbi n-am ști ce să iubim...
Atunci, urâtul cum cutează?
Deci dacă este și urât,
Înseamnă că-i dorit urâtul...
Aș vrea să știu de cine, cât?
Și de-i mai mult... Mai mult de cât-ul?
Că este și neobservat,
Trecut fără vreo importanță,
Cel mai puțin de timp uzat...
O fi el acul de balanță?
E adevărat?... El e... o speranță?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Floare
Pastel din humă, răsărit petale
În culori de vis ce nu poți reproduce,
Mânjind de-o frumusețe eternă
Pământ sau cer, ce altfel ar fi goale
Și lumea-ntreagă nu s-ar reproduce...
... O himeră.
O hrană a sufletului de dulceață
Din gâzele-mbătate-n fin nectar,
Sublim ingredient de fine simțuri
Dintr-o planetă-nfiorând în colț de gheață
Sau un umed tropic... ingerând un insectar
... Capcană-n zimțuri.
Cupă-n venin cu gust parșiv de drog
În miresmi de crin sau laurul mortal,
O catifea cu imitații crunte ale teamei
Să n-o atingi, s-o scuturi, să-i iei rod...
Se-ngemănează-n fioros de "look" de animal
... Cu otrava zeamei.
În final scurt, ce-i vine efemerei,
Își joacă eternul rol al actului "self sex";
Să-nsămânțeze câmpul, muntele-n culori,
Ne producând gratuitatea ființei Terrei...
În fond pe-a noastră, componenții de-un index
... Cu ea trăind și tu... ca să nu mori.
Este sublimul frumuseții algoritmic remultiplicat
Dintr-un străfund de timp imemorabil, fără dată,
Ce pururi, sigur a perpetuat mirosuri, gust, fiori,
Într-un reciclu minunat de flori, de flori, de flori...
Te însoțind din primul plâns, al tău... la al altora... când mori.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fulg înlăcrimat
... un puf alb jucăuș plutește zburdalnic, nesigur
se-ntoarce spre griul de vată în nuanța alburie,
iar pică și fuge cum flutur
ce nu are frunze de pomi, nici flori să-l îmbie...
dansând mai departe aproape că-l pierd, nu-l prefigur
și-odat' se reîntoarce, privirea mi-o scutur
că-ncep să-l iubesc că e singur, timid
înghețat de emoții, de frig
și-i plăpând
mai ușor ca un gând
care-mi zboară și el
și mă pierd eu acum, câte-un pic, un nițel
și-l revăd prea târziu, e căzut la pământ
de ani mulți și de grei
dintr-un om, de zăpadă de tată...
nu mai are avânt
și alerg să-l salvez, vreau să-l smulg;
da-i o lacrimă și-i alta, o una, sunt două, sau trei
și se-ntinde, dispare
pe-o petală uscată de floare...
lasă o pată...
A murit azi un fulg!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Incarnații
Dacă atât de multele sentimente, suferințe și-ar pierde trupul -apă,
ce s-ar evapora- aș fi tot doar cristale de sare, pân' la kilometru-n profunzime,
un fel de lac Assal, un trup crestat Marele Rift, plin de caustice, ce sapă
în mine ca-n pământ, sau poate un flamengo colorat aș fi, din milionul veșnice-i mulțime
pe lac Natron, ori în mai sus, în Bogoria poate și, pește-n ape fierte aș fi,
că el nu se scufundă în lacrimi, este în mediul lui, tăcut și îl înghițind
să îl strecoare în branhii, să-și umple fier de roșii hematii...
M-aș putea explica uscat de mine, târâtor pe-o coajă aș fi, tot înotând, zburând mă încarnând.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stele și suflete
Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
tot atâtea milioane de suflete există!
Se plimbă prin Univers,
steaua și sufletul.
Cele mai reci suflete
nu stau împreună cu steaua lor,
cele mai bune merg în infinit,
ținându-se de mână, suflete și stele,
având destine comune.
Este frumos cerul, este frumos să-l înțelegi,
este frumos să-l asculți,
când începe simfonia celestă,
să răsune-n sufletele alese.
Noaptea cu privirea pictez cerul
în culori multicolore,
punând pe fiecare stea câte o dorință.
Ziua caut stelele cu privirea,
îmbrățișez cu Soarele
și răsăritul divin ce curge în
cascada timpului odată cu viața.
Atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viața,
prin aer planează viitorul...
Planeta-mamă există
atâta timp cât stelele nu mor.
Ele vor străluci pe cer
și vor ține în brațe suflete.
Își dau mâna cu apele Terrei,
unindu-se într-un glas.
poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apode
Cu fiecare zi ce trece, totul devine mai ușor, mult mai astral;
Pământ rămâne greu în urmă, doar râmele să îl mănânce
Până-l vor devora, îl vor face un glob de carne trivial,
Viermos, în care numai peștele să-și ia momeala, să se culce...
Se înalță sol din solul ce tot crește, acoperă tot ce-i, gunoaie,
Vestigii, ce dărâmă praful cosmic; solii în inhalări mesaje
Refăcând, zalele-n lanțuri, altele mai noi, spirale adăpând în ploaie
Un secetos, tot mai arid teluric, târâtor conclav cu încolăciri, trucaje...
... Într-o cascadorie ieftină de mistic inventat de-a reproduce copii
Ce lasă dâre lungi în huma brun-jilavă, încă neîngurgitată;
Îs orbii târâtori, urmași de cei ce-un ochi aveau, doar pentru ei, ciclopii...
E rătăcită, o râmă, pe-o stâncă din neant; privește la planeta... O novă depravată!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caniculă
... stau ciorile chiar lângă cheia sol, pe firele solfegiului, în note muzicale
de înaltă tensiune, croncăne în canicula ce încovoaie sârmele mortale
și schimbă loc, pe aceeași temă, în rapul negroid de-un uperground,
iar jos pe-o pâclă subțire, plumbuită, se înalță aburi ca din mare fiartă,
pe care navighează arar, ciudat, câte-un vehicul; roți ce par a fâșâind
cum apa ar călca, sau grundul ce s-ar prinde molatic și-ar cădea, se dezlipind
de coca-n cauciuc ce-nvârte caldul agregat, ce face și mai cald, arde
în măruntaiele-i carbon bilionar, sau se asudă-n păr ecvestru... sus pe coarde,
au mai zburat din note; albastrul feliat e-o partitură goală îmbiind la cânt,
alene se ițind din mintea înfierbântată, se evaporând în gânduri către-un punct,
ce-i prins din zborul pur imaginar... se mișcă reavăn, măturat de la un ciuf la altul;
verde împătat cu negru crud și insule de azur, adie, prăvălit din cald, înaltul
apăsător, o boare ce sub pene de reptile zburătoare-n piele de-o temperatură avicolă
își căută răcoare, în zburlit cu cioc deschis, fără să știe c-așa înghite iar... caniculă...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amor e...
Atot ce-i și de nu-i, nimic în veci n-ar fi,
Mai mult și decât sânge, de părinți și de tine.
O oază de sublim, de dar peste ce-i bine...
Raza din negrul nopții și sorii toți, din zi.
E tot; dorit, trăire, vis, dar, dor... e amor
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plângere de nevinovăție pentru pierderea eternității
Alerg nebun spre stația "La moarte"
În cursa mea de spectator fugar,
Cu capul gol de neputință, gust amar
De a fi nevinovat de ce nu pot deține; soarte!
Stau condamnat degeaba la pedeapsă,
Ce n-o am, decât de alții aș fi născut
Și n-am luat vieți, să mi se ia a mea; scăzut
Din timp, ce-am unul, unica-mi sinapsă!
Nu știu, nu-i Constituție Universală
De respect pentru ființa-mi, nu-i nici o transparență
De a-mi decide, singur, prin bine, experiență...
Nu altuia la mână, neîntemeiat vasală?
Mi se pun vini, în spate, ani, întâmplător, boală!
Mi se va spune, că, ce este piere, moare,
Dar eu nu sunt la fel, eu dețin rațiune;
Gândesc cu minte, suflet, sunt o perfecțiune...
Am învățat ce-i dreptul, să m-apăr și mă doare!
Sunt un Hristos, în fond, nu o râmă, oarecare!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elaine: Da, mănânc pește din când în când.
Ava: Deci ești o ipocrită.
George: Hei, am mâncat broaște, deci nimeni nu e perfect. În fine...
Ava: Știți ceva, vorbiți cu mine când nu mai mâncați pește.
Elaine: Peștii nu simt durere.
Ava: De unde știi? Vorbești cu peștii?
replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!
Speranță
Aștept demult să-mi treacă Dumnezeu la poartă,
Să-i spun c-am fost cuminte rău, o viață
Ce-am înșirat, necazuri, perlele pe-o ață
Și să-l întreb câte ceva despre a mea soartă.
Mi s-a încețoșat privirea în lungul așteptării,
Mă obosind de atâtea treceri, numărate
Până s-au scurs și numere și-au fost uitate,
Se răspândind pe rând în glodul așternut cărării.
Am auzit, că s-a oprit dintr-o întâmplare
La cineva și aș fi vrut să pot să știu
Cum să-l ademenesc, să-l am, cât nu-i târziu
Și cui să mă adresez... să-mi dea vreo aprobare.
Stau neclintit, cu pesimist crez în speranță
Că-mi va trimite un sol măcar, de ascultare
Și-l caut, când și când, prin case cu altare,
Să îl invit... să nu mă uite, ca pe-o zdreanță!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reflecții
Se gudură de câte ori mă vede
și nu știu, să-l privesc, așa prin sticlă,
fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe-
sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt,
că oricum nu pierd, chiar și de-ntoarcerea-i unică
și totu-i scurt și nici nu știu de e întâmplare...
Dar bine-i să mai las din mine, din emoția de-un furt.
... Sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând așa mă țes
cu mine însumi, mă pitind de drag ce mă-nconjoară... Mă edific
retras, știind că sunt dorit
să mă scald trup și suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum lingurița cu șerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleștar, se savurând de bine...
Nu știu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; așa să-l pierd, risipitor
oricum? Dar parc-ar trebui să rămân un "avut"
măcar, nu-n neștiut, un subiect-decor;
nu doar un gând, un scris... riscat nevăzător!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!