Certitudine

vei pleca
o dată pentru totdeauna
oricât de stupidă de absurdă sau nepotrivită (cu relativitatea umană)
ar putea părea formularea aceasta

o să se deschidă o fântână... una adâncă-adâncă
sau o carte... cu sumarul rearanjat
[cine ştie dacă nu în complicitate cu noi?!]
şi tu o să te arunci
în pardesiul Fantôme cu cicatrice ample
ca şi cum niciodată n-ai fi existat

în urma ta o să se facă vârtej
o să stau departe amintindu-mi cuvintele spuse de Bunica
de fapt o să mă aşez la distanţă rezonabilă
cum ar fi de pildă depărtarea aceea
instituită de un poem

o vreme îmi voi omorî timpul
lipindu-mi curele sau gânduri desprinse
punând pătrunjel la zvântat
voi savura aerul normalităţii din curtea vecinilor
aşa de imuni la paradoxuri neavând minima ezitare
cât coriandru să pună la sos... nici să crească
iepuri sălbatici... sconcşi...

o să te ghicesc la răstimpuri
un lord mânguindu-şi barba împăcat
tot ce depinsese de tine făcuseşi
urma ca eu să pledez: VINOVAT!

realistă şi vie... la fel de frumoasă
voi opta CIRCUMSPECT

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(pseudo)terapie

o vreme măcar ne vom eluda realitatea
amestecul ăsta grotesc-hilar de neînţeles
lui Dumnezeu Însuşi inaccesibil

mai cu reticenţă mai cu convingere
vom păşi din noi
constant asigurându-ne
de justa conduită

vom opta pentru subiecte generale
ieşind de sub incidenţa "personalului"
ne vor acapara
topirea gheţarilor
decimarea lotului de felide
plecarea vreunui câine-lup de acasă

vom arbora atitudine nonşalantă
nu vom verifica
excepţia de la regulă
nici o posibilă viaţă
vom deprinde a fi-ul
în virtutea reflexelor condiţionate

cu înverşunare
ne vom păstra morţi reciproc
dând autoritar câte un not responding
ne vom scuipa în sân
la minima resuscitare

într-un final
fuga ne va schimonosi

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele ce (nu) se cuvin

o s-o acopăr
cu o frunză –
făcuseşi tu repetiţie o vreme
să fii sigur că nu vei rata "omul faptei"

încercaseşi o variaţie...
cu o cergă arămie
sau poate cu zeama scursă de la o vişină în drumul ei către

drept consolare o s-o treci
la nominalizările anului
la happy few
într-un poem
o să-i agăţi vreo 2-3 metafore ermetice
vreo 4 inteligibile
inefabil o s-o pui să umble aşa... acoperită
printr-o frază cu toamnă şi subordonate
o să-ţi iei fraza la tine... aşa când nu te vede nimeni
o să adulmeci... de se va simţi galben stins
vei avea aproape-certitudine

îţi vei călca pe inima de odinioară
într-un unic gest
o vei sugruma

să nu fie loc pentru ultima vrere!

o să-i acoperi urmele... da... o să i le... o să! şi gata!

are demon!
o să strige un dincolo-de-pădure
o să se facă
ecou:

avusese
înger!
şi Ea

Ea nu va vrea
cu niciun chip
să dispară!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exclus plagiatul!

o să port şi azi
ia de la bunica şi cerceii peruani parfumaţi
ăia lungi cu roşu albastru şi verde
mai exact cu însemne estivale
punând în încurcătură şi angoasă
trecerile barbar-şcolăreşti ale vremii

o să mă-nconjur de 4 caise
de-alea aurite cu sâmburi sculptaţi
de Mozart sub forma lui tandră de delicatesă
de vreo 2-3 stick-uri albastru-cu-alb

temperamental-afectiv
o să sar la gâtul cuvintelor
o să le iau la mine acasă
o să le strig
nu vă jenaţi, simţiţi-vă ca la voi
mergeţi desculţe cocoţaţi-vă în plin centru

n-o să te privesc
o să te văd
înţelept... mult prea cuminţit
prescriind reţete impecabile
[şi eu...?!]

.. eu...

o s-o zbughesc

pe aleea cu ţânţari de treabă şi zmeură ca la carte

departe fiind de nealemele
nimeni nu va putea să-mi pună-n cârcă
vreo tentativă anostă de plagiat

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici măcar

aş putea la o adică
să te iau în serios
să dau amploare
evenimentelor tale casnice
cum ar fi dulceaţa cu levănţică
punctelor negre intempestiv apărute
abaterilor nesancţionate de la normă

să întrerup anotimpuri embrioane programe...
să mă pun între moarte şi Dumnezeu
cu baloane şi confetti
să te dau la breaking news
să te trec la "evenimentul secolului"

docilă
eu să mă atârn
pe post de accesoriu
eventual un buton
sau o iluzie

să mă aşez
într-un colţ cu vedere
numai la tine
să-mi trăiesc anonimatul
micul spectacol invizibil
cu ochiul liber

dar ce păcat

pentru tine!

eu văd totul

la scară cosmică!

scuză-mă

dacă nici măcar

nu te-am identificat!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Pseudo)imortalizând

ochii ei se deschideau
ca şi cum n-ar fi privit vreodată o floare
nici întoarcerea-n timp a corolei în cântec
ce straniu se făcea viaţă! ce straniu!

nici mâna lui aranjându-i tandru-estetic
tristeţile ample micile ingenuităţi... femeia
nu o zărise... nici un semn nu dădea că o va

şi păsările defilau în lipsa oricărei imaginaţii
nimic dincolo de datul acela mecanic din aripi
doar chipul deposedat neintrat în iubire

să fi fost ea?!

mai ales sternul cavernos/ cutia de rezonanţă
a trecerii inofensive a unui timp

ea nu ştie să aştepte:
habar nu are ea să se bucure!
ea nu ştie... nu poate să plângă
nici să înţeleagă căderea trupului dincolo de el
în zona incandescentă a ţipătului

aici
poza goală
matrioşkă fără de vocaţie
ce niciodată nu are să muşte
din pomul interzis

undeva
un pictor naiv
el însuşi cumva derutat
de propria creaţie

să fi fost el?!

şi floarea era cântec
şi cântecul se făcea floare

dar cine să fi ştiut?

să fi fost ei?!

! nimeni să-i pună faţă-în-faţă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să dansezi. Tu trebuie să dansezi cît ţine muzica. Pricepi ce-ţi spun? Dansează mai departe, fără să te opreşti. Nu te întreba de ce, nu te gândi ce sens are. Dacă începi să te gândeşti la lucrurile astea, ţi se opresc picioarele. O dată oprite, eu nu mai pot face chiar nimic pentru tine. Legăturile tale se vor destrăma complet. Se vor pierde pentru totdeauna. Nu vei mai putea trăi decât în această lume. Treptat, vei fi absorbit înăuntru. Aşa că să nu-ţi stea picioarele. Să nu-ţi pese o secundă, oricât de prostesc ţi s-ar părea. Tu continuă să dansezi, pas după pas. Ai să vezi că, puţin câte puţin, părţile înţepenite se vor mai destinde. Pentru anumite lucruri nu e prea târziu. Foloseşte tot ce poţi folosi. Dă tot din tine. N-ai de ce să te temi. Acum eşti obosit şi înspăimântat. Se întâmplă oricui. Ai senzaţia că totul e greşit. De aceea ţi se opresc picioarele.

Haruki Murakami în Dans dans dans (24 octombrie 1988)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piano-forte serenissimo

nu ştiu dacă muzica asta este
ca să-mi amintesc... ca să te uit
şi câţi pescăruşi în mine s-au înecat
câţi şi-au liniştit moartea luându-mă
drept marea albastră şi bună

rămasă într-o aşteptare în plin centru
ţinta perfectă a imperfecţiunilor ploii
intuiesc cum te încrunţi.. cum zâmbeşti
resimt trecutul meu... asemănarea noastră absolută
strămoşii comuni... jocurile copilăriei adolescente...

déjà-vu-ul are legile lui de nimeni vreodată cunoscute
în singurătate arţarii se umplu cu vrăbii...

fac eforturi... mă autosugestionez
că n-am iubit o nălucă

întâmplarea ta prada perfectă
a ecranului devorator fără scrupule
sustrăgându-te ţie însuţi
într-o ingenuitate completă
ştii de mine în felul tău
în general îţi plac ochii mari
nu te dai în vânt după tristeţe
şi totuşi
nefosta noastră poveste te doboară

tocmai de aceea încă!

o vreme ţi-am pus
cuvintele mele
ochelarii de viscol
pardesiul Fantôme
câteva iluzii psihologice
scoase din tratatul sterp al afectivităţii
în care marile dezastre se rezolvă cu sânge rece
în ecuaţii cu unică necunoscută

m-am dezis un timp de metafore
am luat cireşul ca atare
am aşteptat 2-3 fructe
şi brusturele l-am văzut
între verde şi efect terapeutic
nimic mai mult... cum eu însămi
femeia în rochie galbenă
... galbenă cu câţiva fluturi

nu ştiu dacă păcatul se măsoară
în schimbări bruşte de primăvară
în decalări... în nimicuri
în izgonirea aceasta iremediabilă
a copacului sau a omului

în lăuntru surprinşi ca-ntr-o închisoare
nu ne putem reprima marea albastră şi caldă
nici ţipătul pescăruşilor speriaţi de viaţă
sensul regăsindu-l în vecinătate

şi iată în faţă
frumuseţea supravieţuindu-ne
prelungindu-ne fragilităţile
într-un cântec piano-forte serenissimo
în fapt partitura aceasta nescrisă vreodată
atât de minunată!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne aminteam

dacă avuseserăm vreodată
haine de stradă
nici când alergaserăm ultima oară
să lăsăm în urmă fie şi pentru 5 minute
aerul stătut al dormitorului ca un buncăr protejându-ne
de orice mai puţin de noi înşine

şi dacă podeaua lipicioasă a livingului ne tachinase o vreme
iar noi – generoşi peste poate, doar liberi!
îi acordaserăm patru cinci şase... 9 din circumstanţele atenuante

şi cum rochia galbenă era pentru ziua fermecată
eşarfa cu sclipici pentru picnicul de joi

dacă îmi plăcea să ies pe fereastră
să dau cerul tare şi pomii aproape?

curgeau flori din cais
o voce inunda cosmosul:
mă aşteptai la o poartă

... şi oare obişnuiai să-ţi apropii nările
de trunchiul viu purtător de magnolii
al femeii dintr-o carte?!

cu certitudine

prin noi trecuseră alţii

nu specii

în papuci şi halat de casă.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru totdeauna?!

venise primavara şi eu
aveam să o ratez aproape sigur şi de data aceasta
aşa cum ratezi cam toate chestiile esenţiale
care te-ar putea duce spre infinit

minusculă încercasem minima revanşă

aprofundarea cerului
într-o oglindă retrovizoare clipa exactă
în care un gest accidental sfârşeşte
prin a deveni iubirea cu premeditare

surâsul meu rămăsese suspendat
într-un buchet orange de stânjenei
toată dragostea mea către
printr-un ciob străvezit

norii erau albi şi greoi
capete de vată îmbibată cărora în zadar
se zbătea câte-un înger să le vestească
fantomatice glasurile... cântecul acela
pierzându-se înainte de a se fi născut

şi poate că totuşi.... cândva
Primavara mea aveai să fii tu...
chiar şi numai prin acea fracţiune de secundă
când ai intrat pe uşă... m-ai identificat... m-ai pironit în văzul tuturor
şi ne-am despărţit... pentru totdeauna?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Ce-i desparte, ce-i divide atât de mult pe oameni de ajung la conflicte şi chiar la războaie? De exemplu pe net e plin de cele două tabere: "Să mă vaccinez - sau nu?" A. M: Dacă oamenii ar putea vedea că singurul lucru care îi desparte nu doar pe ei unul de celălalt, ci îi divide, îi desparte chiar şi de Dumnezeu, este Doar gândul din capul lor, probabil că ar trăi cu adevărat ca în Rai pe acest pământ. Dacă ieşi afară şi îţi arunci mintea în primul tomberon vei vedea că de fapt niciodată nu a existat nici o separare în afara celei iluzorii create de minte. Un prunc nici nu ştie că "asta e mama mea, doar de la ea sug laptele", de fapt el suge de la orice mamă, pentru că nu cunoaşte cunoaşterea. Aşa că nu are cine să-i ofere cu elan otrava separării. Dar când omul ţine orbeşte la gândul lui, otrava separării cauzatoare de moarte îl duce în infern. Înainte de a învăţa gândul de cine erai separat?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce poate fi mai plăcut şi mai simplu decât să fii sincer, totdeauna liniştit, împăcat cu tine însuţi, neavând nici de ce te teme, nici ce inventa?

citat clasic din Fenelon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psiho-genealogie

ziua pe care o începi
fără nicio amintire concretă
fără de cunoscuţi
doar codul genetic
frica aceasta imensă
cu străşnicie moştenită
din preistorie
când ai tăi
îşi aprindeau felinarele irisului
în jungla burduşită cu explozibil
stăteau la pândă
gesticulând
îşi suportau carnea / declanşau atacul
optima defensivă
onomatopeic chemau lucruri
sufletul din ele
confecţionau iluzii
iluzii şi poeme
adevărate religii:
în felul lor iubeau...
găseau resurse
pentru încă un mâine

peste umerii dezgoliţi s-au aşezat cicatrice
mersul unui timp dizolvat pe alocuri
continuitatea este lanţul acesta invizibil
pe care dacă îl desfăşori
te va întoarce la tine

gesticulând
te temi
încerci marea revoltă
minima dimineaţă
într-un azi
fără nicio amintire particulară
fără de nume
dai la o parte ţărână
scuturi cer
cad păsări
se înalţă oameni
te înseninezi
în felul tău iubeşti

şi

asta

e bine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dată se văzuse un ţesut suspect

şi... cum îţi spuneam...
dumnezee să fiu printr-o întâmplare
printr-o suprapunere... printr-o distribuţie
orice trădare orice simulacru
necondiţionat ar trece în afara Legii

deprinsă a detecta anomaliile
cum celulele atipice într-o structură vie
îţi voi răscoli şi de data aceasta
înclinaţiile morbide... irealitatea

în surghiunul tău te vei complace
în îmbulzeală lascivă şi singură
agonizând vei savura felul concret
de surpare a lumilor

voi face de pază
nu contează
dacă vei vedea verde
sau numai eroare
la încărcarea cronologiei

! sunt o mică divinitate
mă pricep de minune
să-mi gestionez spaimele
şi miracolul

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea pe care n-am încetat niciodată s-o dezvolt este aceea că, la urma urmelor, individul este responsabil totdeauna de ceea ce s-a făcut din el; chiar dacă el nu poate face nimic altceva decât să-şi asume aceasta responsabilitate.

citat celebru din Jean-Paul Sartre
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu caut o lume perfectă

Habar nu am de ce scriu.
Aşez cuvintele sub limbă
le mestec încet
cu ochii închişi
ca şi cum aş vrea
să ghicesc gustul
răspândirii lor.

Habar nu am cui mai scriu.

Ca şi cum mărimea sălăşluielilor
nu s-ar potrivi nimănui
precum mie
îmi stau pe gânduri
nitroglicerină
emoţiilor mele.

Habar n-am cât mai scriu.

Când pueril
când alambicat
destul de nepriceput
şi-atât de rar încât
mă mir că o respirare
poate deveni

Un poem.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea singurătate

Am sufletul plin de clor fără tine
şi cu vorba mea am decolorat luna,
ca şi cum niciodată nu ar fi fost.
Nu ştiu cum sunt şi eu,
Doamne,
aşa albă îmi par,
încât
cuvântul meu trece ca un aer, fără
să cunoască urechile vieţii.
Trec mai departe, cântec sfânt
venit de-acum de la mine pentru tine.
Am sărit peste vorbe,
am trecut peste gânduri
şi am ajuns în sfârşit în pragul
inimii tale
şi stau şi aştept
să se deschidă poarta,
să intru în cea mai veselă
vorbă.
Mă întinerise ochiul tău crud
din care culoarea tremură verde.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

The winner takes it all

unele subiecte se cuvine să rămână tabu
aşa cum drumurile cu sens interzis sau moartea
vom opta eu pentru aleea cu magnolii
tu pentru alte culturi pragmatice
în perindările mele estetico-idealiste
voi creşte în continuare pepiniere de vise
în care desigur nu vei mai fi tu

te vei întoarce în trecut
în convingerile tale făcându-mă vinovată chiar dacă
nu vei găsi nici măcar minimul argument
vei persista în irealitate

îmi vei pune rochie mov şi cercei cu turcoaze
necondiţionat îmi vei întinde pajişti cu libelule şi fluturi
nimeni nu se va amesteca în planurile tale:
în fapt eşti demiurgul cu drepturi depline asupra propriei creaţii!
vei fi hair-stylist-ul meu personal şi duhovnicul şi împăratul
într-o lume în care statutul masculinităţii alpha
se cuvine cu sfinţenie nesfântă a fi prezervat
mă vei acţiona simplu de tot/ aproape facil
printr-o banală apăsare de taste
vei exclude din start Control save-ul din destinul meu
la stânga la dreapta tot înainte... tot în spate
voi fi purtătoarea de cuvânt a lumilor tale
ridicate pe rămăşiţele enunţului meu
cândva dezvoltat şi integru

te vei întoarce în trecut... nu al meu
te va durea
îmi vei duce lipsa
mă vei urî:
nu vei regreta!

dar ştii...

serile acelea nu au fost niciodată ale noastre... nici atât nopţile
o trecere voit imprevizibilă a orelor în care fiecare aştepta altceva
eu o minune / tu o abdicare!

şi atunci

întâmplării noastre îi vom pune un titlu comun
niciun rating nu ar putea rescrie scenele lipsă... stupida autoiluzionare
nimeni habar nu va avea de vreo epocă... de minima tramă
şi care va fi fost la o adică punctul paroxistic
foarte probabil cu prima ocazie scenariul va sfârşi prin a fi mototolit
între degetele aprige ale marelui vânător de drame/ înrăitul amator
devenit profesionist de intrigi hiperromantice

nu... nu mă doare!
nu... nu te urăsc!
nici măcar nu-ţi simt vreo lipsă!

în fapt

unicul perdant
eşti tu

pentru că eu

eu nu te-am avut niciodată

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât mai ales

o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre

! dar nu avem încotro

atâta vreme
cât cireştii care nu-şi aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-şi contururile

şi poate nu atât cireşii
nici florile lipsă
mult prea puţin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămăşite
de constituţie umană

nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale

cât mai ales

nesupunerea întâmplării
în faţa deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire furată

Cine nu ştie de fapt,
Cum trăieşti fără iubirea,
Ce o dată te înalţă,
Pan' la stele şi mai bine.

Dar sunt oameni răi în lume,
Care ca să-ţi facă rău,
Te desparte într-o clipă,
De iubirea ce-ai purtat-o nouă luni în pântece.

Şi fetiţa mea frumoasă,
E-nvăţată să urască,
Tot ce e frumos în lume,
Şi iubirea părintească.

Deşi mama ei cunoaşte,
Toate maşinaţiile,
Ştie că va veni o vreme,
Să culeagă roadele.

Şi fetiţa ei frumoasă,
Ea cuminte aşteptând,
Va primi mult meritata,
Dragostea măicuţei dragi.

poezie de Mihaela Dolores Balaj din Lăcrămi din suflet (martie 2019)
Adăugat de Mihaela Dolores Balaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzie fără petale

ştii, într-o zi ai să fii şi tu un poem
şi vei sta cuminte-ntr-o carte,
orbit de cuvinte, ameţit de metafore
dar de inima mea deja desprins, din păcate.
într-o zi, mă voi tăia în marginile poveştii
şi-ai să-mi sângerezi şi tu într-un vers.
nici n-ai să ştii exact momentul în care
miracolul va deveni fapt divers.
acum, ca aerul mai curgi încă
în minunea că-ţi sunt şi că-mi eşti.
mâine ai putea să fii doar o amintire
din cartea altor o mie şi una de poveşti.
laşi umbrele să-mi macine lumina prea mult -
aşa, într-o zi vei ajunge şi tu un poem,
vor fi dimineţi în care-am să mă scutur de tine
şi zile-n care n-am să mai ştiu să te chem.
dar, pentru că sufletul meu
a căpătat deja forma mângâierilor tale,
vei fi cel mai frumos poem
născut dintr-o iluzie fără petale.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!