* * *

mă întrebai mirat de ce mai scriu
ţi-am atins firele de argint vreme de douăzeci şi şapte de ani apoi
în tăcere
am început iar şi iar să împing câteva litere către tine
ai întors spatele şi ai plecat
n-am plâns pentru că litere au devenit pietre au luat culori cu nuanţe diferite
mi-am închipuit că ridic un munte de răbdare
poate că jumătate e frustrare
tac şi acum rostind numai pe tastatură literele
tot prind culoare iar tu
tot plecat tot plecat...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Vin acasă, mamă!"

mi-a spus copilul apoi
a plecat
anul acesta, pe douăzeci şi şapte noiembrie
este al şaisprezecelea an în care
vârsta lui a rămas neatinsă
eu număr în continuare vârstele chiar dacă
de acolo, din cer, el
îmi spune să tac în plânsul meu,
cu iubire

(ar fi împlinit 28 de ani Andrei Cristian dar,...)

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultima tăcere

ar fi trebuit să mai trec pe la tine
la ceasul când ploile tropăie
de-asupra lutului încins
să-mi obişnuiesc umbra să tacă atunci
când cerul îşi îmbracă haina de vânt
şi-n ultima tăcere
să-mi fac un loc
iar din singurătate
un prieten

pentru atunci...

ar fi trebuit să mai trec pe la tine
dar sunt prea puţin învăţat cu toate astea
şi uite nici n-am apucat să
mă împrietenesc cu moartea
şi asta pentru că
umbra s-a retras din tine
ca un nor
şi ai plecat şi ai plecat
şi ai plecat...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

A ramas doar...

Ai crezut
că viaţa a uitat,
pe colţul mesei,
sufletul meu,
dar pentru tine.
Absent,
l-ai luat în palme.
Miez rămas
din felia de pâine
elegant tăiată,
ovală chiar,
pentru ospăţul
indiferenţei...
L-ai modelat rotund,
uitând
de fineţea mişcărilor.
Nepriceput,
l-ai sfărâmat pierzând,
firimitura
nespusei iubiri.
Priveşti acum,
în vidul de trăiri.
Mă cauţi...
Am plecat de mult.
Inutil gest
rămas suspendat,
între două drumuri...
Vezi!
Poate găseşti
fărâma de prietenie
agăţată timid,
de trecut.
Mai amară,
mai rece,
mucegaiul cuvintelor
golite de sensurile,
adevăratei iubiri.

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul celei ce-a plecat

Din ziua-n care ai plecat,
Eu te aştept aici confuz
Şi-mi tot răsună în auz,
Un pas grăbit şi sincopat.

Nici n-am putere să te-acuz,-
Poate şi eu sunt vinovat.
Din ziua-n care ai plecat,
Eu te aştept aici confuz.

Tot ce-ai dorit ţi-am cumpărat.
Eu zic că nu am fost obtuz.
Te-am şi plimbat în lung şi-n lat,
Dar am rămas din nou mofluz,
Din ziua-n care ai plecat.

rondel de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoinărind ca o vioară

Am plecat să culeg mure,
după o rimă de pădure,
Am plecat să prind un zbor,
după o ramură de nor,
Am plecat să smulg un sunet,
după raza de la tunet,
şi-am căzut de când cutreier,
în cântarea unui greier.
Unde luat la subţioară...
Am şi fost făcut vioară!

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forme geometrice rupte

n-am plâns crucea,
n-am plâns mortul,
n-am plâns vocea
când m-am stins cu totul...

de ce aş plânge?
ştiu ca n-am murit
doar că inima se frânge
şi curge ca un pietriş...

şi tu n-ai plecat...
ai libertatea dorită
şi eu înmormântat
devreme... pripită

daca-ş fi cunoscut un sânge
care să fie ca al meu
l-aş păstra, dar mă va frânge
sunt părăsit în antic, precum un muzeu....

şi rafturile pline
ar arde dintr-o dată
şi-or rămâne doar ruine
şi ţărâna lor uscată...

a clocotit în mine dorul
din spaţiul nostru Arctic,
ne-am despărţit pe 7 corul...
tu în sol, eu în Atlantic...

am refuzat un soare cald
să ne poată dezgheţa
tu regină, eu herald,
şi orgoliul ne distanţa...

am plecat şi m-am întors
oase fără trup
şi carne fără os
am început să mă astup...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan din Tulburările unei minţi neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am iubit

Ţi-am întors spatele şi nu te-am iubit
am fugit iar şi iar în alte comedii
scriu mereu despre alţii,

(ştii pe cineva căruia îi e frică?
aprinde-i lumânarea
la căpătâiul lui va arde o altă lume)

dar să revenim la paharul de vin
ţi-am întors spatele şi nu te-am iubit
deşi ai vrut să dormi pe oasele mele
deşi ai fi vrut să scrii o prefaţă
deşi... ai strigat odată la mine să mă urc într-un pat
şi să nu înţeleg

dar e bine şi aşa

tu, plecat în călătoria spre orfelinatul din colţ
eu, ascultând sunetul clinc! al deznădejdii.

poezie de Irina Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul tău

Ai plecat în colţ de rai,
La grădina ta cu flori...
Cu ochii veşnic visători,
Te crezi acum în luna mai.

Te prind îndată dragi fiori,
Visând c-alăturea mă ai...
Ai plecat în colţ de rai,
La grădina ta cu flori.

Îţi simt tremurul din grai,
Ca roua picurată-n zori,
Esenţa vieţii pentru flori,
Ce râd şi vara ca în mai...

Ai plecat în colţ de rai.

rondel de Ioan Friciu (18 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

False suveniruri - I

Un gol fertil se surpă-n mine
Iluzii ard fără de păcat
Martire gânduri mint păcat:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Suveniruiri rămân încă-n sipet
Metaforele-n lire înalte tac
Îngerii din ceruri plâng şi înţeleg
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Adâncuri de ceruri vii divine
Întorc aripile în zborul scindat
Mă-ntreb cine sunt eu fără tine:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Mă uit la inelele de rouă-n care
Un anotimp captiv mai este căutat
Când arde aurul petale de-ntrebare:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Şi, vezi o picătură de sânge curge
Rubinul vieţii pare în noi iar înstelat
Cu timpul regăsirii ce-n amurg e:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ai plecat

De când ai plecat
soarele nu mai e soare.
Nici luna nu mai e lună.
Numai este sărbătoare,
nici o zi nu mai e bună.
De când ai plecat
cerul este negru.
Rămas fără lumină
a muri e verbul
care mă domină.
De când ai plecat,,
viaţa nu mai ester viaţă.
Fără tine,
totul este gheaţă.
Vin şi eu la tine.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniel McCumber

Când am plecat în metropolă, Mary Mc Neely,
Am plecat să mă întorc pentru tine, da, aşa a fost.
Dar Laura, fiica moşieresei,
S-a strecurat cumva în viaţa mea, atrăgându-mă la ea.
Apoi, după mulţi ani, pe cine crezi că am întâlnit,
Daca nu pe Georgine Miner din Niles – un grăunte
De dragoste liberă, asemănătoare grădinilor în stilul lui Fourier,
Care înfloreau înainte de război în tot ţinutul Ohio.
Diletantul ei de amant o obosise
Şi ea s-a întors către mine căutând putere şi comfort.
Era genul acela care plânge
Şi pe care îl iei în braţe, pentru ca mai apoi
Să-ţi mânjească faţa cu nasul care-i curge
Şi care îşi goleşte mucii pe tine;
Apoi îţi muşcă mâna şi fuge –
Iar tu rămai rănit să miroşi cerul.
De aceea, Mary McNeely, n-am meritat
Nici măcar să-ţi sărut cusătura rochiei.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sosesc

Sosesc cocoarele, sosesc,
De după deal de ţintirim,
Iar anii trec, copiii cresc,
Se schimbă tot ce-i omenesc,
Şi noi îmbătrânim.

Mi-aduc aminte ca acum
Când alergam cu capul gol
Prin prăfăria de pe drum
Şi când ardeam cărţile scrum,
Şi şcoalei dam ocol.

Şi mai târziu, când am plecat,
Ce veselie în trăsură!...
Cum nici n-am plâns, nici m-am mirat
Pe când plângea un biet argat,
Cu-n deget dus la gură.

Şi vreme lungă mai târziu,
Când m-am întors cu dor de bine,
Nehotărât, fără să ştiu
Ce pot să fac şi ce-am să fiu
În lupta mea cu mine.

Şi-n fine, astăzi, când gândesc
La ce ne este dat să fim,
Cum anii trec, copiii cresc,
Bătrânii cum se odihnesc
În deal la ţintirim.

Mă simt nepriceput şi mic
În gloata de zădărnicii,
Şi nu mai pot zice nimic,
Ci numai ochii îi ridic
Şi caut spre copii.

poezie celebră de Duiliu Zamfirescu din Spre mare (Poezii nouă, 1889) (1961)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea

A plecat.
Nu înţeleg.
Ştiu doar că s-a întors şi-a plecat,
Şi-a fluturat cu mâna...

În ochii lui tineri a licărit rază timidă de glorie,
Iar eu am fost orbit o clipă de strălucirea asfinţitului –
Şi el a plecat.

poezie de Wilfrid Wilson Gibson,1878 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua de dimineaţă

El şi-a pus cafeaua
liniştit în ceaşcă,
laptele l-a pus
în ceaşca de cafea,
zahărul l-a pus
în cafeaua cu lapte
şi cu linguriţa
l-a amestecat.

a băut cafeaua,
ceaşca a lăsat
fără să-mi vorbească.
a scos o ţigară,
a fumat tăcut,
s-a jucat cu fumul
- cercuri a făcut -
a pus, calm,
tot scrumul
într-o scrumieră

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

şi s-a ridicat,
şi-a pus pălăria
cu un gest distrat,
şi-a luat pe umeri
mantaua de ploaie,
pentru că ploua,
apoi a plecat.
a plecat în ploaie

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

(şi atunci mi-am strâns
fruntea grea în palme
şi am plâns...
am plâns...)

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea unei bune dimineţi

ieri azi şi dintotdeauna
mi-am legănat timpul în timpane
merg şi plâng merg şi râd
nu mai reuşesc decât
să gândesc liber

braţele picioarele şi trupul
strâng în ele dureri ciudate
uneori par a nu fi ale mele

ieri azi şi poate într-un mâine
gândind iubind
rostind în grai românesc
nevoile
mă voi naşte bucurie
într-un mugur de pom roditor

acum legăn frunzele amintirilor
printre gesturi precise sau nu
ridic tălpile fratelui meu

româneşte ne iubim româneşte
ne ascundem încruntarea
în faţa unei sorţi care îmi pare acum
un al patrulea frate ridicat de umbre
în acelaşi leagăn al unei clipe oarecare

acum şi mereu e noapte
pentru a putea rosti în orice clipă
frumuseţea unei bune dimineţi
a sufletelor noastre de fraţi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Dumnezeu

Am rătăcit scrisoarea către tine mamă
Când tu plecai grăbită, către Dumnezeu...
Am rătăcit, bolnav, şi-a ta scrisoare, tată,
Şi e păcat, că-i timbru chiar sufletul meu.

O fi prea mare haos, poştaşii sunt absenţi,
Ori moartea e în grevă şi cu birou'-nchis...
Destinatar fictiv, ori angajaţii neglijenţi,
Că s-a întors bătrân, chiar plicul nedeschis.

Poate te-am supărat cândva părinte, tată,
Prea ocupat să te aud cu boli şi suferinţi...
Am realizat târziu, când haina-ţi nepurtată,
O ţin pe holul de spital, înlăcrimând şi sfinţi.

De ce îţi văd abia acum un zâmbet obosit,
Că parcă ochii i-am avut închişi, un orb...
De ce doar despărţirea de-un tată chinuit,
Deschide sufletul, în faţă la al morţii corb.

Tu mamă ai plecat devreme şi nedumerită,
C-o boală fără suflet, haină şi duplicitară...
Printre medicamente, c-o lacrimă smerită,
Te-am înţeles că nu ne laşi, doar pleci o vară.

Ai zis de-un anotimp, dar e etern cât stai,
Azi sunt năuc şi nu pot, nu voi să înţeleg...
De ce nu te-ai întors şi nici adresă n-ai,
Pentru scrisori, că-ţi scriu, abia mă reculeg.

O ultimă scrisoare, în care voi eraţi aici,
O regăsesc când caut în urme de părinţi...
Nu mi-aţi răspuns, acum e inutil de strigi,
Să vă mai spun ce n-aţi citit, plecând cuminţi.

Doar către Dumnezeu mai pot să scriu,
Că aţi plecat fără adresă, destinatarii mei...
Şi-L rog în gând, cum poate doar un fiu,
Să Vă iubească, eu n-am ştiut să-mi fie obicei.

poezie de Ioan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul din adâncuri

Bărbatul copil mă priveşte calm
simt în ochii lui gheaţa
mă iubeşte şi vrea să protejeze

el spune rostind rar cuvintele:
"Ceva rău se ridică şi poate va cădea."
repetă la nesfârşit
îi spun să tacă să citim o poveste
să ascultăm muzica

greşesc

acum câteva minute am înţeles

el ştie ce va urma
o zbatere de niciunde
ochii lui se întunecă
şi da, răul se ridică
câteva minute luptăm cu el, cu răul
liniştea se aşterne

bărbatul copil adoarme
când se va trezi se va întoarce
el,
bărbatul copil,
care mă iubeşte

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Literele

Literele toate, azi sunt colorate.
Şi- au dat întâlnire, în pagini de carte.
Prima zi de şcoală mi-a adus în dar,
o carte frumoasă, un... ABECEDAR.
În ABECEDAR găseşti
litere mai mari, litere mai mici
şi pe lângă ele, arici şi pitici.
Căţelul, cocoşul şi un purceluş,
sunt şi ei aici, cu un urs de pluş.
Max, pisoiul mic a venit la şcoală
să înveţe, literele frumos să le scrie.
M-a rugat să îi cumpăr un caiet, de la librărie.
Suntem toţi aici să ne amuzăm.
Literele toate noi le învăţăm.
Corect le vom scrie apoi pe caiete.
dar cu multă grijă şi fără de pete.

poezie pentru copii de Iulia Giuşcă din URSUL DE PLUŞ. Editura Emma. Cluj Napoca. 2015 (2015)
Adăugat de Iulia Popov-Giuşcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ducesa: Da... ai plecat... şi mi-a plecat nădejdea...
Acum mi-e bucurie numai moartea...
Da... moartea... Înainte numai vorba
De moarte şi mă-nfricoşa... Pe-atunci
Doream o veşnicie-a vieţii...

replică celebră din piesa de teatru Henric al VI-lea, scenariu de William Shakespeare
Adăugat de Jokerisalive
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi venind cea de-a şaptea zi,
am scos un porumbel şi i-am dat drumul,
şi a plecat porumbelul şi s-a întors.
Am scos o rândunică şi i-am dat drumul
Şi a plecat rândunica şi s-a întors.
Cum nu avea unde să se aşeze,
s-a întors.
Am scos un corb şi i-am dat drumul.
Şi a plecat corbul, şi a văzut că
au dispărut apele,
mănâncă şi se bălăceşte, croncăne, nu se mai întoarce.
Şi am pus ofrandă pe vârful muntelui.
Zeii au adulmecat mireasma,
Zeii au adulmecat mireasma cea bună,
Zeii, ca muştele, s-au strâns deasupra mesei de sacrificiu.

poezie din Epopeea lui Ghilgameş
Adăugat de Hecate
Comentează! | Votează! | Copiază!