Oare noi chiar existăm?

[realitate paralelă]

ieşim din noapte la lumină, primele palme, primul ţipăt
şi apoi totul se scurge monoton către final
septembrie prima zi de şcoală
octombrie cu ploile lui, noiembrie friguros
decembrie e luna luminoasă când cerurile se deschid
şi ne umplu braţele cu dulciuri şi cadouri şi colinde şi festin
apoi anul se dă peste cap şi reluăm ciclul ce trece prin iarnă, primăvară şi vară
ne agăţăm de amotimpuri pentru că zilele nu mai sunt suficiente
câte o carte, multe tăceri, amintiri exfoliate, suflet tot mai gol
canale de ştiri, filme, surogaturi,
o existenţa mecanică
repetitivă
cenuşie
momente când filmul se rupe
viaţa sare la bătaie dar moartea îşi apără dreptul câştigat
o ultimă privire căzută în adânc, o ultimă răsuflare, un ultim sunet
the end.
privind din afară constaţi că scenariul e prost croit
regizorul dă vina pe amnezie şi plictis
şi viaţa pare scoasă din context
dar totuşi, sfârşitul este o constantă universală
şi te repliezi, devii energie pură
şi te îndepărtezi de locul şi timpul agonizant
libertate, cuvântul magic
ce te îmbracă şi te poartă departe
de tot, de toate, de tină

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă părăseşti

poezia nu are o zi anume, e ca cerul ce deapănă toate zilele
unele mai umbrite, altele zâmbind pe sub nori călători
şi zile torite ce te topesc pur şi simplu
"cine iubeşte şi lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă"
Poezia nu se iubeşte, ea se trăieşte, zi după zi,
ceas după ceas şi răsuflare după răsuflare.
poezia este iubirea însăşi. este pasiune şi dăruire.
este trăire şi statornicie. mă rugam ei să nu mă abandoneze
neştiind că de fapt ea sunt eu, e adânc zidită-n mine
e cuvânt din cuvântul meu şi trup din trupul meu
eu şi ea suntem una.
confuzie şi curiozitate, aceasta e viaţa mea
dar ce aş fi fără ea? durere? bucurie?
triumf? Imaginarium
locul din care îmi trag seva
şi locul în care mă voi retrage
când timpul o va cere

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog la rece

ce vară de toamnă e-afară
octombrie
octombrie peste tot
şi-un pic de noiembrie pe-alocuri
pe trotuare şi-n bălţi

şi vântul?

şi vântul e-nceput de colinde

şi plaja?

adună turiştii în snopuri

ciudat
mă trezeam în poveste
septembrie totuşi nu este...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit că fără tine nu mai pot

Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veşnic mă voi îmbrăca,
Şi-atunci, când dorul, pe suflet mă apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.

Mereu absentă, când viaţa-ţi pare fantezie,
Purtându-ţi frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.

Fatomă sunt, cand viaţa mea prin viaţă-ţi umblă,
Si nu mai ştiu, ce să-ţi mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Şi nu îmi gasesc locul pe pământ.

Cu-n ochi te văd, şi totuşi esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându-mă legată, de viaţă si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.

Când mă priveşti, imi sare inima din piept,
Iar ochii-mi verzi te caută prin casă,
Amintindu-mi, ce lung e drumul unde-aştept
Să-ti spun doar tie da, şi să îţi fiu mireasă.

Mai trece-o iarnă, apoi o vară,
Şi-n lume moare aproape tot,
De când, in inimă mi-am pus, tot frigul de afară,
Să uit de noi, să uit că fără tine nu mai pot!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce-am atins... eu

zilele sunt o succesiune de măşti uscate
nopţile privesc pe ferestre părăsite,
copacii strigă tulburând trecerea luminii
orele ard şi flăcări înfloresc în vânt.

acesta sunt, un străin în propria piele
adulmecând amintirile rătăcite în carne
sângele poartă neliniştea stinsă
sunt val ce-şi caută malul

fiecare răsuflare e un pretext
ca să mă îmbat cu stropi de lumină
îmi ridic braţele până la cer
strângându-l într-o ultimă îmbrăţişare

nu sunt decât o amprentă estompată
cernând dumul spre capătul singurătăţii

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii

Viaţa este atât de scurtă,
Dar plină de bucurii
Şi amintiri plăcute,
Micile copilării…

Primul brad de crăciun,
Luminat până în vârf,
Iar sub, cadouri frumoase,
Toţi sunt la masă acum…

Primul sărut şi prima dragoste,
Primul nou născut,
Primii paşi…
Nu am să-i uit.

Prima despărţire,
Primul nepoţel,
O nouă bucurie,
Un nou ţel.

Prima singurătate,
După un veac,
Prima lacrimă deşartă
Până am să cad.

Primul album de fotografii
Primele clipe şi memorii,
Primele nostalgii,
Pline de bucurii.

Prima clipă de amor,
Primul sărut,
Primul trandafir
Nu am să uit….

Clipe preţioase
Ascunse într-un raft,
Printre cărţi uitate
De mai mult de un veac.

Prima lumânare aprinsă
La mormânt de piatră,
Într-o zi geroasă,
În ziua noastră….

Primul somn adânc,
Ultima suflare,
Părăsesc acest tărâm,
Pentru prima dragoste…

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Noiembrie este perla gri a anului,
trecerea subtilă dintre luna octombrie,
caldă şi pastelată, şi luna decembrie, albă şi rece;
luna când frunzele, într-un tangou lent, cad
în volte-alintate, luna când formele copacilor sunt revelate.
Luna când pământul, pe nesimţite, se trezeşte
şi-şi întinde membrele dezgolite,
dezvăluind puterea-i încăpţânată, de neînvins –
înainte de a se cuibări încetişor în iarna care vine.
Noiembrie este secret şi tăcere.

poezie de Alison Uttley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ultimă realitate relativă există ca finalitate pentru oricine, ca o ultimă secvenţă din lanţul viului sau a conştiinţei existenţei fiecăruia. Repetabilitate se poate să existe, dar nu identică. Această constatare se face poziţionat faţă de entităţile mici sau mari, toate acestea în interacţiune reciprocă şi inegală. Egalitate nu există şi nici echilibru încă. Pentru ce este "infinit" de mic sau "infinit" de mare, luate împreună, există un "ultim" final la care se va ajunge, prin repetabilitate de începuturi şi sfârşituri pentru întreaga materie universală cu tot ce cuprinde aceasta, inclusiv cu conştiinţele care se pot autoconstata până la marea perfectibilitate.

Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între file

Cu vorbe tandre şi meşteşugite,
Aş vrea să fac acum o poezie,
S-o scriu frumos cu pana pe hârtie,
Ca-n vremurile acelea învechite.

De pe un raft să iau apoi o carte
Şi s-o deschid domol, la întâmplare,
Simţind în mine-o dulce înfiorare
Când filele se dau uşor deoparte.

S-ascund apoi cu grijă poezia
Ca pe cea mai de preţ bijuterie
Lucrată cu o mare măiestrie,
Nu cu unealta, ci cu fantezia.

Anii vor trece unul câte unul
Voi fi bătrân şi dornic de odihnă
Şi viaţa o voi părăsi în tihnă,
Căci îmi voi fi-ncheiat pe-aici surghiunul.

Şi poate că într-o zi mai plicticoasă
Îţi va fi dor să mai citeşti o carte
Şi gândul tău departe să te poarte
Către o lume mult mai luminoasă.

Şi-atunci, lipită bine între foi,
O să găseşti ascunsă poezia
Şi o să simţi în suflet bucuria
Citind ce-am scris demult despre noi doi.

poezie de Octavian Cocoş (14 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trasând linii

viaţa e o albie şerpuită
printre momente de arşiţă secătuită
şi momente de adumbrire şi taină
nimeni nu se naşte învăţat
dar singurul învăţător de nădejde e tot viaţa
ea te ajută să ridici ziduri de apărare
să arunci punţi peste tăceri
şi mai ales să te căleşti la focul iubirii
cineva îmi spunea că iubirea e o colivie de aur
altcineva spunea că iubirea e adevărata libertate
dar din câte am văzut, iubirea nu-i decât o linie
ce desparte umbra de lumină
şi îndoiala de siguranţă
te iubesc are altă greutate decât mă iubeşte
pentru că într-un taler îţi pui inima
iar în celălalt speranţa
şi inima bate, fiindu-ţi alături
pe când speranţa
mai cade răpusă de îndoială
în fiecare zi trag o linie
ce se desprinde din cealaltă
şi cu fiecare punct
viaţa mea are un sens

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna februarie este cea mai periculoasă pentru speculaţiile la bursă. Celelalte sunt: ianuarie, martie, mai, iulie, august, decembrie, octombrie, noiembrie, aprilie, iunie şi septembrie.

citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet la ofertă 5 - dependenţă

Sufletul meu
nu-mi aparţine...
Este al celor ce-mi sunteţi
aproape.
Trăieşte prin voi,
primeşte lumină
din ochii voştri,
căldura îmbrăţişărilor
şi sărutul buzelor.
Este conectat şi dependent
pentru totdeauna
la viaţa şi dragostea voastră.
Cred că are culorile curcubeului,
pentru ca v-aţi pictat pe el
trăirile.
Poartă în el bucurie
şi tristeteţe,
linişti şi nelinişti.
Precum anotimpurile
trece înflorind
din primăvară în vară
la ploi de lacrimi
şi nostalgie
în toamnă.
Se îmbracă în veşmânt
de sărbătoare în iarnă
şi colindă prin troiene
de speranţe
dăruind şi iar dăruind
iubire.

poezie de Angelina Nădejde (25 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul din neguri

e o vreme opacă
un bandaj zgrunţuros peste iadurile şi cerurile deschise între noi
nu
de mult nu ne-am mai auzit inimile vorbind
măcar cu acea ultimă îndârjire diluată în dispreţul de rămas bun
vântul din neguri ne ocroteşte pierzându-ne unul de altul
amintiri mă privesc în batjocură
din vremea când ne iubeam de sângeram
prin ochii şi urechile celuilalt
prin buze şi piele muşcându-ne ameţitor vieţile încolăcitoare
formam lanţurile polinucleotidice ale unei iubiri înspăimântătoare
părul ne gemea în încleştările furibunde de la marginea nebuniei lucide
îmi era teamă c-ai să te volatilizezi într-o ultimă îmbrăţişare
şi am să câştig acest război dintre sufletele noastre înrudite ridicând mai apoi...
se pedepseşte oare incestul sufletelor?
... o troiţă în locul în care ai pierit din viaţa mea
unde voi trece arar şi voi răsuci câte o ţigară
fumând-o până la încheietura eternităţii pentru a-i atrage atenţia de la tine
nu voiam să te pierd dar mi-era teamă că tu ai să mă îndepărtezi
neregretând o secundă minutul când se va întâmpla aceasta
că voi dispărea ca un card expirat într-un bancomat nici măcar o ultimă
chitanţă nu îţi voi putea oferi
doar câteva rânduri anoste pe un ecran albit de soare

dar am secătuit amândoi sincronizaţi doi delfini
în orgasmul perfect
al unei despărţiri neanunţate de nimic
umplându-ne instantaneu cu un dispreţ şi acea aproape ură de celălalt
insuficientă pentru a ne păstra totuşi unul lângă altul

cred că se pedepseşte...

rătăcesc pe muchiile zilelor care îmi taie tălpile
picioarele mi se despică până spre genunchi
nu ştiu cât vor mai rezista bieţii mei mândri genunchi
inflexibili în faţa ta

caut imaginile din promo-ul ce anunţa cândva
îmbătrânirea ta alături de îmbătrânirea mea

doar un flash cu plopi nătângi crescuţi din ochii noştri
ce se ţin de frunze lungi
şi ne mai iubesc
de amândoi
de unul de altul
atât mă mai cutremură

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi...

Parcă aş fi în ultima gară,
cu un ultim bagaj
şi fluturând mâna cu un ultim
rămas bun,
după ce am trecut desculţă
un ultim vis
cu cel care vâna
ultimele păsări,
ce îmi cărau anii
sub aripile lor.
Şi totuşi,
chiar şi cu o ultimă zbatere,
o ultimă picătură de sânge
râde în pieptul unui poem,
triumfătoare...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Februarie

În ianuarie să ne dorim,
Să ne-apropiem, să ne-ncălzim,
Să mă topesc când îmi zâmbeşti,
Să şti de ce mă-nebuneşti,
Să ai habar de tot ce simt
Şi să şti că nu te mint.
Dar nu-i ianuarie să te-ncălzesc,
E februarie... te iubesc.

În martie să înflorim,
Să admirăm şi să vorbim,
Să te ating, să-mi dai fiori,
Să mă simt cu capu-n nori,
Să te sărut, să mă adori,
Să te-mpodobesc cu flori.
Dar nu-i martie să-mi doresc,
E februarie... te iubesc.

În aprilie să glumim,
Cuvinte dulci să ne şoptim,
Să-ţi fac pe plac, să te sarut,
Să ai mereu tot ce-i plăcut,
Să spunem tot, să povestim,
Să fim cum vrem doar noi să fim.
Dar nu-i aprilie să glumesc,
E februarie... te iubesc.

În luna mai ne relaxăm,
Ne plimbăm, ne alintăm,
Ne remarcăm când lumea-i verde
Ca fiind cei doi ce nu ştiu pierde.
Strălucim spre-a lor uimire,
Ne remarcăm doar prin iubire.
Dar nu e mai să strălucesc,
E februarie... te iubesc.

În iunie să plănuim,
Ne hotărâm, atent gândim,
Doar doi... doar noi, în orice zi,
Să fim mereu doar doi copii,
Lăsăm in urmă ce-i la liceu,
Să fim doar noi, din nou, mereu.
Dar nu-i iunie să plănuiesc,
E februarie... te iubesc.

În iulie să călătorim,
Să vizităm, sărbătorim,
Să fim şi-atunci noi împreună
În cea mai călduroasă lună,
Atunci când este ziua mea
Să fiu încă-n viaţa ta.
Dar nu-i iulie să-mplinesc,
E februarie... te iubesc.

În august vom continua,
Eu al tău şi tu a mea,
Să te ascult, să îmi vorbeşti,
Să mă topesc când mă priveşti,
Să ştiu când tu eşti mulţumită,
Să ştiu când tu eşti fericită.
Dar nu-i august să mă-ncalzesc,
E februarie... te iubesc.

În septembrie admirăm,
Se răceşte, ne-mbrăcăm,
Atunci au loc multe schimbări,
Dar doar în jur, cu aşteptări,
Căci chiar de e un alt decor
Noi ne iubim neschimbător.
Dar nu-i septembrie să ruginesc,
E februarie... te iubesc.

În octombrie ne-mpărţim,
S-avem şi-atunci când n-o să fim,
Facem schimb de-o jumătate
Şi ascultăm, în piept, cum bate,
Să te simt, să ştiu ce zici
Chiar şi când nu eşti aici.
Dar nu-i octombrie să -ţi lipsesc,
E februarie... te iubesc.

În noiembrie aşteptăm,
Ne pregătim, ne bucurăm,
Aşteptăm să treacă luna,
Să fie ziua noastră-ntr-una,
Ne sărutăm, mai şi vorbim,
De prima zi să ne-amintim.
Dar nu-i noiembrie să retrăiesc,
E februarie... te iubesc.

În decembrie să cântăm,
Să te alint, să colindăm,
Să îţi fac un dar frumos
Să şti că sunt şi inimos,
Să aşteptăm doar împreună
Anul nou, privind spre lună.
Dar nu-i decembrie să răcesc,
E februarie... te iubesc.
În februarie vreau să fim
Îndrăgostiţi, să ne iubim,
Să fiu de ziua ta cu tine,
Să simt că vrei să fi cu mine,
Să fie veşnic pentru noi
Iubirea asta... doar noi doi.
E februarie şi mă opresc,
E februarie... te iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul vieţii

Omu-i frunză frunza-i om
Trece vremea si se duce
Timpu îl pune la răscruce
Omul nu mai este om
Frunza nu mai este-n pom
Fericit tu vrei omule să fii
Viata multe îţi va daruii
Ea îţi da mereu un semn
De tot ce ntalnesti sa nu te temi
Viaţa ce o trăieşte un om
O frunză agăţată-n pom
O primăvară veselă se iveşte
Si tot pământul după o iarna
Se-ncălzeşte la viaţă ne trezeste
Si mugurul se arată in luna lui april
Zâmbet pe chipul vesel de copil
Acum in luna caldă de april
Apare frunza verde n pom
Inveseleste orice suflet din om
Iubeşti soarele si vântul zăpăcit
Si fetele ce stau la umbră de nuc răstignit
Aduc prânzul omul la plug
Iar vara frunza i fericită si omul si ea
Iubeste viaţa si este iubită
De multe ori se scutură de vânt
Se apleacă până la pământ
Si toamna apare printre nori
Atinge frunza cu stropi grei si ploi
Suiera un nebun de vânt
Se scutură si frunza verde zace
Căzută galbenă pe pământ
Trece grăbit timpu-n zbor
Frunza galbenă-i sfărâmata de picior
Si vine primăvara blândă luminoasă
O alta frunză mai frumoasă
Un om se duce o frunză cade
E o rotaţie a ciclului divin
Un mugur nou apare-n primăvară
Un prunc se naste devine bărbat
Un ciclu al naturii repetat
Este de mii de ani lumină neîncetat
Nu poate fi schimbat
Cu toate că de mult
omul a încercat
Dar bunul Dumnezeu ne-a iertat de acest mare păcat
Ciclul vieţii nu poate fi schimbat!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi înseamnă a ucide un pic

viaţa nu e nimic altceva decât o continuă competiţie
ucizi sau eşti ucis. devorat sau devorator. cam ca în palatul viselor
pentru că da, chiar şi visele devin victime

ridicăm piedestaluri, urcăm eroi acolo apoi îi sfărâmăm.
visele trebuie să dispară pentru a face loc altor vise
de care o să uităm sau pe care o să le ucidem

firul de iarbă moare. copacul moare trăgând toată pădurea după el
mările mor suspinând. nisipul poartă urmele valurilor
până şi cuvintele mor luând toate cărţile înapoi

nu ştiu stele când mor, eu nu am văzut
dar răsuflarea lor îmbracă cerul noapte de noapte
şi îmi arată drumul ca să nu rătăcesc prin viaţă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închisorile iubirii

atunci când am deschis ochii prima dată, am văzut lumea
cu toate că nu am înţeles mare lucru
şi de câte ori i-am închis, am furat tot ce am văzut
şi-am aruncat în închisoarea amintirilor

primul chip, primul surâs, primul sărut, totul e acolo
printre mii de alte amintiri prizonieri
chip lângă chip, surâs lângă surâs, toţi cei iubiţi sunt acolo
şi mă plimb pe acele culoare deschizând când şi când uşa unei celule

dacă fiecare are o închisoare
atunci fiecare dintre noi se împarte
în tot atâtea amintiri deţinuţi
şi mă întreb: pe noi cine ne mai eliberează?

să nu mori înaintea mea luându-mă cu tine în uitare...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se zguduie puternic, se rupe şi se năruie, apoi, preţ de o clipă, dispare. Totul se transformă într-o pulbere pură, care se risipeşte în toate direcţiile. Apoi lumea se reclădeşte. O nouă substanţă ne îmbracă. Totul se petrece cât ai clipi din ochi.

Haruki Murakami în În noapte
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec vechi

când eram tânăr nu-mi păsa,
mă descheiam la suflet
şi mă umpleam de noapte
cerul îmi mângâia pletele
şi mă umpleam de tăcere
ce bine e să te umpli de viaţă
să trăieşti aşa, fără să bagi de seamă

mă lăsăm pe spate îmbrăţişând tăria
şi cerul se scurgea prin ochii mei în pământ
iar pământul se ridica pe vârfuri
mi se căţăra pe umeri
şi mi se strecura în suflet
odată cu respiraţia
purtând viaţa

în fiecare noapte ieşeam din lume
umblam hai-hui prin visele oamenilor
încurcându-le cărările
şi mă-ntorceam iar în lume. neprihănit,
pui abia născut la pieptul vieţii...
cât de uşor e să te îngropi în uitare
şi viaţa să te gâdile râzând pe la nas

acum am deschis fereastra spre toamnă
şi cerul s-a strecurat în suflet
culcuşindu-se la picioarele vieţii
amintirile se-înghesuie cu mine-n pat
trăgându-şi pătură de uitare
şi-îngânându-se una pe alta
uite aşa e viaţa: o bătaie de inimă şi-o răsuflare

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub pielea de copilă ţin o vrajă strămoşească

Vinde tot din astă lume, şi ţărâna de sub talpă,
Vinde-ţi ultimul poem, şi cerneala de pe foaie.
Apoi prinde-mă de mână şi în absolut mă poartă,
Să învingem nepăsarea cu o ultimă bătaie.

Pregăteşte-mă de luptă cu un ultim jurământ,
Să surâd din prispa casei şi să nu mai am ruşine,
De toţi demonii mascaţi ce se-ntorc de sub pământ,
Să îmi spânzure credinţa ce o am acum în tine.

Eu sub pielea de copilă ţin o vrajă strămoşească,
De mai bine de-un mileniu, şi nu cred că am să pot,
Încă o eternitate să o las să mai mocnească,
Ca să pot ucide moartea, cu ai săi copii cu tot.

Dar acum cred ca se poate, suntem doi în fata morţii,
Pregătim fără să ştie un blestem atât de mare,
Şi când va dormii credula, vom veni în toiul nopţii,
Să ucidem întristarea, cu o ultimă suflare.

Însă până atunci tu vinde, tot ce ai pe lângă cer,
Vinde-ţi verdele din ochi să mă poţi sorbi îndată,
Ce am să evapor clipa ce mă rupe de mister
Şi nu-mi lasă adorarea, să se scurgă-n tine toată!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!