A trăi înseamnă a ucide un pic

viaţa nu e nimic altceva decât o continuă competiţie
ucizi sau eşti ucis. devorat sau devorator. cam ca în palatul viselor
pentru că da, chiar şi visele devin victime

ridicăm piedestaluri, urcăm eroi acolo apoi îi sfărâmăm.
visele trebuie să dispară pentru a face loc altor vise
de care o să uităm sau pe care o să le ucidem

firul de iarbă moare. copacul moare trăgând toată pădurea după el
mările mor suspinând. nisipul poartă urmele valurilor
până şi cuvintele mor luând toate cărţile înapoi

nu ştiu stele când mor, eu nu am văzut
dar răsuflarea lor îmbracă cerul noapte de noapte
şi îmi arată drumul ca să nu rătăcesc prin viaţă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcaşul viselor de noapte

Visele de noapte sunt mai ruşinoase,
Vin după apusul soarelui, să plece
Până să răsară, monahii sfioase
Care ştiu că viaţa precum visul trece.

Nu deschide ochii, vreau să mai trăiesc!
Locul meu pe lume - doar visarea ta,
Ziulica toată stau şi mă gândesc:
Visele de noapte, ziua unde-or sta?

Cred că e un fel de mânăstire,
Unde se trăieşte cu iubire.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (21 septembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era ceva răutăcios, ceva care rănea

şi mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte şi o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea şi mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. şi minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea şi a stins lumina, am închis ochii
şi lacrimile s-au revoltat, şi-au ţâşnit
luând cu ele vălul negru
şi-atunci am văzut.
cărţile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap şi se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
şi asta l-a făcut să turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura şi frustarile sale
nimeni şi nimic nu-mi poate lua imaginea cărţilor
decât odată cu viaţa.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sau

Mi-am pus cuvintele de-o parte
Adunate din visele tale.
Te-am aşteptat mai apoi la răsărit...
Dar nu ai venit
Si cerul s-a deschis.
M-am trezit
Cu o ploaie de stele
Despicând visele,
Apoi, cu urmele tălpilor tale
Ocolind soarele.
Furtună după tine
Sau doar stoluri de păsări
Ocolind timpul?
Şi cuvintele mele
S-au amestecat cu vântul
Sau au zburat cu păsările călătoare.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În disputa relativă la aprecierea visului, scriitorii par a se situa pe aceeaşi poziţie cu antichitatea, cu poporul superstiţios şi cu autorul Interpretării viselor. Căci atunci când prezintă visele personajelor create de fantezia lor, ei rămân credincioşi experienţei curente, care arată că gândirea şi simţirea omului se continuă în vis; cu alte cuvinte, ei nu urmăresc nimic altceva decât să caracterizeze stările sufleteşti ale eroilor, cu ajutorul viselor acestora. Iar scriitorii sunt aliaţi preţioşi, şi mărturia lor are multă greutate, întrucât ei ştiu o mulţime de lucruri pe care ştiinţa oficială nici măcar nu le bănuieşte.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de vise

Aseară, am aruncat cu pietre în cer
şi am spart cateva stele.
Au căzut cioburi de vise peste mine
şi m-am taiat!
Erau şi visele tale printre ele,
visele ce nu le-ai trăit
şi le-ai ascuns printre alte vise.
Umplusei cerul cu ele,
le ascunsesei de teamă,
teamă că ai fi putut să le trăieşti.
M-am pansat
cu urmele palmelor tale,
au rămas de când
încă zâmbeam pentru doi.
Ştiu,
nu o să mă mai vindec niciodată,
dar aş arunca
oricând cu alte pietre în cer,
teama însă îmi este
că nu o să mai fie stele de spart
şi urmele palmelor tale
or să se usuce între timp!

poezie de Mihail Coandă (4 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc

Mulţumesc pentru toate,
Pentru că exişti,
Că eşti alături de mine,
Că ai grijă de sufletul meu,
Că îţi pasă,
Că nu eşti indiferent....

Mulţumesc pentru
Acele clipe minunate
Petrecute împreună,
Pentru acel trandafir,
Pentru lanţul de la tine,
Ce la gât îl port mereu,
Pentru acele cuvinte
Şoptite cu atâta dragoste
În gară, la plecare....

Mulţumesc pentru că
Mă accepţi aşa cum sunt,
Pentru că mă asculţi
Şi eşti atent,
Pentru că nu eşti un vis.

Mulţumesc pentru visele
Ce noapte de noapte le am,
Pentru speranţe care nu pier,
Pentru bucuria ce mi-o aduci,
Pentru că îmi ştergi lacrimile
Si faci ca durerea să plece....

Eşti un înger venit să mă păzească,
Că îmi alină suferinţa
Si îmi aduce numai bucurii,
Zâmbete şi soare
Si mă face să uit
Prin câte am trecut.
De aceea îţi mulţumesc!

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu...

eu nu ştiu să trăiesc frumos, să curăţ mărul cu cuţitul şi să-l aşez apoi în farfurie
prefer să muşc, să-mi înfig colţii-n pulpa albă şi zeama să se scurgă spre bărbie

Dumnezeu trebuie clădit nu găsit
nu ajunge să ridicăm biserici, temple zidite pe spaime
ca să se lege suflet de suflet, trebuie să adăugăm iubire
şi să dospim cu sânge, lacrimi şi sudoare
pentru că omul, în adâncul fiinţei sale nu-i decât
o biată floare ce tânjeşte după iubire
după ploaia ce aduce viaţă în respiraţia uscată a deşertului

Ierusalime, nu am venit să iau locul nimănui chiar dacă toată lumea aşteaptă
departe de mine gândul sau fapta tocmite pe ură
aşteptarea ca orice alt lucru îşi are un sfârşit
chiar dacă uităm de cele mai multe ori începutul
trăirea mă desparte de moarte şi prezentul desparte cerul de pământ
iubirea e singura floare ce-ar trebui sădită în sufletele oamenilor
dar nu mai sunt grădinări că să ne îngrijească

vă-îmbrac în lumină, m-acoperiţi în uitare, speriaţi de atâta iubire

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

viaţă

Ce este viaţa? O nebunie. Ce este viaţa? O iluzie, o umbră, o ficţiune. Şi binele suprem e trivial; pentru că întreaga viaţă e un vis şi toate visele nu sunt altceva decât vise.

definiţie de Pedro Calderon de la Barca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara asta voi fi singur

premiera va avea un singur actor şi un singur spectator
filmul e mut din considerente politically correctness
şi nici aplauze nu vor fi. de fapt e un spectacol complex
în care spectatorul va viziona acel film. ultimul.
şi apoi va juca ultima scenă. singur.
la lumina lumânărilor...

visele mele au fost mai puternice decât mine
au străbătut ceruri şi mări
fără să privească înapoi
până când, ostenite să tot pozeze în vise
s-au retras în viaţa de zi cu zi ca minute inutile şi anoste
aşteptând gongul final

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece supus în acea noapte mare

Nu trece supus în acea noapte mare,
Bătrâneţe, arzi şi urlă când ziua se închide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Înţelepţii ştiu bine că nopţii viaţa e datoare,
Dar cum n-au adus lumină prin vorbe, nici prin pilde,
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Plecând, oamenii cei buni scâncesc cu disperare,
Deşi virtuoşi, n-au nici un surplus în ora din clepsidre;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Nebunii care-au cântat şi au dansat sub soare,
Află cu regret c-a venit seara şi n-au în sac merinde;
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Oamenii trişti, cu ochi orbi, în bezna orbitoare,
Pot vedea, când mor, comete-n flăcări, superbe atlantide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Iar tu, tată, de-acolo, din înălţimi de izolare,
Înjură şi mă binecuvântează, cu lacrimile tale-acide;
Nu trece supus în acea noapte mare,
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hainele cele noi ale împăratului

niciodată în visele mele nu am trecut de nivelul doi al jocului
mereu mi se spunea: ai pierdut (de timp era vorba) şi eram trimis la început
aleea trecea prin faţă tuturor. mă priveau sau de fapt îşi priveau tăcerea
şi cerul obosise strigând că vrea cap de om.

vai ce haină mare ţi-ai luat. şi haina mă certa în timp ce lumea privea amuzată
eram un biet cuvânt stingher într-o mare neomogenă
dar cine nu are nimic de spus să tacă pe vecie.
şi eu tăceam, speriat de câte s-ar fi putut vedea sub haină

uită-te la el. hal de costum. cine i l-o fi dat de pomană?
şi lumea mă strângea din toate părţile, pe la toate încheieturile
tăindu-mi răsuflarea, făcându-mă să arăt ca un clovn
căruia îi cad toate cuvintele, unul după altul, rămânând mut

iubeşte-te cu măsură! ar fi fost un sfat înţelept, dar cine mai ascultă azi?
iubeşte-ţi aproapele. dar ai grijă pe cine ţii aproape. astupă-ţi gură şi lasă ochii să vorbească
şi mai ales ai grijă de cuvintele tale. poartă-le cum ştii şi cum crezi. nu-i mai lasă pe alţii să te îmbrace
pentru ca apoi să râdă strigând că împăratul este gol (după ce spuneau că eşti cool)

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zenas Witt

Aveam şaisprezece ani - şi aveam vise îngrozitoare,
Şi debilitate nervoasă, şi puncte scânteietoare îmi împăienjenau ochii.
Şi nu putem să-mi amintesc cărţile pe care le citisem
Asemena lui Frank Drummer care memorase pagini după pagini.
Iar spatele îmi era moale, şi eram mereu îngrijorat
Şi stingherit, şi îmi făceam cu greutate temele,
Şi, când mă ridicam să recit, uitam
Ceea ce tocmai învăţasem.
Well, am văzut anunţul doctorului Weese
Şi, iată, era totul tipărit acolo,
De parcă m-ar fi cunoscut personal pe mine
Şi totodată visele mele pe care nu puteam să le controlez.
Astfel, am înţeles că eram însemnat deja pentru mormânt.
Şi am tot continuat să mă îngrijorez până când a început tusea,
Şi atunci visele s-au oprit.
Şi de atunci dorm somn fără vise
Aici, pe dealul de lângă râu.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un felinar în noapte

Ca un felinar în noapte, stau la ţărmul viselor
Marea bântuie tăcută, valuri poartă al meu dor.
Adieri, brize mi-aduce, astăzi veste de la tine,
Pescăruşii ţipă-n larg, soarele meu nu mai vine...

Bat cu aripa în val, timpul zic să nu-l mai pierd
Că iubirea mea-i plecată, astăzi sunt o amintire.
Şi pe cerul înnourat astăzi plânge lacrima,
Cu amintirile în braţe, eu te strig iubire acuma.

Mă ascund după un val, paşii să-ţi aud sunând
Pe nisipul ruginiu... peste cerul fără soare,
Pescarusii trec în zbor... ţipă, în valuri se aruncă
Şi o lacrimă căzută... înapoi vor să-mi aducă.

Eu privesc în noapte iară, nici un suflet nu zăresc,
Paşi-ţi drumu-au rătăcit, drumul vieţii e pustiu.
Doru-mi frânt într-o basma, îl leg bine să nu-l pierd
Şi în sân, la inimioară eu tăcută mi-l aşez.

Cerul este plin cu stele, fă-ţi cărare printre ele
Raze de argint în palme, bolta cerului-i albastră.
Ca aripa unui flutur, mângâie-mi fruntea uşor
Şi o clipă azi eternă, s-o păstrezi în al meu somn.

Departe, la ţărm de vise, ascunsă astăzi, eu plâng
Vântul îmi poartă în neştire rândurile ce le scriu.
Târziu... pâlpâie lumina, când vântul o poartă lin,
Felinar aprins în noapte, inima-mi bate-n pustiu.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu eşti bogat azi, nu vei fi nici peste noapte. Dacă nu eşti vedetă, nici asta nu vei fi peste noapte. Există pentru cei care nu au nimic şi nici nu ştiu de unde să înceapă, un lucru mai puternic decât orice altceva şi la care poţi începe să lucrezi chiar din această clipă. Personalitatea ta. Ea îţi va aduce toate rezultatele pe care le vrei în lumea reală, ea îţi va aduce în sfârşit confirmarea în lumea reală că, într-adevăr, tu eşti în realitate aşa cum te simţi în interior şi te va ajuta să transformi visurile în realitate."

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclicitatea soarelui

Soarele cât e de soare
trăieşte o zi şi "moare".
Moare doar pentru o noapte.
Mâine iar lumină-împarte.
Orice-am face, orice-am spune,
el răsare şi apune.
Are o ciclicitate.
După ziuă intră-n noapte.
Asta la om, nu se poate.
Când "apune", intră-n moarte.
Să-învieze, nu se poate.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pragul

poate că stelele vor lumina această noapte
şi vasul gol din care toate visele şi-au luat zborul
va mai purta ecoul unor amintiri

ochii şi-au pierdut strălucirea vieţii
sunetele curg, avalanşă fără conţinut
degetele mele cern neputinţele

oriîncotro aş pleca lumea se deschide în faţă
şi se închide înapoia mea păstrând cerc de tăcere
şi-aşa am trecut prin viaţă fără ca urmele să-mi urmeze

în cartea necuvintelor, sunt spaţii goale
în care se-înfiripă din carne şi sânge
amintiri netrăite şi cuvinte negândite

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nehotărât

odă cuvântului

of, cât eşti tu de frumos!
aş vrea să-i prind toate sensurile,
să-l plimb cu vârful limbii pe cerul gurii
să mă umplu de toate tainele ascunse printre litere
să-l ştiu stăpânii, să-l ştiu dresa, dar să-l las liber
să zburd odată cu el pe albe pagini
să îi fiu slugă şi stăpân
şi împreună să cucerim lumea
dar... visele rămân vise
el îşi vede de plutirea lui
eu mă mulţumesc
cu toate aceste scrijeliri
şi între noi se întinde abisul
necuvântărilor
îl las să mă uite, să mă tacă
pentru că cerul se sprijină pe umerii pământului
şi nu invers

cuvântului, rostire

ştiu că îţi cer mult, poate prea mult,
dar cine altul mă poate păstra aşa cum am fost
un suflet rătăcitor prin viaţă?

amintirile dor, umbrele mor,
viaţa se scurge-n pământ să-l adoarmă
cine de mine aminte-şi mai aduce?

m-am ascuns în carnea cuvântului
strivit cumva printre literele strânse laolaltă
dar cum altfel puteam să-mi iau urmele, lăsându-le la vedere?

unii oameni îşi privesc în ultima clipă avutul. pierdut.
alţii preferă să-i chinuie pe cei iubiţi, smulgându-le lacrimi de durere
mă scufund în tăcerea cuvântului şi-l rog simplu

să nu mă laşi pradă uitării

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec vechi

când eram tânăr nu-mi păsa,
mă descheiam la suflet
şi mă umpleam de noapte
cerul îmi mângâia pletele
şi mă umpleam de tăcere
ce bine e să te umpli de viaţă
să trăieşti aşa, fără să bagi de seamă

mă lăsăm pe spate îmbrăţişând tăria
şi cerul se scurgea prin ochii mei în pământ
iar pământul se ridica pe vârfuri
mi se căţăra pe umeri
şi mi se strecura în suflet
odată cu respiraţia
purtând viaţa

în fiecare noapte ieşeam din lume
umblam hai-hui prin visele oamenilor
încurcându-le cărările
şi mă-ntorceam iar în lume. neprihănit,
pui abia născut la pieptul vieţii...
cât de uşor e să te îngropi în uitare
şi viaţa să te gâdile râzând pe la nas

acum am deschis fereastra spre toamnă
şi cerul s-a strecurat în suflet
culcuşindu-se la picioarele vieţii
amintirile se-înghesuie cu mine-n pat
trăgându-şi pătură de uitare
şi-îngânându-se una pe alta
uite aşa e viaţa: o bătaie de inimă şi-o răsuflare

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa moare viaţa...

Eşti bogat şi totuşi
nu ai nimic
şi asta pentru că
nu îndrăzneşti să te uiţi
înlăuntrul tău
nu îţi priveşti soţia şi nici copiii
cumperi lucruri de nimic
lumea se învârte în jurul
banilor tăi
de Dumnezeu nici că îţi pasă
noaptea păşeşti printre morţii din gînd
care nu îţi dau pace
te miceşti pe dinlăuntru
de ură şi invidie inima
ţi-e prinsă pe sloiuri de gheaţă
nu mai e loc de nimic
nici chiar pentru tine însuţi
de la o vreme ţi-se face frig
de dincolo de zid priveşte Dumnezeu
dar taci...

aşa moare viaţa...

poezie de Teodor Dume din Cartea: Durerea din spatele cărnii, editura Pim/Iaşi
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa moare viaţa

eşti bogat şi totuşi nu ai nimic
şi asta pentru că
nu îndrăzneşti să te uiţi
înlăuntrul tău
nu îţi priveşti soţia şi nici copiii
cumperi lucruri de nimic
lumea se învârte în jurul
banilor tăi
de Dumnezeu nici că îţi pasă
noaptea păşeşti printre morţii din gînd
care nu îţi dau pace
te miceşti pe dinlăuntru
de ură şi invidie inima
ţi-e prinsă pe sloiuri de gheaţă
nu mai e loc de nimic
nici chiar pentru tine însuţi
de la o vreme ţi-se face frig
de dincolo de zid priveşte Dumnezeu
dar taci...

aşa moare viaţa

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!