Lună străvezie...

erai aseară ca o stea
să fi avut un vis cu stele?
- da, da un vis în care ea
zbura în stol de rândunele

şi ce vedeai în miez de noapte
sub clar de Lună străvezie?
- vedeam mereu aceleaşi şoapte:
- închide-mă în colivie

o rândunea în colivie?!
tu ştii, dacă-i închisă moare
- ba nu, era aşa de vie
şi brusc sa transformat în floare

şi ce-ai făcut cu dalba floare
închisă-n trista colivie?
- am întrebat-o dacă doare
când trece prag de nebunie

şi ţi-a răspuns că nu mai doare
şi tu-ai crezut ca-ntodeauna
- ba nu, am înţeles că moare
in mine străvezie Luna...

poezie de Iurie Osoianu (27 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământări de limbă

Doamne,
Ştii Tu oare
ce mă doare
când nu-i soare?
Mă doare,
când văd cum moare,
moare om
şi moare floare.
Doamne,
unde am fost,
unde ne-au dus!
Cum am fost,
cum am ajuns!
Dacă ştii,
dă-ne răspuns!

poezie de Dumitru Delcă (8 mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii tu oare ...

Ştii tu oare

ce mă doare

când nu-i soare?

Mă doare

când văd cum moare,

moare om şi moare floare.

Moare sufletul în om,

moare şi poama în pom.

Moare tot ce este viaţă,

Planeta Pământ îngheaţă.

Îngheaţă întregul Univers,

haosul este imens.

poezie de Dumitru Delcă (1 mai 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
Singurătatea mea e catedrala
Ce-am plăsmuit-o plămădindu-mi lutul
Şi-am ridicat-o pe diagonala
Ce mi-a trasat-o însuşi Absolutul
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
Singurătatea mea e genialul
Sorbit tăcut din cupa nebuniei
Şi eu care credeam că sorb nectarul
Din sobrul Absolut al veşniciei
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
Singurătatea mea-i o blasfemie
Sortită să-şi găsească alinare-n lutul
Acestui colţ de Rai şi Românie
Mai singur decât însăşi Absolutul
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bruma

nici singur nu mai ştiu
de nu mă mai doare
nici sufletul pustiu
nici eu-l care moare

din pietre vine rece,
o apă de izvoare
şi peste mine trece
şi tot nu mă mai doare

lin turlele bisericii
se oglindesc în soare
nimic din gânduri sferice
nimic nu mă mai doare

un sloi de brumă tristă
căzută-n fapt de seară
insistă şi insistă
că toate-or să mă doară...

poezie de Iurie Osoianu (24 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

jupon

Juponul (definiţie)

E o fustă, ca tampon,
Sub rochiţa străvezie,
Căreia îi spun jupon
Şi ascunde-o colivie.

definiţie epigramatică de Constantin Păun din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piele de turmă

Vorbind c-un Panda
ce avea pe umăr
un papagal Ara
m-au-nchis
într-o colivie
asteptând
un tigru siberian
să vie
să-mi pună
pielea sub picioare
spunându-mi o floare...
"Lumea-nchide in colivie
sau ucide...
Unicitatea frumosului"
Si-am jupuit pielea mea de turmă
aruncând-o tigrului...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă

... şi dacă n-ar fi fost aşa să fie
cum s-a-ntâmplat nesigur între noi
ce-aş fi făcut cu toamna străvezie
din vara scufundată în noroi

şi dacă n-ar fi fost de sus să cadă
în toiul iernii umbrele de ploi
aş fi crezut că stai în ambuscadă
în primăvară care curge peste noi

şi dacă n-ar fi fost aşa cum este
şi ar fi fost aşa că nu mai eşti
aş fi putut eu oare trece peste
aceste anotimpuri din poveşti.?!

poezie de Iurie Osoianu (18 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aspiră către soare

O pasăre în colivie
Nu mai poate ca să zboare.
Mai mult moartă decât vie
Nu mai caută spre soare.

O floare fără lumină
Se veştejeşte şi moare.
Nu mai poate să-şi revină
Dacă-i lipsită de soare.

O femeie iubitoare
Cu o gloată de copii,
Îi scoate pe toţi la soare,
Să le facă bucurii.

Oricare vieţuitoare,
Fie plantă, sau ce-o fi,
Toate-aspiră către soare,
Să rămână mereu vii.

Tot ce trăieşte şi creşte
Are nevoie de soare.
Dacă soarele lipseşte
Nu este continuare.

Cât soarele continuă
Să încălzească pământul,
Viaţa e perpetuă,
Cum Dumnezeu ne e Sfântul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colivie plutind pe nori

Cum o fi... la tine pe cer?
La mine furtuni de dor
Fulgeră-n piept răvăşitor
In hăul căprui temnicer

Cu zăbrelele de gene
Prea greoaie şi groase
Cu lanţuri de sinapse
Topite de dor din pene

Ce zburau prin fantele
Căprui de feerii senine
Sub curcubeiele bucle
In adieri calde tanine..

Ahh, ce dor îmi este de tine
Cum îi e de zbor unei păsări
Închisă într-o colivie în mine
Plutind pe valurile de nori

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crâmpeie de taifas...

... erai spectrală nu ştiu cum aşa
flux de lumină
erai astrală sus pe undeva
pe sub retină

şi mai erai pe pajişte cu flori
o simplă floare
şi mai erai fior printre fiori
fior ce doare

erai un fulg printre nămeţi
un fulg cuminte
şi strop de rouă-n dimineţi
pe ierburi sfinte

din câte-ai fost a mai rămas
doar o himeră
cu care leg crâmpeie de taifas
la colţ de eră...

poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2018)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI

Pasărea îmblânzită se afla în colivie; pasărea sălbatică era în pădure.
Soarta a făcut să se întâlnească.
Pasărea sălbatică strigă: "Vino, iubito, să zburăm în codru."
Pasărea îmblânzită murmură: "Vino aici, să trăim alături în colivie."
"Printre aceste gratii unde aş avea loc să-mi întind aripile?" spuse pasărea liberă.
"Vai! strigă prizoniera. Nu ştiu unde m-aş putea aşeza pe bolta cerească."

"Draga mea, vino să îngânăm melodiile pădurii."
"Rămâi lângă mine! Te voi învăţa o muzică savantă."
Pasărea pădurii răspunse: "Nu, nu! Cântecele nu se pot învăţa niciodată."
Pasărea din colivie grăi: "Vai, eu nu cunosc cântecele pădurii."

Le este sete de iubire, dar niciodată nu vor putea zbura aripă lângă aripă.
Prin gratiile coliviei ele se privesc, dar zadarnică li-i dorinţa de a se cunoaşte.
Ele bat din aripi şi cântă: "Vino mai aproape, dragostea mea!"
Pasărea liberă strigă: "Nu pot, mi-e teamă de uşa închisă a coliviei tale."
"Vai, spuse captiva, aripile-mi sunt neputincioase şi moarte."

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913), traducere de George Popa
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu...

tu când te vei trezi ai să găseşti o floare
pe perna ta lângă obrazul tău
- să ştii iubito - ţi-am trimis un soare
cu raze frânte din destinul meu

tu s-o aşezi în vază ca pe-o vrajă
să torni în ea şi ape de izvor
şi soarele mereu să-ţi stea de strajă
cu raze frânte din destin şi dor

tu să-i zâmbeşti când sufletul te doare
în hohote să râzi şi să le frângi
şi ai să vezi petalele de soare
cum vor zâmbi că-n sine nu mai plângi...

poezie de Iurie Osoianu (15 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte violetă

trăiesc fascinată o noapte violetă
stele aurii fac cerului clar nimb
în visul romantic mă simt o starletă
sub clar de lună gândul îl plimb.

curge noaptea prin sângele meu
şoapte de luceferi curg în izvoare
cântul universului l-am învăţat şi eu
îl fredonez mereu plină de încântare.

luna mă veghează din turn de opal
armate de gânduri stau pe metereze
apărând iubirea de tot ce-i imoral
făcând armonii în lume să dureze.

noapte cu ochi de ametist luminos
mi-ai pătruns în suflet şi până la os.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul vieţii tale...

.. m-ai întrebat aseară de ce mereu tânjesc
de ce nu sunt cu tine în pragul veşniciei
ştiindu-te departe mereu te necăjesc
cu întrebări de genul de ce n-a fost să fie..

m-ai întrebat aseară de ce nu eşti cu mine
de ce păşim prin viaţa cu sensu-i răzleţit
de ce mereu în preajmă atîtea voci străine
împută că degeaba, degeaba ai trăit

ce pot să-ţi spun, mă doare, a naibii mă mai doare
că sensul vieţii tale l-a hăcuit securea
că tu, cândva copila arzandă că un soare
azi eşti la discretia alesului aiurea...

te-am vrut mereu un injer cu har dumnezeesc
ai fost doar o femeie, femeie ca şi toate
şi ţi-ai ales bărbatul dintr-un instinct firesc
mereu la datorie- mereu să-l ştii că poate

te-am vrut o dulce floare şi călăuza-n viaţă
o stea mereu arzandă pe fruntea mea senină
ai preferat bărbatul frumos- frumos la faţă
şi de acord să fie întotdeauna vină...

te-am vrut inteligentă şi suplă-n armonia
cu care să-nvelim relaţiile noastre
tu ai ales bărbatul profund in meseria
instinctelor carnale, dorinţelor sihastre...

şi te-am mai vrut în fine fiinţa cea mai pură
din gama răsfirată în cartea vieţii mele
tu ţi-ai ales bărbatul cu exigenţă dură
şi Făt Frumos din lacrimi şi mândru-n toate cele

te ştiu azi fericită- din dura protogină
ai devenit o floare şi văd cum îţi iubeşti
bărbatul vieţii tale şi care din virgină
te-a transformat în templul plăcerilor fireşti...

bărbatul vieţii tale ales cândva de tine
a devenit cu timpul o simplă portavoce
bărbatul vieţii tale din depărtări senine
bărbatul vieţii tale-tiranul tău feroce...

iar eu... ce mai importă la care răspântie
de drumuri mă mai aflu -oricum sunt resemnat
că eşti acea femeie ce trebuia să fie
pedeapsă pentru viaţă -mi trăită în păcat...

dar m-a ferit destinul să fiu unealtă simplă
ce joacă rol de rege când cerci să-l tot îmbraci
deşi mai simt prezenţa pistolului la tâmplă
şi degetul tău moale pe palidu-i trăgaci...

... m-ai întrebat aseară de ce mereu tânjesc
de ce nu sunt cu tine în pragul veşniciei
ştiindu-te departe mereu te necăjesc
cu întrebări de genul de ce n-a fost să fie..

poezie de Iurie Osoianu (8 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi de lup flămând

Luna sparge negrul nopţii, ochii tăi de lup flămând
Mă privesc din dosul porţii, ca şi-atuncea, ca şi când
Voalul rochiei se rupe sub tăişul de argint
Al îmbrăţişării tale, când şi visele mă mint.

Mai alerg printre secunde, mai mă pierd în amintiri,
Ochiul vremii îmi ascunde frământarea din simţiri,
Şi mă-ntreb dacă sunt vie, dacă tu-mi mai eşti poem,
Dacă zbor în colivie, sau mă-nec într-un blestem.

Dacă plouă printre stele, sigur ai să înţelegi
Că sunt lacrimile mele risipite fără legi,
Şi dacă te doare braţul este pentru că-ţi sunt ram
Încolţit în carne vie, şi nu pot să mă destram.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu eşti lângă mine
Mă doare să ştiu că nu-ţi este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubeşti,
Mă doare atunci când mă umileşti
Mă doare când ştiu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece şi grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ş-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când ştiu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine şi orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poţi să-nţelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.

poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare viaţa

Mă doare viaţa, destinul,
Mă doare zborul de fluturi,
Mă doare amarul, pelinul
Mă doare visul din gânduri,

Mă doare sufletul prădat
Mă doare timpul ce trece,
Mă doare cuvântul uitat
Mă doare privirea ta rece,

Mă doare tăcerea
Mă doare şi visul...
Mă doare uitarea
Mă doare abisul...

poezie de Maria Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar omul are zece degete la mâini. Taie-i unul. Pe oricare i-l tai, carnea sângeră, rana doare. Îţi moare un copil. Te doare sufletul şi te doare carnea. Doare! Doare!

Zaharia Stancu în Jocul cu moartea
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât te-am iubit doar amintirea ştie...

Tu erai prinţul meu de ceară
Ce-n zorii dimineţii se topea
Dar revenea în fiecare seară,
Şi mă făcea să cred că mă iubea.

Din jurăminte ai făcut risipă
Dar nu ai înţeles că într-o zi
Se poate rupe-a dragostei aripă,
Şi-atunci regretele vor fi târzii.

Cât te-am iubit, doar amintirea ştie,
Dar jur că în curând te voi uita,
Îmi era sufletu-ntr-o colivie,
Iar dragostea în gratii se zbătea.

Şi vara-n care doruri te-aşteptau,
Cu disperări ce m-au uscat de tot,
S-a prefăcut în ger şi nu mai vreau,
Să mă împiedic de-al minciunii ciot!

Din tot ce a fost nimic nu mă mai doare
Cenuşa amintirii-o risipesc,
Şi voi uita a dorului tumoare
Pe strada-n care, îngerii zambesc.

poezie de Dorina Omota din Mai plâng o lacrimă şi plec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Şi-ac smuls din pântec, insectar;
Aşa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Aşa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Aşa din când în când se moare!

Doar dăruire-n aşteptare
Şi înşelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Aşa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis şi trup pur neatins,
Cu gust amar de viaţă stins;
Aşa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o ştie
Şi singur stingere-şi îmbie;
Aşa din când în când se moare!

Ochi plânşi înălţaţi la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-şi pierde pereche-n ţărână;
Aşa din când în când se moare!

Părinţii duşi rămaşi o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng şi-acum şi n-ai habar;
Aşa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Aşa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezenţă,
Nici gând de urmă, de esenţă...
Aşa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Aşa din când în când se moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!