Singură
Singură trec printre ape
Singură, singură iară
Ochiul luminii aproape
Plânge cu lacrimi de ceară.
Singură stau lângă mare
Singură, singură-n rugă
Stau lângă-un capăt de zare
Zarea-i pornită să fugă.
Singură stau lângă Tine
Mâinile-s aripi tăcute
Cad în departe străine
Stele de lut desfăcute.
Singură vin să Te caut
Singură-aștept și mă doare
Cântă departe un flaut
Cântă cu mine și moare...
poezie de Adriana Cristea (12 decembrie 2003)
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.