Toamnă de suflet

Zilele albe, iată, au început să plece,
Ca nişte bărci tăcute, pornind fără lopeţi.
În ţărm se face seară, şi steaua-n cerul rece
Păzeşte cripta nopţii cu candeli şi peceţi.

În şirul vieţii noastre întreg, se face seară,
O seară fără sunet, nici vînt, nici amintiri.
Ieri a plecat o barcă, azi alte bărci plecară,
Convoi de goluri strîmpte pe undele subţiri.

De-ar răsuna în lume măcar un glas de goarnă!
De s-ar clăti pe lume un singur larg talaz!
Nu. Nemişcată-n margini, lumina se răstoarnă
Şi, ca să cînte, streaja de sus şi-a luat răgaz.

De-aş fi un ştei de peşteri, cioplit cu dalta-n lung,
Aş sta s-aştept cu tihnă, culcat pe-o muche dreaptă,
Cele din urmă mute vecii să le ajung,
Cu templul în spinare, cărui slujesc de treaptă.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa ultimei seri

Pe buzele-mi roşii port şi-astăzi stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seară...
Pe buzele-mi roşii - apusuri de vară -
Port urmele luptei pierdută-n palatul
Eternului Mâine
Şi fostului Ieri!...

Mi-ai spus într-o seară că-i ultima seară!...
Vai!... Ultima seară ce trist se sfârşea...
Te văd parcă şi-astăzi învinsă,
Culcată,
Pe-aceeaşi arabă şi veche sofa,
Cu pleoapele-nchise,
Cu gura-ncleştată
Şi mâinile-n cruce ca două stindarde
Salvate din focul cetăţii ce arde!...

Sărmană învinsă de însuşi învinsul
Voinţelor tale...
Supremă chemare
Ce-şi pierde zigzagul în gesturi ce mor...
Lumină nocturnă de stea căzătoare...
Pe buzele-mi roşii priveşte stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seară
Şi-ascultă-ţi a luptei stridentă chitară
Cum plânge,
Şi-n urmă, cum moare-n palatul
Eternului Mâine
Şi fostului Ieri!...
Sunt glasuri de clopot ce parcă te cheamă
Şi glasuri de ştreanguri ce scârţâie-n vânt...
Un glas de frânghie şi-un glas de aramă
Se zbat împreună,
Şi două sentinţe
Topite sunt parcă-ntr-un singur cuvânt:
"Amantul te minte"...
"Amantul te minte"...
Şi-n viaţă, acelaşi etern Început
E doar profanarea acelor Sfârşituri,
Trăite
Şi-apuse cu cei din trecut!

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Coboară peste genele mele închise, coboară peste lume şi sate
Prin vreme şi flori, pe nori şi terase
Se împleteşte’ntruna, se coase.
Fără ace şi lână şi fire, fără mâini şi degete dibace
Fără de sunet coboară’n uimire...
În suflete triste ca vatra prea rece,
Coboară mereu către seară şi trece...
Liniştită cu mantia târâş
Peste lună
Îşi adună în poală nebună,
Mătănii de stele
Cu degete lungi le numără-ntruna
Coborâta, liniştita, ocrotitoarea noapte
Nebuna.
Şi-a făcut obiceiul încrustat pe călcâie
Să se-ntoarcă în fiece seară
Ca o îndrăgostită-n amurg,
Ca un soldat inflăcărat prin iubirea de ţară.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară ca oricare

O seară ca oricare...
Nu este ieşită din tipare.
A apărut din depărtare
cu-a ei magie de-nnoptare,
cu secretele în faşă
şi-a lor privire trufaşă,
cu nelinişti fugare
şi un dor care doare...
O seară ca oricare
îşi lasă umbra sa mare
peste a lumii mirare.
Gândul rău, gândul bun
îşi pregătesc de pe-acum,
a nopţii cărare.
Se-aud clopotele, parcă, mai tare,
culorile au aceeaşi culoare,
iar eu mă simt ca oricare,
nici mai mic, nici mai mare...
O seară care păşeşte uşor,
alături de păsări în zbor,
alături de stele, de ceaţă,
de florile iernii de gheaţă...
O seară ca oricare,
ce-a apărut dintr-un nor
şi-acum, în noapte dispare,
încetişor...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Şi nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Şi-am dispărut ca două existenţe efemere,
Care porniseră cândva pe-acelaşi drum.

Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă.
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta
Şi m-am trezit în altă lume, tristă şi diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără o stea...

poezie de Marian Florentin Ursu (9 iunie 2018)
Adăugat de Marian Florentin Ursu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito...

Iubito, cu faţa ta moartă,
Cu chipul oglindit în apă,
Te visez noaptea-ntr-un turn,
Şi-n păduri vocea-ţi-aud.

Iubito, cu mâna de ceară,
Te visez seară de seară,
Te aud ţipând în vis
Ca un glas din paradis.

Te aud cântând odată,
Stând, plângând la a mea poartă,
Parcă-i vântul aşa cred,
Unde eşti, ca să te văd?

Te-ai ascuns în paradis,
Vreau să te mai văd în vis,
Dar nu pot că ai plecat,
Singur în lume m-ai lăsat.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar gândul mai poate s-atingă o stea...

Mai aproape de cer de-aş putea să mă-nalţ,
la condurii de îngeri să ajung să-i încalţ,
poate-aş trece-ntr-o lume în care visez,
într-o stea fără nume, să mă aşez...

Nu ajung nici la stele, nici la cer nu ajung...
când aproape le-ating, drumul e şi mai lung...
timpul curge la fel pân' la primul popas,
ani-lumină se-aşază pe cadrane de ceas...

Şi aripi de-aş avea, n-aş ajunge la cer...
e azurul morgană dintr-un zbor efemer...
o iluzie-albastră expansivă-n genuni,
care trece prin timp şi nu poţi s-o aduni...

Înc-o treaptă mai urc, deşi ştiu că mă mint,
când himere ating şi cu ele m-alint...
şi când cred c-am atins astrul ce l-am visat,
mă trezesc că, de fapt, nicăieri n-am plecat...

Doar cu gândul putem să atingem o stea...
şi nici gândul nu ştie care e steaua mea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deodată se face seară

În inima pământului fiecare-i singur,
petrecut bunăoară
de-o rază de soare;
şi deodată se face seară.

poezie clasică de Salvatore Quasimodo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de seară

Am început să scriu poezie... dar poezia nu are efect fara vraja ta
Fără numele tău ascuns în ea.
Te desenez prin cuvinte joase, ca să te prind cu cele înalte.
E fără noimă, o descriere a iubirii fără iubire.
Ţesută pe patul tău seară de seară... tu, mincinosule, îmi spui că nu-ţi pasă!
Şi-ţi pasă, rău de tot, inima îţi bate pe ritmul meu.
Al meu vei fi, şi o să-mi vii precum pasărea seara la cuibul ei ce-l duce.
Mereu ocrotită de vremea rea sau zile obositoare.
Acolo te vei regăsi dragul meu, tu în bratele mele
Eu strânsă lângă sufletul tău, nemuritoare.

poezie de Alexandra Budecan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o seară

Te aştept într-o seară să vii,
Depărtări să pălească uimite,
Până ieri se credeau infinite,
Iar acum parcă nici n-ar mai fi.

Te aştept într-o seară să-mi spui
De iubiri care nu au sfârşit,
De un vis ce s-a vrut împlinit,
Făr-a da vreun tribut nimănui.

Poate-am spus, poate sper doar să ştii
Că iubirea nu are hotare,
E-o cerească şi pură-ntâmplare,
Te aştept într-o seară să vii.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În port se găseau multe bărci cu forme neobişnuite, mai toate pentru pescuit, unele cu o singură velă mare, câteva cu vâsle, vâslaşii stând în picioare şi împingând în rame, nu aşezaţi şi trăgând. Câteva bărci ieşeau în larg, altele erau trase cu prova la un chei de lemn, iar la cincizeci de iarzi de ţărm, la apă bună, ancorat corect, cu trei parâme la provă, se găsea Erasmus. De-a lungul ei se aflau bărci şi la bord zărea băştinaşi.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocean de oameni

Braconieri în marea de sentimente,
Cu harpoane lungi, ce trag fără regrete,
Dar tu înoţi, căci ai curaj şi-n oase,
Ai grijă căci în larg te aşteaptă plase.

Luptăm să fim ce vrem şi e de apreciat,
Un acvariu pe fundul mării scufundat,
În asta înotăm, plini de false concluzii,
Strigăm că suntem liberi şi respirăm iluzii.

În bărci ne plângem că nu se mişcă,
De parcă vâslele-s din urzică şi ne pişcă,
Ne uităm cu invidie la cei la mal aflaţi,
Măcar în palmele lor încercaţi să vă uitaţi.

Credeţi că au avut bărci cu motor?
Au vâslitul pân' la sânge fără vreun ajutor,
Amuzant este să-i vezi pe cei,
Care cred că din două vâsle ajung la mal şi ei.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (21 octombrie 2019)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Şi nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Şi-am dispărut ca două existenţe efemere
Care porniseră cândva, pe-acelaşi drum.

Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă,
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta.
Şi m-am trezit în altă lume, tristă şi diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără-o stea...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce seară de toamnă

Ce seară de toamnă
are tulpini de lună
şi de rouă
iar sufletul uitat
aici
în mâinile amândouă

Ce seară de toamnă
seamănă a nemurire
mi-e dor de tine..
de ochii-mpăduriţi
cu trestiile
de astă-vară
din candela mării
de tâmpla
sărutată
în şuvoiul nopţii
aşa într-o doară

Ce seară de toamnă
în umbra ploilor
umerii gândului
leagănă
biserici de dor
Ce seară de toamnă...
Doamne
mi-e dor să mor
iar
pe pe altarul
frunzelor

poezie de Valentina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară prin suflete

E seara în sufletul meu,
Bucăţi de suflet stau să plece spre viaţă.
Privesc dar, nu văd nimic!
Gândul meu e înaintea sufletului şi-l opreşte să trăiască.

În pustiul din noi, mă amestec şi eu şi las inima să viseze!
Un fior cunoscut îmi străpunge simţirea,
Petale de gânduri se amestecă cu bucăţi de suflet şi...
Alungă îndoiala acoperind pereţii goi ai inimii cu întelepciune.

Nu mai există obstacole,
Nu mai există lacrimă,
Viaţa absoarbe plânsul din mine şi prin ceaţă,
Ajung la ţărm fără să mai fie nevoie să naufragiez!

Răsare luna, se aprind stelele,
E seară pe cerul sufletului meu,
Se aprinde torţa din mine şi simt cum,
Flacăra arde iar eu... aştern iubire în calea ta!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecând de barieră

Va fi–n amurg, luceafărul pe cer,
Şi-un glas mă va chema din depărtare;
Nu se va-auzi suspin pe debarcader
Când velele voi ridica pentru plecarea mare,
Asemeni mareei care se mişcă de parcă ar dormi,
Prea îndeajunsă sieşi de-atâtea zgomote şi spumă,
Şi care, venită din adâncurile-albastre şi
Fără margini, se-ntoarce acum acasă, în abisul mumă.
Crepusculul şi clopotul de seară,
Şi, apoi, cea din urmă întunecare!
Şi poate nimeni nu îmi va spune adio, bunăoară,
Şi poate nu vor fi nici lacrimi în ora de-îmbarcare;
Deşi departe mă va purta acest talaz, acest alizeu,
De Timpul şi Spaţiul nostru, spre cerul de opal,
Eu sper să văd faţa celui care va fi Pilotul meu,
Când voi fi trecut dincolo de bariera de coral.

poezie de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescuind stelele de altădată

Ce dur e îngerul madam
nici milă de la el nu am
că toată noaptea te păzeşte
şi eu mă zbat ca şi un peşte

De cine naiba te păzeşte
iubirea parcă-i fără margini
dar sigur fără de nădejde
am mâzgâlit a-nopţii pagini

Iubirea cică-i fără margini
că toată noapea te păzeşte
ajuns-a cerul în paragini
când mă zbat ca şi un peşte

Ce dur e îngerul madam
aduce zorii iar la geam

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (16 iunie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară

Un păianjen, ca un neg,
Umblă lung, în şase peri.
Abia-l vezi şi e întreg
Cu nevoi şi cu dureri.

Vine de la munca lui ;
Nu se-nşeală de picior.
Îl aşteaptă colo-n cui,
Casa prinsă de urcior.

Nu mă vede, nu mă are,
Nu mă ştie de nimic.
De ce-oi fi atât de mare?
De ce-i el atât de mic?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri în noapte

în nopţi târzii
pictez singurătatea pe o piatră
într-o lume stranie şi pustie
căutând să sfârşesc ceva
ce nu am început
nici azi, nici ieri
gânduri pietrificate în mantia sufletului
de multe ori mă pierd pe nicăieri
alteori trec dintr-o stare în altă stare
dintr-o tăcere în altă tăcere
fulgerele vieţii au uscat lacrimile nopţii
acum păşesc pe o stradă fără sens, fără capăt
prea grăbit să ajung dincolo de capăt
ce viaţă nebună
pe un ciot de sperantă obscură

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de fum

Simt parcă picioarele adânc în nisip înfipte
şi-n ochi lumina ce-mi sădeşte, lacrimi nedorite
Multe din ele au rămas necurse şi secate
căci timpul de multă vreme, nu le mai socoate
Vreau să-mi deschid pentru ele, noi ferestre
să nu-mi las în nisipuri de timp, gânduri înrobite
Privirile în ocean vreau sau în deşert de lumină, să se-adune
far de izbăvire pentru şirul lung din lume de iubiri, ce-s nebune
Sita vremurilor acum văd că nu mai lasă decât ca să treacă
iubiri desperechetate, care pe mese
nu pot fi, nici măcar disecate
Podeaua lumii încet se aglomerează vrând să se prăbuşescă
în neat de hăuri, în goluri de întuneric, cu răsărituri şi apusuri furate
Am pictat amintiri pe fuioare de timp şi pe mici, de viaţă fragmente
cuvinte de-ale mele, încrucişate, în zone de timp interzise
Am luat scara vieţii şi privesc fiecare treaptă, de-i strâmbă
şi dacă umbre de întuneric în furtună, la colţuri pe ea se adună
Şi-acum timpul meu pe mine la margini de ape mă-aruncă
şi-mi strigă supărat, dute acolo chiar de n-ai, măcar nici-o vină!
Un pantof încovoiat şi uscat lângă urma sa, stă pe-o plajă pustie
şi nu mai are lacrimi, decât uscate, sub nisip cu durere-ngropate
Lumina din ochii lui încet se stinge şi cu ce dor, ar mai vrea
iubire în viaţă şi-n cuvinte să poată pe cer, încă să dea şi să scrie
Valurile dinspre ocean din lacrimi izvorate sunt acum la mică distanţă
dar setea şi durerea, arşita, îl ard şi-n rug de foc
încă se zbate şi nu vrea ca fără rost, iubirea, să-o părăsească
Timpul şi clipa au sosit, scrum şi cenuşă albă lasă
şi-aşteaptă ca cineva pe plaja pustie cândva, mergând îngâdurată
dând cu piciorul în vânt să ridice o iubire de arşită arsă
în formă de mâini spre cerul albastru şi cu-n suflet, în fum ce se roagă

poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe mal

Lacurile cele mai cuminţi
Se visează râuri în cascade,
Vânturi, ca ieşitele din minţi
Îşi doresc, noian din cer să cadă...

Apa mea e cel mai liniştit
Iaz, cu nuferi albi, fără talaz,
Cu pescari pe margini, aţipiţi
De frumos, de tihnă, de răgaz...

Vântul bălţii mele vreau să fiu
Şi să mă transform în uragan,
După care să-i arăt că ştiu
Cât este de mare, de ocean,

De potop, iar eu ce Noe sunt
Şi ce arcă mi-am făcut pe mal,
Ascunzându-i, însă, că-s cărunt,
Iar pe faţa ei... nici semn de val.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (22 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!