De pe mal
Lacurile cele mai cuminți
Se visează râuri în cascade,
Vânturi, ca ieșitele din minți
Își doresc, noian din cer să cadă...
Apa mea e cel mai liniștit
Iaz, cu nuferi albi, fără talaz,
Cu pescari pe margini, ațipiți
De frumos, de tihnă, de răgaz...
Vântul bălții mele vreau să fiu
Și să mă transform în uragan,
După care să-i arăt că știu
Cât este de mare, de ocean,
De potop, iar eu ce Noe sunt
Și ce arcă mi-am făcut pe mal,
Ascunzându-i, însă, că-s cărunt,
Iar pe fața ei... nici semn de val.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (22 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.