Seară

Un păianjen, ca un neg,
Umblă lung, în şase peri.
Abia-l vezi şi e întreg
Cu nevoi şi cu dureri.

Vine de la munca lui ;
Nu se-nşeală de picior.
Îl aşteaptă colo-n cui,
Casa prinsă de urcior.

Nu mă vede, nu mă are,
Nu mă ştie de nimic.
De ce-oi fi atât de mare?
De ce-i el atât de mic?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Tudor Arghezi

Buchetul rimelor ce dai
Au o puternică savoare,
Dar titlul "Flori de putregai"
Arghezi, cred că nu-i cuminte,
Nu vezi că prea aduce-aminte
C-ai stat odată la răcoare?

hexagramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vîntul

Nu ştiu cine, pe furiş,
Mi-a zmuls toamna-n miez de noapte,
Din grădini, ca un afiş.

Cineva, vorbind în şoapte,
De pe-o scară de coşar,
A-ntocmit-o-n şase, şapte,

Şi-a vîrît-o-n buzunar.
Hoţ de frunze, cine-l ştie
Să ia seama: vine iar.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adame

Atât e numai mâna, de apucat şi dus?
Nu. Ea-ntăreşte graiul şi spune ce-ai fi spus,
Mai limpede, şi vorbe de nu ţi-au mai rămas
Ori n-ai, grăieşte mâna cuvântul fără glas.
Că gestul, în tăcere, acoperă şi are
Aceleaşi înţelesuri la sute de popoare.
S-ar fi ales de tine ceva, Adame, ciung?
Ai fi putut răzbate un drum atât de lung,
Dacă-ţi lipsea, din toate, un simţ, neprihănitul
Cercetător uşure şi ager, pipăitul?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capra

Atât împunge capra cât stă rău;
Atât cât ţine, cari cu oala apă;
Atât cât fieru-i cald dă-l de ilău;
Atât dă-i cu barosul, până crapă;
Atât cinsteşte omul, după teapă;
Atât ţi-l aminteşti: cât stă cu tine;
Atât e hoţ, doar cât în ocnă sapă;
Atât îl chemi pe dracu', până vine.

poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertăciune

Toată ziua, toată noaptea treaz,
Cine-mi spune de o viaţă-ntreagă
Să fiu gata pentru care ceas
Când o taină poate se dezleagă?

Taina celor taine fără număr,
Înnădite şi încrucişate
Între creştet, inimă şi umăr,
Jugul, hamul meu de rob şi frate.

Traista-i gata, cârja-i în pridvor,
Drumul o să fie lung pe lună,
Drumul de un om şi un picior
Strâmt şi-ngust cu ceaţa dimpreună.

Stau la pândă-n bălţi şi împrejur,
Clopot, voce, tunet să mă strige,
Ţipăt rău sau şoaptă să murmur,
Ce voi zice, nu ştiu, ce voi zice?

Şi mi-e spaimă de ceva urât,
De o fiară, de un ceas pe care
Îl aşteaptă sufletul atât,
Lângă viaţă, lângă închisoare.

Cine strigă? Nimeni n-a strigat?
Cucuvaia, greierul, tâlharul?
Voi fi fost chemat şi-apoi uitat?
Bate timpul, trece minutarul.

Netrăită viaţa s-a sfiit
Şi-am trăit-o însutit.

poezie celebră de Tudor Arghezi (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creion

Luna umblă printre case
Îmbrăcată-n ceaţă fină.
Ornicele bat de şase.
Fiecare-i lună plină.

Noi ne ducem printre luni,
Filosofi şi domnişoare,
Culegînd prin foi de pruni
Stele albe, mărţişoare.

Îmbatîndu-se cu ochii
Îşi întoarce capul, una,
Sprintenă prin faldul rochii.
Şi atunci bătu şi luna.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e întâmplător

truism. clişeu. simplă constatare,

conştientul identifică sursa plăcerii prin miros
şi el are mirosurile bine definite, păstrate în sertare
ca să nu se amestece

inconştientul trebuie să vadă ca să ştie
şi cu cât vede mai mult
cu atât mai puţin ştie

doar cel orb pipăie. pune mâna, ia pulsul
miroase, gustă. vede nevăzutul
şi cade dintr-o extremă în alta

dacă te uiţi în mâna care scrie
o să vezi o altă mână care scrie şi înăuntru o altă mână
şi cuvintele curg fără să privească în urmă izvorul

tăcerile sunt şiruri lungi de aşteptări

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o creatură

Ca această piatră
de la S. Michele
atât de rece
atât de rugoasă
atât de uscată
atât de refractară
atât de total
lipsită de suflet

Ca această piatră
mi-e plânsul
ce nu se vede

Moartea
se ispăşeşte
trăind.

poezie clasică de Giuseppe Ungaretti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul - semn că totul s-a sfârşit. Şi totuşi, de ce-i atât de mic, atât de înghesuit?

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mic pentru un război atât de mare

La cules de brebenei,
Zise într-o zi neroada:
Înca şase Irinei
Şi sunt Albă ca Zăpada.

epigramă de Mike Farkas (4 septembrie 2008)
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica

A venit cu primăvara
Pe poteci, ce doar ea ştie,
Ca să ne inunde ţara
Cu jocuri şi bucurie.

Şi-a luat în a sa veghe
La întrecere cu vântul
Şi văzduhul şi pământul
Până şi-a găsit pereche.

Ca doi arhitecţi de soi,
Ce nimic aşa nu lasă,
Chiar sub streaşină la noi
Îşi zidiră noua casă.

Pe covorul de puf moale,
Făcând multe ghiduşii,
Au de-acuma cinci copii,
Ce-i aşteaptă cu mâncare.

"Casa" lor, cât e de mare,
Deveni ne-ncăpătoare,
Iau în văzul tuturor
Prima lecţie de zbor.

Hărnicia se constată
Şi la mamă şi la tată.
Când zboară din zare-n zare
Şi-aduc la copii mâncare.

Consistentă, generoasă
Sunt poftiţi pe rând la masă
Fluturând din aripioare
Se-antrenează şi să zboare.

"Harnică" e rândunica,
Siguri fiţi de ce vă spui,
E în casă şi mămica
Care-şi creşte şase pui!

poezie pentru copii de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui scriitor curajos

Când îl ataci pe unul mic semnezi
Cu numele întreg de scriitor,
Pe unul mare însă îl bravezi
Semnând modest atât: "Un cititor".

epigramă de Tudor Măinescu din Antologia epigramiştilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om vede atât cât este pregătit să înţeleagă!

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să te am

(poezie pe cheia găurii)

nu vreau să te am
să umplu părţie din mine lipsite
de avuţie

vreau să fiu avut de unul singur

vreau să fiu atât de destul mie
atât de energic încât
aş putea electriza strălumina
un oraş întreg

şi abia atunci
vreau să te am alături

şi tot oraşul va fi casa noastră
de nebuni

si o să-i dăm foc să ardă
din temelii

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cea casă colo-n vale

La cea casă colo-n vale [bis]

Măi Crăciune, măi

Fac fetele şezătoare

Tăte torc, tăte-nşirează
Numa' una lăcrimează

Fata mamii di ce plângi?

Da' cum focu' nu m-oi plânge

M-o cerut fecior de crai
N-ai vrut mamă să mă dai

O fată la-mpărătie
Vede haine ş-avuţie

O fată la-mpărăteasă
Vede haine de mătasă

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de multe...

Atât de multe cuvinte
Mor înainte de a se naşte,
Precum cel ce nu cunoaşte
Albastrul ferestrelor sfinte.

Atât de multe iubiri
Se sting neaprinse
Prin revărsări învinse
De stafidite tresăriri.

Atât de multe zile
Se scurg din mine
Prin eul de mâine
Căzut în dizgraţii senile.

Atât de multe dureri
Cad peste ruga contra cost
Care îşi învaţă pe de rost
Necugetatele plăceri.

poezie de Cristian Ionuţ Cărpenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

Nu ştiu cine, pe furiş,
Mi-a smuls toamna-n miez de noapte
Din grădini, ca un afiş.
Cineva, vorbind în şoapte.
De pe-o scară de coşar,
A-ntocmit-o-n şase-şapte,
Şi-a vîrît-o-n buzunar.
Hoţ de frunze, cine-l ştie
Să ia seama: vine iar.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghicitoare

Ghicitoarea ştiu că-ţi place,
Ce-i ca un burduf de ace?

distih de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei nu cunosc, bieţii scriitori, o artă înnăscută, în afară de literatură, o vigoare ce vine din pământ, din aer, din cer, din sânge. Ei au citit şi citesc, şi după ce citesc se pun să scrie şi ei - şi iată de ce sunt scriitori. Sceptici din nerozie şi orientalism, ei nu pot să priceapă viaţa, n-au pentru ea nici un sentiment, nu se pasionează, nu izbucnesc, nu se revoltă, nu urăsc, nu iubesc, nu vor, nu văd, nu ştiu. E o emasculare profundă, şi de aceea scriitorii noştri şi îmbătrânesc atât de iute.

citat celebru din Tudor Arghezi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu purta

Nu purta căciulă mare,
Că-ndeobşte nesătulă,
Nu ştii muştii ce-i năzare
Că se pune pe căciulă.

epigramă de Tudor Arghezi
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!