Dialogurile însingurării

spune-mi ceva frumos
aş vrea dar nu ştiu prea bine ce şi n-aş vrea să rănesc
spune-mi că...
ai o casă frumoasă, ai o maşină super şi îmi plac toate lucrurile tale
ceea ce dovedeşte că ai gust
ştiu. am gust, am miros, scot sunete şi pot fi pipăit
îmi plac postările tale pe facebook şi pe twitter
s-ar putea să-ţi placă şi patul dacă ajungi în el
şi bucătăria, şi micul dejun preparat
şi barul şi biblioteca
şi cred că nici prezervativele nu-s chiar aşa de urâte
vezi? ştiam că o să te superi. din cauza asta...
nu văd... tăcerile m-au orbit
şi cuvintele, cuvintele s-au îmbrăcat cu trupul meu
ducându-mă de nas
eu nu ştiu să vorbesc aşa ca tine, dar
darurile se dau de Paşte şi de Crăciun adică la naştere şi la moarte
de ce eşti aşa de rău
eu? rău? glumeşti
cum poţi spune despre cineva că e rău dacă nu îl cunoşti?
îmi ştii casa, maşina, hainele
dar pe mine, pe mine mă cunoşti? dacă aş dispărea ce ar rămâne în urmă?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ştii, anul trecut aveai o părere total diferită despre mine. Aş vrea ca lucrurile să fie din nou la fel ca atunci.
Ly: Da, dar ştii că nu mai pot fi la fel ca atunci!
Lucian: Ştiu... Ia loc, te rog! Şi relaxează-te! N-am să te mănânc, pe cuvânt! Serios, nu sunt chiar un monstru... Nu mă privi atât de speriată; n-am de gând să-ţi fac absolut nimic! Nici să te sărut. Promit! Jur! Ce vrei mai mult de atât de la mine?
Ly: De ce-aş avea încredere în tine?
Lucian: De ce n-ai avea?! Ţi-am dat vreodată vreun motiv?
Ly: Da, mi-ai dat, atunci...
Lucian: Ah, atunci... Ştiu, am fost un dobitoc! Şi-mi cer mii de scuze faţă de tine, Ly, pentru acel gest necugetat! Chiar nu mă poţi ierta? Nu poţi trece peste ceea ce s-a întâmplat atunci? Te rog, din nou...
Ly: Nu ştiu... Nu ştiu ce să mai cred despre tine, Lucian! După ce te-am văzut la supercomputer, de ziua mamei tale... Mă derutezi continuu!
Lucian: Sunt un ciudat...
Ly: Nu chiar un ciudat. Şi totuşi, ce făceai pe aici?
Lucian: Nimic deosebit. Înainte de a intra tu, de abia sosisem şi... Răsfoiam puţin albumul cu fotografii al Liei.
Ly: N-ar trebui să umbli prin lucrurile ei, dacă ea nu este aici.
Lucian: Ştiu foarte bine asta, dar tocmai am stabilit că sunt un ciudat, deci, nu mă comport normal... Crezi că am greşit chiar atât de mult, dacă i-am răsfoit puţin albumul?
Ly: Nu, probabil că nu. Ştii, de fapt, cred că aş vrea să-l văd şi eu, pentru că ea nu mi l-a arătat niciodată. Crezi că s-ar supăra dacă voi arunca şi eu o privire?
Lucian: Nu, n-ar avea de ce.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci, nasol... Zău că nu ştiu ce să-ţi spun. De fiecare dată când vorbesc cu tine, mă pui în imposibilitatea de a-ţi da un sfat util. Sincer, problemele tale mă depăşesc. Mă laşi fără replică.
Lucian: Şi pe mine mă depăşesc, Mihai. Cred că de aia o iau razna uneori. Dar nu mai! Gata! Chiar mi-e de ajuns! Am decis ceva şi aşa rămâne! De acum încolo, nu mai calc strâmb, indiferent ce-ar fi! Doar sunt comandantul; încă, tot eu... Din cauza voastră, că aţi insistat...
Mihai: Şi cu Lia ce faci? Chiar renunţi?
Lucian: Să renunţ?! Mi-e greu să mă gândesc. Sincer, habar n-am ce să fac... Cum să renunţ aşa, deodată, la opt ani din viaţa mea?! Nu ştiu... Deocamdată, las lucrurile aşa cum sunt. Mai târziu, rămâne de văzut ce se va întâmpla. Dar încă n-am de gând să renunţ definitiv.
Mihai: Luci, eu tot cred că dacă i-ai vorbi, dacă i-ai spune ce simţi pentru ea, totul s-ar îndrepta spre bine.
Lucian: Da, probabil... Acum însă, în mod sigur nu i-aş putea vorbi, mai ales nu despre aşa ceva! Iar dacă aş încerca, cine ştie ce grozăvie i-aş spune, de fapt... Cu siguranţă n-ar ieşi nimic bun din toată încurcătura asta. Deci, nu vreau s-o caut, să vorbesc cu ea, nici măcar s-o văd; deocamdată doar, desigur!
Mihai: Complicat, Luci, foarte complicat.
Lucian: Da, sunt un tip complicat... Iar viaţa mea pare a fi doar o înşiruire de greşeli, pe care mă străduiesc să le îndrept. Sper să şi reuşesc acest lucru. Şi cred că acum ai ajuns la concluzia că nu sunt totuşi un model bun de urmat pentru tine.
Mihai: Aş... Şi eu am să-ţi răspund că indiferent ce-ai face, tot eşti un tip super! Şi-n plus, parcă ţi-am mai spus că n-am de gând să împrumut de la tine toate ciudăţeniile tale; prefer să mi le păstrez pe ale mele, că am şi eu destule...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce faci?! Lia, te rog, explică-mi, ce înseamnă asta?!
Lia: Luci, răule... Vezi ce mi-ai făcut?! E numai vina ta... Uite în ce hal am ajuns, din cauza ta! N-aş fi crezut niciodată că eu... Că mie mi se va putea întâmpla aşa ceva...
Lucian: Nu înţeleg... Ce vrei să spui?!
Lia: Nu înţelegi?! Te prefaci doar că nu înţelegi. Hai să-ţi explic, totuşi, domnule comandant... M-ai învăţat cu prezenţa ta în viaţa mea, te-ai amestecat mereu, m-ai învăţat cu îmbrăţişările tale, cu săruturile tale, iar de la un timp, mă laşi să-mi fie dor de tine, nu mă cauţi deloc, nici măcar nu-mi vorbeşti, de parcă brusc n-aş mai exista pentru tine; mă ignori complet... M-ai lăsat singură şi chiar nu ştiu de ce. Nu înţeleg... Ce s-a întâmplat, de fapt, Luci? Ce se petrece cu mine? Cu tine? Cu noi?
Lucian: Singură, Lia?! Credeam că eşti împreună cu Sid, cu el te-am lăsat, nu singură! Şi... Nu ştiu ce se petrece cu tine, dar nu mă acuza pe mine! Nu eu sunt vinovat de starea ta!
Lia: Cu Sid?! Ce tot vorbeşti, Luci?! Spui numai prostii!
Lucian: Prostii, eu?! Prea bine! Hai atunci să uităm de Sid, să pretindem că n-ar exista! Deci, fără a-l amesteca pe el în ecuaţie, să vedem... Te întreb, pentru a nu ştiu câta oară, Lia, eşti dispusă să-mi accepţi prietenia? Vrei să fii prietena mea?
Lia: Ah, asta... Nu!
Lucian: Nu?! Şi atunci, cu sau fără Sid, cum ai vrea să meargă bine, între noi?! Dacă mereu mă respingi, mă îndepărtezi cu refuzurile tale repetate?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunteţi doar oameni

i-ai zis că te-ai îndrăgostit?
spune-i-o mai mult pentru ea.
ea îţi spune că vede mai bine lucrurile prin tine,
că are nevoie de cineva prin care să trăiască,
prin care să vadă lumea dansând.
este frumoasă că aşa consideri tu.
fiecare femeie e frumoasă în felul ei.
ca şi florile. toate sunt frumoase.
îţi plac florile? nu chiar. adică îmi plac,
dar pot să stau şi fără ele.
ea vede partea ei fără lumină
şi partea ta prin tine luminată
nici tu habar nu ai ce vrea Dumnezeu de la tine,
te cheamă fierbinte, te vrea, cu orice preţ,
te vrea şi ea, dar eşti liber să alegi de bunăvoie.
ea te vrea pentru veşnicie.
tu te tot opui, tot protestezi, te împotriveşti
vrei să vă iubiţi ca doi amanţi,
să vă cântaţi unul altuia cântece de amor,
dar eu ţi-aş cânta altceva,
ceva ce nici măcar nu are sunete,
dar este un foc arzător, care mistuie
este sunetul în sine. este cuvântul. este viaţa.
este lumina. este calea.
cred că trebuie să vezi cine te chemă.
dragostea ei te cheamă.
vrea să fii părtaşă ei.
dacă tu o iubeşti ca pe un om,
ea te iubeşte ca pe un Dumnezeu.
şi vede în tine ceea ce în veşnicie nu mai piere.
ar trebui să vă iubiţi ca îngerii.
dar sunteţi doar oameni.
şi vă căraţi nefiinţa în cârcă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

e ca şi cum acum aş învăţa
prima oară să mă trezesc,
mi-e frică, ştii?
tu eşti alb,
dacă-mi las buzele să-ţi pătrundă în somn,
îţi întorci visul bărbătesc spre mine.

"intră
(îmi spui),
uite, îmi dormi a dragoste, a insomnii,
a nebănuire, a râuri,
a îmi eşti,
îmi dormi a mine
în gura mea
în venirea venirilor.

ca şi cum aseară...
tu nu mai ţii minte,
dar te-am îmbăiat în începutul meu,
tu nici nu ştii că eşti fericită, aşa-i?

apoi ţi-ai făcut vocea lebădă,
ţi-ai tăcut dintr-odată toate cuvintele
pe care încă nu ai dimineţi să le spui,
doamne,
şi eu ştiu că lacrimile tale vorbesc încontinuu.
femeie,
ce nu ţi-am mângâiat ca să-ţi adorm apa...

pe urmă ţi-am simţit visul în sânge,
intraseşi
somn prin somn în somn,
ca şi cum ştim doar nefirescul firesc
(de sus ninge
în voaluri).

da, probabil... nu,
nu asta voiam să spun,
de fapt trebuie să te conţin, să te înconjur,
femeie albă din somnul meu,
să te gust,
bănuiesc doar că ai gust de zmeură.
sau de ocean.
nu ştiu.
te revendic."

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, darul de Crăciun

Te-ştept cu dor, măicuţa mea, să vii,
De-acolo de departe unde eşti.
Doi ani nu te-am văzut, însă par mii,
Şi nu ştiu dacă tu mă mai cunoşti.

Dai câte-un telefon ca să mai ştii
De buna-i sănătoasă şi e bine
Să-mi spui c-ai vrea în braţe să mă ţii
Şi că îţi este tare dor de mine.

Atâta îi cer eu lui Moş Crăciun
Să te aducă, mamă, lângă mine.
Niciun cadou sub brad pus în Ajun
Nu îmi doresc. Te vreau pe tine!

Eu chipul tău din poze îl privesc.
Tot mai străină-mi pari şi mai departe.
Bunica-mi spune că ţi-e greu şi socotesc
Că vii şi laşi acolo tot şi toate.

poezie de Luca Violeta (decembrie 2014)
Adăugat de Luca Violeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai ştiu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îţi mai văd odată chipul
În nopţile când sunt atât de trist
Şi doar din amintirea-ţi mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerţi
Pe urmă, cu blândeţe, să mă ierţi
O zi de aş putea să îţi vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încreţită,
Atige-o cu iubirea-ţi infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reuşit să-ţi spun cât te-am iubit.

Acolo unde eşti, mai poţi să mă priveşti?
Îmi este dor de tine şi ştiu că mă iubeşti
Tu mi-ai rămas în inimă şi-n gânduri
Şi păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ţi-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aş vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bondarul şi albina

Pe un băţ de Floarea soare',
Ce-şi înalţă spre lumină
Mlădioasa sa tulpină,
Stau de vorbă două gâze,
Un bondar şi o albină.

"Draga mea", îi spuse-acesta
Ridicând aripile şi-aranjându-şi dungile,
Tare-aş vrea să-ţi spun ceva,
Dar nu-mi vin cuvintele!

"Ştii? În afară că sunt tânăr,
Ne-nvăţat si neşcolit,
Unii spun chiar despre mine,
Ca aş fi un pic tâmpit?!

Tare-aş vrea să ştiu şi eu
Vorbe-alese să adun
Şi să fac din ele versuri
Care-apoi să ţi-le spun!

Sau să cânt mi-ar mai plăcea,
Pe'nserat, mai pe răcoare,
Ţi-aş cănta cu drag ceva
Înainte de culcare.

Dar nimic din toate astea,
Nu-s in stare ca să fac
Şi nu ştiu cum aş putea
Întru-un fel să-ţi fiu pe plac?!

"Dragă june'naripat
Şi cu spatele dungat,
Cu ochi negrii de tăciune,
Înteleg ce vrei a-mi spune!

Eşti şi tânăr şi frumos
Şi puternic eu aş spune,
Însă altceva aş vrea
De la cel ce-mi va fi june!

Şti tu oare ce e munca?
Tu te plimbi din floare-n floare,
Nu aduci ca mine-n stup,
Tot polenul în spinare!

Şi nici ceară tu nu faci,
Faguri, ce să mai vorbim?
Şi-aş mai zice căteva,
Dar mai bine ne-oprim!

Nu vreau versuri să-mi reciţi,
Nici balade ca să-mi cânţi,
Vreau doar să munceşti ca mine
Şi tot stupul să-l ajuţi!

Draga mea regret a-ţi spune
Că-nţeleg că nu-nţelegi,
Ce ţi-am spus eu pan-acuma,
N-ai putut ca să deslegi!

Te-am cerut eu de nevastă?
Am vorbit de "pirostrii"?
Tot ce vreau eu de la tine,
E să-ti dăruiesc copii!

Geaba umbli şi munceşti
Dacă nu ştii pană-acum,
Că aceasta mi-e menirea
Şi apoi îmi văd de drum!

Toţi am fost lăsaţi în lume
C-o menire şi cu-n scop,
Te sărut, îţi spun adio,
Am plecat şi nu-măntorc!

fabulă de George Lache (14 iunie 2010)
Adăugat de George Lache
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Bună seara, comandante! Te aşteptam...
Lucian: Domnule Kuny?! Dumneavoastră sunteţi?
To Kuny: Chiar eu. Te surprinde vizita mea?
Lucian: Drept să spun, da. Nu mă aşteptam să vă găsesc aici la ora asta; nu ştiam că veţi veni. De ce nu m-aţi anunţat, nu v-aş fi lăsat să mă aşteptaţi. M-aş fi grăbit, să ajung mai repede...
To Kuny: Uşurel, comandante! Relaxează-te! Nu te agita atâta. Nu te aştept de prea mult timp şi nu te-am anunţat, pentru că nu era nevoie, aşa că, linişteşte-te! Am venit să vorbesc ceva cu tine.
Lucian: Ceva?! Ah, dacă e vorba despre ceea ce s-a petrecut mai devreme între Nick şi Maria, mai mult din cauza mea, să ştiţi că a fost doar o mică neînţelegere, care s-a lămurit total între timp. Fiul dumneavoastră s-a împăcat deja cu blondina şi m-a asigurat că nu este supărat pe mine. Şi aş vrea să vă conving şi pe dumneavoastră, dacă se poate, că n-am avut nici o clipă intenţia de a-l supăra. Adică... Ea e colega mea, ţin foarte mult la ea şi n-aş fi putut să...
To Kuny: Linişteşte-te, dragul meu. Nu de asta mă aflu aici, nu despre asta doream să discutăm, dar dacă tot ai adus vorba, hai să abordăm şi acest subiect. Ştiu foarte bine ce s-a petrecut. După ce v-a văzut îmbrăţişaţi, fiul meu a ajuns fără să-şi dea seama chiar la mine în birou. Am observat că era foarte tulburat şi l-am întrebat ce s-a întâmplat, iar în cele din urmă mi-a povestit totul, deşi iniţial nega că s-ar fi întâmplat totuşi ceva. Am încercat să-i explic că nu avea dreptate, că nu putea fi aşa cum credea el în acele momente, că nu avea motive să fie gelos. Ştiam eu că trebuie să fie o neînţelegere la mijloc, doar mi-ai dovedit în repetate rânduri că se poate avea încredere în tine. Şi ştiu că s-au împăcat; l-am urmărit pe fiul meu după ce a părăsit biroul meu, cu ajutorul aparaturii, evident.
Lucian: Deci, ştiţi...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Off, Sonya... Nu-i vina ta, nu ţie trebuie să-ţi pară rău. Tot eu am greşit şi faţă de tine. Am fost un neghiob, un prost, un idiot! Cât de tâmpit pot fi uneori... Nu-mi vine să cred! Cum am putut oare? Nu-mi dau seama... Nu trebuia să te las să-ţi faci speranţe în ceea ce mă priveşte. Ţi-am spus încă de atunci să nu-ţi faci iluzii în privinţa mea; repet, n-am vrut şi nici nu vreau să suferi din cauza mea. Tot ceea ce doream era să te înveselesc puţin, să-ţi îndepărtez gândul de la colega mea, Maria şi de la proaspătul ei soţ, Nick, dar se pare că am greşit, din nou. Atât de mult... Scuză-mă, te rog, dacă poţi. Cred că nu trebuia să ne fi întâlnit vreodată...
Sonya: Nu din cauza asta m-am îndrăgostit de tine, nu atunci când ne-am întâlnit, nu pentru că m-ai îmbrăţişat şi m-ai sărutat, ci de cum te-am văzut prima oară; mi-ai atras imediat atenţia asupra ta, deci nu te considera chiar atât de vinovat. De atunci m-am tot gândit la tine, deşi parcă ştiam că n-ar trebui, nu doream să-mi fac iluzii în ceea ce te priveşte, dar s-a întâmplat, fără voia mea. De aceea vreau să ştiu acum dacă eşti îndrăgostit sau nu, de altcineva; adică, mai exact, de ea? Sau dacă eşti cumva liber; liber pentru mine?
Lucian: Off, Sonya... Ce-aş putea să-ţi zic? De moment ce lucrurile au luat o asemenea întorsătură şi au devenit atât de serioase, cred că n-am încotro, trebuie să recunosc adevărul, deşi ştiu că e dureros. Sonya, eu... Tu... Îmi placi, foarte mult, vreau să-mi fii şi să-mi rămâi în continuare prietenă, dar... Îmi pare rău, nu te iubesc, adică nu sunt îndrăgostit de tine. N-aş fi vrut să spun asta, dar e adevărul şi nu-l pot evita. Aş vrea însă să nu suferi, nu din cauza mea. Repet, îmi pare rău...
Sonya: Nu-i nimic. Apreciez sinceritatea ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

dacă noaptea
când dormi
îţi pui mâna sub cap
sau te agiţi până la ziuă gândindu-te
cum îmi imaginez că eşti
cum te ascunzi prin pătura groasă
crezând că sunt acolo
gata să îţi măsor
fiecare centimetru de piele

nu ştiu
dacă ziua
când priveşti pe fereastră
braţele tale taie aerul din cameră
ca şi când ar vrea să mă atingă

vezi tu
eu nu ştiu nimic
chiar nimic despre tine
nici dacă îţi bei cafeaua în grabă
sau dacă pâinea pe care o înghiţi
are gustul acestei iubiri

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felix: Brooke, vorbeşte cu mine. Spune-mi cum te simţi. Ştiu că ţi-e teamă, ştiu că ai avut probleme cu Lucas. Dar spune-mi dacă-mi poţi arăta inima. Pentru că dacă poţi, o voi proteja cu preţul vieţii. Spune doar OK.
Brooke: OK.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Dar atunci, nu înţeleg, Luci... De ce şi eu...? Adică... Şi pe mine... Tu... De ce m-ai sărutat? De mai multe ori chiar?!
Lucian: Cum?! Pe... tine?!
Lia: Da, pe mine. Adică... Eu ce reprezint pentru tine? Sunt şi eu, tot la fel ca celelalte, doar una dintre multele tale cuceriri, menită să mărească lunga ta listă cu prenume feminine? Vezi, mă interesează... Doar din cauza asta, pentru că e vorba şi despre mine, pentru că sunt şi eu implicată. Poate că de asta te-am şi urmărit în seara aceea, poate că asta doream să aflu, să înţeleg... Şi încă vreau... Răspunde-mi, te rog!
Lucian: Tu?! Nu... Tu nu eşti ca toate celelalte, ca nici una dintre ele. Deloc... Eşti cu totul altfel. Diferită. Total. Eşti deosebită. Dar... Nu despre asta discutam.
Lia: Luci, sincer, te rog, vreau să ştiu adevărul... Mă interesează... De ce m-ai sărutat? Şi încă nu o singură dată... Ce însemn eu pentru tine?!
Lucian: Tu?! Ce însemni pentru mine?! Adică... Vrei să spui că nu ştii?! Nu-ţi dai seama ce simt?! Cum se poate? Lia, eşti psiholog şi psihiatru... Asta ar trebui să te ajute să înţelegi. Ar trebui să ştii sigur.
Lia: Poate că ar trebui, dar... Nu ştiu. Şi aş vrea să ştiu.
Lucian: Deci, nu ştii... Atunci, gândeşte-te mai bine! Încearcă să-ţi dai seama! Ghiceşte! Să vedem... Iată o temă pentru tine, domnişoară psiholog: Ce anume crezi tu că simt eu când procedez astfel? Când fac acest lucru? Sau pe acesta? Ce anume crezi tu că simt eu acum, în aceste momente?!
Lia: Nu ştiu... Dar... Dă-mi drumul, te rog! Singurul lucru pe care-l pot spune e că... Te pricepi să săruţi, cu adevărat.
Lucian: Serios?!
Lia: Da... Dar să nu-ţi închipui cumva că mi-ar plăcea! Nu, domnule comandant! Doar că...
Lucian: Nici n-am afirmat că ţi-ar plăcea.
Lia: Ştiu că n-ai afirmat deloc acest lucru. Doar că...
Lucian: Lasă... Nu trebuie să-mi explici nimic. Ai uitat acest lucru?
Lia: Nu încercam să-ţi explic nimic. Doream doar să... Adică... Încercam doar să-ţi spun că... Să nu cumva să-ţi închipui că mi-ar plăcea de tine, sau altceva de genul acesta. Asta-i tot!
Lucian: Nu-mi închipuiam nimic. Nici măcar nu încercam.
Lia: Nici să nu încerci vreodată!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua îndrăgostiţilor 2012

Ştiam, ştiam cândva să zbor
Şi numai ştiu.
Ştiam, cândva să mor
De ce sunt încă viu?

Visez, visez că zbor
Şi mă trezesc.
De tine... mi-este dor
Şi te doresc.

Văd, sau poate că visez
Văd o luminiţă.
Doresc, să mă distrez
Doresc a ta guriţă.

Te văd, îţi văd guriţa
Eşti tu, eşti minunată.
Te chiamă... Luminiţa
Departe-ai fost plecată.

Spune-mi, de ce-ai venit
De ce mă vizitezi?
Cumva, ţi-ai amintit
Şi vrei să te distrezi?

Spune-mi, şoptind uşor
Spune-mi, dacă mă placi.
Şi dacă, ţi-a fost dor
O vizită să-mi faci?

Spune-mi, cum o mai duci
Cu sănătatea, banii.
Spune-mi, că te usuci
Mi te usucă anii?

Spune-mi, tu, ce mai faci
De mult, n-ai mai vorbit.
Şi spune-mi, de ce taci
De ce m-ai părăsit?

Ştiam, că nu-mi vorbeşti
Ştiam, ştiam.
Ştiam, că-ţi aminteşti
Şi nu greşeam.

Şi eu, mi-am amintit
Mi-am amintit de tine.
Şi eu, m-am tot gândit
Că Luminiţa-mi vine.

Ia loc te rog, şi stai
Statul, e gratuit.
Poate îţi vine grai
Şi poftă de iubit.

Nu vrei, stai în picioare
Şi cred că oboseşti.
Îţi creşte... aripioare
Şi sper să te trezeşti.

Acum, te-ai răzgândit
Te-ai aşezat pe pat.
Citesc al tău privit
Priveşti îngândurat.

Acum, tu, ai clipit
Şi-o lacrimă îţi vine.
M-atingi, ţi-ai amintit
Ţi-ai amintit de mine.

Acum, şi eu te simt
Eşti sinceră şi rece.
N-aş vrea să mi te mint
Şi un fior îmi trece.

Acum, te-ai răzgândit
Şi vrei să te ridici
Îmi dai, ultim, privit
Şi-ai vrea, ceva, să-mi zici.

Să-mi zici... că ai venit
De mine ţi-a fost dor.
Ai lăcrimat, privit
Şi n-ai făcut amor.

Şi te-nţeg... prea bine
Ai fost a mea soţie.
Porţi, amintirea-n tine
O amintire vie.

Şi te-nţeleg... cum eşti
Cum eşti, şi cum vei fi.
Cu timpu... 'mbătrâneşti
Şi vom îmbătrâni.

Şi te-nţeleg... acum
Acum sau niciodată.
O vizită, un drum
O zi, îngândurată.

O zi, care o ştiţi
O zi... deosebită.
O zi, de-ndrăgostiţi
O zi, sărbătorită.

poezie de Paul Preda Păvălache (14 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Mai aveţi nelămuriri?
Maria: Da, ar mai fi ceva.
Eugen: Spuneţi, domnişoară.
Maria: De fapt, aş vrea să ştiu dacă... Dacă ar fi posibil să... Să luăm animale la bordul navei, în misiune?!
Eugen: Animale?! Nu ştiu dacă s-ar putea... N-am discutat despre asta cu nimeni. Personal însă, nu v-aş sfătui.
Maria: De ce?
Eugen: Nu că v-ar încurca cu ceva; sunt tare drăgălaşe, dar mă gândeam la faptul că nu trăiesc prea mult, adică, durata vieţii animalelor de companie nu e foarte lungă, iar asta ar putea ridica probleme; ar fi de preferat să le evitaţi.
Maria: Dar plante?
Eugen: Plante?! Desigur, da... Cred că astea nu încurcă pe nimeni, cu nimic. În cazul lor, altfel stă treaba. Deci, plante cred că puteţi lua.
Maria: Şi... Dacă ar fi vorba de mai multicele, aş avea unde să le depozitez? Şi li s-ar asigura toate condiţiile necesare?
Eugen: Eu cred că da, dar aici mai bine îţi poate răspunde unul dintre cei trei elevi ai mei. Luci, lămureşte-o tu pe domnişoara, te rog!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Mai bine explică-mi de ce te-ai separat de colegii tăi? Doar din cauza cuvintelor pe care ţi le-a adresat colega ta preferată? Te-au deranjat atât de mult?
Lucian: Ai auzit ce mi-a spus, aşa-i? Iar dacă ştii, de ce mă mai întrebi?
Sonya: Repet, ceea ce s-a întâmplat, nu-ţi justifică deloc comportamentul, nici decizia luată. Doar dacă... O iubeşti atât de mult?
Lucian: Cum?! Pe cine?
Sonya: Nu te preface. Ştii bine pe cine, doar nu eşti prost. Pe cea care ţi-a adresat acele cuvinte. De aceea te-au deranjat atât de mult cuvintele ei?
Lucian: Nu, nu-i vorba despre asta.
Sonya: Atunci despre ce?
Lucian: Nu ştiu... Poate că am greşit. Trebuia să mă fi gândit mai bine înainte de a fi luat o asemenea hotărâre, însă în acele momente nu eram capabil să mai şi gândesc; nu eram în stare... Orice decizie aş fi luat, tot greşită ar fi fost.
Sonya: Atunci îndreapt-o! Ce mai aştepţi? Du-te înapoi la colegii tăi şi vorbeşte cu ei! Fiţi din nou o echipă unită, aşa cum îţi place ţie, ca o mare familie.
Lucian: Cum îmi plăcea; înainte de incidentul ăsta. Acum lucrurile s-au schimbat.
Sonya: Eşti încăpăţânat! Renunţă la orgoliul ăsta prostesc; n-aduce nimic bun.
Lucian: Nu-i deloc prostesc.
Sonya: Nu eşti sincer cu mine acum.
Lucian: Încă îmi pui la îndoială sinceritatea? Tot n-ai încredere în mine?
Sonya: Nu-i vorba despre asta, deşi nici chiar tu nu eşti întotdeauna sincer, uneori ascunzi câte ceva; probabil ai motivele tale să procedezi astfel. Nu te pot acuza de nimic, dar aş vrea să te ajut.
Lucian: Nu cred că ar fi nevoie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ştii, Nis, de fapt, trecusem pe la tine cu un scop anume, nu doar aşa, din curtoazie...
Nistor: Serios? Cu ce scop, şefu'?!
Lucian: Păi, nu ştiu... Te simţi bine?
Nistor: Sigur. Super... De ce nu m-aş simţi bine? Nu-s bolnav!
Lucian: Bolnav, nu, dar zilele trecute, la şedinţă, îmi păreai preocupat de ceva. Te rog, spune-mi sincer, ai vreo problemă? Te pot ajuta cu ceva?
Nistor: Ce probleme să am, şefu'?! Nimic serios; poate doar nişte denumiri lipsă, dar le adaug eu pe toate, cât de curând. Altfel nu s-ar putea...
Lucian: Sigur, mă?! Doar despre atât e vorba?
Nistor: Păi, despre ce altceva?!
Lucian: Hai, mă, chiar atât de mult te-a deranjat faptul că ţi-am atras atenţia în şedinţă despre denumirile alea?! Dacă ştiam, tăceam!
Nistor: Lasă, şefu'... De ce să fi tăcut? Totuşi, sunt un bun geograf, măcar atâta, dar nu aflasem încă despre denumirile astea... Ar fi trebuit să mă interesez din timp, nu să aştept să-mi atragi tu sau altul atenţia. Acum însă ştiu, aşa că mă ocup serios de ele!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă-ţi cunoşti adversarul şi dacă te cunoşti pe tine, atunci poţi să duci o sută de bătălii fără să existe un pericol. Dacă te cunoşti pe tine, dar nu-ţi cunoşti adversarul, atunci şansele tale de a câştiga sau de a pierde sunt egale. Dacă nu te cunoşti nici pe tine şi nici nu-ţi cunoşti adversarul, atunci veţi fi învins în orice bătălie.

Josef Kirschner în Arta de a fi egoist: Cum să trăieşti fericit, chiar dacă altora nu le place (1978)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!