Gândul fiului

De astăzi mama va împleti aşteptarea
în părul păpuşilor din geam
cu cârlionţi de mătase din pletele lunii
pe buze le va pune ruj din praful de stele
îşi va dori la masă fiul
dar acesta nu va mai avea suficientă lumină să
înveţe numărătoarea secundelor în drumul spre casă.
în mod permanent
ea va locui în salonul dimineţilor albastre,
căluţii de mare şi berzele o vor însoţi.
Din coşul lui cu rufe purtate
va scoate cântecul de patefon pe care îl ascultau împreună,
apoi meticuloasă îl va înveli în straie
de duminică.
După amiaza va pregăti cina pentru timpul
şchiop

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul poetic Unsprezece Septembrie:

Bem - 1

pasărea fără aripi

se aşază la masă cu noi;

are ciocul îmbibat în sângele scurs,

uimitor,

peste timpul rănit pe care îl cercetăm

prin ecranul cu peşti toxici, alături

de halba cu bere sortită

să aducă aerul bolnav al

raţiei de viaţă.

Liniştita prăbuşire ne inundă venele

la New York se moare.

Mâine este ziua mea.

Unsprezece Septembrie 2

turnaţi în cenuşă

Ciocul păsării se înfige în trupul de sticlă

în zbor dezarticulat cu aripi risipite.

Bolnav pasărea sapă în

cercul înfierbântat al aerului otrăvit,

se rup cuvintele pământului care frânge

cerul rănit în compasul incandescent.

Inimi planează şi se strivesc de betonul încins

tremură carnea lăsată să curgă

cu izvor tăcut se împlineşte destinul

plecării din trup.

Cei ce devin zi rup groaza în silabe

sunt fiii neajunşi ai tăcerii

se nasc în oceanul de ochi

cu braţe desprinse, turnaţi în cenuşă

vocile lor haşurate

traversează versetul topirii întru fiinţă.

Unsprezece septembrie 3

Primele Ore

În sângele învolburat frica bântuie

în perfuzii.

Văzduhul înghite suflarea.

se aşterne tăcerea în copaci.

Ninge peste apa interzisă

Umbra vieţii miroase a duhoare,

fuga continuă din timpul suferind

spre colindul de iarnă.

Vânătorul sună din goarnă,

căprioare traversează oraşul,

într-un decor pustiit

rujul iubirii

îşi tulbură culoarea.

Se aud primele sirene,

iarba va răsări prin ciment.

Unsprezece Septembrie 4

Aripile noastre

Sânul tău gust al piersicii plânge

în epava unui vis răstignit

expus zborului neterminat

nu-ţi fie frică,

norii poartă chipul nostru

vom avea aripi

din tencuială trupurile captive

se vor desface în lumină

uşile deschise

vor lăsa iarna în toamnă

este timpul

să abdicăm

din visul care decora altădată cerul

în căutarea primăverii.

Nu-ţi alunga zâmbetul

vreau să-l păstrez

în fiinţa care se zămisleşte

din foc şi cuvinte

în liniştea aşternută

vom avea aripi

Unsprezece Septembrie 5

Gândul fiului

De astăzi mama va împleti aşteptarea

în părul păpuşilor din geam

cu cârlionţi de mătase din pletele lunii

pe buze le va pune ruj din praful de stele

îşi va dori la masă fiul

dar acesta nu va mai avea suficientă lumină să

înveţe numărătoarea secundelor în drumul spre casă.

în mod permanent

ea va locui în salonul dimineţilor albastre,

căluţii de mare şi berzele o vor însoţi.

Din coşul lui cu rufe purtate

va scoate cântecul de patefon pe care îl ascultau împreună,

apoi meticuloasă îl va înveli în straie

de duminică.

După amiaza va pregăti cina pentru timpul

şchiop

Unsprezece Septembrie

Telefonul 6

La capătul firului

sunt secunde pe care timpul le înrămează

spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei

desprinde silabe din carnea cuvintelor

se naşte strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge

întunericul iscăleşte vocale pe diapazonul vocii

clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare

stinsă în marea de foc a zborului

Unsprezece Septembrie

Pompierul 7

sângele se preschimbă în durere

aerul toxic te învăluie gata

să acopere sirena ce te orbeşte

cu sunetul ei

de la capăt sunt rândurile

arate în toamnă berzele

îşi au cuibul în cuvinte

totul sună atât de straniu

încât ecoul se pierde

sub lespezi de apă fierbinte

am pieptul încordat de căutare

platoşa grea de nerespirat

striveşte numele tău Doamne

Unsprezece Septembrie

ţipătul 8

din stradă

ţipătul

intră în tine,

în propriul tău sânge,

înoată odată cu fiecare

moleculă întâlnită,

tulbură apa

aduce teama,

imagini străbătute de frig

asaltează

inima.

Unsprezece Septembrie

Ultimul ţipăt 9

ţipătul taie cerul

umple memoria secundelor

pătrunde prin vertebrele aerului

focul

acoperă vuietul lacrimilor

la încleştarea timpului

arşiţa stinge cuvinte

scrie alfabetul tăcerii

intră în chemarea

genunii

să ardă neputinţa respiraţiei

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

egoismul meu bea

tăcerea din căni de argint,

asemeni timpului neprihănit

ce măsoară hemoragia secundelor

intre fălcile sale

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

ea ce-şi spală părul

într-o baie de porţelan

cu o sfântă tăcere

îşi îngroapă sânii uscaţi

în trupul sărac,

murmură în gândul ce arde

mai adânc decât singurătatea sufletului

otrăvit cu dor,

mama nu-şi striveşte cuvintele
precum un muc de ţigară

nopţile reci o frământă ca pe o prescură.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

pe tata l-a ţinut strâns
mama
şi după moarte
reţinută de frica de-a înălţa
aripile
într-o colivie de carton
ferecată
cu obsesiile primăverii
udate
cu lacrimi
în năframa
legată cu nori

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de familie

în bucătărie
mama
toacă mărunt cuvintele,
cină cu gânduri şi frici
crescute la piept,
fiul rătăcit în fapte
o hrăneşte cu aşteptări,
tristă precum toamna
mama lasă în cameră
glasul ploii,
tata răzbate
prin desişul grijilor,
cu privirea de valet blând
este pe lungimea de undă
a garoafelor trecute
îşi modulează răbdarea
cu de jocul de table,
iubeşte respiraţiile aspre
ale mamei exigentă
cu aerul după amiezii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf

orizontul pângărit sub cupola toamnei
se acoperă de tăcere,
egoistă este zarea,
din mormane de moloz
se ridică praful,
pompierii nu mai sunt
s-au înecat să-şi ceară nemurirea,
strada este învăluită în armonia
dezechilibrului,
moartea suverană domină aşteptarea,
ironic şi cinic muşc din culoarea gri a armistiţiului.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit

după kafka prin ciorchinele
de oameni care aşteaptă un con
de lumină să-şi citească sentinţa
m-aş lua după o fată cu părul
despletit spre amiaza cu miros
de tămâioasă
mă uit la palmele mele flămânde
care mângâie aerul fără reţineri
nici castelul nu-l văd din celula
plasată în mijlocul problemelor
cu crenel ce trebuie înălţat dincolo
de aşteptarea ce stă pe muchii
de dileme ridicate de dragoste

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul

nu de mult
oraşul acesta al lungilor plimbări
te întâmpina cu parcurile sale
astăzi tăcute amintiri în voia nopţii,
copacii ademeneau vara
ca pe o tânară înfierbântată în iubire.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunşi în curte, Lucian îi deschise portiera Mariei, apoi se urcă la volan. Înainte de a se urca şi ei în spate, cei patru body-guarzi îl salutară pe tatăl comandantului. Acesta le răspunse, cercetând însă cu mare atenţie maşina, pe care n-o mai văzuse de atât de aproape. Îşi privi fiul, aflat la volan. După plecarea maşinii albastre, domnul Enka intră în casă, pentru a scăpa de blitz-urile care sclipeau într-una, necontenit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia...

ploaia m-a agasat întreaga zi,
m-am ascuns din calea ei
chiar i-am ocolit bălţile,
totuşi cu o răutate de copil răsfăţat m-a încolţit,
nu am avut încotro "ho parsivo
dă-te la o parte
nu-ţi pierde timpul cu mine,
du-te pe câmpii"
am spus eu falnic
ca un cocoş înaintea cuţitului,
ea grăbită ca o ploaie de vară
nici nu m-a privit,
cu nasul pe sus
aşa mi s-a părut
a trecut meticuloasă pe lângă mine,
nu înainte de a-mi poposi pe frunte
pe haine,
după ce şi-a desăvârşit lucrarea
a plecat
îngâmfată precum a venit.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagule

pentru că nu te-ai gândit
la moarte
când ţi-ai făcut casa în vârf de deal
vei fi bănuit de nesăbuinţă
că dintre zidurile strânse
greu te vor scoate
între scânduri fiind
vei auzi glasuri ce acuză
că ai fost visător între stele,
îţi vor afla datorii şi pricini
copiii rătăciţi şi pe cei nenăscuţi,
câinii pe lanţ vor tăcea
dar ei nu vor avea linişte
până nu vor spune că ai fost de pripas
cu iubiri pierdute sub colbul de lună,
faptele bune se vor şterge,
nu vei fi singur te vor însoţi
norii din priviri mohorâte,
bocitoarele în cuvinte sărace te vor spăla,
ca nişte
becaţe la marginea drumului
ce scormonesc iarba,
ei vor da de pomană straiele tale
să nu te uite satul,
peste pânza albă când te vor trece
vor ca tu cuminte
să mergi în constelaţii
unde nici răsărit nici noapte
nu vei cunoaşte.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripile noastre

Sânul tău gust al piersicii plânge
în epava unui vis răstignit
expus zborului neterminat
nu-ţi fie frică,
norii poartă chipul nostru
vom avea aripi
din tencuială trupurile captive
se vor desface în lumină
uşile deschise
vor lăsa iarna în toamnă
este timpul
să abdicăm
din visul care decora altădată cerul
în căutarea primăverii.
Nu-ţi alunga zâmbetul
vreau să-l păstrez
în fiinţa care se zămisleşte
din foc şi cuvinte
în liniştea aşternută
vom avea aripi

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

[lingurile]

aveam părul lung
şi sorbeam apa din palme
timpul nu exista
se numărau lingurile de pe masă

eram toţi dar
într-o zi s-a făcut târziu

m-am tuns şi-am smuls
genele păpuşilor

m-am întors
mă aştepta doar mama

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminică

soarele
năruie catedrale
zidite
din cenuşa cuvintelor

îngerii prezenţi
la spânzurătoarea
orelor
primesc
iertare

din
ochii mamelor ce clădesc
cu lacrimi
încăperi pruncului absent

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

de atâta bine ne ia tristeţea în braţe
împreună alcătuim un pom de iarnă
cu beteală şi lumini
suntem asemeni unui circuit electric
în care curentul nu mai circulă

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergare

mama din conul ei de umbră strigă,
eu nu aud,
merg pe malul râului
în care luna se ascunde
la mine ajung cuvintele tatei urmate de linişte,
scăpate din cleştele nopţii
au nume, se aleargă unele pe altele
într-o fugă în care timpul
rămâne în urmă, se adună şi plânge
ca un copil stingher
părăsit de speranţă.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec spre lumină

umbrele nopţii gonesc peste câmpuri
în patru anotimpuri
la capăt de mare, o casă...
o casă desenată pe un mugure de lume...
la margine de cer,
printre stele obosite
o apă, un gând şi o plută
în zare cântă cocorii
e timpul să plec spre lumină
păşind către El.

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Printre cei ce vin sau pleacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut casă

îmi caut casă pe lună
ori pe o planetă insomniacă,
prin sistemul solar umblu
precum un inorog
cu cornul în vânt,
distanţele dispar în fugă,
sunt grăbit sub stele,
în ordinea faptelor
frigul din cotloane nu-mi dă pace,
ca de un incest mă feresc să calc pe raze,
am cu mine verbele şi toate poemele
eroilor ce ştiu că viaţă este
o farsă în culoarea roz.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

îmi pasă de Dumnezeu
se întrebă poetul privindu-şi
rănile în oglindă
cum stând cu capul în nori
se miră acesta
în mijlocul străzii fierbinţi
bă bagă -ţi mintea în cap
eşti o clonă într-o masă a ideilor
îşi răspunse el
notând discuţia
în inimă
închise ochii şi lăsă păsările
să-i ciugulească cuvintele

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dovadă de necontestat

Nu pot să te descriu
mai mult decat aş putea pune pentru întâia oară un lucru
acolo unde acesta se află deja.

Dacă aş putea face o scară din lumină
sau pieptăna părul unei fete din vis cu un pieptene real,
sau să torn o masă în carafă...

Nu sunt bun la lucruri imposibile.
Şi acesta este motivul pentru care sunt convins
că te voi voi iubi întotdeauna.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!