Alina Florica

Îngeri

Îngerii-și zideau cenacluri
Peste prispa cea de lut,
Prin cireșii scriși în salturi,
Se croia un început.

Noi fugeam dinspre durere
Și-n destinul de pe umăr
Greierii țeseau poeme
Ca să-nvăț anii să-i număr.

Spre copilăria-mi castă
Aripi înălțau trofee
Și din hrana îngerească
Sclipuiam averi boeme.

Astăzi golul se întinde
În căsuța cu cerdac,
Moartea a-nceput a râde,
Prin cireși, îngerii tac.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Alina Florica

Prin Botești...

Prin Botești râde râul Moldova
Și-i tăcere astrală la voi,
Îmi declin în durere iar slova
Și-aș mai vrea să colind prin zăvoi.

Să mai dregem cărarea mirată
Cu ai noștri prea scunzi pași apăsați,
Să ne-ntoarcem rumeni acasă
Din pădurea înaltă de brazi.

Să-mi mai spui o veche poveste
Cu eroi preacucernici și zâne,
Bunica în prag să ne-aștepte,
Cu bucata fierbinte de pâine.

Să se simtă iarăși cum toamna
Readună chemări în ierbar,
Să gustăm harul vieții din cana,
Preasfințită cu prinos de nectar.

În căsuța cu trudă zidită
Să ne spunem cuvinte curate,
Să mai fiu pentru voi fericită
Și să ardă lumina de fapte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Armonii stinghere

A-nceput, de-o vreme,
Iarba să răsară
Peste-nsingurarea clipelor boeme
Din adâncu-n care se mai nasc poeme.

Și se-nalță-n lume
Mlădiindă, oarbă
Care s-ar întinde cerul să-l sugrume
Cu întunecatul răsărit de iarbă.

Își înfige spice
Într-un zbor de fluturi
Care sângerează-n ropotul de bice
Stropi de buze arse-n roiuri de săruturi.

Rădăcina ierbii
Sapă, sapă, sapă,
Ca în sânii toamnei, prin pădure, cerbii,
Când împlântă coarne-n ochiul ce-i adapă.

Șuieră prin clipe
Armonii stinghere
Ce încearcă noaptea zorii să-nfiripe
Și-n adânc să-nchidă iarba ce nu piere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mariana Eftimie Kabbout

Dragul meu...

Să numeri câte stele sclipesc pe cer mereu
Le număr eu pe cele care nu-s...
Tot căutând lumina spre care eu m-am dus
Căci n-am ajuns acolo, dragul meu...

Să numeri anii toți ce scriși ne-au fost pe frunți
Îi număr eu pe cei care mai vin
Și între noi să faci un pod din flori de crin
Să-ncununeze ale noastre nunți

Dac-ai să uiți acum, aminte-am să-ți aduc
De la-nceput s-o iei fără regret
Purtându-ți azi iubirea ca pe un sfânt secret
Pe care nu l-a șters al vieții truc

Când am să-ncerc să număr săruturile tale
Vor naște-n mine clipe care nu-s
În timp ce tu, încătușat, de remușcări sedus
Vei bântui-n văzduhuri ireale

Arată-mi dragul meu, acum, cât m-ai iubit
Căci eu rămas-am astăzi cu nimic...
Doar mări învolburate am tot închis în plic
Temându-mă de valul răzvrătit

Și de va fi să uiți, mă poți uita cu bine,
Eu am să uit doar ceea ce n-a fost...
Voi încerca să-nvăț ca niciodată, pe de rost,
Să număr stelele, dar... fără tine...

poezie de din Atingeri Divine
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Suspine

Noaptea, în coroane de suspine,
Umblă goală pe poteci boeme,
Sălcii-n unduiri colind saline,
Peste șoapte-n buze de poeme.

Vulturi de pucioasă-au să pătrundă,
Sub rimelul ploii frângând zarea,
Vinele din munți cu foc inundă
Și-n priviri de nori plânge visarea.

Deznădejdea umblă-n straie grele,
Rechemându-și cloaca blestemată,
Eu doinesc prin geruri și prin rele
Și prin toată lava vinovată.

Prin secunde,-n pleoapa-ți de gazelă,
Curg vârtejuri în dragoste rebelă!

sonet de (18 iunie 2017)
Adăugat de Aurel PetreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Desprind

așchii așchii
descopăr cu durere
linia
dincolo de cerc
dincolo de sferă
dincolo de spirala vieții
indecis
fac salturi
dinspre amorf spre cristal
prin punct
caut dinspre orizontal
verticalul
din vertical prin zbor
sub lupa lacrimii
culoarea
dimensiunea luminii
punte supusă arcuirii
prin iubire
trecător între lumi
un fel de vis ce-și caută
purtătorul

împart timpul
în note muzicale
îl desenez în cuvinte
sculptez cerul cu măiastre
toate clipele devin păsări
toate iubirile devin stele
universul un cuib
în care pasărea de foc
visează

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alina Florica

A nins...

A nins albastru peste cetățuie
Și-i atâta pace între ziduri reci,
Dinspre amintire țipă-o cărăruie,
Desenând în mine tolba cu povești.

Omul de zăpadă a pornit a râde,
În ogradă, tata ne privește trist,
Parcă-i împrumută albul un cărbune
Și-mi descalț privirea pe un prag de vis.

Fulgii-n dansul lumii se rotesc ușor,
Sania se-nvârte ca o balerină,
Și-n fragilitatea unui aspru dor,
Iarna-și cerne rostul, fără nicio vină...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alina Florica

Să evadăm...

Să evadăm din contingent,
E-atât de cinic și destinul,
Să stingem răul violent,
Să-i smulgem asprei vieți delirul.

O liniște-neînduplecată
Ne-o aștepta la începuturi
Și de dureri îngenuncheată
Voi străluci în zbor de fluturi.

Să traversăm neprihănirea,
Prin largul mării absolut
Și să gustăm din proslăvirea
Eternului suav sărut!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

Îngerii scriu poeme în iarbă

Te-am simțit cum ai trecut prin inima mea,
încă aveai pete de lună pe umeri
și umbra trupului meu
mai șerpuia în jurul brațelor tale,
ca o felină dornică să vâneze...
În nesomnul meu, ploua cu fluturi
și timpul îmi fluera prin sânge
ca un trubadur,
umblând desculț prin ploaie.
Spune-mi, cât de frumoasă sunt
atunci când,
prin toți porii sufletului,
ies îngerii din mine
să scrie poeme în iarbă?!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alina Florica

Destin

E întuneric în destinul sterp
Și mă cutremur în amnare,
De-ai smulge visul meu din piept,
Aș curge sânge-n felinare.

Am bântuit prin vieți haine,
Cu o basma de-nvățăminte,
Și-n sfinte versuri alcaline,
M-am reclădit din necuvinte.

Nedreptățită chiar de-un zeu,
De măștile spoite-n tină,
Te-am absorbit în propriul eu,
Să-mi fii aripa de lumină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Ciobotariu

Eternele poeme

Ne apropiem
de teiul singuratic
ce străbate orizontul
în liniștea serii
crengile par niște
perdele-nflorate
luna își întinde
mâinile fine
prin voalul de mătase
revărsând dor și patimi
peste sat.
Stelele, neobosite făclii
deapănă firul nopții
am privit destinul schimbat
într-o nouă formă
a vieții...
culeg parfumul florilor
din zborul secundei
facem schimb de cuvinte,
caut echilibrul
în eternele poeme.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Alina Florica

Aripi frânte

Într-un havuz de gânduri și-ntrebări
mă pierd pe drumul, rătăcind spre tine
și-mi pare că de nicăieri
curg șoapte line...
Am vrut să retrăiesc mirarea
de-a-ntinde zboruri selenare
spre stele și spre soare,
dar aripi frânte mi-au crescut
din sufletu-mi rănit
și-am obosit...
Roind din întuneric spre lumină fadă,
mi-a curs o lacrimă de sânge
din inima-mi nomadă
și-n spulberări de vise neîmplinite
m-a năpădit cântarea durerii
infinite...
Am încercat din clipe efemere
să mai țes mistere,
dar prea se-nalță un târziu de mâine,
fără noimă,
ce va săpa în mine dorul
de unica ta formă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
David Boia

Trec anii

Trec anii prin toate cele
Și cu bune și cu rele
Câte unul sau în șir
Se duc anii în delir,
În zile calde sau reci
Pe cărări sau pe poteci,
Ani rebeli și ani integrii
Ani albi și anii negrii
Se duc anii cu antren
După același refren,
Trec prin ziduri de cetate
Indiferent de etate
Prin noianul infinit
Trec anii la nesfârșit
Și la soare și la umbră
Trec cu o alură sumbră,
Hotărâți fără tăgadă
Se duc anii în cascadă,
Trec anii într-o clipită
Nu iau șpagă iau mită,
Trec ani din zare-n zare
Peste munte, peste mare
Lasă semne de întrebare.

poezie de (31 ianuarie 2014)
Adăugat de anca petruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Alina Florica

De Crăciun...

Împletești și sus, în ceruri,
Pentru sfinți vreun cozonac?
Și-i prepari gustoase feluri
Unui Domn cu sânge dac?

Azi, în casa ta-i lumină
Și-n covata cea străveche,
Îngerii ți-au pus făină
Să ne-o lași nouă pecete.

Niște fulgi se joacă-ntruna
Prin grădina ta muncită,
Iar în suflet zace huma
Și te-aș vrea aici, bunică!

Sania zglobie zboară
Și e noaptea de Crăciun,
Într-o strachină de ceară
Se coc amintiri-uium...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Plecarea tatei

în iarna ceea taica nu voia să moară
se zbuciuma pe laița sa din sărăieș
mereu ruga să fie dus cumva afară
să vadă de nu vin dinspre Fălești...

sau poate-a fi cumva dinspre Ungheni
și-oi claxona la poartă ca pe vremuri
eu, trup din trupul lui de Osoieni
și sânge, și suflare, și blestemuri...

simțea bătrânul că de moarte-i încolțit
că-i rândul lui să-i cerce ascuțișul coasei
dar înainte de-a pleca spre infinit
voia ca să mai stăm pe prispa casei...

să bem în doi un ultim păhărel de vin
și să ne luăm un bun rămas, fără cuvinte
șoptindu-mi cam pe unde-n țintirim
ar vrea să-i facă popa loc printre morminte...

și să-mi mai zică cât îi pare rău
că s-a-însurat cu alta, după moartea mamei
în rest, așa pe semne vrut-a Dumnezeu
în zbucium și framânt să-și ducă anii...

dar n-a fost dat să fie. Am venit
când el zăcea-n sicriu și-n resemnare
și chipul lui cu-n zâmbet ostenit
parcă-mi șoptea o ultimă iertare...

în iarna ceea taica n-a murit
ci doar s-a dus de unde nu se vine
s-a dus să stea în așteptare, liniștit
să facă fiul meu un loc alături. Pentru mine...

poezie de (2 februarie 2013)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Lăsați-mă mâine dimineață fără niciun ban în Piața Unirii! Probabil că peste un an voi fi la fel ca astăzi. Primele 320 de averi ale Americii au fost făcute de posesorii lor prin inteligență, prin idei care s-au întâlnit cu banul. Idei am, bani se găsesc, slavă Domnului! N-am nici cea mai mică îndoială că peste un an aș fi la fel.

în emisiunea TV "Profesioniștii" (2002)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Corneliu Neagu

Trec anii peste vreme...

Trec anii peste vreme și vremea peste ani –
nici gândul nu mai poate din urmă să-i ajungă,
la poarta neuitării doar lava din vulcani
cu amintiri aprinse încearcă să mai plângă.

Nici timpul nu mai vine în ritmul său banal,
secunde dilatate duc ziua mai departe,
trecând-o peste noapte pe coama unui val
din marea zbuciumată a vorbelor deșarte.


Se clatină lumina din falnicul văzduh
de-atâta grea prostie de-a valma aruncată
prin poezii orfane și fără pic de duh
ce și-au găsit cuvântul în coada de lopată.


Mă-ascund fără zăbavă în golfu-adiacent
să regăsesc uitarea sub umbrele opace
aduse peste noapte de vântul ascendent
din margini de iubire, venită să mă-mpace.

Îndată și tăcerea se-așterne, ca un scut,
o liniște cerească pe gânduri se întinde,
vin amintiri senine pe aripi de sărut
iar dorul tău, iubito, în brațe mă cuprinde.

poezie de din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Exiști

închid uși
mă încui în ieri și-n urmă zile
clipe-mi sting lumini
număr chei
rătăcesc amintiri dinspre viitor
descuie-mă în tine
cu răbdare într-un alt mâine

opaițul inimii îmi alungă umbre
încăperea mea nu are margini
nu pot
cuprinde singur pereți de viață
masa din mijlocul meu
ține încă zarurile
rostogolesc nebune destinul
o față se oprește spre viitor

tăcerea-n mine fumegă
mă ard-n cărbuni
prin vine-mi curge timpul
fierbinte
pentru că exiști, te aștept
te caut

poezie de (decembrie 2011)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Aurora Luchian

Îmi duc crucea prin pietriș

Peste colțul fericirii s-a ivit păinjeniș,
A murit tihna, iubirea... ș-aburc dinspre povârniș;
A-nsurit și tinerețea ce avea ochii vioi,
Și s-au etalat dușmanii înarmați ca la război.

Da eu rabd că le pot duce, duc și crucea peste hău,
M-am călit prin vremuri crunte, persiflând destinul rău,
Și lansez o ironie spre acel ce-i mușcător,
Și mă consolez cu gândul că și rău-i trecător.

Ieri înăbușeam suspinul și durerea-mi ștrangulam,
Și mă întrebam în sine "De ce eu?" mă răsculam,
Însă susurul de ani m-au făcut mai înțeleaptă,
Și-mi sărut soarta pe frunte, așa crudă și nedreaptă...

Caut chipul fericirii prin păinjenișul mut,
Nu îmi pare deprimată deși n-a zâmbit de mult.
Nu îi deranjez țesutul ce-o umbrește de un timp,
Și mă bucur că-mpreună am mai dus un anotimp.

Astăzi a scăpat trei lacrimi și le-a șters, da pe furiș,
Și-o apostrofez căci eu îmi duc crucea prin pietriș...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Casă cu cerdac

O casă țărănească cu cerdac...
Un colț de rai uitat într-un alt veac,
Un rai pierdut, ce astăzi ne-ar fi leac
În liniștea de raiuri care tac.

Un fel de mănăstire cu pridvor...
Doar vântul bate toaca în obor,
Și-n ea plânge un sat întreg de dor,
Și satul parcă e cât un popor.

O poartă arcuită a destin
Peste un car cu boi ce nu mai vin,
Rama icoanei unui neam creștin,
Sărut între pământ și cer senin.

E lemnul ca pădurea, răcoros,
În piatră cântă râul unduios,
Fântâna pentru apă stă de scos,
Pe-aicea Dumnezeu a mers pe jos.

Pereții albi și groși ca de chilii,
Și, sub cerdac, gârliciul pivniții,
Sub borte dorm butoaie razachii
Aicea poți să mori, că iar învii.

Ne rătăcesc copiii prin străini,
Goniți de-acasă de-ale noastre vini,
Se rup, prinse de ghete, rădăcini,
Aleargă-n sens invers după ciulini.

Iar noi murim în urma lor lăsând
Izvoarele pe sub fântâni plângând
Ori vreun orfan sărit de peste rând,
Inconștient, în satul gol râzând.

O casă cu cerdac – capăt de drum,
La ea ne-ntoarcem, vrând-nevrând, oricum,
Apă ne-ntoarcem, ori ne-ntoarcem scrum,
Sau poate-n câte-o seară, simplu fum.

poezie de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alina Florica

Timp neștiut

Învățam să trăiesc prin iubire,
mă-nălțam pe aripi de visare,
la capăt de vreme, într-un timp neștiut,
iubitul meu, de demult...
iar cuvintele creșteau povești,
prin trupurile noastre lumești
se cerneau,
modelând suav nemărginirea...
Respiram prin zâmbetul tău cald,
mirosind a primăvară
și-nfloream în petale de rouă
în fiecare dimineață nouă...
Mă-nchideam în risipa de suflet stelar
ca-ntr-o floare albastră să răsar,
prin ninsori de argint, inima-mi
cu dragostea ta mi-am pecetluit...
Totul era sfânt, într-un timp neclintit,
îngerul meu, mult prea iubit!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook