Odă rurală

Din valea Oltului răsare
În veşnicia neclintită
Un falnic vuiet de tractoare
Ce se prefac într-o ispită
Pe-a lumii criptă trecătoare.
E-un straşnic semn de iscusinţă
Al Oltului – râu secular,
Altare vechi în nefiinţă
Le udă toate iar şi iar...

Se naşte-n tindă o dorinţă,
Chemare straşnică, aprinsă,
E-a lumii umbră, îi o fiinţă
Prin veac trecută neînvinsă...
De poftă dealurile plâng
Şi ea se-aude an de an
La margine de crâng,
E ca un cântec de fazan
În primăvara dulce.

Timpul trăirii e magnific,
Tărâmu' acela e mirific
Şi totuşi, totul e în van
Fiindcă acolo apare JAN.
Oltean simpatic, enigmatic,
E tractorist, e şi fanatic,
Când este vesel are haz
Şi i se trage de la praz...

În timp, profundă cugetare,
În spaţiu, a Oltului strigare,
E blând şi totuşi pătimaş,
În răzbunare-i aprig tare,
Cu vorbe iuţi, otrăvitoare,
Idei abstracte radiază,
Prin ochii de oltean veghează
Cea fost şi ce o să mai fie
Şi-n jurul lui e veselie.

Călătorind prin lumea largă,
Oltean pribeag, şiret şi harnic,
Trecutul său îl tot aleargă
Şi nu îl iartă de nimic.
Chemarea aceasta îl frământă...
Ocultă, magică un pic,
Venită din trecute ere,
Îl readuce la amanta
Unde cândva a prins putere.

Se-ntoarce iarăşi fiu al ţării
Acasă, ca un val al mării,
Când se izbeşte tot de mal.
E lungă noaptea care vine
Şi luna i se pare aprinsă,
De parcă ar fi speranţe iar
S-admire zâna cea întinsă
Pe patul de mărgăritar.
Aşa se-ntoarce acasă JAN.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oltean descurcăreţ

De va fi ger şi-omăt viclean,
Zise olteanul cu mult haz,
M-oi descurca, doar sunt oltean,
C-am şi zaibăr şi am şi praz.

epigramă de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dovada că-i oltean

Că e oltean, la-ncurcătură,
Îl recunoşti ca pe-un cal breaz,
Căci chiar şi beat, peste măsură,
Gura-i miroase tot a praz.

epigramă de Gheorghe Burduşel din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi oltean

Oltenii spun la unison:
A fi oltean e un blazon,
Ca de baron, marchiz sau conte,
Sau ca acela de arhonte.

poezie de George Budoi din Oltenii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (2 noiembrie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Pui" de oltean

Oltean născut din viţă veche,
De zaibăr roşu stimulat,
Cutreieri lumea-n lung şi-n lat
Ca un turist făr-de pereche
Şi nu te culci pe o ureche
Deşi e-un zvon întemeiat
C-ai fi puţin afemeiat
Iar uneori, "cuprins de streche"...
Cum în vizor e al tău nume,
Pe seama ta apar noi glume
Dar ştiu cam care ţi-e necazu':
Nu poţi să faci ce-n cap îţi vine,
Căci vigilent, Mihai Viteazu,
Mereu cu ochii e pe tine!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept

Te aştept mereu să vii,
Când eşti plecată de acasă,
S-aduci bunătăţi pe masă
Şi în suflet bucurii.

Vino, n-o să-mi pese mie
De a lumii vorbă multă,
Cine stă de o ascultă
Fericit nu o să fie.

Vine noaptea, ştim că luna
N-are al vorbirii har,
De o-ntreabă, e-n zadar,
Vorbe n-o să spună una!

Sunt nespus de fericit!
Venită din lumea largă,
Fermecată, a mea dragă
Pe-al meu braţ a adormit...

poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin împlinit

Un cer senin, o inimă ce bate îmi poartă dorul spre zări îndepărtate,
Acolo unde vulturii îşi fac casă, iar îngerii din ceruri ne veghează.
Aud chemarea unui zeu păgân, cu glas de tunet şi sceptru de Neptun
Şi îmi pare că acesta mi-e străbun.

Poţi fi şi pasăre, şi om, cu sufletul arzându-ţi în altar,
Prin braţe te ridici de la pământ şi prin efortul tău de muritor.
Sclipeşti precum o stea lăsând în urmă adevăruri,
În gândurile tale se zămislesc idei,
Iar prin a tale visuri te apropii mult de zei.

Dacă priveşti în urmă vezi secole de-a rândul,
Ce au trecut îndată, uitând să povesteşti
Că ai fost cândva acolo, un personaj din lume,
Ducând o viaţă simplă sau bătălii regeşti.

Oricare zi lumină este o zi regală,
Iar noaptea e stăpâna cu stele mii lucind,
În zi sclipeşte raza prin ani călătorind,
Iar noaptea este sfetnic al multor galaxii.

Doar gândul se desprinde de mantia terestră,
Purtând cu sine viaţa, ca pe un sol trimis,
Să ducă mai departe în sferele înalte,
Amprenta lumii noastre, eon din univers.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi moartea

frica de moarte ca spaima de gropar
le ard cu lumânarea aprinsă de credinţă
rostesc o rugăciune descrisă în tropar
nu risipesc ideile le port cu chibzuinţă.

unde e veşnicia nimeni nu îmi spune
moartea se apropie cu paşi grăbiţi
ştiu că soarele din mine nu va apune
va străluci mereu peste munţi fericiţi.

când totuşi am să mor voi răsări un tei
să împrăştii miresme în primăvara lumii
îngerii cerului mă aşteaptă la ei
unde fericirea o clădesc heruvimii.

aş vrea să repar greşeli din trecut
să plec din lumea sură în rai absolut.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noştri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Şi se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viaţă viaţa-n muguri o clipesc.

Ochii noştri sunt în spaţiu porţi de cer şi anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire şi de soare,
De un timp golit în spaţiu, de un spaţiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetaşi într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârşite, raţiuni şi vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric şi de flori,
Trecem totul prin idee şi-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce ştiu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spaţiu grav, ocult.

Dar şi ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte şi trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinereţea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noştri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu ştiu să fie altfel, sunt ce sunt de când se ştie,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt aşa cum ştiu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminiţe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noştri se privesc.

poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, Bucureşti)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

Când ninge şi-nserarea e ca o nuntă veche,
Când se aude-n uliţi clinchet de zurgălăi,
Mă simt atât de singur că tu nu-mi eşti pereche,
Şi-n munte ard vechi focuri şi plâng în ochii tăi.

Din mii şi mii de versuri ce mi-au trecut prin minte,
Prin inima ce arde-a gândului rostire,
Nu te-ntrupezi din cântec - aducere aminte,
Şi nu te ţese vremea prin nevăzute fire?!

Te-aş rezidi în mine de unde-ai fost desprinsă
Ş am reface raiul din început de lume,
Ar rătăci prin cosmos privirea mea aprinsă -
De m-aş trezi cu tine, să-ţi dau al vieţii nume.

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine nu e nimic

Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se pare că a fost totuşi odată,
Odată, îmi spuneai că vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!

Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,
Din ce în ce mai ţicnită?

Totul e acum, mâine nu e nimic!
Mâine ne bârfim unii pe alţii,
Mâine se fac promisiuni electorale,
Mâine se fac scrisori anonime,
Mâine ne dăm în cap unii la alţii,
Mâine iarăşi se fac jurăminte de castitate!
Mâine e altă zi de instrucţie pentru războiul nuclear,
Mâine e iar ziua în care se aruncă istoria la gunoi.
Numai acum, numai acum mai avem puţin timp
Să ne iubim,
Mâine nu e nimic!...

Când?
Oare când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mă ascultă!

În veac cu putere ocultă
din zid cineva mă ascultă.
cu cât mă coboară pe mine.
cu-atât el mai mare devine.

Iubirea mi-o suge prin tuburi.
mă simt răstignit pe şuruburi,
ce face cu mine nu-i veghea,
el trage din zid cu urechea.

Ai zice că apără, poate,
poporul de rău şi păcate,
de cei ce ţin arme în liră
de cei care mint şi conspiră.

Dar nu el ascultă orbeşte,
pe om când acasă trăieste,
ne intră-n cearceaf şi sub piele,
în creier de gânduri săi-l spele.

Prin mări, electronice unde
în ochi şi în tălpi ne pătrunde,
putere zeiască şi oarbă
el scris e şi-n firul de iarbă.

Ascultă fereastra deschisă
şi viermii urcând în caisă,
cum gâfâie-n dragoste mirii,
concertul mărunt al pieirii.

În veac cu poliţie multă,
din zid, cineva mă ascultă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt radical (1981)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorgintea unui oltean

Oltean cum sunt mă trag din daci
Un neam viteaz de spiţă rară;
La curte am şi boi şi vaci
Dar 'banii'' nu mă dau afară.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Ce ceţoasă-i seara-n care te doresc,
Stele, sus, în ceruri dorm pe pat de nori...
Totuşi, preafrumoaso, nu mă dumiresc
De ce mă încearcă-ai dragostei fiori.

Căci, firesc, în toamnă, când frunzele mor
Dragostea-i mai stinsă ca în primăveri...
Acu-i vremea-n care sentimente dor –
Toamna-i anotimpul marilor dureri.

Eu, ca nimeni altul, sunt îndrăgostit
Şi de vocea-ţi caldă şi de trupul tău
Şi pentru iubire-s gata – pregătit –
Şi dorinţa mi arde inima mai rău.

Ochii tăi, iubito-s stele ce străpung
Ceaţa din ferestre şi din ochii-mi trişti...
O, dar cum putea-voi la tine s-ajung,
Când tu-ndepărtare, prin străini exişti?

Hai, trimite-mi gânduri de dorinţă, doar –
Dacă-n braţe calde nu pot să te strâng...
Potoleşte-mi dorul cu-al tău dor, măcar,
Ca-n singurătate-mi, trist, să nu mai plâng.

Oare, vreodată, cândva, vor veni
Zile, împreună, să fim amândoi?
Când, într-o fiinţă, ne vom contopi –
Ca să facem, dulce, doar un trup din noi.

... Ce ceţoasă-i seara-n care te doresc –
Stele, sus, pe boltă, dorm pe pat de nori...
Totuşi, preafrumoaso, ce mult te iubesc,
Pătimaş şi tandru – pân' se ivesc zori...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Ce ceţoasă-i seara-n care te doresc,
Stele, sus, în ceruri dorm pe pat de nori...
Totuşi, preafrumoaso, nu mă dumiresc
De ce mă încearcă-ai dragostei fiori.

Căci, firesc, în toamnă, când frunzele mor
Dragostea-i mai stinsă ca în primăveri...
Acu-i vremea-n care sentimente dor –
Toamna-i anotimpul marilor dureri.

Eu, ca nimeni altul, sunt îndrăgostit
Şi de vocea-ţi caldă şi de trupul tău
Şi pentru iubire-s gata – pregătit
Şi dorinţa mi arde inima mai rău.

Ochii tăi, iubito-s stele ce străpung
Ceaţa din ferestre şi din ochii-mi trişti...
O, dar cum putea-voi la tine s-ajung,
Când tu-ndepărtare, prin străini exişti?

Hai, trimite-mi gânduri de dorinţă, doar –
Dacă-n braţe calde nu pot să te strâng...
Potoleşte-mi dorul cu-al tău dor, măcar,
Ca-n singurătate-mi, trist, să nu mai plâng.

Oare, vreodată, cândva, vor veni
Zile, împreună, să fim amândoi?
Când, într-o fiinţă, ne vom contopi –
Ca să facem, dulce, doar un trup din noi.

... Ce ceţoasă-i seara-n care te doresc –
Stele, sus, pe boltă, dorm pe pat de nori...
Totuşi, preafrumoaso, ce mult te iubesc,
Pătimaş şi tandru – pân' se ivesc zori...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un oltean între olteni

Iubitorul de catren
Onorează a sa prezenţă,
Ne e un constant îndemn,
Izbutită evidenţă.
Creatorul înzestrat,
Asta-i crez nemăsurat!

Luminează-un zâmbet blând,
Afectuos, purtat de gând!
Un oltean între olteni,
Rămas tot la Boureni,
Iscusitul gospodar,
Animat de cele sfinte,
Ne este creator de frunte!

acrostih de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi se-ascunde astăzi luna

Dar lasă-te cuprinsă de plăcere,
Reneagă indolenţe sau mizerii,
Suntem doar noi acum, sub pleoapa serii,
Când lumea e redusă la tăcere.

Oferă-mi dreptul de-a trăi extatic,
Dezmiardă contradicţia din mine
Şi spune-mi că-i perfect şi-i foarte bine
În tot acest scenariu dilematic.

A mai căzut o stea. Şi o dorinţă
S-a prins în păru-ţi răvăşit de doruri,
Un clovn şomer aleargă prin decoruri
Lovind malign în propria-i fiinţă.

Rămas-au încă replici nerostite,
Mai mulţi actori au emigrat spre moarte,
Noi ne ascundem iarăşi într-o carte
Şi toate-s vechi şi toate prevestite.

Am cumpărat pe-un vis un colţ de viaţă,
Va fi al nostru pentru totdeauna,
În ochii tăi se-ascunde astăzi luna,
Iar astrologi celebri ne răsfaţă.

poezie de Cristian Lisandru din Pelerini pe linia destinului (9 mai 2013)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechi amintiri...

În simplul concert de tălăngi
Al turmei de liniştite oi,
Vechi amintiri încă încerci,
Mergând prin colb şi prin noroi.

Acolo în Paradisul satului pierdut,
Prin acel vechi cadru natural,
Unde nici nu ştiu când am crescut
La Ciofu, în Petia, satul meu natal.

În cântecul de toacă se ascund
Şi plâns, şi cântec împreună
Acestea toate te străpung,
În suflet îţi produc furtună.

În al clopotelor dangăt lung
E o arhivă-ntreagă de credinţă,
Că multe vieţi nu îţi ajung,
Să-ţi înţelegi a ta fiinţă.

Al buciumului cântec de seară,
Ce îţi aduce somnul lin,
În scurta noapte de vară,
Din viaţa când eram copil.

În drumul stelelor pe cer
Am mers călătorind agale,
Fără un ţel sau un reper
Prin nesfârşita, Lactee Cale.

Moldova-Veche 2003

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra copilăriei

Am învăţat să înot prin viaţă şi totuşi,
adesea mă înec în valurile dorului
ce nasc din vântul uitării, din depărtări,
dintre cripte de mult ruginite.

Vântul acesta,
din când în când îşi drege glasul
şi şuieră în tivgă chemarea,
o ţipă!

În piept îmi creşte un înger
şi inima-mi plesneşte de lumina lui,
eu duh mă fac îndată şi mă evapor
într-o oază doar de mine ştiută.

Acolo, seara, cântă vesel pitpalacul sus pe deal
şi greierul, cu un ecou de pace, îl îngână;
acolo, în vale, cântă broasca la lumina lunii
şi stau şi-ascult, măi fraţi ai mei,
ascult cu inima - e simfonia lumii!

Mă pun la pas... mersul îmi devine cald,
parc-aş umbla desculţ prin vară
şi tălpile îmi sunt încălzite de sfântul pământ.
Un miros de pâine caldă răscolit de acelaşi vânt,
mă opreşte la o poartă care duce spre trecut.

Mă privesc călărind liberatatea deplină...
ce simplă viaţă aveam atunci şi plină,
fiind copil la ţară!
Duhul meu se opreşte-n şezut
la umbra copilăriei - am găsit locul!

O scenă biblică-mi inundă simţurile-ndată:
bunicul meu e-n bătătură şi îl privesc în ochi,
el nu mă vede, dar cumva mă simte
şi râde către soare,
îşi face sfânta cruce, ia sapa-n mână
şi pleacă împăcat către răzoare.

Şi iată eu îmi ştiu trecutul prin ochii lui,
iar el işi simte viitorul, prin ochii mei
şi între noi oglinda-n care se sticleşte umbra timpului
se sparge!

Blânda adiere a serii mângâie matern ţinutul
şi îl scaldă în miresme de recolte aurii...
un cocoş îi dă onorul şi mă face să tresar
- se pare că am aţipit în oaza mea -
iată-mă din nou la mal, dar mă îneacă dorul!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui pieţar oltean, care face, din diverse motive, troc cu prazul

Sosit în piaţă, un juvete
Anunţ a dat pe la gazete:
Schimb varză, praz şi zaibăr crud
Pe o shaorma la Fast-Food.

epigramă de Constantin Voinescu din Linia Întâi (octombrie 2009)
Adăugat de Constantin Voinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin pomii din livezi

Retrage-te la timp, când încă ştii că poţi
Sub soare să rezişti.... în mare să înoţi,
Când încă nu-i târziu pe-alei, să-ţi zboare paşii,
Când încă-ţi mai vorbesc doi ochi, senini, albaştri.

Opreşte-te la timp, cât uşa nu-i închisă
Şi poţi încă zâmbi spre mâna ce-i întinsă,
Când încă mai inspiri parfumul de la floare
Cât încă noaptea lină îţi este sărbătoare!

Retrage-te la timp, lumină din lumină,
Cât lume e în jur şi nu-ţi este străină,
Cât mai luceşte încă în fir verde de iarbă
Demult, o amintire ce-ţi este foarte dragă!

Retrage-te din vreme şi meditează adânc
Ce e prioritar, când umbră e în crâng.
Şi câte ploi, adesea, în seară au spălat,
Tot ce a fost îngheţ, tot ce a hibernat...

Retrage-te la timp şi rău să nu îţi pară,
Va înflori în noi o altă primăvară.
Ascunşi de ochii lumii prin pomii din livezi
Vom construi palate din ramurile verzi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!