Gând răzvrătit
calea aceasta e urcușul ori coborârea
nu mi-a răspuns nimeni
doar că uneori nu-mi mai aud
gândul prin iarbă foșnind
de parcă n-aș fi crescut încă din pământ
să-l colind
nu m-a întrebat nimeni
ce-aș fi vrut să fiu
la facerea lumii
nor în amurg
pasăre rară
ori
pajiște cu cai tropotind
câteodată sunt piatra ruptă
din prispa de-acasă
câteodată doar un gând răzvrătit
prin cuvânt
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ca o pasăre
nu-mi da acum un răspuns clar
auzi tu zăpada venind,
o vezi venind?
e ca o pasăre
nu-mi da un răspuns imediat
auzi tu clipa trecând
o vezi trecând?
e ca o pasăre, ca o pasăre
nu-mi da un răspuns absolut
acum
poate mâine ori niciodată
auzi tu iubirea venind,
o vezi trecând?
e ca o pasăre
ca o pasăre
e-o pasăre
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul evocării
erai ca singurătatea
ucideai clipele
atât de încet
erai atât de rară
încât n-aș fi lăsat niciodată
zorii să mai apară
erai ca liniștea
auzeam doar norii
prin gând
erai atât de neasemuită
încât nu te-aș fi lăsat vreodată
să taci pe pământ
erai mai frumoasă ca o evocare
timpul te oprea
între țărm și mare
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pași prin nisip
te-ai supăra oare
dacă mi-aș lăsa umbra
să-ți atingă câteodată
pașii tăi
prin nisip?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor să m-ascund după tata
nu poți ascunde întunericul
în pumni
doar lacrimile câteodată
să nu îți vadă nimeni
plânsul
mi-e dor să m-ascund după tata
de vreme,
de furtuna acidă
mi-e dor să mă apere tata
de glonțul la tâmplă
de lumea fetidă
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luminile lumii sunt stinse
Luminile lumii se sting,
Mai sclipesc câteva prin cetate,
Armate mondiale înving,
Generații sub spectrul lui Marte.
Aș fi vrut să trăim ca-n trecut,
În lumina Cetății Eterne,
Conjurații conspiră tăcut,
Să ne prindă-n capcane moderne.
Te mai am, te mai vreau, cum să nu?
Dar minunile lumii sunt stinse,
Și le vezi uneori numai tu,
Prin cetăți, cu luminile-aprinse.
Suntem totuși doar doi străini,
Ne strivește apusul ce vine,
Mai aprind împărați bizantini,
Candelabrele gintei latine.
Te mai vreau, te mai pot, te mai simt,
Dar ne sting conspirații mortale,
Reaprindem lumini pe Pământ,
Luceferi în cetăți ancestrale,
Care eu, care tu, care noi,
Mai veghează în noapte ruina?
Au rămas pe Pământ doi strigoi,
Prin cetăți să aprindă lumina.
Mă mai ierți, mă înșeli, te mai iert,
Peste lume se trage cortina,
Așteptăm într-un secol incert,
Un profet să aprindă lumina,
Te iubesc, te iubesc, cum să nu?
Dar luminile lumii sunt stinse,
Și-am rămas pe Pământ eu și tu,
Să veghem candelabrele-aprinse.
Pentru noi se trezește-un apus,
Pe Pământ un apus mai răsare,
Când cocorii luminii s-au dus,
Semănăm prin amurg felinare.
Iar lumea dacă nu ne mai vrea,
Cu lumini condamnate la moarte,
Te invit să plecăm, draga mea,
Luminând pe planeta lui Marte...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Merele de vară
Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi copii la mama mai eram,
Când stam pe bancă câteodată seara,
Cu câtă poftă le mâncam!
Și câteodată când ploua afară
Iar noi priveam la stropii de pe geam,
Mama fugea prin ploaia cea de vară
Și câte-un măr cu lacrimi ne-aducea.
Și îmi aduc aminte că într-o vară
Ne-a venit pe la poartă un sărman
Și cum s-a luminat în prag de seară,
Când mama i-a cules un măr din ram.
Dar de când nu mai este mama,
Nici pomul nu mai face rod,
Și parcă degeaba mai vine vara
Și vara parcă nu mai are rost...
De-atunci am mai mâncat mere de vară,
Dar parcă și-au pierdut parfumul sfânt
Și mi-amintesc gustul de-odinioară,
Pe-o bancă, lângă mama la mormânt.
Merele de vară sunt,
Sfinte pe pământ,
Merele de vară plâng,
Mamei la mormânt...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câteodată
Câteodată mă prefac că nu mai știu cum mă cheamă,
atunci Soarele-l întreb, dar el nu mă ia în seamă...
O întreb chiar și pe Lună, de n-a auzit în noapte,
poate prin somn cineva... numele-mi striga cu șoapte!
Întreb pietrele ce tac, păsări clipind a mirare,
frunze galbene ce zac, moarte de îngrijorare...
Întreb Toamna cea cochetă ce-n oglindă se pudrează,
nimeni nu-mi spune nimic, parcă totul complotează
să mă-nchidă în uitare, numele să nu-mi mai știu,
să mă cheme-Nsingurare, sau poate... E Prea Târziu!
Numai vântul nebunatic pletele mi le resfiră,
pleoapele-mi alintă dulce, le închide și suspină!
"Eu ți-aș spune cum te cheamă, trebuie doar să m-asculți,
să mă lași să te cutreier, de mine să nu te-ascunzi!
Căci am auzit aseară cum te striga cineva,
te striga în vânt, haotic, nimeni nu îl auzea!
Cred că te striga, Uimire, sau parcă-ți zicea Speranță,
parcă Amurg Auriu, sau poate că... Dimineață!
Poate Vis Neîmplinit te striga, sau... Amăgire...
Dacă mă gândesc mai bine, cred că te striga... Iubire!"
poezie de Zenovia Priboi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteaptă-mă că sunt bătrân
așteaptă-mă că sunt bătrân
când doi copaci ne mai rămân
și păsările s-au ascuns
să le-mpărțim într-un apus
sau doar în gând
s-aștepți când toamna e în toi
când plouă-n lumea de apoi
iar eu te chem în visul meu
dar nu știu cum, te pierd mereu
prin norii goi
așteaptă-mă într-un pustiu
mereu ajung, dar prea târziu
când nimeni nu mai e în prag
și pleci cu tot ce mi-e mai drag
și nu mai vii
așteaptă-mă că plec curând
trec inorogii pe pământ
mă poartă spre un alt tărâm
așteaptă-mă că sunt bătrân
sunt prea bătrân
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea, de fapt
domnule taximetrist oprește-mă te rog
pe marginea prăpastiei,
pe la sfârșit de an,
vreau să văd cum e pe fundul gropii,
acolo,
unde mai nimeni nu se uită niciodată.
du-mă în treacăt pe la azilul de noapte,
pe la casele de bătrâni și orfani,
pe la casele de nebuni,
prin ghetourile umilinței,
du-mă până la sfârșitul lumii
și înapoi,
lasă-mă puțin la colțul străzii unde își
amanetează oamenii sufletul
și trupul
să văd dacă Dumnezeu se vede la fel
de frumos,
și dacă aerul încă nu e impozitat.
sunt și acolo oameni pesemne care iubesc,
le e foame,
și chiar mai plâng câteodată.
domnule taximetrist, du-mă
pe marginea prăpastiei în fiecare an,
să mă uit în ochii lui Dumnezeu,
să-mi spună și mie
cum e lumea
de fapt.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără trup
am încercat în creșterea mea
să te străbat
dar te-am simțit atât de singură
în exilul tău pe pământ
și n-am putut a-ți spune strigând
că eu prin tine sunt ca firul de iarbă
înaltă
și tu nu știi ce sunt eu
și că de fapt eu te înfior
când visezi fără trup
am vrut în trecerea mea prin geamătul tău
de dragoste
să te înconjur cu brațele tale
fiindcă eu eram tu
ghemuit în sângele tău
și atunci când erai plecată cu duhul tău
să afli taina secată a pietrei
ardeam și eu pe rug
și iubirea ta plăpândă
parcă ar fi o rugăciune plânsă
o teamă de sfârșit de zare
și spune-mi tu din vârful
schimniciei tale
cum să-ți fie teamă de străfundul cerului tău
când sufletul meu e infinit
mai adânc?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La ușa copacilor
așteaptă-mă toamna
dacă totuși mă cauți
bate ușor
în umbra unui castan
nu sunt acasă
dar s-ar putea să-ți
răspundă liniștea unei frunze
o vioară
sau poate chiar
respirarea mea
am plecat cu bezna pădurii
să mai găsesc
niște duhuri prin iarbă
și
licori târzii de izvoare
te rog doar
bate foarte încet
la ușa copacilor
să nu-mi trezești inima
sau prea devreme
răcoarea
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul spre liniște
mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru
drumul pare mai liniștit câteodată printre cruci,
în orașul de la capătul lumii
este un drum neumblat din deșertul umbrelor,
este o scurtătură prin orașul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăți.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răcește întunericul
și tace insuportabil
mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
orașul celor șapte păcate
pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre liniște
corbi uriași stau cocoțați
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraș de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veșnicie
erai de atâta vreme a mea
încât
parcă și pietrele
își pierdeau uneori
veșnicia
erai atât de demult
doar a mea
încât
certitudinea
nu mai avea consistență
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ratăciri
aș fi vrut să te ating
dar trupul îți este umbră
de spini,
aș fi vrut să te-ajung
dar poteca e îngropată
în uitarea pământului.
aș fi vrut să-ți vorbesc
din singurătăți
dar nici nu mă mai aud
când
te strig,
aș fi vrut să te urmez
dar nu te mai văd
în pustiire.
aș fi vrut să te uit
în ochii lui Dumnezeu
dar mințile îmi rătăcesc
încă,
pe drumuri bătătorite
de oameni nebuni.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Memorie
am adormit într-o piatră
cu ochiul mânjit de sare
dovadă că
amintirile primei zile de la facerea lumii
mai sunt încă vii
încă nu era cer
desfăcut de pământ
însă în mijlocul pietrei
plesneau
și visul
și ploaia
și ceasul
și oaia
și eu nenăscutul
urlând de durere-n cuvânt
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cal alb
era ceva apărut din nimic
un cal alb
fluturând razant
între bine și rău
mușcând din iarbă
până la întuneric
era un galop nedefinit
pe un pământ reavăn care
își înghițea umbra de copită
în propria țărână
apele își înecau pietrele
prin coame
unduind
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rădăcini în flăcări
sunt încă în picioare
ca o cruce înfiptă
în rărunchii unei veșnicii
dar parcă aș sta îngenuncheat
prin secoli întunecați
și străini
deși stau drept
ca o lance de brad
parcă aș fi îngropat de călău
în străfundul unei fântâni
și deasupra mi-ar crește
pădurea în flăcări
și coroana de spini
din rădăcini
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar așa
Ce trist să spui da numai când te întreb eu
Ce păcat că nu spui da din când în când,
fără să te întrebe nimeni...
Pe arbori nu i-a întrebat niciodată nimeni
nimic
și ei spun da, neîntrebați.
Pe capre nimeni nu le-a întrebat
niciodată nimic,
dar behăie foarte tare când sunt mulse
și nici măcar nu le dă prin gând
să nu mai fie capre după aceea...
Stă piatra ca proasta și neîntrebată.
Vine calul și o calcă în potcoave
și o balegă cu balega,
și ea stă și se tocește
și miroase a balegă
și se lasă spălată de ploaie
... și chiar tocită de priveliștea lunii
tot piatră rămâne,
fără s-o întrebe nimeni nimica...
poezie celebră de Nichita Stănescu din Starea cântecului
Adăugat de Rasara
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Vorbe
de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând și plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aș vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieții
aici nimeni nu trece
e frig și e atât de rece
doar moartea petrece
nu știu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg și plâng
și uneori întreb în gând
dar oare până când...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tulburare a dimineții
într-o zi mi s-a părut că erai tu,
așteptându-mă,
nu am înnebunit,
chiar dacă îmi par albastre câmpiile câteodată,
eu te văd prin toate mirajele pătrate ale
orașului,
prin fiecare tulburare a dimineții,
da, cred că erai tu,
nu pot să mă înșel,
chiar dacă nu mai știu cu siguranță
când e postul Paștilor
sau când e sâmbăta morților,
aș putea să-ți spun cu măiestrie
când e Lună nouă în martie,
aș putea să-ți spun câte păduri mai au copacii
rupți de singurătate,
câte păsări călătoare
rătăcesc pe copci de gheață,
ți-aș putea spune câte țigle mi-au mai rămas
pe casă,
nu,
nu am înnebunit,
doar că uneori câmpiile devin albastre,
așteptându-te.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!