Totuşi

dă-te în îndărătul meu
în această beznă sălcie care desfrunzeşte
timpul de cuvintele ce le-ai folosit la iubit.
declină-mi sunete în lumina goală
hărţuită cu decorativele închipuiri.
pe urmă în grăbire vino-mi cu gestul umplut
de aroganţa arborilor visători
crescuţi în zigzag,
să putem rătăci un rotund de incredibil.

reinventează-mi pasărea
deţinătoarea frumosului talent
de-a străpunge alte spaţii
recunoscându-şi cântecele dual purtate la piept
şi răsadurile de menuet aduse de valul mării
ţărmului nebuneală în galbene frângeri.

totuşi, hai mai ţine-mă de mână
viaţa să ne-o vizionăm trecerii reclamă
prin iureşul dărâmăturilor sobre
pe care deja le ştii...
şi imunizează-te cu mine
în locul acesta cu sălcii îmbunătăţit
spunându-mi acum
că orfelinatul cerului nu-ţi mai trebuie.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare definitivă

Noaptea mă mai consolează încă,
împart cu tine inima să nu ajungă în beznă,
iertarea din suflet este definitivă
ca şi timpul care trece nepăsător
prin ochii tăi trişti în oglindă.

Mă rotunjesc în cercurile lumii
încerc să-mi ocrotesc lumina
şi-mi caut locul
în dragostea care m-a rostuit de la început
dincolo de cuvinte,
crezul meu este din ce în ce mai viu,
sunt ca o pasăre care-şi hrăneşte puii
dintr-un zbor fără prihană.

Şi când totul e destinat sfârşitului
cresc din mine alte aripi
fără frângeri,
doar viaţa şi un poem dăruit ei
cu iubirea mereu apropiată de suflet
mă străbate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să-mi vii

astea ce simţi tu pe încordarea nopţii
sunt schiţele pasului
unde soarta ar vrea să ne întâlnim.
locul fără formă chiar,
recomandat de uitarea noastră
contorsionată-n nepăsare.

dincoace,... gardul de tăcere e,
care trebuie sărit cu credinţă ascunsă;
iubirea să ne-o înverzim
până când deznădejdile or să bea
trilurile secrete
din coarnele arborilor nedezmeteciţi.
ştiu, că pe lângă trup, braţele noastre
trebuie să aibă întinderea iubirii,
ce vrei să mi-o înveţi.

urlă catedrala cu vocale stricate,
bănuieşte şi ea ceva acum;
că tu ai să-mi vii în aşteptarea fluidă
ce saltă clanţa uşii desfrânată.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţine-mă bine!

Ţine-mă bine, în braţe de poţi,
Chiar dacă mi-e greu să respir uneori,
Să simt cum îmi bate iubirea la porţi,
Şi trupul să-l simt inundat de fiori.

Ţine-mă strâns, în buzunarul secret,
Căci ştiu că acolo e bine!
Cum care?... cel de la piept,
Ţine-mă acolo, numai pe mine.

Ţine-mă bine, la fel eu te ţin,
Chiar dacă viaţa împotrivă va fi,
Ştiu sigur, că tu eşti al meu destin,
Vom fi împreună, într-o bună zi!

poezie de Lusiana Drăguşin (13 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lumea se deschide

Am ajuns atât de departe
pământul e mingea cu care
îmi joc copilăria
de peste tot izbucneşte lumina
mă nasc din fascinţie
celulă cu celulă
VIAŢA E VEŞNICĂ
e ca şi când
basmele ar curge unele după altele
într-un şir infinit de bucurii
întind mâinile
mângâi pereţii, tablourile
ce-mi vorbesc într-o limbă
pe care o cunosc dintotdeauna
din nenumăratele lumi
pe care le-am căutat şi iubit

TIMPUL ARE CULOAREA MĂRII
pescăruşii ţipă ca şi când
lumea acum s-ar naşte
fericirea are atâtea nume şi culori
da, există în mine culori neinventate încă
voi supravieţui lumii
purtând toate poveştile ei
toate poemele şi iubirile mele
viaţa de-acum începe
trubadurii îmi aştern cântecele la picioare
lângă fereastra mea
pescăruşii vin de departe
purtând doruri imaginate
strigătele cuceritorilor din alte vremuri

miroase a istorie, a sânge
a pasiune şi-a vis adus de departe
DUMNEZEUL meu îmi pregăteşte ceva
un cufăr cu miros greu, oriental
din care amorul să irumpă
dezlegat din lanţul ruginit al realităţii

a început Ezanul
vocile mă dor
aş îngenunchia la capătul amiezei
mi-aş sprijini fruntea de covorul vechi
dar picioarele mele au devenit deja aripi
iar fruntea mea se sprijină de cer
de timpul magic cu aură de semilună
PE UMERII GOI
VĂLUL ALB, DE MĂTASE
ÎNFLOREŞTE ÎN VERSURI DE LEANDRU
viaţa de-acum începe...

poezie de Alina Beatrice Chesca (22 iunie 2007)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cassius Hueffer

Mi-au dăltuit în piatra funerară cuvintele:
"Viaţa lui a fost blândă, elementele care îl alcătuiau astfel amestecate
Încât natura putea, mândră, declara întregii lumi:
Acesta a fost un om."
Acei care mă cunoşteau, zâmbeau
În timp ce citeau această retorică goală.
Epitaful meu ar fi trebuit să fie
" Viaţa nu a fost blândă cu el,
Elementele care îl compuneau erau astfel amestecate
Încât viaţa lui a fost o luptă
În care el a fost cel măcelărit".
Cât am trăit, nu m-am putut împăca niciodată cu vorbele mincinoase,
Iar acum, mort, trebuie să mă supun unui epitaf
Engravat în piatră de un tâmpit.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ai venit în viaţa asta ca să înveţi ceva; trebuie doar să demon­strezi ceea ce ştii deja. În cadrul acestei demonstraţii pui în funcţiune tot ceea ce ştii şi te creezi din nou prin experienţă. În felul acesta, îţi justi­fici viaţa şi îi dai sens. În felul acesta, o faci să fie sfântă.

Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu, volumul I (1995)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-am o altă voce

Dacă n-am o altă voce care să mă dezvăluie,
Această tăcere a ecoului altor sunete
Trebuie să vorbească, să vorbească până jupoi
Cuvintele care ascund ceea ce gândesc.

Ea este vorbirea frântă între devierile
Săgeţii care s-a otrăvit pe ea însăşi
Sau marea coagulată cu nave
Unde un braţ înecat ne îndrumă.

E vorba de-a împinge o rădăcină-n patria ei
Când piatra blochează un drum,
De-a arunca tot ce spune altcineva,
Copacul care-i mai mult trunchi, e mai singur.

Ea va spune, cu cuvintele descoperite,
Poveşti despre obişnuinţa de a trăi:
Această oră care leagă şi dezleagă,
Nevăzutul, neavutul, aproape a fi.

poezie de Jose Saramago, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor de curiozitate!...

prinsă la mijloc între moarte şi curiozitate
înainte de a le spune unele lucruri despre mine
închid ochii devin pătratul care mă locuieşte
cu pereţii albi şi fără cer
sfidare a trecerii timpului încolţit ca şi mine
în unghiuri şi laturi egale.

moartea îmi spune că pot face şi altceva
e prea simplu să mă las pradă acestei egalităţi
curiozitatea zâmbeşte părtaşă îndemnului
de a te regăsi în alte pagini literare
prin care putem să uităm unde suntem
îmbătaţi de himere crescute la tâmple.

în această lume robustă presărată cu litere şi culori
mor de curiozitate!
sună hilar această recunoaştere rostită cu glas ars
de cafeaua vărsată peste cuvintele mele
ucise în zaţul fierbinte din pură neatenţie.

ce uşor se poate muri azi fără să te bucuri
de curiozităţi rămase nesatisfăcute.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul tău dual

purtam îmblânziri pe vârful degetelor ce-mi rătăcesc în roz
pentru focul tău dual...
acelaşi ştiut eram, din acelaşi parc,
sub aceeaşi lună ce azvârle demnitate de inel răcoros
peste lucruri şi ispite,
numaidecât să stingă îndrăgostirea de nord.

demagogia privirii fără busolă o lăsam înotând
prin pulsaţiile tale oarbe
de sub ocupaţia sentimentului reaprins
pe o joacă de seară cu trandafirii mov.

gânduri amfibii pluteau nemuncite
prin lacrimile serii
în salvări am trimis silueta unui suspin fâlfâind
şi goluri se aprindeau sunând sclipiri
în calea fericirii geamului
sub care arsă de vise tu te aşterni.
din suburbia înfăţişării tale extrăgeam
dialectele surâsului tău primar
şi o piruetă se legifera de la mine la tine
neştiind dacă e de ajuns.

de ce n-aş crede, zău,
în stele ce se aprind ad-hoc
şi-n umbra unui ritm tu refugiată luptând
cu marele tumult de dantelă?
sau că te amăgeşti de acţiunea altei lumi
c-un univers simfonic scurs
prin degetele tale ditirambice şi acefale,
univers menit să stingă focul tău dual
de iubit şi trăit,
când mila în zdrenţe, supusă stă cu faţa la odaie?

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O talpă goală pe cer

o umbră am închis în mine
cum o cheamă, nu ştiu!
am luat un fir de suflet şi l-am lipit pe lumina cerului
şi l-am întrebat: mă vezi?
...
am talpa goală, nu calc suflete cu ea
acum unii chiar mă-njură
mă-ntreabă dacă este iubirea mea
Ea? stă acolo lipită de cer
şi aşteptă să treacă timpul

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cheltui

mă cheltui prin rafturi de biblioteci şi parcuri
prin neodihna cuvintelor abuz
adesea din greşeală timpul lovindu-l;
pare că el şi-a ascuns pe aici frânturi de replici
înainte ca schiloditele nepotriviri
să se modeleze-n păsări.

mă cheltui pe romanţa
de aprindere a buzelor tale răsfrânte
pe o deşteptare destul stârnită-n reprezentări.
uneori pe plânsul deşertului
din esofagul clipei însăilată pe poala ta
ce încearcă să azvârle pe anotimp
organice sunete şi platonicele închipuiri.

neînchis în nemărginire
mă cheltui chiar retoric în gestul
ce dilată eroticul în consum
şi-n nepotrivirea cu care-mi mângâi
fluida absenţă şi absolutele negări
ce-mi încarcă pumnii.

mă cheltui direcţional în pasul
care-mi depăşeşte cu mult numele
şi limita ineditului;
în acel suport al strigătului nechemat
de proprietatea ta de a-ţi fi sine
prin reverie de stele şi refrene.

în inutilitatea vandală cea care trece pragul
atingând sinucigaşa cerneală
ce-şi sfârtecă pântecul în vârful peniţei
pe motivul că lirismul ei încă nu s-a înverzit;
de asemeni, mă cheltui şi-n mulajele nepăsării tale
programate-n anotimpul ce-l călcăm.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Milionarii nu mai au nevoie neapărat de mine. Nici cei fericiţi şi nici cei care au dobândit succesul şi sunt perfect mulţumiţi de viaţa lor. Misiunea mea e să lucrez cu cei cărora le e greu. Asta înseamnă că nici mie nu o să îmi fie uşor. Dar decisiv a fost gândul şi sentimentul că poate, prin munca mea, oamenii vor simţi aceeaşi revelaţie pe care am simţit-o şi eu. Acel sentiment extraordinar că deja ai şi eşti totul, doar că va fi nevoie de ceva timp ca să începi să şi materializezi în lumea fizică comoara ce deja se află în tine. Acesta este cadoul pe care dacă îl pot da oamenilor, vreau să fac asta cât trăiesc. Să ştii că deja totul e în tine, că nu e nevoie să te stresezi şi grăbeşti. Lasă tot trecutul în urmă. Defineşte visurile, obiectivele şi dorinţele. Stabileşte de asemenea clar ce anume nu mai vrei să trăieşti, ce vrei să nu se mai regăsească niciodată în viaţa ta. Şi apoi începe să munceşti. Imaginează-ţi că în această viaţă poţi avea totul. Şi nu la sfârşitul vieţii ci în 5-10 ani de acum. Orice vârstă ai, sigur mai trăieşti 10-20-30-40 de ani. Merită să investeşti 5 ani ca tot restul vieţii să fie dincolo de tot ce îţi poţi imagina? Să îţi dezvolţi personalitatea, să fii, să te simţi şi să ai totul? E asta o miză pentru care merită să rişti totul?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tot e toamnă

dacă tot e toamnă,
voi plânge în versiunea pumnului tău mărunt
umplut cu amintiri definitive
şi-mi imaginez că tu îţi vei prelungi o claviculă anume,
pe care buza mea flămândă de tinereţe
trebuie s-o atingă până ce ea speriată,
s-o trezi între stele.

s-a aflat deja că sunt naufragiatul ochiului tău
aşteptând să-mi trimiţi din coapsă o emoţie,
pe care să mă pot căţăra văzut adevăr
de toate cuvintele ce stau la rând
să-mi survoleze poemele care se întind la viaţă.

apăsând clanţa speranţei torturată de obsesiile vechiului,
aproape distruşi vom năpădi odaia prin uşa nordică
nevăzuţi de luna întomnată,
nici de tabloul atârnat de singurătate...
şi învălmăşindu-ne sentimentele până la epuizarea ispitelor
ne vom salva atomii lutului nesigur
cu străluciri încovoiate de sălbătăciile galactice
lângă Dumnezeul mut şi cu mască de senin.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul mării

Tu ştii că plânsul mării e valul care curge
pe ţărmul ce devine, treptat, nesimţitor
la apa ce nu-l mişcă atunci când îl parcurge,
ca lacrima obrazul obişnuit cu dor.

Mai ştii că aşteptarea e grea ca şi nisipul
salvat din uscăciune de valul ce s-a scurs
în golul dintre gânduri, schimbând acolo chipul
din amintiri pierdute, cu-al timpului concurs.

Priveşti în depărtare, dar ştii că doar în tine
se-ascunde, prin adâncuri scăldate în mister,
un adevăr ce, sigur, ar mai putea susţine
răbdarea ce alungă şi norii de pe cer.

În adierea brizei, din suflet îţi răzbate,
ca o scânteie-albastră ce saltă dintr-un jar,
răspunsul ce-ţi destinde privirile-ncordate,
iar valul îţi aduce iubirea ca un dar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De 1 martie

femeie, tu, revarsă-te în buza-mi
ţeavă de scurs iubire.
dă-te din calea cerului ce-i nepereche în mărime
şi rostogolitor peste capetele noastre încă neretezate.
desfă-ţi nasturii curajului...
numai aşa ochii-mi tâlhari o să-ţi vadă mai bine ţesătura intimă.
iar gura mea o să-ţi dea peste concava sânului tău anume
pe care va pune răsaduri de săruturi
din toate direcţiile pustii.

hartă de iubire sunt cu haturi
de vânt întins împrejur
şi nu înţeleg oricât ar fi gândul tâmplei suit
prin ce vârtej ai să-mi pătrunzi în adânc.

nu mă interesează, fă o ispravă, fă ce ştii, fă ceva -
readu fericirea în osul zbuciumat
şi netezeşte-i muchia ce nu-mi dă pace.
dă-mi din ramă jos goblenurile de doruri
ce au sălbăticit după gardul zâmbetului amar
de-a dura dându-se într-una
pe cântul priceput şi pururea întrebător.
converteşte-mă în apusul băit în tonuri
ce mâine va fi un nou răsărit.
rujează-mi sentimentele
mai bine fie văzute de ale mele coaste-gratii
acum în ziua de 1 martie.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înţelege viaţa nu e un lucru pe care-l primim, viaţa trebuie descoperită de-a lungul unui drum pe care nimeni nu-l poate face în locul nostru, un drum de care nu ne putem lipsi.

citat celebru din Marcel Proust
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În albia din lacrimă ne dor cuvintele

Te chem să
înţelegi
cum cuvintele încep să se nască
încă din priviri
se aşează ca pruncii cuminţi
fiecare în legănul lui
şi cresc câte puţin ceas cu ceas
ne însoţesc şi ne amintesc că suntem
vinovaţi de naşterea lor
când suntem singuri
şi cînd suntem bătrâni

adeseori încep să se nască
în privirile noastre
curgând prin albia din lacrimă
dinspre alte izvoare cuvinte
care au însoţit cândva un înaintaş
neînscris în ceaslov

atunci glasul tău
nu mă lasă să mă sting
mă strigă
îmi luceşte în noapte
o stea în scorbura unui gând

deschide sub pleoape
începutul cuvintelor şi vei simţi
cum împrejmuiesc cu două braţe
ca un gard
cei ce au fost pe cei ce vor veni

mă chemi să gust

cuvintele coapte precum fructele
ce ocrotesc în miezul lor seminţele
şi se desprind de ram plutind
pe marea în care naufragiază uitările
aşa cum mă ocroteşti doar tu
când germinez în miezul vieţii mele

atunci prin flacăra tăcerii
o mână scrie un poem
scrie cu păsări în mine şi în tine
sub sălcii chiar şi copacul tresare
şi adoarme
cu flori galbene şi cu flori purpurii...

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma mea porţile cerului s-au închis

fiara din fiară crescută
braţele tale
ca nişte ierburi de lână
se înfăşoară
de-a lungul trupului meu
şi cum umbli în mine
carne tremurândă
prin cotloanele sufletului
prin umăr prin oase
frunze alb albastre

în întunericul deja tocmit
doar ochii tăi
hăruiţi cu lumină
de nimfă
mai strălucesc
dragostea ta
o furtună
şi trupurile noastre flămânde
ca nişte fiare vrăşmaşe
sfâşiindu-se
eu îţi sorb lacrimile târzii
tu îmi bei sângele
cu o voluptate nebună

de data asta în locul buzelor
mi-au crescut aripi de fluturi
în locul ochilor am frunze de prun
şi piept de vultur
şi suflet de cuc
şi mersul meu e înălţare
şi braţul puternic

în urma mea porţile cerului s-au închis
definitiv

Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

zaţ sau orologiul-ascuţitoare, ba nu, carusel

mă scrie poemul acesta
de-a lungul minutarului
ce viteză
ca într-un carusel,
pe fruntea fiecărui căluţ
o literă – copilul din mine
ţine minte!

Din umărul stâng ţâşneşte
un cui
cuiul poftelor
umărul drept o ia înainte
dalta
aleargă un cuvânt deja rostit
ar fi vrut
să-l îmblânzească… e târziu!

mă dau jos vreme de o răsuflare
pe locul acesta cândva era
un vomitoriu, acum
extremitatea lui «3»
de pe cadrane – mut pasul
în «6», ploi reci, miros puternic
de amoniac
mă plonjez în stropul care vine
drept în ochi
ochiul drept – celălalt nedrept
reciteşte
de-a latul minutarului
silabe răsucite din poemul acesta
care mă scrie

cuiul îmi intră în palmă
palma dedată la mângâieri odinioară
fără mine caruselul
sporeşte viteza?… N-ar părea
Astfel începe zădărnicia
pe care o umple iluzia verbului!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de singurătate

Mi-am luat copiii de mână
Şi i-am dus departe, departe...
Au simţit lumina cum se sfărâmă,
Cum viaţa devine-nceput de moarte!

I-am dus la cimitir, la cruci
Să atingă trecutul sub nuci
În cântecul amar de cuci
Acolo unde părinţii ţi-i duci...

I-am luat de mână şi le-am pus în palme
Lacrimi cu lacrimi (miezurile atâtor drame)...
Şi le-am spus să nu atingă umbre reci,
Ci doar amintiri vii prin poezii şi poteci!

... Şi tu, soţie scumpă, ţine-mă de mână!
Abisuri lăuntrice mă surpă mereu!
Vezi, viaţa mi-e tot, tot mai străină...
Iubit sunt doar de Bunul Dumnezeu?!

... Şi tu, umbră solitară într-un timp-verdict
Cum laşi viaţa mea atât de stranie şi-amară
Când nu mai ştiu de cine-n lume-s iubit,
Cu cine să împart VIAŢA, scumpă comoară?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!