Poem unui înger numit Alexandra

Sunt consternat... Aud cum plânge-un înger
Şi trupul crud şi sufletul îi sânger...
E prizonier în gheara unui drac
Şi caută în minte morţii leac.

Sunt consternat... Un înger moare-n chinuri
În timp ce "marii" noştri ţin festinuri
Şi-o ţară-l poartă-n rugi cu ochii trişti...
Avem prea mulţi călăi iar poliţişti

Sunt prea puţini şi-aceia dorm în zori
Visând că prind teribili infractori
Cu mâini crăpate şi obraji la fel
Vânzând la colţ un fir de pătrunjel.

Un înger moare... Unu-unu-doi...
Nebuni precum bureţii după ploi
Răsar şi ne ucid copii şi mame...
Suntem actorii propriilor drame,

Bieţi sclavi momiţi c-o sticlă de ulei,
Un kil de zahăr şi cincizeci de lei,
Popor în care opt din zece gem
Purtând pe umeri tragicul blestem

Al fricii prea adânc înfipte-n oase.
Destul! Minciunii nu mai stăm de,, şase".
Destul! Nu mai plătim tribut din îngeri...
La poarta cerului venim cu plângeri

Iar de găsi-vom porţile-ncuiate
Ne vom trezi şi face-vom dreptate
Apoi pe-o stea pelerinaj vom face...
Ne iartă Alexandra... Dormi în pace!

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea unui Om Bun

În Caraş liliacul e în doliu,
În Timiş ciocârlia-a amuţit...
De ce aşa curând ne-ai părăsit,
De ce-ntre noi şi tine-i un linţoliu?

În vis îmi pare că-ţi aud chitara
Şi vocea caldă... Unde vrei să fugi?
Te-aşteapt-o ţară îmbrăcată-n blugi
Să îi aduci în suflet primăvara.

De ce-ai ales concertul pentru îngeri?
În loc de reflectoare stele ai...
Vasile-al lui Mardare, ne mai stai!
La poarta cerului vom face plângeri...

Nu pot să cred această tristă ştire,
,, Cabana" te aşteaptă ca să vii,
,, Va ninge fără tine" peste vii
În timp ce tu vei fi doar amintire.

E,, Iarna în Ardeal" aceea care
De tine ne-aminteşte ne-ncetat,
Un înger blond, prea timpuriu plecat...
,, Tu n-ai habar", Vasile, cât ne doare!

Ne iartă fiindcă nu ţi-am fost aproape
În clipa-n care inima ţi-a stat
Şi singur, într-o lotcă ai plecat
Tăcând, pe ale cerurilor ape,

Dar cântul tău rămâne... Nu te mire,
Ai să ne-auzi ani mulţi de-acum cântând,
În amintirea chipului tău blând,
Cu ochi-nlăcrimaţi,,, La despărţire".

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de înviere

Lujer de crin
îţi este trupul...
Simt că sunt lupul
visând festin.

Nufăr pe ape,
lună pe cer...
Înger stingher
cu lacrimă-n pleoape
sunt, târându-şi durerea...

Fii-mi învierea!

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributul

Plătim acum, ca-n vremurile din urmă
Tribut pentru morminte, vise, griji
Dar pentru mulţi, sufletul nostru moare,
Înlocuieşte viaţa, de artişti.

Eram săraci, săsraci suntem şi-acuma
N-avem prea mult, dar azi suntem n-avem nimic
Ne-a mai rămas doar visul şi minciuna
Şi poate un colindător calic

Acum n-avem nici suflet, nici morminte
Religia de mult e doar o umbră...
Doar Dumnezeu nu mai păzeşte trupul
De viaţa, mult prea grea şi mult prea sumbră.

Dreptate vrem şi-o viaţă mai bună,
Sinceritate, linişte şi pace
Dar cine glasul meu să-l mai audă
Când lumea-i plină azi, de "dobitoace."

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi...

La noi, şi dascălii-s înjunghiaţi
De sceleraţi, în ziua mare,
Copiii noştri mor în chinuri, torturaţi
Şi nimeni nu ne dă crezare.

Ministrul nu ştie româneşte,
Iar demnitarii dorm prea liniştiţi
Şi cetăţeanul flămânzeşte,
Căci ne consideră nişte tâmpiţi.

La noi, hoţia e în floare,
Corupţia se simte peste tot,
Iar legile admit prea tare
Realitatea neputinţei lor.

La noi, se dă frumos din coate,
Prostia iese la iveală,
Am vrea să meargă ca pe roate,
Dar nu se poate fără şcoală.

Confraţii noştri dorm pe-afară,
În Europa sunt extrem de buni,
Căci omenia se măsoară
Puţin mai nobil, chiar de sunt români.

Suntem pierduţi pentru vecie,
Într-un hăţiş destul de-ngrozitor
Şi n-om schimba o Românie,
Căci nu avem un bun conducător.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată îndeajuns

nu suntem niciodată prea copii
ca să putem iubi
nici prea în vârstă ca să nu avem întotdeauna
ceva nou de învăţat
nu suntem niciodată îndeajuns de curaţi
ca să îi judecăm pe ceilalţi
şi nici prea mizerabili încât să nu îi putem ierta
nu suntem niciodată prea săraci
pentru a ne îmbogăţi cu un zâmbet
nici prea bogaţi pentru ca veşnicia să nu ne tenteze
nu suntem niciodată îndeajuns de credincioşi
pentru a-l vedea pe Dumnezeu cu ochii sufletului
şi nici prea atei pentru a ne susţine convingerile false
nu suntem niciodată îndeajuns de tari
ca să putem învinge moartea
şi nici prea slabi de înger pentru a putea fi fericiţi
nu suntem niciodată îndeajuns de falşi
ca să putem mima răceala unei pietre
şi niciodată îndeajuns de sinceri
să fim transparenţi!

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia copiilor bolnavi

Mulţi copii sunt bolnăviori,
Le-auzi sufletul cum geme,
... Viaţa-i face luptători,
Prea subit şi prea devreme.

Miros de medicamente,
Lupte-ntre pereţii gri,
Medici cu priviri latente,
Mame plânse, paturi mii.

Jucării la colţ lăsate,
Păpuşele, ursuleţi,
Ticăit de aparate,
Of, sărmanii "omuleţi".

Perfuzii şi furtunaşe,
Plânsete şi găngureli,
Trupuri firave, golaşe
Dând sorţilor socoteli.

Aşternuturi albe, triste,
Mirosind a clor şi-a iod,
Feţe-ascunse în batiste,
Taţi, pe care grija-i rod.

Mâini unite-n rugăciune,
Cruci făcute cu speranţă,
Guri ce nu se-opresc a spune:
"Doamne! Ţine-mi pruncu-n viaţă!"

Mulţi copii au boală-n oase,
Grea e soarta ce le-ai dat,
Vindecă-i de Poţi, Hristoase,
Că-i păcat, mare păcat...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă zi de păcătos

În suflet ros,
În gând pios,

Când ne rugăm
Din os în os,

Zi după zi,
Fără folos,

Ne răstignim
Cu susu-n jos,

Până găsim
Ce-i găunos.

Nu-i înger prea
Mărinimos,

Nici drac în iad
Prea generos,

Nici dumnezeu
Prea omenos,

Nici un păcat
Prea ruşinos,

Care să vrea
Copac umbros,

Care să bea
Lac leşios,

Care să stea
Neputincios

Pe coapsa mea,
Pe ochi sticlos,

Pe buza mea,
Dormind frumos,

Pe braţul tău,
Cerşind duios

O altă zi
De păcătos.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem lumină din lumină

Motto:
"Suntem făptura lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui, suntem copii Lui care greşim pentru că haina pământească a sufletului nostru etern, e prea greoaie şi nevrednica de cer, dar cu avânturile noastre spre frumos şi adevăr, suntem lumină din Lumină."
V. Pîrvan

Suntem lumină din Lumină
Copiii Domnului ne ştim
Cu haina de pământ, de tină
Ca şi copii noi mai greşim

Cu chipul Lui, faţă creştină
Din lut un înger noi zidim
Suntem lumină din Lumină
Copii Domnului ne ştim

În viaţa ce-o avem puţină
Nevrednici pentru cer ne ştim
Având însă la fel tulpină
Venim la El şi ne smerim
Suntem lumină din Lumină

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân

Rămân coloana vertebrară
A celor care-au fost şi sunt,
Rămân în fiecare seară,
Rămân un înger pe pământ...

Eu sunt izvoarelor, strigare,
Eu sunt al nopţilor sicriu,
Durerea voastră-n mine doare...
Mă-ntreb de nu e prea târziu.

Şi voce-clopot am să fiu,
Să strig durerea fiinţei voastre
Cât înger am să pot să fiu...
Un vis spre zările albastre...

Voi scrijeli cu neputinţa
Lumina-n hăuri risipită,
Ţară lipsită de credinţă,
Oh, ţară, ţară prea iubită!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea duşilor în război

Vezi prunci cerşind la vreme de război,
Trecând desculţi prin colb, la suflet goi,
Ducând cu ei poveri şi suferinţi,
Copii ai nimănui, copii cuminţi...

Vezi scrijelit cu schije un mormânt
Şi numele celor ce nu mai sunt...
Furtuni şi ploi vor plânge zi de zi,
Ei sincer şi cuminte vor muri.

Sunt ploi de lacrimi... Ce dureri deodată!
O altă cruce suferinţa-şi poartă...
Îngerul morţii trece foc şi jar,
Lăsând în urmă trena de amar.

Vezi mame care pruncii-şi ţin la piept,
Urând războiul crud şi prea nedrept.
Sunt scut şi casă, schit şi devenire,
Se dau pe sine întru prăbuşire...

Sunt catedrală sfântă, cer, vulcan...
Au strâns în ele lacrimi şi amar
Şi ar muri spre-a nu putea vedea
Alţi morţi ce-n lume ar putea urma.

Sub biciul crud al ne-nţelesei uri
Dorm prunci fără de case, oameni buni!
Dorm prunci fără părinţi, înlăcrimaţi,
Prunci care plâng de dor, însinguraţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tragere la sorţi

Şi simt că a pleca e prea devreme
Iar a mă transforma e prea târziu,
Constat prea multă iarnă în poeme
Şi ghiocei puţini în tot ce scriu,

Dar cum... când pentru bine dăm cu zarul
Şi tragem pentru dragoste la sorţi?
Am dărâmat iubirilor altarul
Şi-al urii chip l-am încrustat pe porţi.

Îmi pare existenţa o cocotă
Ce ne înşeală-n fiece apus,
Plătim cu-a lacrimei din ochi bancnotă
Iar zâmbetul e socotit intrus,

Se-aprind (din întâmplare?) catedrale,
Se trage în rafale-n zi de paşti,
Miroase omenirea a fecale
Încât îţi este greaţă să te naşti.

O gaşcă de nebuni ţin frâu-n mână,
Ceilalţi, cei mulţi sunt doar actori ori slugi,
E teama peste toţi şi tot stăpână
Şi-ai vrea, dar nu ai unde să mai fugi.

O singură alternativă este
Şi totuşi... ni se pare prea banal:
IUBIREA... Nu, iubirea nu-i poveste,
E lucrul cel mai nobil şi real.

Şi simt că a pleca e prea devreme
Şi disperat mai bat la-nchise porţi...
Mă-nchid precum un schimnic în poeme
Şi plâng... Şi pentru mâine trag la sorţi...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinerii bătrâni

Ca dintr-o energie inversată,
În lumea noastră plină de restrişti,
Împovăraţi de-o vină asumată,
Se nasc bătrânii tot mai mulţi, mai trişti.

Îi vezi mergând pe străzi, îi vezi oriunde,
Le calci pe pasul gârbov, îi aştepţi,
Nu mai găsesc nici loc de-a se ascunde
Şi parcă te imploră să-i accepţi.

Nu ştiu nici ei de fapt ce vină poartă,
Afară doar de vina de a fi...
Poate-au avut o mult prea lungă soartă,
Poate că e un termen de-a muri.

În cuibul lor de ochi adânc sclipeşte,
Ca un reproş, un bob de hiacint,
Înfricoşat el tremură şi creşte
Fără speranţa vreunui cald alint.

Aceşti bătrâni care ne sunt bunicii...
Aceşti bătrâni care ne sunt părinţi...
Cum de-i lăsăm să cadă-n gheara fricii
Pe cei dintâi şi primii dintre sfinţi?

Are o soartă fără de scăpare
Şi este-n veci, de-a pururi, blestemat
Acel popor ce nu simte că-l doare
Atuncea când bătrânii i se zbat.

Priviţi-i cum abia de mai trec strada,
Cu mersul prea încet şi legănat...
A nins pe capul lor prea mult zăpada,
Ca să-l mai ţină gâtul ridicat.

Frisoane vor cuprinde tot pământul
Şi chiar un vânt de gheaţă-l va izbi
Când va seca în inimi zăcământul
De a iubi bătrâni şi a-i cinsti.

Nu vă speriaţi de-o ţară prea bătrână,
Oricând copii pe-aici vor fi destui,
Lăsaţi-i pe bunici să mai apună,
Vor sta destul icoană într-un cui.

Sătui de tragedii, sătui de toate,
Făcând popas în drumul lor cel drept,
Se vor mai odihni bătrânii, poate,
Culcându-şi capul blânzi la noi pe piept.

Şi, contopiţi în vis, în adâncime,
Ca o revanşă, tineri s-or trezi,
În timp ce noi, întorşi înspre vechime,
Ca ei, de-odată, brusc, bătrâni vom fi.

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am trimis un înger

ţi-am trimis un înger
să-ţi culeagă spinii
să oprească faza plină-a lunii
să-ţi mângâie steaua dis-de -dimineaţă
coama cea zbârlită a furtunii
sunt aici pe-o margine de stea
ţi-am trimis un înger
şi inima mea
zidul de mândrie a crăpat în zori
stai închis acolo-n lumea ta
şarpele trufiei stă ascuns în flori
amăgiri şi morţi fost-au deajuns
nopţi cu ierni petrec şi-acum
prin suflet pe la noi
lupii albi ne urlă goi
şi ne muşcă luna din fereşti
te priveşte-un înger
nu ştiu unde mi-eşti
se tot uită cum te mişti
cu aripi tăiate tot pluteşti
nu mai eşti nici muză
cum cazi printre oameni
semeni cu o frunză
suflet ce te prăbuşeşti
printre ploi şi fameni.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezent

Prea îmi era gând inima,
Prea timp picioarele
Şi prea durere trupul
Şi visam
Cu prea mare viteză
Idei îndoite egal
Mirosind prea verde
A glas de nor.

Aş fi vrut
Să-mi ridic statuie
Dar prea înaltă
Mi-ar fi fost atunci
Treapta
Şi prea împietrită
Amintirea;

Sunt prea eu,
Prea acum,
Prea concretă.

poezie de Felicia Mariana Oprea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt consternat că s-au găsit atâtea canalii care s-au repezit să facă averi nemărginite şi să facă demagogie pe tema democraţiei la noi; sunt consternat că poporul român a îndurat şi a consfinţit asta.

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger suspendat în vise

Îmi suflă vântul prin vene,
Pneumatic, nebunatic;
Sunt un înger fără pene,
Singuratic, enigmatic...

Îmi curge apa din sânge
Prin privire, hidraulic;
Sunt un înger care plânge
De-o murire, somnambulic...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dormi

Dormi în pace amintire,
Haide, dormi sub pleoapa mea,
Una-i dor, una-i iubire,
Tu adormi sub care-ai vrea.

Dormi în pace amăgire,
Ce-ai căutat să-mi fii o stea,
Pe-al meu cer o tresărire,
Umbra nopţilor prea grea.

Dormi, hai, dormi în pace,
Lasă-mă cum m-ai lăsat,
Prinsă-n gânduri nu-ţi mai tace,
O dorinţă ce-a plecat.

Dormi te rog, hai, dormi o clipă,
Poate-o oră cât-un veac,
Haide dormi ca să îmi treacă
Boala mea fără de leac.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!