* * *

M-am intalnit cu Soarele,
In sfârşit!
Îl pândisem de atâta amar de vreme,
Voiam să îl văd
Şi nu oricum,
Să-mi răzbun neputinţa,
Voiam sa îl văd în timp ce se naşte,
Roşu, mic, neputincios,
Cu zbârciturile prevestitoare de vremi lungi pe chip,
Plângând neştiutor, dintre brazdele dureroase de mare,
Ce-l tot năşteau,
Şi să-i spun:
"Vei muri diseară, Luminosule!"

M-am întâlnit cu Soarele
Şi nu oricum!
Eu, adult, om în toată plinătatea puterii omeneşti,
Încălţat cu pantofi noi,
Un OmFrumos, când cântând, când înjurând şi plângând,
Dar frumos;
El, Nou-născut roşiatic,
Desculţ,
Surd şi mut, hlizindu-se cu ochii de văpaie
Către lume,
Nicicând cântând, nicicând înjurând,
Nicicând plângând.
Îmi propusesem, de atâta amar de vreme, să-i fac în ciudă,
Să-i cânt, spre exemplu, chiar aşa, să-i cânt,
Îl văzusem de atatea ori mare şi luminos,
Mă văzuse de atatea ori mic şi trecător,
Indiferent câtă pâine frământasem trecătorilor,
Nu luminasem şi nu crescusem,
Tot cât o fâlfâire de aripi aveam să trăiesc,
Tot cât o umbră aveam să folosesc.

M-am întâlnit cu Soarele!
El se năştea, eu nu,
O dată pentru muritori, veşnic pentru zei,
Aşa e rânduiala.
Preţ de o clipă am râs inutil la zbaterea lui,
O clipă doar, până ce, pâş, pâş, arzând vălurile ce-l născuseră,
S-a prins de băierile cerului
Şi s-a tras uşor în sus,
Deodată cu suflarea apelor,
Abandonând tot pământescul.
Eu... tot o fâlfâire de aripi, tot o umbră.
"Las-o de mâine! mi-am zis.
Las-o de mâine!"
Aşa că, musai să mai trăiesc o zi,
Mi-am amânat răzbunarea pe mâine.

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă trezesc plângând...

Se-aude-n noapte un pian cântând
Eu umblu pe-o stradă solitară
Un vânt rece, turbat mă-nfioară
Şi mă trezesc plângând, plângând.

Se-aude-n noapte un pian cântând
Şi sunt nebun, sunt în delir,
Mă plimb, mă plimb ore în şir
Şi mă trezesc plângând, plângând.

Se-aude-n noapte un pian cântând
Şi-n faţă-un chip mi se perindă
La fel de clar ca-ntr-o oglindă
Şi mă trezesc plângând, plângând.

Se-aude-n noapte un pian cântând
Sunt singur, cu-a mea melancolie
Ce-mi ţine-acum şi companie
Şi mă trezesc plângând, plângând.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (2 august 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc de prima oară când m-am îndrăgostit. Am ţinut mâna mea în a ei fără să mai vreau să-i dau drumul. Am zburat alături de ea mai uşor decât m-am simţit vreodată. I-am sărutat mâna ca şi cum ar fi fost prinţesa mea. Aveam o inimă plină de iubire, şi toată era pentru ea. Fiecare floare, cântec, nor, rază de soare, strop de ploaie era ca un dar venit din ceruri. Căci acest înger sosise ca să-i dăruiesc dragostea mea. M-am simţit iubit pentru întâia dată...

citat din Jarson Micheal Ratliff
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau

Când stai aşa privind de sus
Spre lumea asta toată
Îmi vine-un început de gând
Că nu voi mai pleca nicicând
Chiar de voi stărui plângând
Să plec, n-o să se poată.
Când stai aşa privind la cer
Şi mă cutremur toată
Îmi vine-n minte un cuvânt
Că încă-o dată pe pământ
Să stau atât de mult să-Ţi cânt
Nicicând n-o să se poată.

Când stau aşa şi Te privesc
În rugăciune toată
Când pleoapele Ţi s-au închis
Îmi vine-n minte ca-ntr-un vis
Ca-atât de mult cât Te-am ucis
Nicicând n-o să se poată.

Când stau la cruce şi privesc
Cum îngerii dau roată
Când taci aşa de trist şi sfânt
Îmi vine-n minte un cuvânt
Ca să mai fiu de pe pământ
Nicicând n-o să se poată...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina zilei

Mi-e dor de tine, mare, de valurile largi,
De soarele năvalnic pe care îl îmbraci,
În lungi sclipiri pe ape ce unduie uşor,
Acoperindu-mi pasul în vreme trecător...

Castele de nisip mi-am făurit ades,
Dorind vieţii mele să-i pot a da un sens.
Corăbiile albe imi apăreau în vis,
Ducându-mă departe spre orizont deschis.

Cu albatroşi în zare, cu perle din ocean,
Zburam fără de grijă, trecând din an în an.
Acum în vântul rece aştept cu nostalgie,
Lumina unei zile, prietenă să-mi fie...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am risipit mereu

M-am risipit mereu, dar nu regret nimic
din ce am dat în dar, sau am pierdut în viaţă,
atâta vreme cât, în universu-mi mic,
mă bucur când respir o nouă dimineaţă.

Mă-ncânt privind vrăjit imaculaţii zori,
sorbindu-le-nsetat mirabila răcoare,
de tinereţea lor se-mbată ai mei pori
şi propriu-mi sfârşit un început îmi pare.

Nu pot pleca acum, mai am atâta rost,
mai e rod necules, ce-nfrigurat aşteaptă
să nu mai rătăcesc prin locuri unde-am fost
şi să-i prefac grăbit visul de-a fi în faptă.

Strâng spicele şi cânt un cântec nou mereu
şi simt că undeva, în mine sau pe-alături,
cu răsuflarea Sa de foc, chiar Dumnezeu,
zâmbind, topeşte blând şi vechi şi noi omături.

poezie de Anatol Covali
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne-am urât şi ne-am iubit plângând

Rememorarea de-ntâmplări confuze
Copii crucificaţi ca nişte Crişti
Cu paznici veseli pentru îngeri trişti,
La marea invadată de meduze.

Ţi-am poruncit brutal să nu te mişti
Până-ţi culeg tot frigul de pe buze,
Cerându-ţi mai apoi din suflet scuze,
Pentru minciuna că, oricum, exişti.

Dar n-ai să fii niciunde mai cuminte
Şi mai supusă altuia nicicând,
Cum doar în noaptea oarbă şi fierbinte,

Când ne-am urât şi ne-am iubit plângând,
Fără s-avem nevoie de cuvinte,
La câtă moarte adunam în gând.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-I mulţumesc, mă simt dator!

Când îmi îndrept puţin privirea
La tot ce am în jurul meu,
Mă simt dator, cu mulţumirea
Să mă întorc spre Dumnezeu.
Că tot ce-am întâlnit în cale
Şi tot ce încă întâlnesc,
E opera iubirii Sale...
Eu pentru asta-I mulţumesc!

Când văd un firişor de iarbă,
O floare simplă când privesc...
Un crin din câmp în haină albă...
Mă simt dator să-I mulţumesc!

Când lanuri văd cu spice pline,
Privind la mlădierea lor,
Văd pâinea zilelor de mâine...
Să-I mulţumesc, mă simt dator!

Iar când în clipe de-nserare
Văd bolta cerului senin,
Cu candelabru-n tremurare...!
Eu vreau să-I mulţumesc deplin.

Şi pentru freamătul pădurii,
Şi pentru murmur de izvor,
Şi pentru tainele naturii,
Îi mulţumesc! Îi sunt dator!

*
Sub semnul de recunoştinţă,
'Nainte-Ţi, Doamne, mă închin...
Eu vin din suflet cu credinţă,
Pios să-Ţi mulţumesc deplin!

O, şi-ntr-o sfântă dimineaţă,
Când tainic zorii se ivesc,
De tot ce-am întâlnit în viaţă
Şi-atunci eu vin să-Ţi mulţumesc.

poezie de Emil Bulgăr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vreau copil, Moşule, de Crăciun. Vreau să sar în zăpadă şi să pun globuri în brad, chiar dacă le sparg şi mă ceartă mama. Vreau să ştiu doar că e rău să n-asculţi de părinţi şi să-i las pe ei să decidă culoarea pijamalelor când le cumpără să le aşeze sub brad. Vreau să cânt colinde la fiecare uşă şi să primesc nuci pentru că iar am făcut-o pe doamna aia drăguţă să plângă... de drag. Vreau să mă rostogolesc în zăpadă şi să intru în casă cu ţurţuri în păr, să mă certe mama şi să-mi spună că mâine nu mă mai lasă, iar eu să mă cuibăresc morocănoasă pe cuptor, plângând că cele 6 ore de strigat în iarnă nu mi-au fost de-ajuns. Vreau să fiu copil, Moşule. Să râd cu toată inima când vii cu barba de câlţi la biserică şi să-ţi cânt colinde pentru pacheţelul cu ciocolată, banane şi portocale. Aşa m-ai obişnuit... Şi să-mi spui că te mănâncă barba, iar eu să râd şi să le dau ghionturi copiilor din jur, ca să te audă cum te plângi de bătrâneţe.

Gabriela Chişcari (18 decembrie 2011)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie mondenă

m-am aplecat mult către ea peste cristalele impure
ale paharelor arzând liniştit, sp-i spun – "rochia ta"
(dar nu-i priveam faţa, nu o vedeam) – "abia
acum văd, ai o rochie violetă". (acele dâre

ale alcoolului îmi zgâriau faţa, ca atunci
când mergi prin zăpadă, în soare.) "ai o rochie
violetă", îi spuneam surprins. (şi e
ca o flacără aderentă care te consumă. pe brânci

mp târăsc către ea – aş fi putut să-i spun,
dar minţeam – văzusem demult cum gulerul întunecat
al rochiei îi urca spre gât cu jocul ei de curcubeu degradat.)
şi mereu îmi spuneam: - dacă-i privesc faţa acum,

am să înţeleg – am s-o văd pentru întâia dată
cu adevărat. şi mi-am ridicat ochii spre faţa ei nemişcată.

poezie clasică de Mircea Ivănescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Bloome: La 29 de ani am avut un accident de maşină şi am murit. Nu, nu-mi amintesc vreun tunel. Nu am văzut vreo rudă moartă sau vreun înger. Nimic de genul ăsta. Doar că atunci când m-am trezit, totul era altfel. Eu eram altfel. L-am întrebat pe doctor şi mi-a zis că nu e ceva neobişnuit pentru cei care au văzut moartea cu ochii. Şi, la scurt timp după asta, am început să am vise care se adevereau. Şi viziuni ciudate. Era ca şi cum aş fi auzit gândurile oamenilor. Nu ştiu motivul, dar m-am hotărât că, atâta vreme cât aveam abilitatea asta bizară, puteam la fel de bine s-o folosesc ca să ajut oamenii.
Will: Şi să primeşti bani pentru asta. Să-i ajuţi pe oameni contra unui preţ.
Doamna Bloome: Da, oameni ca tine. E oare din cauza tragediei? Adică din cauza asta eşti atât de furios şi de încăpăţânat. Ai avut parte de-o tragedie.
Will: Cine nu a avut parte de aşa ceva?

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am repezit la viaţă cu mâinile-amândouă

M-am repezit la viaţă cu mâinile-amândouă
Sperând că trag de vise spre geana dimineţii,
Am înghiţit durerea şi ziua asta nouă
Îmi pare o greşeală pe fruntea tinereţii.

Mi-am asumat un cântec, un lan şi o pădure
Cum fac nebunii lumii în fiecare iarnă
Crezând că totu-i bine şi pot de-acum să-ndure
Nemernicia clipei când vântul o răstoarnă.

M-am întrecut pe mine răbdând o foame crudă
Şi nu-i poem în care să nu vă dau de veste
Cum taie disperarea cu lama ei cea udă
Şi-n carnea neputinţei croieşte o poveste.

M-am deşirat ca ghemul pe buze de morminte
Şi plânsul mi-a fost leagăn când mi-au plecat părinţii,
Mi-am spus că viaţa-i oarbă şi proastă şi mă minte
Şi-am tras cu disperare de amintiri când sfinţii

Le aşezau pe umeri măsura de lumină,
Şi-ngenuncherea clipei avea să mă doboare,
Iar viul tot pălise, de-acuma în grădină
Doar gânduri răvăşite mai învăţau să zboare.

M-am repezit la moarte cu pumnii strânşi, dar gata
De lupta cea mai dură înlănţuindu-mi firea,
Voiam să-i sfâşii pofta, să-i umflu beregata,
Sperând că voi rămâne la braţ cu nemurirea.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am repezit la viaţă cu mâinile-amândouă

M-am repezit la viaţă cu mâinile-amândouă
Sperând că trag de vise spre geana dimineţii,
Am înghiţit durerea şi ziua asta nouă
Îmi pare o greşeală pe fruntea tinereţii.

Mi-am asumat un cântec, un lan şi o pădure
Cum fac nebunii lumii în fiecare iarnă
Crezând că totu-i bine şi pot de-acum să-ndure
Nemernicia clipei când vântul o răstoarnă.

M-am întrecut pe mine răbdând o foame crudă
Şi nu-i poem în care să nu vă dau de veste
Cum taie disperarea cu lama ei cea udă
Şi-n carnea neputinţei croieşte o poveste.

M-am deşirat ca ghemul pe buze de morminte
Şi plânsul mi-a fost leagăn când mi-au plecat părinţii,
Mi-am spus că viaţa-i oarbă şi proastă şi mă minte
Şi-am tras cu disperare de amintiri când sfinţii

Le aşezau pe umeri măsura de lumină,
Şi-ngenuncherea clipei avea să mă doboare,
Iar viul tot pălise, de-acuma în grădină
Doar gânduri răvăşite mai învăţau să zboare.

M-am repezit la moarte cu pumnii strânşi, dar gata
De lupta cea mai dură înlănţuindu-mi firea,
Voiam să-i sfâşii pofta, să-i umflu beregata,
Sperând că voi rămâne la braţ cu nemurirea.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menestrelul

Să-mi daţi un strop de vin şi pâine,
ca unui menestrel hoinar.
Eu doar trăiesc de azi pe mâine,
de griji şi soartă n-am habar.

Am fost odată om cu stare,
aveam nevastă şi copii,
dar m-au gonit în lumea mare,
războaie crude şi urgii.
Am fost în lupte, printre leşuri
privind la câmpul plin de sânge,
am dobândit noi înţelesuri
şi am pornit pe strune-a plânge.
Eu am văzut putreziciunea
nenorocirii şi durere
şi-am înţeles deşertăciunea
vieţii fără mângâiere!
A povestit întreaga seară,
de vremuri aspre, de războaie,
acordurile de ghitară,
scânceau prin picurii de ploaie.
Un strop de vin şi-un colţ de pâine
i-au dat ferindu-l de şiroaie,
ca oaspete de azi pe mâine
în şură, pe un braţ de paie.
Dormea chircit, visând pesemne
la viaţa lui cea zbuciumată,
şi pe obraz îi lasă semne,
o lacrimă adevărată.
Atât a plâns, un bob de jar
cât răul din întreaga viaţă.
De griji, de chinuri şi amar,
el uită până dimineaţă.
În zori se-nchină şi porneşte.
Nu ştie unde-l duce pasul.
Din loc în loc îl omeneşte,
mulţimea să-i asculte glasul:

- Eu nici nu cânt, doar povestesc
de câte-am reuşit să strâng.
Prin lumea largă rătăcesc
şi traiul meu pierdut îl plâng.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele nu spune pământului

Chiar
după
atâta amar de vreme
soarele nu spune pământului,

"Tu îmi eşti dator."

Priviţi
ce se întâmplă
cu o astfel de dragoste...

luminează întreaga
lume.

poezie clasică de Hafiz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 10 mai 1996, eram în "Zona morţii", pe Muntele Everest şi îmi aduc aminte că muream. Frigul mă anesteziase şi simţeam cum îmi pierd cunoştinţa. A doua zi, când a răsărit soarele, m-am întors din morţi şi am deschis ochii. Acesta este un mister pe care nu-l voi înţelege niciodată. Aveam mâinile îngheţate, nu puteam să deschid ochii, eram aproape orb, picioarele nu mi le mai simţeam şi nu mai mâncasem de trei zile şi nici apă nu mai aveam de două zile. Mă rugam să se întâmple ceva, voiam un semn divin, dar încet, încet, mi-am dat seama că nu voi scăpa cu viaţă din asta. În timp ce se apropia seara, mă resemnasem, şi tot ce mai puteam să fac era să îngenunchez şi să aştept să mor.

Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine...

mâine poate-o fi mai bine,
mâine, mâine, unt pe pâine,
mâine cu un pic de soare,
mâine poate nu mai doare

mâine poate o speranţă,
mâine o zi şi-o nouă viaţă,
mine poate răul trece,
mâine văd ce se petrece

mâine mult mai bun ca azi,
mâine foşnetul din brazi
mă va ridica de aripi,
mult mai sus de joase valuri

mâine, mâine, până mâine,
e prea mult şi nu-mi e bine,
până mâine înc-o noapte,
o voi trece, n-am ce face

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prognoza meteo

mâine voi fi acolo
indiferent de orice obicei al clipei
în ultima vreme m-am trezit mai târziu
pe malul unui râu ultimul vis în floarea vârstei
căuta un adăpost pentru sentimente
tocmai acum
când voiam să-i întind mâna
luciul apei ne-a înecat orice speranţă
de a ne salva nopţile
aici
natura poartă rochia de primăvară
croită de adieri ivite dinspre salcâmii înfloriţi

ascult horoscopul
viitorul găsit pare la fel de somnoros
într-un ciob de oglindă
în zaţul din ceaşcă văd numai cărări
înzăpezite, valuri de umbre cu spini,
din aburi şi fum zborul
păsările cerului cântă fericirea
şi în timpul cuvintelor
cu nori de ploaie

poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantos II

-Pe mâine, ziceau judecătorii
uitandu-se fix ochi in ochi,
pe măine!

-Pe mâine, ziceau hoţii, bandiţii
şi jefuitorii,
uitandu-se fix la spănzurători!

-Pe mâine, mi-am zis, după ce m-am uitat la unii,
după ce m-am uitat la alţii,
pe mâine, pe mâine, pe mâine!

poezie celebră de Nichita Stănescu din Antimetafizica, Ed. Cartea Românească, Bucureşti - 1985
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

UITARE PE BUCĂŢI

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul eternei ploi

M-a plouat ieri... M-a plouat azi... Mă plouă mâine...
M-am înmuiat în gânduri de atâta ploaie,
Am să prind norul şi-am să-l leg ca pe un câine,
Prea m-a udat şi m-a târât prin apăraie.

Natura lăcrimează-n îmbibate haine,
Copacul ud sub vântul ploii se îndoaie,
M-a plouat ieri... M-a plouat azi... Mă plouă mâine...
M-am înmuiat în gânduri de atâta ploaie.

Băltesc cărările-n mocirle şi noroaie,
Torentele în urma lor lasă ruine,
Prăvale apa-n viitură şi puhoaie,
Soarele palid şi-a pierdut din vâlvătaie,
M-a plouat ieri... M-a plouat azi... Mă plouă mâine...

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!