* * *

M-am intalnit cu Soarele,
In sfârşit!
Îl pândisem de atâta amar de vreme,
Voiam să îl văd
Şi nu oricum,
Să-mi răzbun neputinţa,
Voiam sa îl văd în timp ce se naşte,
Roşu, mic, neputincios,
Cu zbârciturile prevestitoare de vremi lungi pe chip,
Plângând neştiutor, dintre brazdele dureroase de mare,
Ce-l tot năşteau,
Şi să-i spun:
"Vei muri diseară, Luminosule!"

M-am întâlnit cu Soarele
Şi nu oricum!
Eu, adult, om în toată plinătatea puterii omeneşti,
Încălţat cu pantofi noi,
Un OmFrumos, când cântând, când înjurând şi plângând,
Dar frumos;
El, Nou-născut roşiatic,
Desculţ,
Surd şi mut, hlizindu-se cu ochii de văpaie
Către lume,
Nicicând cântând, nicicând înjurând,
Nicicând plângând.
Îmi propusesem, de atâta amar de vreme, să-i fac în ciudă,
Să-i cânt, spre exemplu, chiar aşa, să-i cânt,
Îl văzusem de atatea ori mare şi luminos,
Mă văzuse de atatea ori mic şi trecător,
Indiferent câtă pâine frământasem trecătorilor,
Nu luminasem şi nu crescusem,
Tot cât o fâlfâire de aripi aveam să trăiesc,
Tot cât o umbră aveam să folosesc.

M-am întâlnit cu Soarele!
El se năştea, eu nu,
O dată pentru muritori, veşnic pentru zei,
Aşa e rânduiala.
Preţ de o clipă am râs inutil la zbaterea lui,
O clipă doar, până ce, pâş, pâş, arzând vălurile ce-l născuseră,
S-a prins de băierile cerului
Şi s-a tras uşor în sus,
Deodată cu suflarea apelor,
Abandonând tot pământescul.
Eu... tot o fâlfâire de aripi, tot o umbră.
"Las-o de mâine! mi-am zis.
Las-o de mâine!"
Aşa că, musai să mai trăiesc o zi,
Mi-am amânat răzbunarea pe mâine.

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!