Împlinire
Ce val te-a ancorat, din ce hotare,
Pe țărmul meu de suflet pustiit -?
Mi-o fi zărit tristețea-n depărtare,
Ori m-a ales fără să fi gândit?...
Ce vânt tomnatic s-a-ndurat de mine
De-a pus dorința mea la tine-n prag
Și-a spulberat cumplitele suspine? -
Lor visul meu le era tare drag...
Și cine-a poruncit să-mi fii minune,
Care-ncolțește-n fiecare zi
Când o udăm cu râsete nebune
Și cu dorința noastră de-a iubi?
Ce primăvară a-nflorit în noi!
Ce vară ne e sângele fierbinte...
Tu îmi ești astăzi norocos trifoi,
Iar eu îți fac din dragoste veșminte.
poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Inele obosite
Există dorința de-a reveni, de-a iubi, de-a nu dispărea niciodată
și există dorința de-a muri, dorințe purtate de doi
curenți potrivnici între care nu-i un istm să-i despartă.
Există dorința unui sărut cât Viața și-ntreaga-i cuprindere,
care se termină-n sahara unei agonii complite,
ca o sinucidere!
Există dorința de-a... nu avea dorințe, Hristoase;
te arăt cu degetul meu sinucigaș și de-aceea deicid:
există dorința de-a nu fi avut o inimă-n piept, ci doar oase.
Primăvara revine, revine pentru a pleca. Iar Dumnezeu,
arcuit peste timp, se repetă pe sine însuși și trece, trece
cărând în spate coloana vertebrală a întregului Univers.
Când tâmplele-ndură bătăi lugubre de tobă, dureroase,
când visul încrustat pe jungher doare,
există o dorință care se vrea scrisă-n acest vers!
poezie de César Vallejo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt gata să iubesc
Prinde-mă de mână și fii ghidul meu
Spune-mi ce ai vrut să îmi zici mereu.
Șoptește-mi în taină acele cuvinte
Vreau să le-aud și să le țin minte.
Gura mi-o sărută, atinge-mă bine
Stârnește dorința ce o simt în mine.
Ține-mă în brațe și strânge-mă tare
Risipește-mi teama și dă-mi alinare.
Și în bezna nopții când nimic nu vezi
Fii a mea făclie să îmi luminezi.
Iar în timpul zilei, e de înțeles
Vreau să îmi arăți că ești cel ales.
Aripi tu să-mi dai, ca să pot să zbor
Când ești lângă mine mă înalț ușor.
Pătrunde-mi în suflet, zidul prăbușește
A venit și clipa să-l văd cum sfârșește.
Fiindcă prizonieră sunt de când mă știu
Haide, rupe lanțul, liberă să fiu.
Căci a mea armură este mult prea strâmtă
Vreau să mi-o dai jos, că nu plec la luptă.
Scoate la lumină sufletul din mine
Că sunt gata acum să mă iubesc cu tine.
poezie de Ruth Kephart, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Istoria lui Samson
Cât șapte elefanți era de tare,
Și-avea credință tare, la nevoie,
Dar nu avea iubire și-nfrânare
Era mânat de pofte, de-a lui voie.
Îi împlinea îndată, Dumnezeu,
Dorința și oricare rugăciune.
L-a păsuit în harul Lui, mereu,
Minune i-a făcut după minune.
Sărmanul orb! El a pierit când zeii
S-au prăbușit la ruga lui de om.
Ultima-i poftă i-a fost, însă, dreaptă.
Eu sper să-l văd în rai și pe Samson.
poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine-a zis
Cine-a zis dorului dor,
A fost om păciutor,
A trăit a sa ființă
Multe griji și suferință.
Cine-a zis doru-i iubire,
Aduna în zămislire,
Și în ziuă, și în noapte
Dulce șoapte, mândre fapte.
Cine-a zis dorul e greu,
Nu a fost un nătărău,
Închega urme pe mare
Într-o lume și un soare.
Cine-a zis doru-i amor,
Nu i-a fost deloc ușor
Să învețe a iubi,
Dorul lui a plămădi.
De-a zis dor, de-a zis iubire,
Se gândea la fericire.
Cine-a zis că doru-i mut,
A fost om nepriceput.
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de Tata
Te-aș suna de dincolo de moarte
să mai stăm de vorba, tată drag,
să-mi vorbești în timp ce răsfoim o carte
să zăbovim acas' la noi pe prag.
Mi-e dor să-mi spui să fiu cuminte
să mai glumim așa cum o făceam ades,
acum când sunt și eu părinte
mi-ar prinde bine sfatul tău ales
Vorbesc cu mama și o simt îngrijorată
de tine dor îi este neîncetat
hai să vorbim măcar putin, of, dragă tată,
să-mi spui ce faci și cine-a fost la tine-n colindat!
poezie de Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn

Comentează! | Votează! | Copiază!
In cautarea fericirii
Unde ești iubire ce mi-ai umplut ființa?
Aș vrea să fii cu mine, să-mi afli neputința
De-a te uita, de-a nu simți, de-a spune
Că dorul și iubirea n-au loc pe-această lume.
Unde ești suflet ce te-ai desprins din mine?
Să cauți fericirea, să vezi că nu mai vine,
Că totu-i trist și sumbru și nu mai ai putere,
S-aștepți fără speranță, o simplă mângâiere?
poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea de mamă
Te voi iubi, frumoasă mamă,
Te pot iubi ca-n visu-ți drag,
Te pot iubi precum un soare,
Ce te încălzește în prag.
Te pot iubi fără ca tu
Să-mi ceri iubirea zi de zi,
Te pot iubi și când spui "nu",
În orice caz, te pot iubi!
poezie pentru copii de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-ți fie bine, drag fecior
SĂ-ȚI FIE BINE, DRAG FECIOR
De când pe lume te-am adus
În casa sufletească,
Rugăciuni mi-am dus la Iisus,
Vrând să te ocrotească.
Să primești bine în viață,
Sufletul meu nu-nceta
De-a pune rugă-n speranță,
Pentru fericirea ta.
Nu suportam să-ți văd plânsul
Și lacrimi pe obrăjori,
Că-n mine plângea sufletul
Mai rău ca ploaia din nori.
Cu brațele protectoare
Te sprijineam, să mergi drept.
Să înveți ce e onoare,
Îți sădeam gând înțelept.
Astăzi mă rog la Dumnezeu,
Cu lacrimi și suspine,
Mie să-mi dea necazul tău!
Ție să-ți fie bine!
Când dorul în suflet crește
Și tristețile mă dor,
Te-aș întreba: cum îți este
Fără mine, drag fecior?
*Dedicație fiului meu, MIHAIL-DORU, la Ziua Onomastică și Aniversară
Maria Filipoiu - poet, eseist, exeget, jurnalist UZPR
poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul dorinței de-a fi
Apari, uneori, într-un vis,
îmi bântui prin suflet întruna
căci e, pentru tine, deschis,
și n-are opreliști, niciuna.
Mă-nvălui cu șoapte de dor,
în visul ce-așterne dorință,
iar tu, însetată de-amor,
în tine-mi oferi locuință.
Mă strângi, clocotindă,-n tumult,
amestec de vis și beție,
când totul devine ocult,
și-n suflet începe s-adie.
Cu degete-aprinse îmi scrii,
în linii prelungi, o cântare,
pe care dorința de-a fi
dansează și apoi dispare.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu te doresc cum ești
Eu te doresc cum ești, te văd ca pe-o copilă,
Și mă-nfior de tine... dorința îmi stă trează...
Îmi este lutul copt, mi-e timpul de argilă
Și spre-ale fericirii, doar trupul tău rimează.
*
Eu te doresc cum ești, te văd ca pe dorința
Ce m-a urmat ca umbra... prin nopțile târzii.
Iubesc dumnezeirea, dar... tu îmi ești credința
Și-mi pui lumină-n suflet... lumina celor vii.
*
Eu te doresc cum ești, îmi ești ca o fecioară,
E dreptul meu să fii... cum brațele-mi te vor.
Ești amfora din lutu-mi, ce s-a umplut de vară,
Ești vinul ce mă-mbată... de dragoste și dor.
*
Eu te doresc cum ești și-mi ești cum te doresc,
Timpul nu poate șterge ce inima-mi păstrează!
Culeg plăceri din tine... și-ți dau tot ce-i firesc
Și mă-nfior de tine, când trupu-ți îmi rimează.
poezie de Ion Apostu (21 septembrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-ntoarce roata...
Uita-te-ar relele, iubite, că ai uitat, să-mi dai de veste
În noaptea dintre ani și cine, te-a monopolizat și peste
Numărul meu de telefon, trecut-ai ca un vânt pribeag,
Când eu te-mbrățișam în gând de dor ghebos și-atâta drag?
Vreo blondă te-a ademenit și ți-a turnat în vin uitare
Și mintea ți s-a zăpăcit și vin acum cu o-ntrebare:
Așa de slab pentru-o cocotă, renunți la mine, să mă suni
Și-n inima ta, o ispită dintre atâtea fufe-aduni?
Credeam că-ți sunt partidă bună, că m-ai chemat să stau la tine,
Să las în urmă țărmul mării și să mă mut, să-mi fie bine
Printre olteni, pe la Craiova, așa mi-ai spus și te-am crezut.
Vai, mie, de făceam eu pasul, acuma ce aș fi făcut?
Te-ai dat la fund precum țiparul și te-ai ascuns de-a mea iubire,
Dai cu piciorul la noroace și calci pe cord și fericire.
Și cu-n surâs parșiv de demon îmi spui că-s aprigă și rea,
Dar, tu cum ești, măi, bărbățele, când fugi de-mbrățișarea mea?
Ei, lasă, ți-o veni de hac și-o să te fac și de rușine,
Când, fără voia ta, să știi, o să-mi fac vânt cândva, spre tine
Și să te văd atunci, băiete, cât ai să poți să minți și cum,
Mă vei convinge că bat câmpii, când te-oi prinde cu fufa-n drum?
Plâng eu acum pentru-amândoi, dar va veni și vremea mea,
Când îți voi da ploaia-napoi, să plângă și inima ta...
pamflet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorința de-a ajunge la stele este ambițioasă. Dorința de-a ajunge la inimi este înțeleaptă.
citat din Maya Angelou
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoluția era în mine, în noi, în dorința noastră de-a înșfăca munții, de a-i răsturna și de a-i pune la loc! La locul lor: lângă cer!
Costel Zăgan în Deșertul de catifea, Addenda (1) (2015)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorințe
Aș vrea să fiu cum sunt și cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea și nu s-ar cere cost,
Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunțarea
La tot ce niciodat' n-aș fi gândit.
Dar, ce-aș putea să iau de-atunci, demult?
Dorința de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi să vină?
Și ce-aș păstra din viața de adult,
Când nu mai știu ce-i bob și ce-i neghină?
Nu știu ce vreau. Pe cine să consult?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu cred că astăzi lucrurile s-au schimbat prea mult. Și astăzi femeile sunt bântuite de dorința de fuziune cu un bărbat, de dorința de a construi în doi ceva stabil, solid mai ales astăzi, într-o lume haotică și plină de alternative , de a-și împlini rostul biologic prin maternitate.
citat din Aurora Liiceanu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineață de primăvară
Dimineața este pentru tine,
Mi-a spus chiar ea-nainte de-a veni,
Pot să-mi imaginez că-mi aparține
Și să o pun în cărți de poezii.
La urma urmei este primăvară,
Renaște-n noi speranța de-a iubi,
Iubirea e o stare necesară
Și flori răsar în fiecare zi.
Timpul e limitat și de aceea
Să ne grăbim fără-a privi-napoi,
În alergare să ascundem cheia
Probabilei distanțe dintre noi.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am iubirea ta cu mine
Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.
Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Și pot s-adorm fără suspine
Căci mă simt binecuvântată.
Când am iubirea ta cu mine
Și cerul pare mai senin.
Și orice-aș vrea să fac, știu bine,
Că va fi un succes deplin.
Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Și-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!
Tu îmi ești sprijin și noroc,
Puterea mea de-a face bine
Și trec prin apă și prin foc
Când am iubirea ta cu mine!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămâi cu mine
Stai cu mine.
în toate gândurile mele,
în visele mele,
în cuvintele mele.
Stai cu mine,
în fiecare mic secret
din inimile noastre.
Rămâi cu mine,
dincolo de orice barieră de iubire,
vreau să trăiesc,
râzând,
iubindu-te
și luptându-mă.
Stai cu mine,
în temerile mele,
în dorința de a crește
și de-a apăra această dragoste.
poezie de Eugenia Calancea (27 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârșit de vară
Sfârșit de vară, de nisip fierbinte,
în suflet roade timpul ca un ornic,
din fiecare colț în clești mă prinde
surâsul rupt pe chipu-ți nestatornic.
Furtuni păgăne-n mine se adună,
venind pe vântul care bate-afară
cu neuitări sădite împreună
peste iubiri trăite-n plină vară.
Pe țărmul aspru, dăltuit în piatră,
azi nu mai pot să trec ca înainte
privind în largul nesfârșit, deodată,
un dor nebun de ducă mă cuprinde.
Tu ce mai faci acolo fără mine,
femeia mea de visuri și de viață,
când vremea-ncețoșată care vine
cu reci fiori de toamnă mă îngheață?
poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana, Ed ePublishers, București, 2016
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este altceva decât dorința de-a iubi.
citat din Daniel Teompa
Adăugat de Tudor Alin

Comentează! | Votează! | Copiază!