Tăcerea mamei

Soarele-i în asfinţit,
Seara lin coboară
Peste satu-îmbătrânit
Şi pe-o ulicioară.

Gânduri mama-mprăştie
La căderea serii,
În ochii ei pâlpâie
Candela tăcerii.

Viaţa, tristul adevăr,
Nu i-a fost uşoară,
Anii ce s-au prins în păr
Atârnă povară.

Toate-s vraişte-n obor,
Răvăşite-s toate,
Le-ar pune la locul lor
Însă nu mai poate.

I-au plecat copiii,
Singură-a rămas,
Îşi tot cheamă fiii
Tremurând în glas.

Cu doru-i nemărginit
Aşteaptă băieţii
Că mormântu-i neîngrijit
Şi-au crăpat pereţii.

Mâna-i tremurândă
Mângâie-o păpuşă,
Privirea ei blândă
Cată înspre uşă.

Se roagă icoanei
Şi CELUI DE SUS,
În tăcerea mamei
Multe sunt de spus.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela tăcerii

Soarele-i în asfinţit, seara lin coboară
Peste satu-îmbătrânit şi pe-o ulicioară,
Gânduri mama-mprăştie la căderea serii,
În ochii ei pâlpâie candela tăcerii.

Viaţa, tristul adevăr, nu i-a fost uşoară,
Anii ce s-au prins în păr atârnă povară,
Toate-s vraişte-n obor, răvăşite-s toate,
Le-ar pune la locul lor însă nu mai poate.

I-au plecat copiii, singură-a rămas,
Îşi tot cheamă fiii tremurând în glas,
Cu dorul nemărginit aşteaptă băieţii,
Hornul case-i dărâmat şi-au crăpat pereţii.

Mâna-i tremurândă mângâie-o păpuşă,
Privirea ei blândă caută spre uşă,
Se roagă icoanei şi CELUI DE SUS,
În tăcerea mamei multe sunt de spus.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, tată!

Mă chinui din greu la poartă,
Dor şi lacrimi m-au cuprins,
Te aştept, dragul meu tată,
Zăvorul nu s-a deschis.

Praf s-a aşternut în vreme
Pe cărări reci şi pustii,
Curtea neatinsă geme,
Te aşteaptă ca să vii.

Vino, tată, pentr-o clipă,
Toate-s vraişte-n obor,
Să le aşezăm în pripă
Pe toate la locul lor.

Pe Cavancea, calul nostru,
L-am văzut plângând acum,
Vino şi să-i pui căpăstru,
Să plecăm din nou la drum.

Doar speranţa mai rămâne,
Toate s-au pierdut în vânt,
M-am apropiat de tine
Cu o floare la mormânt.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul mamei

pe firul apei.. pas cu pas
cobor din munţi.. mai fac popas
cu braţul sprijinit de stâncă
unde e apa mai adâncă.

privesc spre cer că-i plin cu nor
şi nu am timp ca să cobor
în satul care-i jos în vale
cu-ncrengături de ulicioare.

se lasă seara peste văi
şi se retrag înspre odăi
bătrânii.... tinerii-au plecat
mai sună uneori pe chat.

întreabă dacă mai trăiesc
părinţii-n locul strămoşesc
-noi suntem bine.. spune mama
si-a umezit la ochi năframa.

tata a fost cu un tractor
rămas în pană pe ogor...
lumini s-aprind pe mapamond
în vocea mamei e un nod.

cu glas întretăiat întreabă
-dar tu eşti bine fată dragă?
vreau sănătoasă ca să fii
şi tu şi scumpii tăi copii.

pe firul apei la Ampoi..
este asfalt în vremuri noi
e internet... canalizare
dar tinerii-s peste hotare.

bisericuţa-i sus în deal
trenul opreşte la semnal
la şcoală lacătul e pus...
şi toţi se duc înspre apus!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământă mama pâine

Smerit aşază mama icoanei busuiocul
Iar candela îşi plânge un licăr de lumină,
În mângâierea mâinii rămâne sfinţit locul
Când sita sfântă cerne o pudră de făină.

Cu şorţ la brâu încinsă frământă mama pâine,
Tulpanul ei asudă la tâmple cărunţite,
E binecuvântare în ziua cea de mâine,
Sărut mâinile-i aspre de muncă bătucite.

Bobul de grâu surâde în plămădeala verii,
N-a fost uitat de ploaie şi mulţumiri aduce,
Covata-i învelită de clipele tăcerii,
În aluatul proaspăt răsare-un semn de cruce.

Focul încet se-ncinge, în vatră e dogoare,
E rumenit cuptorul, aprinşi sunt obrăjorii,
Un iz de pâine coaptă pe-o aripă de boare
Se-mprăştie în aer peste Uliţa Morii.

Faţă frumos brodată îmbracă sfânta masă,
Coltuce aburinde le rupe şi ne-mparte,
O coajă mai păstrează la cei plecaţi de-acasă
Pe drumul fără-ntoarceri, acolo, sus, departe...

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicule, să nu plângi!

Au venit ca să-şi revadă
În concediu, astă vară,
Copilul rămas în grijă
La bunicul de la ţară.

Bătrânul s-a-îmbolnăvit,
Respiră din greu, strănută,
S-a forţat când a tuşit
Şi s-a murdărit de spută.

Părinţii nu s-au grăbit,
Parc-au amuţit în glas,
S-au sucit, s-au învârtit,
Au strâmbat uşor din nas.

Copilul sări îndată
Cu privirea blândă, tristă,
Îi mângâie fruntea toată
Şi îl şterge c-o batistă:

-Bunicule, să nu plângi,
Îţi aduc puţină apă,
Inima de milă-mi frângi,
Tu îmi eşti mamă şi tată!

poezie de Nicolae Matei din Linişor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul şi dorul

Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui,
S-au înţeles împreună şi-au plecat în hoinăreală,
Amândoi se-împacă bine, umblă brambura, hai-hui,
Peste plaiuri ruginite şi peste pădurea goală.

Zburdă lin peste văzduhuri, spre înaltul cerului,
Norii i-au primit la joacă, se întrec în vânzoleală,
Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui,
S-au înţeles împreună şi-au plecat în hoinăreală.

Vântul s-a întors cuminte şi cuprins de toropeală,
Obosit, cu-aripa frântă căzu pradă somnului,
Doru-întârzie să vină, încă stă la îndoială,
Îmi fac griji că nu mai vine şi-am căzut la învoială
Să-l reclam, de mâine-începe urmărirea generală,
Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

STEJARUL SUPĂRAT

Strejarul falnic, stins în glas,
Jeleşte-n lacrimi de durere
Puţinii fraţi ce i-au rămas
Scăpaţi de jalnica tăiere.

Sosit-a criminalul ceas
Ce îi sortise la tăcere,
Stejarul falnic, stins în glas,
Jeleşte-n lacrimi de durere.

Inelul vieţii le-a fost ras,
Cu zimţii morţii fac avere
Nemernici răi, plini de putere,
Banii cu drujba i-au extras,
Se teme să mai fac-un pas
Stejarul falnic, stins în glas.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea toamnei mele

Iubirea mă cheamă, de mână, s-o ţin,
Când zburdă pe dealuri, primăvăratec.
Îi spun că mi-e toamnă şi prin păru-i lin,
Vârtejuri de frunze s-au prins, nebunatec.

Dar ea, nu mă ascultă, are visele ei
Şi vesel mă-ndeamnă spre creste.
Îi spun: vine iarna şi-n păr şi pe-alei!
Ea trece, râzând, peste toate aceste.

Iubirea mă cheamă şi cu ochii închişi
Mă las purtată de mâna-i arzândă.
Mă duce-n înalturi, mă plimbă-n abis,
I-accept nebunia şi trăiesc un vis!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii

De-or trece anii cum trecură,
Cei care până acum s-au dus,
Nu cred că voi avea motive
Să spun că cel care a spus
În vorbe aproximative...
Acum că ochii mei văzură
Împlinirea unui vis
Facă-se ce mi-a fost scris,
Căci visurile mele toate
Şi speranţele deşarte,
N-au fost decât frunze moarte,
De vântul toamnei spulberate.

În ani oi fi destul de vârstnic
Şi dacă acum eu sunt bunic,
Dar fără a face abstracţii
În împliniri şi satisfacţii
Sunt în anii pubertăţii...
În tainele realităţii
Şi al oricărui joc subtil
Eu am rămas tot un copil,
Iar cu idea purităţii
În faza naivităţii.
N-am ajuns chiar de ocară,
Dar am fost pradă uşoară.

Trece un an şi altul vine
Cu nădejdi spre mult mai bine
De viitor mereu redus...
Dar anii aparent s-au dus,
Pentru că-n realitate
Şi-i duce fiecare-n spate,
Care... an de an se-ncovoaie
Şi trage omul spre pământ
Până-l doboară în mormânt.
Că oricât ar fi doritor,
Nimeni nu e... NEMURITOR!...

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocei de primăvară

Vise vechi, cu fin parfum,
Peste gânduri îmi coboară,
Într-un început de drum-
Ghiocei de primăvară!

Peste câmpuri cu zăpezi
Un parfum mă înfioară,
Ca şi muzici de aezi-
Ghiocei de primăvară!

Urcă gândul înapoi
Pe a vieţii mele scară
Şi mă văd copil vioi –
Ghiocel de primăvară!

Îi culegeam de pe deal
Şi-aveam inima uşoară,
Viaţa fără nici un val-
Ghiocel de primăvară!

Chiar de anii au trecut
Şi s-au dus pe-a vieţii scară,
Încă mai culeg în gând-
Ghiocei de primăvară!

Ieri, plimbându-mă-n grădină,
Am zărit doi ghiocei,
Două raze de lumină-
Parcă sunt copiii mei!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Igrasie

Câteodată caii mei din smarald lucind pereţii
de poftesc sa pască liberi într-un lan de levănţică,
trec în zbor peste izlazul unde mov domnesc scaieţii
înspre vremea de-altădată de pe când eram eu mică.

Şi-i găsesc supuşi în şiruri şi în lanţuri înhămaţi,
aşteptând toţi feţi frumoşii ce fugit-au din poveste,
i-nvârtesc pocnind din bice clovni bătrâni şi scămoşaţi,
în decor crăpat de ipsos zugrăvit cu roşu peste.

Cum i-aş dezrobi din lanţuri şi-n poveste tropotind
i-aş mâna cu binişorul înapoi cu-ndemn şi semne,
noaptea le-ar uda copita cu un abur de argint,
însă, vezi, nu se mai poate, io-s pământ iar ei sunt lemne.

poezie de Steluţa Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul

Limbile ceasului şi-au încurcat rolul...
S-au întors înspre copilărie,
Când tocmai visam la păpuşi
Cu ochii din cârpe.
Ochi desenaţi cu un creion chimic
Bine ascuţit...
Mă întreb cum de nu am înţepat irisul
Cu speranţa mea.
Apoi mi-am amintit
Cum la vremea aceea,
Îmi doream să fiu mare,
Să pot conduce un imperiu,
Ori câţiva paşi nesiguri, mărunţi...
Uitasem că dorinţa mi-a fost împlinită.
Dar magia s-a rupt
Şi am rămas suspendată peste vidul tăcerii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă toate astea fi-vor învăţate

Fiii voştri singuri hotăresc în viaţă
Care-i meseria ce o vor urma,
Fiii voştri mai târziu învaţă
Taina ei fierbinte, nobilă şi grea.
Fiii voştri singuri mai târziu, fireşte,
Îşi aleg iubita mângâind-o blând,
Inima lor largă şi sinceră-şi roteste
În privinţa asta cel mai greu cuvânt.
Fiii voştri, însă, trebuie să-nveţe
Din copilărie încă, de la voi
Primele îndemnuri, primele poveţe -
Dorul de lumină, scârba de noroi.
Cât sunt fragezi încă, mame, învaţaţi-i
Să iubească floarea pură din livezi.
Să iubească-ntinsa mare şi Carpatii,
Ce-şi înalţă-n ceruri fruntea de zăpezi.
Sufletul să-l aibă nentinat ca floarea,
Ochii lor să fie limpezi şi curaţi,
Să nutrească patimi vaste cum e marea
Să înalţe gânduri cât aceşti Carpaţi.
Oamenii, din suflet, vesnic să iubească,
Fraţi să-i socotească, simpli şi-nţelepţi;
Invăţaţi-i, mame, crâncen să urască
Pe acei ce-s duşmani oamenilor drepţi.
Să iubească versul, să iubească struna
Ce-i curat în lume, ce e nou şi viu;
Cât sunt mici să-nveţe a urî minciuna.
Astea nu se-nvaţă când e prea târziu.
Să iubească ţara, pentru ea să sară
La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.
Învăţaţi-i, mame, dragostea de ţară
Ea cuprinde toate-acestea la un loc.
Ea să le sclipească-n licărul pupilei,
Să le crească-n suflet blândă ca un spic.
Să se teamă poate de ruşinea zilei
Când ar şti că ţării nu i-au dat nimic.
Dacă toate astea fi-vor învăţate,
Restul o să vina de la sine-apoi
Şi-au să se-mplinească visurile toate
Ce le-aţi pus într-inşii, mame scumpe, voi.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul reginei nopţii

Luna spune o poveste pe-o cărare argintie,
Peste florile-aţipite liniştea încet coboară,
S-a gătit regina nopţii în rochie sidefie
Şi răcoare-aduce vântu-n adierea lui de seară.

În mireasma ei divină, in a serii feerie,
O privighetoare-şi cântă dorul de la inimioară,
Luna spune o poveste pe-o cărare argintie,
Peste florile-aţipite liniştea încet coboară.

Cupe albe îşi deschide zâna nopţilor de vară,
Singuratică în noapte veghează cu străşnicie,
Stelelor în dans feeric le compune-o simfonie,
Dintr-o cupă-nrourată i se scurge-o lăcrimioară,
Luna spune o poveste pe-o cărare argintie.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit de dor

Asfinţit de dor în suflet, dor de clipele de ieri
Câte nopţi se vor mai duce, câte zeci de primăveri?
Aş mai vrea în taina nopţii să-ţi şoptesc, ca intr-un vis
O poveste-a cărui titlu a rămas încă nescris.
Poate înc-aştept sau poate n-a rămas nimic de spus,
Câte nopţi s-au scurs agale, câte lacrimi au apus?
Te privesc şi esti acelaşi, doar tăcerea ta e rece,
Zâmbetul nu-ţi mai vorbeşte şi-nţeleg că timpul trece...
Altădat-o-mbrăţişare, astăzi nici măcar un ceas
N-ai păstrat să-mi scrii pe gânduri, cu tristeţe, bun rămas!
Asfinţit de dor în suflet, dor de mângâierea ta
Câte nopţi se vor mai duce, câte am să pot uita?
Şi-ncâ-mi pare câteodată c-am pe buze atingeri fine,
Al sărutului ce-ncearcă, urme de-amintiri să-ngâne.
Poate înc-aştept sau poate uşa-n urma ta s-a-nchins,
Câte nopţi s-au scurs alene, câte vise nu s-au stins?
Toate trec şi-n întuneric caut să te regăsesc,
Mi-ai lipsit, dar stiu că viaţa îşi urmeaz-un drum firesc.
Vreau fărâma mea de suflet, ce la tine s-a pierdut,
Am să uit a ta privire şi-am s-o iau de la-nceput.

Răsărit de dor în suflet, dor de alte mângâieri
Câte nopţi se vor mai duce, câte zeci de primăveri?
Poate înc-aştepţi sau poate inima ţi-e rătăcită,
Ce folos are iubirea, dacă nu e preţuită?
Mi-ai lăsat o amintire, doar atât în urma ta
Şi-astăzi spun din nou iubirii:
Bun venit în viaţa mea!

poezie de Andreea Palasescu (26 aprilie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul ultimei rugăciuni

Când nici o casă nu ne mai încape
durerile şi pierderile toate,

când nici un dor nu ne reţine-n ţară
şi-n dimineaţă ni se face seara,

când nici părinţii nu-şi mai cunosc copiii,
şi neamurile îşi reneagă fiii

când haru-i un păcat, iar prostu-i rege
iar agramaţii îi fac ţării lege,

când în altare huzuresc păgânii
iar spicu-i sec şi înfloresc doar spinii,

când şi umila umbră-i cu durere
şi albina-n floare găseşte numai fiere.

atunci, Părinte, întoarce-te spre locul
unde nicicând n-a poposit norocul
şi-ascultă ruga mea de peste fire –
dă-mi moartea crudă ca pe-o izbăvire

poezie de Valeriu Matei din Literatura şi arta, nr.33-34 (3962-63), 2 septembrie 2021, pag.5 (2021)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-au anii

Trecut-au anii,
Şi duşi au fost.
Am trecut şi noi,
Odată cu timpul,
Nu mai suntem ce am fost.
Trecut-au anii,
Toate s-au schimbat
Şi locul copilăriei noastre
E îmbibat în amintiri şi praf.
Trecut-au anii,
Noi rămasa-m tot aici,
Statornici ai vieţii,
Ai nemărginitului timp.
Trecut-au anii,
Şi omul peste timp,
Anii au rămas în urmă,
Amprenta chipului răvăşit.
Trecut-au lunile cu caru',
Trecut-au zilele
Rând pe rând,
De mă întrebi ce zi e astăzi,
Nu ştiu.. Mă simt confuz.
Trecut-au anii tinereţii,
Nu se vor întoarce înapoi,
Ăsta-i cursul firesc al vieţii,
Ne-am născut
Să fim muritori.
Trecut-au anii,
Am şi uitat, Ce înseamnă noţiunea timp,
Nu mai ştim să ne bucurăm
De lucruri mărunte,
Simţim, trăim,
Într-un mod obiectiv.
Trecut-au anii,
Nisipul din clepsidra timpului
S-a scurs demult,
Am ajuns la capătul vieţii,
Trăim clipa,
Poate ultimul minut.
Trecut-au anii,
S-au irosit în zbor,
Oamenii sunt ca şi
Corăbiile pe mare
Îşi urmează calea,
Prin viaţă-s trecători.
Trecut-au anii,
Privesc trecutul ca într-o oglindă,
Dar nu mă recunosc,
Oare aşa mult timp să fi trecut,
Mă simt a fi opusul,
A ceea ce sunt şi văd.
Trecut-au anii,
Viaţa s-a scris într-o carte.
Am imagini lipsă din ea,
Capitole, încă neîncheiate,
Mintea nu vrea să-şi amintească,
Momentele nefaste.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprente

Poem
Oameni mari şi învăţaţi
Au trecut pe acest pământ
Generali şi împăraţi
Cu putere în cuvânt

Unora li s-au supus
Chiar şi neamuri şi popoare
Şi atîţia le-au adus
Bogăţii şi închinare

Însă viaţa şi-au sfârşit
Şi s-a stins a lor onoare
Ca un foc s-au mistuit
Şi-au căzut toţi în uitare

Dar istoria ne-nvaţă
Şi cultura despre ei
C-au avut şi ei viaţă
Odată cu adânc temei

Alexandru şi Napoleon
Împăraţi de seamă ai lumii
Toţi s-au dus pe-al morţii ton
Lăsând loc deşărtăciunii

Goethe Schiller şi Petrarca
Epicur Spinoza şi Traian
Şi-au pierdut de-a pururi barca
În al amintirilor mărgean

Pe a lor învăţătură
Prea puţin preţ azi se pune
Căci a altora statură
Mai profund azi se impune

Dar a fost cineva-n toate
Ce-a pus preţ pe om — pe cinste
Şi deşi-a trecut prin moarte
I-au rămas a Lui cuvinte

Doar a Lui învăţătură
Se pune în aplicare
De atâţia prin Scriptură
Căci putere-n Sine are

Prin Cuvântul Lui Hristos
Doar atâţi şi azi trăiesc
Omul Sfânt Cel mai frumos
Ce e Mirele ceresc

Şi ce-a spus Hristos Mesia
Iată şi azi se trăieşte
De cei ce vor veşnicia
Şi-Evanghelia îi creşte

Nimeni nu-şi cată salvarea
În a lumii-nvăţătură
Viaţa veşnică-ndurarea
Ci-n Cuvântul din Scriptură

Dintre marii învăţaţi ai lumii
Nimenea nu a promis
Viaţă veşnică la unii
Şi intrare-n Paradis

Numai Domnul— El Hristos
Omului dă veşnicia
Celui care aici jos
Ţine-n sine omenia

Şi caută cinstea şi iubirea
Trăind în neprihănire
Înflorind desăvârşirea
Şi-având drept la mântuire

Vedeţi azi cum se-mplineşte
În Scriptură ce e scris
Cuvântul ce ne vorbeşte
Şi ce Domnul ne-a promis

Doar Scriptura ne arată
Că omul va propăşi
Dar viaţa cea curată
Chiar el o va părăsi

Cum se poate-nţelepciunea
Amprenta să şi o pună
Însă vai neprihănirea
Să dispară ca o glumă

Iată-n lumea aceasta crudă
Acesta e adevărul
Căci păcatul ne inundă
Şi-şi amplifică misterul

Cine s-ar mai fi gândit
Căci ştiinţa va-nflori
Şi păcatul cel cumplit
În lume s-a răspândi

De ce omul nu trăieşete
Viaţa aşa cum i s-a dat
Ci ştiinţa-şi risipeşte
În tot ce este păcat

Unde ştiinţa e în floare
Cum se poate ca păcatul
Să planeze-n lumea mare
Şi nu cinstea oare altul

Sunt lucruri ce condamnate
Au fost aspru în trecut
Însă azi sunt aclamate
Cinstea iată s-a pierdut

A murit chiar şi pudoarea
Şi ruşinea s-a topit
Omul nu mai vrea salvarea
Căci păcatul l-a orbit

Cinstea nu mai este ţintă
Ci păcatul— fărdeleagea
Însă noi viaţa sfântă
O vrem azi— oglindă legea

Vrem să fim curaţi şi sfinţi
În lumină să trăim
Nu-n păcat să fim pierduţi
Pe Hristos să-l proslăvim

Haideţi dar în curăţie
Viaţa nouă s-o trăim
Privind înspre veşnicie
Ai Lui Isus—toţi să fim

Numai El e Adevărul
Şi ştiinţa cea profundă
El ne este aici ţelul
Ce-n lumină ne inundă

Slavă-i fie Lui Hristos
Glorie cinste onoare
Din păcate El ne-a scos
Şi ne-a dat a Lui salvare
17-07-2017 cluj

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!