Au ctitorit strămoşii-o ţară sfântă

În prag de iarnă, foi de calendar,
Ne-aduc aminte că a fost odată,
Din două ţări, doar una-nfiripată,
Ce-ncet ajunse-n ceas de centenar.

Cu multă caznă, nesecat elan,
Au ctitorit strămoşii-o ţară sfântă,
Cu mândru port şi inima ne-nfrântă,
Cu vorba dulce, plină de alean.

Sub cer s-a întregit un nou pământ.
Din mii de piepturi s-au trezit urale.
În faţă-având un ţel şi-o nouă cale,
Şi lacrimi s-au oprit şi jalnic cânt.

Cu un trecut ce ne părea rival,
Scrutând, am cutezat spre viitorul,
Întâii dimineţi sub tricolorul,
Ce ne va fi insemn şi ideal.

Decembrie întâi, zi de-nceput,
Prilej e azi de mare sărbatoare.
Cu fruntea în ţărâna roditoare,
Pun gaj pe stema ţării un sărut.

Iar la picioare-ţi inima-mi aştern
Cu toate simţămintele curate...
Să ne trăieşti mereu în libertate,
Că-n suflete ai un sălaş etern!

Nu ştiu de-s vrednic eu a te cânta,
Pe tine, ţară-a visurilor mele.
De mă vor junghia până-n prăsele,
Nu te-oi lăsa, şi nici de m-or cresta.

Pe munţi mă jur, pe largile câmpii,-
De-oi fi-n bătaia unor carabine,
Mă voi gândi mereu la al tău bine,
Pe lumea toată nu te-oi arvuni!

Cu râvnă îţi doresc, în veci de veci:
Faimă şi pace, după ani de trudă,
Să n-ai în viitor o soartă crudă
Şi-n faţa nimănui să nu te pleci!

poezie de Mihaela Banu (decembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O Dunăre albastră

O Dunăre albastră,
Tu... eşti mereu splendoare,
Eşti dulce alinare,
Din viaţa-mi ce-a trecut.

Eşti sâmbure de viaţă,
Eşti crudă desfătare,
Dar mi-ai răpit in taină
Tot ce-am iubit mai mult.

Mă întorc... mereu la tine,
Pe malurile- ţi stinse
Şi mă întreb de ce...
Nu te-ai oprit?

Mereu... tu curgi la vale,
Şi-mi duci zilele triste,
Te rog dă-mi alinare...
Că m-am îndrăgostit.

Sub strălucirea lunii,
Străbaţi mereu câmpia,
Dar laşi în urmă ta
Teroare şi plăceri.

Fii Dunăre albastră,
Te rog fi-mi împlinirea,
Al visului cel dulce
Cu strat de primăverii.

Nesăbuit şi-n taină,
Aprind o lumânare.
Şi mă gândesc adesea
De ce te-oi fi pierdut?

Aveam şi frumuseţea,
Aveam şi tinereţea...
Dar... Dunăre albastră
Pe toate tu le-ai vrut.

Se... înalţă către stele,
Fior răpus din mine,
Şi bolta ce-a cerească
Pe loc a strălucit.

Tu... Dunăre albastră,
Eşti zâna vieţii mele
Pe care niciodată,
Nu pot ca să o uit.

Tu Dunăre albastră
Fior şi încântare.
Eşti dulce alinare
La tot ce-a fost trecut.

Tu... Dunăre albastră,
Mă închin acum la tine.
Ştii că nu mi-e bine
Dar nu pot să te uit.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, scump popor român

Poporului român, la ceas de centenar

Tu, scump popor român, la ceas de centenar,
Trezeşte-te! Priveşte-n trecut şi-n viitor.
Ridică-te şi schimbă prezentul ordinar
De care-i e ruşine acestui brav popor.

Tu, scump popor român, ce-ai făurit o ţară
Unind între hotare trei inimi de români,
Ridică-te! Priveşte şi nu lăsa să piară
Valorile, purtate prin veacuri, de străbuni.

Tu, scump popor român, ce ni l-ai dat pe Cuza
Şi pe atâţia alţii mânaţi de-al ţării dor
Nu vezi? N-auzi? Nu suferi simţind cumplit acuza
De-a fi lăsat hoţia să sece-acest popor?

Tu, scump popor român, revino-ţi în simţire!
Prostia nu-i virtute, minciuna nu-i altar,
Nu construieşti o ţară prin furt şi nesimţire,
Şi nu calci în picioare nici steag, nici ideal.

Tu, scump popor român, aflat în amorţire,
Ridică-te din somnul în care ai căzut!
Bucăţi din tine pleacă, plângând, în pribegire,
Smulse din trupul ţării în care s-au născut.

Tu, scump popor român, urmează-ţi calea dreaptă
Şi nu te-ntoarce-n timp, istoria s-o repeţi
Adu-ţi copiii-acasă şi ce-ai stricat, îndreaptă
Şi din greşeli, încearcă, popor român, să-nveţi!

Tu, scump popor român, la ceas de centenar
Priveşte, cumpăneşte şi vezi ce-ai devenit.
Transform-acum prezentul acesta ordinar
În viitor frumos, poporul meu iubit!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut

Au trecut ca norii anii
Vremea i-a mânat spre munţi
Peste tâmple cern castanii
Floarea perilor cărunţi.
Tot mai mult rămâne-n urmă
Şi-nainte mai puţin,
Prin a lumii nouă turmă
Eşti strein, tot mai strein..

Cei porniţi cu tine-odată
Pe-al vieţii drum, s-au dus,
Tu cu zarea-nsingurată
Lâncezeşti dup-un apus.

- Tot nu vezi nimicnicia
Celor după care alergi?
Tot nu crezi în veşnicia
Locului spre care mergi?

- Dacă este după moarte
Viaţa-n care n-ai crezut,
Ce vei face-a veci departe
Şi pe veci de veci pierdut?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Decembrie - Transilvania

Tu, Transilvanie neprihănită
Trasă de râuri ce curg perechi
înstrăinată de-o grea ursită
de trupul poporului nostru străvechi
Leagăn etern sanctuarelor dace
rai al iubirilor noastre dintâi
tu n-ai trăit nici o oră de pace
stâlpi funerari ai avut căpătâi
Jaful cel crâncen, spinii din gură
orice zidire ţi se surpa
vale a plângerii, loc de tortură
supplex valah, Transilvania mea
Dar după veacuri negre de fiere
se deşteptară viscolitori
urmaşii Romei să-ţi dea putere
purtând la arme frunze şi flori
În prag de iarnă, când se adună
tainele lumii pe lângă foc
şi când zăpada muşcă din Lună
şi-n vin dă floarea de busuioc
E ziua plină de giuvaeruri
când vulturi zboară din calendar
şi-o filă sacră poartă spre ceruri
filigranată în fildeş clar
Şi din înalturi ei se prăvale
peste câmpie la Mărăşeşti
tragănă stinse doine de jale
pâlpâie torţe sărbătoreşti
Întâi decembrie, zi de-nceputuri
florile dalbe pe la români
ninge cu oase albastre de fluturi
foc de rubine arde la stâni
Prin ce cuvinte, prin ce minune
sunt vrednic astăzi a te cânta?
nimeni pe lume nu poate spune
ce dragă îmi eşti, Transilvania mea!
Azi toţi tribunii parcă învie
în zvon de tulnic împărătesc
sub zidul Albei vin în câmpie
să-i spună ţării cât o iubesc
Apare-n togă cel ce zidise
castrul cel antic, Apullum sfânt
Marc Aureliu calcă pe vise
fluvii de lavă ies din pământ
Şi vin în zeghe voievodale
primii luceferi – Gelu şi Glad
plânsul le ţese ochiuri de zale
ridică mândri sceptre de brad
Renasc jupanii ce nu ştiu frica
Stanislau, Balcu, Negru, Ştefan
Stoica şi Iacob, Drag şi Balica
Vlad, Nicolae, Ion şi Bogdan
Azvârle lancea Anton cel Mare
Dealul Bobâlnei crapă de flori
Pintea haiducul trece călare
potera-l pierde în roua din zori
Balsam de slove pune pe rană
Ion Inochentie Micu cel drept
Horea cu fruntea shakespeareeană
strânge-o icoană de roată la piept
Lui Avram Iancu, crai al răbdării,
Munţii ca-n palmă i se aştern
şi-n urmă creşte ctitorul ţării
Mihai Viteazul nostru etern
Şi vin iobagii, şi vin jelerii
pâlcuri de oaste din moşi-strămoşi
dezmoşteniţii, robii durerii
cu oase frânte şi ochii scoşi
Toţi fiii vetrei, toţi transilvanii
din Ţara Bârsei în Apuseni
purtând hrisoave şi vechi pisanii
îşi strigă dreptul de pământeni
Răsar din cartea neamului sfântă
ei Albei Iulii îi dau onor
la ceas de iarnă binecuvântă
unirea noastră, a tuturor
Azi poate ţara să stea la cină
scapără stele peste Ardeal
ziua aceasta creşte-n lumină
sfinţind o gintă şi-un ideal
Trăiască pururi fala străbună
Marea Unire şi spiritul său!
Glorie ţie, Patrie bună
atât la bine, cât şi la rău
Iubire, pace şi sănătate
la toţi de faţă şi viitori!
Trăiască ţara în libertate
şi steagul sacru în Trei Culori!

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1983)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 81

Ori voi trăi, să-ţi scriu un epitaf,
Ori tu în groapă pus o să mă vezi,
Însă în versul meu nu te faci praf,
Pe când din mine n-ai ce să salvezi.
Numele tău aici pe veci va sta,
Dar eu, odată dus, voi fi uitat
Un biet mormânt pământul îmi va da,
Când tu la toţi în ochi vei fi-ngropat.
O piatră funerară-i versul meu
Şi-n viitor de mulţi va fi citit;
De tine guri vor pomeni mereu
Când cei ce azi trăiesc vor fi murit.

Condeiul meu te face să trăieşti
Pe buze vii şi-n piepturi omeneşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinde-te în horă, române!

Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, cu mine!
Să cinstim Marea Unire
Şi flacăra ei mare, vie.
Strigă-ţi vorba, strigă-ţi păsul,
Până nu îşi pierde glasul,
Sugrumat de nepăsare,
Sugrumat de nebunie.

Ai luptat pentru mai bine,
Acum, ce este cu tine?
Forfota în ţară îi mare,
Nu-i pe buna ei cărare...
Nu-ţi mai ţine nimeni seama,
Eşti călcat pe cap ca iarba.

Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, cu mine!
Ţine-ţi tricolorul bine,
Să nu-l rupă vântul urii,
Mătrăguna dezbinării,
Mătrăguna învrăjbirii.

Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, cu mine!
Să cântăm Sfânta Unire,
Să întărim a ei hotare,
N-o lăsa să se deşire,
Ca uitarea pe ruine.

Fără viaţă în cultură,
Fără omenie pură,
Fără înţelepciune în fapte
Unirea râmâne în spate,
Doar amprente, fără roade.

Adunaţi-vă români!
Din ţară şi din străini,
Unirii să-i cântăm versul,
Tricolorul şi-n fapt mersul,
Că-n inima românească,
E frăţia strămoşească.

Prinde-te în horă române!
Şi ţine-i centura bine,
Răul Ţării în veci să piară,
Fie pace la hotare!
România să înflorească
Şi Unirea să-şi cinstească.

poezie de Valeria Mahok (20 ianuarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce Românie

Munţi, câmpii şi mare, ţară ai de toate,
Binecuvântată de divinitate.
Ţară milenară, dulce Românie,
Fără tine lumea mi-ar părea pustie!

poezie de George Budoi din România şi Românii (23 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoană-i ţara mea şi-o ţin la piept

Pe-ntâi Decembrie e ziua ţării;
Dealuri şi văi să-mi presăraţi cu flori,
Că-n urma sârguinţei şi-a răbdării,
Cătuşe-am sfărâmat şi detractori!

Pe stei de munţi să-mi aşezaţi cunună,
Din flori de mac şi spice-n cer senin,
Când tulnice peste Carpaţi răsună,
Vestind în lume cuvenit destin!

Să-mi puneţi pe catarg flamură nouă!
Proclam aici un logic corolar:
Avem o ţară-ntreagă, n-avem două,
Ce astăzi împlineşte-un centenar.

Cu graiul sfânt şi inima senină,
Cu slova noatră preamărim un veac,
De la unirea ce-a adus lumină
Şi orbului şi-aceluia buimac.

E întregită harta cum i-e datul,
Icoană-i ţara mea şi-o ţin la piept.
Sub cer senin, de-a lungul, ori de-a latul,
Tot natu-i mândru şi păşeşte drept.

Şi om cu om, ţinându-se de mână,
Încinge hori la piatră de hotar,
Că-ntru Unire, naţia română,
De-abia serbează primul centenar.

E ziua asta binecuvântată,
Când maica Românie e un neam.
Unirea Mare e aniversată
De oameni, râuri, codru şi-ultim ram.

poezie de Mihaela Banu (decembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de sacrificiu

Cunosc o fată, ce o ştii şi tu, copil, femeie, dragă mamă...
este frumoasa mea pe veci, doar ea, care mereu mă cheamă
şi alerg oricând s-o mângâi, s-o apăr de primejdii, s-o sărut,
să-i dau iubirea, toată strânsă de când sunt, de când cu neamul sunt născut
şi-o port în flori şi-o ţin pe braţe, praguri s-o trec, că-mi e şi după moarte, ea, femeie...
mi-am împlântat-o în suflet, unic gând, tot ce-oi avea vreodată, unica idee,
c-o ştiu că numai ea mă poate creşte, cu tot ce-am, pe mine şi pe toţi ai mei,
curaţi în simţuri, falnic dedicaţi, toţi curajoşi să-i ţină flacară aprinsă, nişte Prometei,
şi-o oblojesc, că-mi este mamă şi visu-i unic să-i fiu mare,
ei, ce s-a dat cu toată, de ofrandă, cu tot ce-i este, intim are...
iar azi mă închin stând în genunchi şi mă curg lacrimi tot, afară,
că-i ziua ei şi n-am alt dar, să-i dau îndeajuns... Te iubesc Ţară!
Îţi jur în veci, podoaba mea... să-ţi port demn nume... să nu moară!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec fără răspuns

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi uibind, femeie gingaşă
ca firul de irabă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri, fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec fără răspuns

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

îţi cânt Isuse azi Fiinţa

Te laud te laud o Domnul meu
Te laud şi Numele Tău îl cinstesc
Doar Tu eşti Domn şi Dumnezeu
Ce-mi ţii fiinţa mea mereu
În veci de veci să te slăvesc

Ţi-aduc azi cinste şi onoare
Şi-n faţa Ta Isus mă-nchin
Căci Tu-mi oferi pe veci salvare
Să umblu doar pe-a Ta cărare
Isuse drag şi Miel Divin

Te laud Doamne şi-ţi aduc
"Naintea Ta a mea fiinţă
Căci vreau spre Tine doar să urc
De dorul Tău să mă ususc
Ca Tu să-mi dărui birunţă

Mâna Ta de Dumnezeu
Eu o vreau mereu Isus
S-alerg numai pe drumul Tău
Ferit Isus de tot ce-i rău
Să-ţi fiu un rob Ţie supus

Aştept în Tine să mă-mbraci
Ca să trăiesc mai viu credinţa
Şi Tu Isuse să mă faci
Cum Tu voieşti şi Tu mă placi
Eu să trăiesc doar biruinţa

Mâna Ta de Dumnezeu
Eu o vreau în veşnicie
Ca să fiu un rob al Tău
Despărţit de tot ce-i rău
A Ta fiinţa mea să fie

Îţi cânt Isuse azi Fiinţa
Şi te laud te slăvesc
Tu-mi eşti Doamne biruinţa
Şi mă umplii de credinţa
Sfinţilor să te cinstesc

Doamne-ţi cânt a Ta iubire
Doar pe palma-ţi să mă pui
Viaţa în neprihănire
Să ţi-o dau — şi-a mea iubire
Căci nimeni ca Tine nu-i

Fă-mă Doamne un izvor
De milă şi îndurare
Ca în veacul viitor
Tu să-mi fii Mântuitor
Pentru veci de veci salvare

Doar prin Tine să trăiesc
Şi să umblu pe pământ
Fiinţa mea să-ţi dăruiesc
Şi în veci să te iubesc
Trăind Doamne al Tău Cuvânt

Glorie Isuse Ţie
Slavă cinste şi onoare
Şi-n a Ta împărăţie
Dă-mi Tu pacea Ta cea vie
Să-mi fii pururea salvare
01-03-2020 Betania

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diacronia existenţei mele

Un vis născut din lumea tristă
Rămân ceva ce nu există
Decât în inima oarecui
Ce-a fost ca mine-a nimănui
Dar cu-existenţă realistă
În timp şi înafara lui.

Nu pot găsi cuvinte anume
Să spun ce văd prin ochii Lui
Cercând lăuntrul mele-i hume,
Dar ştiu că, (slavă Domnului!)
N-am fost nicicând al nimănui
Doar că provin din altă lume,
Ce n-o pot dovedi oricui...

Şi din postum scriu la antume
Privind cu ochii de lumină
O mult mai minunată lume,
Din veci şi până-n veci divină.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Bogdan Talmas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut c-o durere grea

Te caut c-o durere grea
Că-aşi vrea să-ţi mai aud doar, glasul,
Aşi vrea să te mai pot vedea
Şi-n urma ta să-mi mai ţin pasul...

Dar sugrumat îmi este-avântul,
De întuneric şi mormânt
Şi ciocârlia-şi curmă cântul
Sub nişte bulgări de pământ.

Acolo nu mai e simţire,
Nici plâns, nici dor, nici bucurie;
Dar tu-ai fost plină de iubire
Şi-iubirea, veşnic este vie!

Te caut... mereu te-oi căuta,
Dar nu-n mormânt întunecat
Căci tu îmi umpli inima
Şi mi-o ţii trează neîncetat.

Da! Te aflu în inima mea,
Căci tu-mi ai inima cu tine
Şi ştiu că ne vom revedea,
Curând, în slăvile divine.

Te caut c-o durere grea
Şi-ţi simt aproape pasul;
Cutreieră-n în inima mea
Şi-n ea-ţi freamătă glasul...

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ncred în Tine

Mă-ncred în Tine, Domnul meu divin,
Smerit mă plec şi-n faţa Ta mă-nchin,
Din cerul Tău măreţ mă cercetează,
Şi calea către Tine-mi luminează.

Condu-mă Tu pe calea Ta mereu,
Cu Tine vreau, căci singur 'mi-este greu,
Singur nu pot înainta, ştii bine,
Tăria mea eşti Tu, puterea ce mă ţine.

Mă-ncred în Tine, Doamne Dumnezeu,
Sprijin mi-ai fost în ceasul cel mai greu,
Când am crezut că nu mai am scăpare,
Mi-ai arătat să văd puterea-Ţi mare.

M-ai ridicat din pulbere, de jos,
Mi-ai spus: Cu Mine eşti victorios.
M-ai luat la pieptul Tău, m-ai mângâiat,
Iertare, mântuire, Tu mi-ai dat.

Mă-ncred în Tine azi şi-n veci de veci,
Din viaţa mea Te rog să nu mai pleci,
Nu mă lăsa să rătăcesc pribeag,
Cu Tine vreau să merg Isuse drag.
Amin!

poezie de Ica Drăgoi (26 septembrie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, Românie mare

Bat clopote în depărtare, vestesc reîntregirea,
A neamului român, pe veci UNIREA,1 Decembrie e ziua.
O singură ţară, ROMÂNIA şi mamă a toţi românii,
Dinspre Abrud, încă se simte a Iancului chemare, vie.

La Alba vin cu mic, cu mare, în suflete purtând cu toţi
Aceeaşi unica dorinţă sfântă, unirea să înfăptuiască.
De la Alba, la Avrig, de-a României drag, să-înfăptuiască,
Hotare sigure şi pace, a noastră ţară să-înflorească.

S-au reunit la Blaj, provinciile toate, ca să semneze azi,
Unirea Moldovei cu Ţara românească pe vecie.
Acolo s-a născut a noastră, mamă ţară-România
Cu viersuri dulci, cu oameni bravi şi vorbe de iubire.

La mulţi ani români din orice colţ de ţară şi de lume
Încingeţi a unirii horă, prindeţi-vă strâns de mână.
Sângele în vene fierbe, vorbim toţi acelaşi glas,
Moldovă tu eşti altoi, pentru o mare Românie.

Unirea tuturor, sub acelaşi steag străbun, e tricolorul,
Ce-a fluturat mereu cu stoinicie, din veacurile adânci...
Un singur ideal avem în cuget, unirea tuturor,
De la Bălţi şi de pe Prut, glas de fraţi se-aud strigând.

Dumnezeu, bate la uşi şi ne-întreabă azi pe toţi,
Ce-am făcut cu libertatea, moştenită din străbuni?
Tu române, ai dus greul, peste umerii tăcuţi...
Azi deşteaptă-te române, că vei deveni supus.

Tu popor înalţă capul, cine ai vrea să te trezească
Din această amorţire, de-aia au luptat străbunii?
Oare azi nu vă mai pasă, viaţa pentru ţară-au dat,
Să trăim în libertate, nu cu jugul pe grumaz...

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De te-oi duce-n departari

Daca te-oi ascunde-n vorbe
Si te-oi duce-n departari
Ia cu tine amintirea
Florilor fara culori
Cuvintelor nerostite,
Lacrimilor ce s-au dus,
Amintirile uitate
Ale ploilor ce-au curs.

poezie de Daniela Dina
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea

Inima mea e un castel
Şi te rog acum ceva:
Să nu pleci din el,
În lume, pe undeva...

Prin tine, inima mea
Respiră zi şi noapte
N-o părăsi pe ea,
Nu te duce departe!

Inima mea e fericită
Când eşti în preajma ei.
Se simte împlinită,
Iubirea să n-o iei.

Inima mea trăieşte
Pentru-a ta, mereu bate
Şi nimic nu îi lipseşte
Când aude dulci şoapte.

Inima mea a prins culoare
Nu-ţi găseşte un defect,
A uitat de suparare
Eşti mai mult ca perfect.

Inimile noastre, împreună
Pe veci, frumos s-au unit
Şi-n această lume nebună,
Într-o zi... s-au întâlnit.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (19 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce doresc românului

În România,
Grădina Maicii Domnului,
îi doresc românului
viaţă fericită, plină
de belşug şi de lumină!
Românului îi mai doresc
pace-n plaiul românesc.
Visele să nu se stingă,
florile să nu mai plângă.
Soarele mereu răsară
în frumoasa noastră ţară.
Să fluture drapelu-n zare
peste România Mare.
În veci de veci să dăinuiască
România strămoşească!

poezie de Dumitru Delcă (2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două celule de iubire

Două celule de iubire
Mi-au dăruit un trup şi-n el simţire,
S-au dăruit ca prigonitul sfânt,
Părinţii mei de pe pământ,

S-au dăruit întâi în mine,
Ofrandă-n lumea care vine,
Doar mai apoi s-au dăruit în ei,
Arhangheli sfinţi, părinţii mei

Şi-am învăţat să simt în sine,
Că universul este o miime
Din tot ce-ţi poate viaţa dărui,
Prin ochii zămisliţilor copii,

Că n-ai să treci în cruntă disperare
Prin lumea noastră oarbă, trecătoare,
Pe cruce fiind in ziua cea de Paşte
La pieptul unei mame care te-ar renaşte,

Când ai primit iubire în atomi de gând
Pentru eternitatea din pământ
Şi-apoi suflare sfântă în trăire,
În veacul care trece-n nemurire,

Că-n fond este atat de simplu să-ti urmezi menirea
Şi să sfidezi şi moartea şi nefericirea,
Ce nu vor reuşi în veci s-ascundă firii,
Celula stem, din definiţia iubirii,

Al tatălui ce-ţi este un răspuns în fapte
Al trecerii în zile dinspre noapte,
În curgerea destinului de zi cu zi,
Ca definiţie a verbului "a fi".

Chiar dacă tatăl meu mă ocroteşte dintre aştri,
Cu ochii lui frumoşi şi sincer de albaştri,
În mine şi-n copilul meu,
Este fărâma lui, adusă de la Dumnezeu,

O flacără ce niciodată nu se stinge,
Chiar dacă masca vieţii râde sau de plânge,
Pentru că-n a ei limbă şi destăinuire,
Toate cuvintele se termină-n iubire.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!