Negeneraţii de iubire mai târziu

Supramintirea pare acum un vis
pe urmele exploziei colorate.
Apusul se desface în gânduri;
îţi rămâne să cauţi soluţia de cer,
marele spumant al renaşterii,
îmbietor, peste pielea tânără
inundată de letargia răsăritului.
Însângerarea anunţă, solar,
o nouă adormire în neputinţe,
iar din tentaculele lungite
spre zenit, retorica singurătăţii.
Supraestimarea atinge umbrele
unor strămoşi tăcuţi în simplitate,
departe de aceste învăluiri
unde viaţa catifelată în amăgire
visează despre ce ar fi spus.
Umbrele trag lumina peste
liniştea de a dormi în truda lor

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pernele

cauţi umbrele unor statui
pernele corso-ului îmbătrânit
nişte muşte cu aer marin
care ţi se aşează peste vara asfaltată
care te curăţă de zgura meschinăriilor
care îţi amintesc de zborul sufletului
pernele corso-ului îmbătrânit
sau paturile suferinde de amor
unde orele se delectează cu apatie
cu un cioban numerotând oile visării
fugare la sănătoasa văzând
pernele corso-ului îmbătrânit
unele îţi spun să ştii că fuga nu visează
că ai ajuns departe de orice mal
departe de orice larg
departe de orice abis
mai aproape de un nod în gât
de un alb debordant
picurat între genele nopţilor de remuşcări
peste petalele liofilizate
poate doar atât cauţi
umbrele unor stafii de tine
prin satul proletar dansând
la hore de măşti securiste
hore de măşti evlavioase
hore de măşti disidente
hore de măşti umane
hore de măşti albite de vânt

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supraomul în oglindă

nici albul nici negrul nici culoarea
din altedăţi de mine în afara-mi
din alte zări de ochiuri de speranţe
nici umbrele nici corpurile nici uitarea

numirile democratice de îngeri
voturile din rai şi iad deopotrivă
cu măşti ce se afundă în oglinde
nici umbrele nici corpurile nici uitarea

departe de a fi o nemurire
zvâcnirile galapolui de clipe
ori o armată de-nrobiri solare
nici umbrele nici corpurile nici uitarea

preling cleştarul prăfuit al ignoranţei
al pasului etern spre infinituri
desprins din visele reificate
doar oameni doar fiinţe doar fiire

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţionat până la vorbe

S-a oprit într-un vis "comun", departe de orice "închipuire" a vreunei negeneraţii... din câte se laudă că sunt, răpus de umbrele crucilor de pe alee...
Emoţionat că nu poate vorbi pe măsură... tăcut destul cât să moară, răpus de umbrele crucilor de pe alee...
Îngerii au ieşit din camuflaj peste Lună, au dansat cu mâinile între aripi, l-au privit topindu-se printre umbrele crucilor de pe alee
Consiliul local a tăcut în şedinţa cu presa printre crucile de pe alee
Oraşul prea-luminilor visa în el datorită crucilor de pe alee
Din pământ ieşea ambrozie, din cer curgea mană
Zăcea tăcut de extaz
pe un vis mecanic făcut meştereşte de inginerii germani cu furculiţe franţuzeşti
Îşi lăsa pulsul să vorbească

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animus humanitatem rediviva

această, oboseală de pământ...
aceste(!) aripi de puf golite(?)
aceste(!?) mulţimi de obligaţii...
aceste neputinţe de muritor!

acestora le rodim din abis
(către ele.)
- prizoneri căutând lanţurile de om,
condamnaţi la bucurie,
şi fără de silă -

noi
Noi
N
O
I

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziaristele (1)

În ziarul de astăzi e ploaie,
negură de gânduri.
Norii coloniali
deplâng insulele albite
sau albitee,
aşa cum ai zice: "lactee",
adică
"din lapte"; dar ce să faci(?)
atunci cu lipsa de coloană,
spre exemplu la florile de ziar
care sug vlaga luminii
peste zi, peste petale, peste culori;
sau la frunzele de hârtie, verde-vejtejit,
opalescent, din lumina asta
chioara de abjur...

Apoi dai pagină, auzind-o
în foşnetul obositor,
monoton, până ce de la atâtea
ploi peste globi şi orbite
nu mai poţi descoperi
de ce somnul planetelor
nu naşte doar zile senine...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor producători de umbrele

Chiar de nu-i deloc cârpită
Ploaia trece ca prin sită
Prin umbrela-acum plătită,
Care pare că-i găsită!

epigramă de Mircea Micle (noiembrie 1997)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salată

dacă ar fi să pleci
din franţa gândirii
departe de germania albită
acolo în polonia suferinţei
şi peste zări&mări
ai putea oare(?) să calci
în bucuria europeanului
vlăguit de liniştea
unor oameni neştiutori
departe de lăncii
sau cavaleri închipuiţi
ca Sancho
şi scutierul său Don
privind din Catalunia
către cer chemând Columb-ul
global al spiritului cavaleresc
al dreptăţii

Scena a doua nu se mai joacă
cortina s-a înţepenit
în morile de vânt
scoţând un vuiet halucinant.

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(bile înstelate...)

suntem nişte sfere de influenţe patetice pe care le urci în cer rostogolindu-se pe toboganul căinţei de noi înşine de toate zilele până când privindu-ne dintre stele umbrele imense eterne de cercuri peste cercuri ne adăpăm lacrimile cu ceaţă de oameni...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ai crezut
că dragostea noastră
e o fantezie,
aşa ai perceput-o,
însă va veni o vreme,
când vei înţelege
şi ce ţi-am spus,
dar şi ce nu ţi-am spus,
atunci
să-ţi aminteşti de mine,
atunci să mă cauţi...
Până va veni acea vreme,
voi rămâne la hotarul
dintre cele două lumi...
Trag pământul peste mine
şi-ascult liniştea...
......................................

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostogolire spre cer

Tu
niciodată nu ştii
cât mi-e de greu în fiecare noapte
cât de banal
ca un scrum de ţigară

niciodată nu vei şti
cât de mult mi-am dorit să-ţi pot scrie
măcar un vers
despre frunzele care au rămas din ultima
toamnă

aş fi vrut să am timp
să pun coperţi iubirii noastre
să-ţi vorbesc despre ploi
dar ştiu că versurile şi mâinile acestea reci
nu vor putea niciodată să te mângâie

am să cobor peste ape şi undeva
aproape de liniştea zăpezilor
am să mă rostogolesc spre cer
peste tăcere

acum
îmi vine să râd
e ca şi cum te-aş invita să-mi vezi
un pic din moarte
nu e simplu
am să plâng într-una de frig
n-am să ştiu ce să fac cu umbrele mele
cu răbdarea şi credinţa mea
n-am să ştiu să umblu
hai-hui
prin gândurile tale

îmi va fi sete
am să stau pe marginea drumului
n-am să înţeleg nimic
am să-mi asfixiez pe rând toate visele
de frică să nu mi le ia cineva
am să le ucid
voi desena cu fum
un sfârşit
peste o mie de gânduri, o mie de ape

voi muri frumos
fără să ştiu de ce
pe noi
Dumnezeu ne-a adunat
greşit

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemând Umbrele

O lumânare e de-ajuns. Lumina ei blândă
e mult mai potrivită, va fi mai mult har
atunci când vin Umbrele, Umbrele Iubirii.

O lumânare e de-ajuns. În seara asta încăperea
nu trebuie luminată prea mult. În reverie adâncă,
cu inima deschisă, cu lumina aceea blândă –
în această adâncă reverie voi plăsmui vise
pentru a chema Umbrele, Umbrele Iubirii.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sătul în decembrie

Avea 47 de ani, trăia...
Departe de bar era o lume pentru cei vii.
Undele europei libere de prejudecăţi...
umbrele norilor şi ninsoarea...
Prin vitraliile subsolului licărea credinţa,
bucăţele de cer în sticlă,
cioburi colorate şi imagini de sfinţi...
catedrala celulei neputincioşilor.
O pensulă care coboară prin destin
îl ştergea de praf,
cerceta izvorul arheologic,
muţenia umbrei unei tinereţi
de parcă fuga ar fi
un tablou cinematic cu destine
deşi a fi poet acolo
nu mai înseamnă decât a răbda.
O pană/o criză de nesomn
printre cornute-carnasiere
sau cei care vorbesc şi vorbesc
de parcă neputinţa
ar fi aripile unor adolescenţi
sătui în decembrie...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre basorelief sălbatic

fiecare secol are morţile lui fiecare
clipă vie are o oră de eternitate o
alba-neagra infinitezimală o
asimptotă verticală vezi
muntele cu creastă pietruită vezi
umbrele care te-au înghiţit vezi
negura peste brazi&oameni vezi
că asta e poezie şi stelele îţi străluce

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de toamnă trimise departe

Despărţiţi o mie de mile, la căderea toamnei
împărţim toate aceste deziluzii. Acum vânturile toamnei

devastează nestingherite copacii din grădină,
doar regretele despărţirii, copiii distanţei, rămân mereu cu noi.

Umbrele rândunicilor întind aripi pentru drumul spre casă.
Mireasma orhideelor, subţire, se mai simte deasupra desişurilor.

Aceste anotimpuri încântătoare şi parfumul anilor se scurg
în singurătatea depărtărilor – iar noi aici împărtăşim un vacuum.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul pustiu

Mama întinde braţele-nălbite,
acolo, în neant,
lumea murmură
în umbrele zăpezii
aşteptând seninul iubirii,
dar clipele sunt învinse
de negustori necinstiţi.
Nor de gânduri
ies din cenuşa uitării
ascunşi în unghiuri,
unde pulsează durerea.
În ochii de fiară,
apusul este pustiu.

poezie de Ion Răduţ din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Eminescu

Despre Eminescu vine vorbă de departe
Cum că n-a trecut hotarul de la Cernăuţi spre moarte
Despre Eminescu cel din lume tras pe roată
Mai găsiţi bucăţi şi astăzi prin ţărâna îngheţată

Despre ce-ar fi vrut acestei vremi să-i fie
Că trecându-vă printr-însa poate-un strop de bucurie
I-aţi aduce dinspre caii ce gonesc intrând în soare
Să-ncercaţi ca Eminescu să vă treceţi fiecare

Despre Eminescu din adâncă simplitate
Nu-i mai căutaţi cusururi e iubire peste toate
Două ţări şi două umbre într-un gest rănit de toamnă
Peste El şi peste Ceilalţi roi de flori să se aştearnă

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe-departe

sunt barcagiul de suflet al corăbiilor
lui Columb...
umbra de vis din călătoriile lui Magelan!
(Descoperirea lumii din afară de noi.)
un verb activat de moartea lumii vechi;
de virajul indolor, prin oceanul Atlantic;
lovirea primei stânci din lumea nouă,
departe, departe, departe...

sunt sutele de mii de vieţi asuprite
de revoltele unor aventurieri,
acel fior de adormire din interiorul morţii
luminii sufletului în lumina raţiunii,
sau destinul de Villon printre trădări,
sau piperul din India pe care nu l-a
găsit Columb

sunt plânsul sătenilor care-şi vedeau
incendiate altarele şi satele
în numele unor şosele de asfalt...
plânsul triburilor Amazonului...
plânsul umbrei coşmarului lui Magelan
şi ultima boabă de piper din India...
Departe de a avea nume,
sub nicio formă nu sunt poezie
pentru cupluri infatuate cosmic...
(Pământul cu Luna
Soarele cu arderea nestăpânită a zilei)
de parcă a rămas doar neştiinţa
cum am ajuns eu să mai pot fi
auzit
printre atâtea aiureli universale
încă, încă între filele oceanelor

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lunga petrecere tristă

Cineva spunea
ceva despre umbrele care acoperă câmpul, despre
cum trec lucrurile, cum un om adoarme spre dimineaţă
şi cum dimineaţa se duce.

Cineva spunea
cum se opreşte vântul şi cum revine,
cum scoicile sunt sicriile vântului,
dar vremea vremuieşte.

A fost o noapte lungă
şi cineva a spus ceva despre cum îşi revarsă luna lumina
albă
pe şesurile reci, cum nu era nimic în faţă,
în afară de-aceleaşi lucruri.

Cineva a menţionat
un oraş în care ea mai fusese înainte de război, o cameră cu două
candele
pe perete, cineva dansând, cineva privind.
Începem să credem

că noaptea nu se va sfârşi.
Cineva a spus că muzica încetase, dar că nimeni
nu a observat.
Apoi cineva a spus ceva despre planete, despre
stele,
cât de mici erau, cât de departe.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Academicienii visului

Ne vom iubi
peste pi-
an şi chitări
vor rupe din lumina lunii
două
una pe sânul alb al zilei unei călimări
una pe sânul negru închis în radioul-undă
ritmate suflete pe valsuri peste mări
ce se vor întâlni cu valul ce inundă

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de oraş

am văzut negeneraţia tăcând...
i-am admirat urletele mimate cu diezi...
am călcat pe urmele animalului sfânt...
acolo am rămas să-mi cresc fantoma/
am oferit măşti alternative,
umbrele le-au fost rupte,
li s-au descoperit crochiurile.
Le-am colecţionat drept amintiri.

ce erau mai mult decât amintiri(?)
ce se numea negeneraţie în definitiv...

Am stors tot ce a curs din astea,
timpul era singura urmă rămasă,
era textura texturii,
era chimia unui viitor aşa cum a fost scris.

Le-am văzut liniştea de buduoar...
muribunzii intoxicaţi cu filosofii...
toga unor regi muţi...
purpura plânsului spre zei.
Am văzut cât de mult ne culcam pe o ureche
şi o lăsam în ecou de peşteră,
organ pentru vânătoarea animalului sfânt.

Am văzut drumul pe care au mers,
am plâns şi râs deopotrivă,
atât cât era zarea...
atât cât sorbeam infinitul...
atât cât mai puteam urmări animalul...

Am văzut umbrele îngheţate ale nefericiţilor.
Le-am evitat lacurile de lavă îngheţată,
de fiecare dată pulsul m-a biciuit,
de fiecare dată m-am pripit în văzul lumii.
Umbre am văzut, de nu ştiu ce animal mai căutam...
eram mulţi...
rămâneam niciunul...
rămâneam un fir de timp de care să tragi
în drumul nostru către animalul sfânt...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!