Ora la care poeţii se sinucid

Pe creştetul munţilor
perdele de licurici de alabastru
par ferestrele unei metropole pulsând de viaţă
ascunsă de mantia de catifea iarba
plânge cu lacrimi de rouă
fremătând sub mii de arcuşuri
ce frumos e pe Pământ
la ora la care
în oraşul ce fumegă tăcut precum un crematoriu
poeţii se sinucid.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns în spatele plopilor
paznici peste o uzină dezafectată
precum un zilier răpus de oboseală
soarele desenează zăbrele tremurânde
pe luciul apei.

gogyohka de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

(Impresii de călătorie)

Oh drum de piatră ce urci şerpuind colinele
peste care zenitul încă se mai joacă
cu pensula înmuiată-n vara târzie
când în urmă
pădurea a îmbrăcat deja haina de noapte
la ce cazne supui tălpile arse ale călătorului
ce a bătut în lung şi-n lat bulevarde şi artere
pulsând de forme de viaţă necunoscută
poticnindu-mă pe piatra-ţi vălurită
eram un naufragiat ce se abandonează valurilor
cu ghinde şi castane pe post de firimituri
să-mi indice drumul de întoarcere
căci oricât aş fi dorit
să dau colinelor numele locului meu de veci
vremurile lui Crusoe şi Magellan sunt apuse
eşuat acum pe colţul meu de trotuar
te urc în gând iar şi iar.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să trec prin oraşul tău fără să plâng

sau poate că nu
poate că voi plânge
şi sufletul se va rupe de mine
ca de o lume veche
sigur aşa va face
te va căuta pe străduţele înguste
cu respiraţia tăiată
va întreba trecătorii
unde locuieşte cel mai frumos băiat
din oraşul acesta
şi toţi se vor mira
dar el tot o să te caute
cu buzele arse
o să bată din poartă în poartă
şi va plânge
sărutând pietrele
atinse de picioarele tale
negreşit va plânge
de teamă
să nu te găsească
adormit
într-o inimă nouă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele, plastilina poetului

Întreabă copilul care aruncă plastilina pe podea
certându-i îmbufnat îndărătnicia
ce-şi doreşte de la viaţă
ani sau plastilină
întreabă poetul ce ar da cu caietele de podele
de nu ar fi ora aşa târzie
ce-şi doreşte de la viaţă
ani sau cuvinte
dacă pentru o struţo-cămilă
e nevoie de un catralion de plastiline
de câte cuvinte e nevoie
pentru a reda setea poetului
ce şi-a ars palmele
sufletul
răscolind deşertul
în căutarea unei struţo-cămile?

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

Lacrima cerului coboară peste viaţă...
Un albatrros peste valuri verzi, înspumate,
Purtând în adânc durerea, spaima şi noaptea,
Amărăciunea şi tristeţea din noi,
Afundând-o în şoapte,
Sinistre, dureros de murdare,
Pătate cu resturi de leşuri de scoici,
Cu umbre filiforme de roci...
Cerul mai jos s-a plecat,
Ca o rugăciune, ca o mătanie...
Sfântă lumină! Covor de frunze
Pudrat cu aur şi miere,
Cu rouă arămie,
Picurând în mormânt
Taina sângerilor lăsată peste pleoape
Ca o pelerină de lacrimi.
O noapte continuă tânjind
După taina ascunsă
În lacrima cerului coborâtă tăcut
Peste viaţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge toamna

Plânge toamna cu frunze ruginii,
Peste ochii tăi iubito şi peste câmpii.
Plânge toamna peste meleagul nostru sfânt,
Peste iarba care se ascunde în pământ.

Plânge cum plânge o mamă după copiii săi.
Toamna plânge peste copacii goi de pe alei.
Iubito dacă vrei pot să rog toamna,
Să numai plângă peste ochii tăi.

poezie de Vladimir Potlog (2 noiembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miazănoapte

aşa cum zilele se rostogolesc
bătute de vânt pe câmpia de sare
tot astfel voi pleca şi eu într-o iarnă
agăţată cu unghiile de mantia
zdrenţuită a crivăţului
înspre nord tot mai la nord
acolo unde cerbii cu nări de catifea
îmi vor sufla peste pleoapele obosite
peste fruntea împovărată de amintiri
peste inima pe care nădăjduiesc
că o mai am încă sub coaste
pulsând precum un far în calea celor
mai rătăciţi decât mine
va ninge va ninge
pe trepte de zăpadă voi urca
până la carul cel mic până la carul cel mare
până la calea lactee mult prea frumoasă
până la luna de filigran şi tăcere
de unde voi privi înapoi
cum ursul polar îmi face un semn de adio
în timp ce amândoi ne înghiţim lacrimile
de gheaţă şi diamant

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încearcă a nu plânge...

Încearcă a nu plânge, când zorii dimineţii
Nu vor putea să-mbrace în purpură poeţii,
Şi tu, nu plânge dacă ei nu mai pot să scrie,
De dragoste de viaţă o altă poezie.

E un sfârşit în toate, cum este pe pământul,
Unde o nemurire e numai în Cuvântul,
În care toţi poeţii au fost şi-or să mai fie,
Trăind doar cu Femeia, mereu, în Poezie,

Că lor le e Femeia un vis crescut în floare
Şi ea le este muză, în veci nemuritoare,
Aşadar, tu, nu plânge, Femeie, când se duce,
Poetul să îşi pună în vers aripi de Cruce,

El ştie că-i rămâne, în urmă, numai cântul
Iubirii lui, ce poate a înflori pământul,
Nu plânge, când el ştie că nu-i va fi sfârşitul
Acolo unde Crucea-i aşteaptă răsăritul...

poezie de Pavel Lică din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezident în ţara cuvintelor

Rezident în ţara cuvintelor
ţara care m-a adoptat
şi totuşi
arhanghelii
ori demonii ce mă locuiesc
se simt uneori precum imigranţi ilegali
dar unde să fug
unde să mă ascund
autoexilat din patria mumă
ţara în care nu se mai produc tunuri
dar se dau tunuri la tot pasul
unde cerneala se uscă în uitare
pe pagini de carte
legate nu cu aţă ori cu clei
ci cu zale
unde să fug
unde să mă ascund
dacă nu acolo unde călimara cu cerneală
e bolul în care
cei închişi pe viaţă
fără drept la recurs compensatoriu
îşi înmoaie pesmeţii.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea pierdută

Ce forme au pomii
ucişi de tristeţe?
Se plânge în verde
cu lacrimi de frunze.
Ofrandă de rouă
sărută iarba prea crudă,
vântul printre ramuri şopteşte
o pădure pierdută în timp,
sălcii pletoase plâng peste ape
în tăceri echivoce
suspendate prin spaimă.

Printre ramuri,
nici păsări,
nici cuiburi,
nici grai.

Natura pare rănită...
răstignit între cer şi pământ
cu buzele albite
mă rog cu speranţă
pentru ziua CE VINE.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E frumos...

E frumos să poţi în viaţă
să fii darnic şi milos,
să te duci de dimineaţă
să ştergi lacrima răzleaţă
E frumos.

E frumos, cât zboară anii
să-ţi faci viaţa un prinos.
Să hrăneşti cu drag orfanii,
să-i ajuţi pe toţi sărmanii.
E frumos.

E frumos când nu-i răpusă
jertfa ta de-un gând fălos.
Când în taină nepătrunsă
îţi faci haina cea ascunsă.
E frumos.

Însă fapta cea mai mare,
darul cel mai de folos,
e să chemi pe-un om, pe-oricare,
dintr-o viaţă de pierzare,
la Cristos.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată ciupesc ca un bădăran răsăritul

iar zările se cutremură
ca şi cum un dement frumos
scăpat de realitate dintr-o divină eroare
loveşte timpanul cu un baros de potcovar
cum bat uneori fluturii aerul ritmat
înainte de polenizarea albă
a unei flori de colţ

mă întind apoi obosit
peste orizont
ca un uriaş nesăbuit
adun un pic de rouă
înainte de orice risipire
ca pe o dovadă că până şi dumnezeu plânge
de atâta lipsă de dumnezeu

oricum eu nu am ştiut niciodată măsura
prin care un curcubeu răstingnit pe o harfă
ar putea cânta precum o privighetoare
care îngână o poezie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul poeţilor

Poeţii populează ale cerului orbite
Cu făclii de poeme-n inimi zidite.

Poeţii umplu ale orizontului buzunare
Cu lumina aştrilor lirici, caldă binecuvântare.

Poeţii împregnează dichisit zările îndepărtate
Cu oceane şi munţi de cuvinte-n braţe purtate.

Poeţii impresionează al oceanelor adânc
Cu pleiade de poeme magistral glăsuind.

Poeţii înalţă ale munţilor piscuri
Cu cetina verde oglindită-în poetice râuri.

Poeţii învigurează ploile mănoase
Cu demnitatea cuvintelor nemincinoase.

Poeţii sădesc poeme în câmpiile fertile
Unde răsare iubirea de stihuri, dulci copile.

Poeţii dăruiesc îndrăgostiţilor imperiali crini,
Sorbind apă vie din izvor de fântâni.

Poeţii sunt logodnici înăscuţi să desfete
Inima aleselor cu inelele din planete.

poezie de Vasilica Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţare

Renunţare

De azi o să renunţ
să-mi mai număr bătăile inimii
o să aştept tăcut
la marginea unei lacrimi
precum
pasărea rănită în zbor
ce-şi urmăreşte căderea

poezie de Teodor Dume (4 septembrie 2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos verde...

Ai cel mai frumos verde pe pământ,
Cu el se înveleşte iarba când i–e dor,
Te privesc uimit ca pe un loc sfânt
Când cobor pe coapse la izvor.

Şi–n armonia lui sub pleoape îmi descântă,
Atât de viu, de frumos şi tandru,
Zăpada cărnii pure ce tresaltă
Pe sânul tău ca lujerul de leandru.

Doar în faţa ta acum mă–nclin
Cu sfiala unui val în părul lung,
La cascada unei flori de crin,
Acolo eu trăiesc şi am să mă sting!

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc să scutur cerul de stele

pun de o afacere cu licurici
apoi îmi trag ţărâna sub tâmplă
să privesc iarba cum se pregăteşte de coasă
îmbrac veşmântul de rouă
şi răsucesc din caierul minţii
borangicul acesta ciudat
din lacrimi de înger şi fluturi nenăscuţi

îmi deschid inima ca pe o pleoapă
întind timpanele între două lumi
şi ascult cu trupul deşirat cântecul cerului
ori doar cântarea păsării de foc
din cenuşa amară a trupului meu

apoi
ca şi când nu m-a durut niciodată
m-aş mai naşte de o mie de ori

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licurici

Licurici, gâze mici
cu văpaie sub tunici,
de la cine-aveţi lumină,
fără bec, fără uzină?
De la cine-aveţi neon,
fără tub, fără buton?

Licurici, gâze mici,
pui de stele prin urzici ;
Dumnezeu v-a dat din zare
candele cu aripioare ;
Dumnezeu v-a dat din Cer
lampioane de străjer,
licurici, licurici!

Licurici, gâze mici!...
Fă-ne, Doamne, licurici.
Ca şi noi să fim lanterne
pe cărările eterne,
ca şi noi să fim lumini
pe cărările cu spini,
licurici, licurici!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pun de o afacere cu licurici

asta în loc să scutur cerul de stele
îmi trag ţărâna sub tâmplă şi privesc iarba cum se pregăteşte de coasă
îmbrac veşmântul de rouă şi răsucesc din caierul minţii
borangicul acesta ciudat când din lacrimi de înger când din fluturi nenăscuţi
deschid inima ca pe o pleoapă şi-mi întind timpanele între două lumi
ascult cu trupul deşirat cântecul cerului
cântarea păsării de foc din cenuşa amară a trupului meu
apoi ca şi când nu m-a durut niciodată m-aş mai naşte de o mie de ori

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbul

mai înalt în grad de
cât iarba
iarba fumată
şi iarba tot atât de înaltă
ca omul sucit din fire
ploaia modelează oamenii
de porumb de mătase
de porumb pierdut
sau răpus de seceră fără ciocan
în timpuri astrale
umbra lui a
tinge creştetul părinteşte
porumbul naşte omul de porumb
care aleargă desculţ prin amarul timpului

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis din viitor

Visez un timp mai bun şi mai frumos
Să îşi întindă peste noi mantia,
În care să domnească armonia-
Când împăcaţi vom fi şi sus şi jos!

Acesta-i Raiul lumii ne-ndoios,
Ce l-a văzut cu ochii săi, Maria;
Visez un timp mai bun şi mai frumos-
Să îşi întindă peste noi mantia!

Dar poate că atunci va fi Hristos,
Stăpânul peste tot, iar omenia,
Va fi din nou acasă-n România,
Când vremea va dospi un nou prinos-
Visez un timp mai bun şi mai frumos!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu (17 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Neagu-Scanteianu
Comentează! | Votează! | Copiază!