Ora la care poeții se sinucid
Pe creștetul munților
perdele de licurici de alabastru
par ferestrele unei metropole pulsând de viață
ascunsă de mantia de catifea iarba
plânge cu lacrimi de rouă
fremătând sub mii de arcușuri
ce frumos e pe Pământ
la ora la care
în orașul ce fumegă tăcut precum un crematoriu
poeții se sinucid.
poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.