Întruparea de departe

Şedeam tolăniţi pe
trifoiul care poate ne-a
lăsat multe autografe în
plasma sângelui ce nu ne
iubeşte, ci doar ne apără
de tupeul de a ne creea
propriul nostru Sistem
Solar;
priveam norii, iar senzaţiile
noastre căutau cârciuma
perfectă, falansteriană,
ceva care să semene cu un
muzeu căruia, din fericire, îi
lipseşte o latură sau
chiar mai multe.

Dintr-odată, norii ne apăreau
precum nişte continente în
galop, o derivă a
pământului prăpădit ce-şi face
plimbarea după nişte legi pe care
nu le înţelege decât nescrise,
injectate în măduva lui cerşetoare
cu toată senilitatea şi greaţa posibile,
tărâmuri nebune ce plutesc
escortate de oceane pe care nu le
vedeam atunci, dar care ne pipăiau
ţesuturile şi ne bântuie astăzi printre
scheletele vreunei fericiri.

Iar noi ne imaginam că pe acele mase
de ţărână sunt fie tătari reînviaţi, fie
sclavi ai lui Spartacus ce încă fug de omenire
cu crucea în spate, bătându-ne apoi
gândul că s-ar putea să fie chiar urmaşii
noştri ce ne privesc de acolo ca pe nişte
puncte ce, sărmanele,
pot fi confundate foarte cinic
cu matematica ce se uită lesne,
condamnându-ne în continuare să ne
înghesuim la cinema şi să inventăm
permanent specii de
mâncare
bună de expus şi la pinacotecă.

Desigur, ne lăsam în cele din urmă
păgubaşi, admiţând cu un surâs
amputat pe faţă că nu ştim ce e acolo
sus, că nici cei de deasupra nu ne-au
vrut cândva binele, rămânând doar
spaima ca nu cumva aceştia să dorească
a se coborâ pe Pământ şi a se transforma
în lianele prelucrate chimic ce ne vor
însoţi pretutindeni şi se vor amesteca
între moleculele traiului nostru de pe o
zi pe alta,

prefăcându-ne pielea din podoabă
aerată în scut ce trebuie să strălucească
la orice oră şi cât mai zgomotos,
învăţându-ne cu un surâs şi mai amputat
faptul că stratul de ozon poate împrumuta
acidul din oase şi
glucoza din minele umanităţii,
chiar dacă îşi păstrează
numele pe care nimeni nu e în stare
să-l poată despărţi în silabe.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În catacombe

Pe aceste idealuri care ne-au
băgat în Evul Mediu
nu le-a pictat nimeni nici pe
podea, astfel că,
ascunzându-ne în grote de frica
de a nu tăia castraveţii precum
toată lumea, suntem nevoiţi să
acceptăm că Soarele a fost la
început o libelulă şi acum joacă
rolul deloc ieftin al unui ţurţure
pensionar. Nici nu ne mai
prefacem că am fost la grădiniţă,
oricum sângele nostru trece dintr-o
eră în alta fără noi.

De-a lungul protonilor s-au
constituit ziduri deloc subtile,
care ne ajută prea mult să facem
deosebirea între greiere şi petrol,
afumându-ne cu lumina spongiosă
şi fericită care doar în
peşterile fudule se poate naşte
fără dureri.

Am ajuns deja prea mulţi sub
stalactite, învierea neuronilor
care îi împodobeau pe strămoşii
noştri va deveni un eveniment cam
banal, apt doar de a se transforma
într-un film care se va pierde nonşalant
printre cartilagele noastre mult prea
maleabile faţă de urletele din orice
carte ce ne iese în cale,
ajungând toţi un fel de popor care
nu are nevoie de imn,
ci doar de niţică înţelepciune
revocabilă.

În cele din urmă, ne amintim că
suntem doar în nişte catacombe
în care nu putem găsi decât
moaştele vedeniilor noastre de acum
zeci de ani, devenite mult prea aprige
cu coşmarurile noastre ieşite din
romane şi tapiţerii.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul sărac

Odată şi odată tot
ajunge deasupra
creştetului nostru
vulturul acela ale cărui
organe n-a reuşit nimeni
să le transforme în cana sa
de ceai ori să facă din ele
coperta de din dos a
Enciclopediei lucrurilor
care sunt rostite
îngrijorător de sângeros
în toate minutele.

Şi fiecare încercăm să
aruncăm în el cu tot ceea
ce avem mai aerian la îndemână:
nasturii de la haină, bancnotele
care ni s-au rupt de plictiseală în
buzunar, pantofii ce nu se
mai intersectează cu pupilele
noastre din ulei,
pielea de pe banchetele din
spate, urechile
motanilor.

Lista completă nu se trece
în istorie, savanţii nu vor
ca modestia să curgă
precum ploaia din
măduva caloriferelor,
ce pare uneori mult
prea universală,

sperând şi dânşii, precum
noi toţi, că urmaşii noştri
vor arunca vulturului şi propria
piele de pe degete, împreună cu
muşchii de lângă coloană,
că vor lua cu suliţa sânge din
ficatul lor şi îi vor aduce păsării
laptele ei preferat,
iar la urmă vor realiza confuzia
necesară între tendoanele acestora
şi copacii pe care vulturul îi contemplă
de multe ori cam grăbit.

Chiar dacă se vor obliga şi ei înşişi
să se caute în buzunare
după mărunţiş...

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum apa nu se poate transforma decât dacă o cauză determinantă o aduce într-una sau alta dintre aceste stări, nici omul nu poate face ceea ce crede că-i stă în putere, decât dacă nişte motive particulare îl determină în sensul respectiv. Până la intervenţia cauzelor, orice gest îi este imposibil, dar, o dată ce ele intră în joc, individul nostru trebuie, la fel ca apa, să acţioneze după cum o cer împrejurările corespunzătoare fiecărui caz. Abia după intrarea în joc a unui motiv ne putem decide într-adevăr, iar atunci trebuie s-o facem, dacă nu cumva se prezintă un motiv opus încă şi mai puternic, în cazul în care ar exista aşa ceva. Ideea că un individ ar putea acţiona cumva fără ca vreun interes să i-o ceară e la fel de absurdă ca aceea că o bucată de lemn s-ar putea rostogoli înspre mine fără a fi trasă de o sfoară.

Arthur Schopenhauer în Lumea ca voinţă şi reprezentare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate acolo pe lună

două trepte sunt mai multe decât una
treaptă după treaptă tu doreşti să te înalţi întruna
crezi că vei atinge cu degetele luna

acolo poate locuiesc măgăruşi manieraţi
care nu rag toţi trăiesc ca nişte fraţi
blocurile poate au pereţii groşi
sunt mulţumiţi şi cei sensibili simandicoşi

acolo poate că sunt uşile deschise
plutesc toţi ca în cele mai frumoase vise

acolo poate legile sunt date cu dreptate
acolo poate ele sunt şi respectate
nimeni nu-ţi înfige colţii în spate
acolo poate nu e nevoie de închisori
toţi măgăruşii sunt binevoitori

poezie de Crina Albu
Adăugat de Fericire
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pic mai în aer

Văd prea bine că stepele noastre
s-au transformat în munţii cei mai
obraznici faţă de timpul ce nici
măcar nu ne cunună;
şi mai observ că noi n-am simţit
absolut nimic până acum, nici
măcar seismele curioase,
lascive, pofticioase
care anunţă mereu apocalipse
ce nu se lasă până nu mângâie
copiii noilor popoare sau nu
unesc mâinile care doar
au atins pereţi.

Ochii să-i deschidem! Nu mai poate
lumea să rămână la fel!
Să simţim mişcările astea ale
Pământului care ne iubesc mai
mult decât proprii noştri părinţi,
făcând să iasă din noi şi dintre noi
cuvinte în formă de minereuri
sau, chiar mai sfidător,
vorbe în război cu nişte
culori ce nu s-au mai pomenit până
acum pe Terra, din acelea care nu
au nevoie de flori ori fulgere pentru
a zâmbi, dansa, dezmierda sau a se
urca până la Dumnezeu cu
argint de prin gunoi.

Tot mai sus, aşa trebuie să se întâmple!
Trebuie ţinute în mâini şi auzite
prin liniile de palme ridicările
astea de munţi, tangoul ăsta sarcastic
şi totodată risipitor între micimile
harnice şi fortăreţele care trebuie să moară
pentru noi,

acestea din urmă ajungând
să silească istoria lumii a ne arata
din ea doar
canistrele goale din care se nasc
sufletele care simt cu adevărat
ce înseamnă a sili iubirea să nu
ţină cont de naţii,
învăţându-ne şi versurile să se
dea cu pauzele de pereţi.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Ia loc!
Lucian: S-a întâmplat ceva, doctore?
Stela: Spune-mi tu dacă s-ar fi întâmplat sau nu ceva!
Lucian: Păi, de ce m-ai chemat totuşi aici?!
Stela: Doar pentru nişte analize, dar să vedem dacă sunt sau nu necesare... Poate scapi fără ele, dacă-mi răspunzi sincer la întrebări.
Lucian: Ah, nişte minunate analize, desigur...
Stela: Minunate?! Comandante, ce-i cu tine?
Lucian: Nimic... Ce-ar putea fi?!
Stela: Te văd prea vesel. Şi aşa ai fost pe tot parcursul şedinţei de azi. De asta te întreb.
Lucian: Ah, da... Păi, chiar sunt vesel. Încalc vreo lege?! Doar nu-i interzis.
Stela: Sigur că nu-i! Ai totuşi vreun motiv pentru veselia asta, sau vrei să facem acele minunate analize, care să ne lămurească?!
Lucian: Motiv? Sunt doar fericit, doctore...
Stela: Fericit?! I-auzi! Nu mai spune!? Cu ce ocazie?!
Lucian: Păi... Chiar vrei să ştii?
Stela: Doar dacă doreşti să-mi spui, iar astfel, dacă eşti sincer cu mine, repet, poate scapi fără minunatele analize... Pricepi?!
Lucian: Ah, nu mă deranjează deloc analizele alea de care tot aminteşti; le poţi face... Dar află că sunt îndrăgostit. Atâta tot!
Stela: Îndrăgostit?! Serios?! În cazul ăsta... Felicitări, comandante! Şi iată, aşa ai scăpat de mine! Te poţi întoarce pe puntea principală, chiar acum.
Lucian: Fără minunatele analize, cu care mă ameninţai? Nu le mai facem? Repet: Eu sunt dispus să cooperez, doctore!
Stela: Nu e cazul, frumosule! Nu există analize pentru "boala" asta, de care zici că suferi acum. Şi nici tratament. Singura recomandare pe care ţi-aş putea-o face, ar fi să-ţi petreci cât mai mult timp în compania domnişoarei care e responsabilă de această stare a ta.
Lucian: Ah, da?! Păi, ăsta-i un tratament pe care am să-l urmez cu cea mai mare plăcere...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să ne mulţumim că ştim pe de rost Tatăl nostru. E prea puţin. Sau dacă ne oprim la Tatăl nostru, măcar să ştim să interpretăm această rugăciune care, deşi pare simplă, conţine multă teologie. Acolo nu sunt doar nişte cuvinte înşirate şi atât. Sunt pentru aprofundarea studiului religios şi pentru selecţionarea cât mai atentă a oamenilor care predau religie.

Aurel Romila în ziarul Lumina, articolul "De ce pentru studiul religiei în şcoală?" (14 decembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut să plâng în hohote, dar nu puteam. Nu mai aveam vârsta la care să las lacrimile să curgă pe obraji deoarece trăisem prea multe experienţe. Există în lume chiar şi tristeţea de a nu putea plânge cu lacrimi calde. Este unul dintre acele lucruri pe care nu le poţi explica nimănui şi, chiar dacă ai putea, nimeni nu l-ar înţelege. Este o tristeţe care nu se poate contura, se acumulează liniştit în inimă ca zăpada într-o noapte fără vânt.

Haruki Murakami în Sfârşitul lumii şi ţara minunilor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

În muzică, la fel ca şi în matematică, nu e loc de relativitate, decât prin raportare la infinit. Dacă înlocuim infinitul acesta cu noţiunea de Dumnezeu, pe care să o raportăm la posibilitatea imaginaţiei noastre, putem spune chiar foarte exact că o muzică poate fi bună şi alta proastă- tocmai prin această raportare la un soi de bine pe care-l face spiritului- atât Dumnezeu cât şi muzica aceea care se apropie foarte tare de direcţia aceea. Aşadar, zgomotul dăunează întotdeauna, în special cel dat de materiale sintetice, şi chiar dacă are un ritmi aparte, muzica house este la fel de dăunătoare spiritului precum zgomotul făcut de nişte scule care cad pe o tablă.

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Muzica (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruţe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viaţa viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, şi să-şi îndrepte toată atenţia, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viaţa lor, şi să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăţie, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieţii care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viaţa noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea faţă de tot ce e însufleţit, şi chiar neînsufleţit, ba chiar şi iubirea faţă de sine, faţă de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă aţâţă, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc şi mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădeşte în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putinţă, şi totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaşte dizolvându-se în ea. A. M: E tragic şi până ce mulţimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înţelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc şi exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum şi cine le va anula frica? Doar un Moş, Ion Roata... A. M: Gândul şi frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viaţa veşnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp şi de aici frica, înţelegi? Dacă am putea vedea că suntem viaţa şi nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem şi care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă aşa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu şi mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viaţa veşnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viaţa pe care o eşti rămâne liberă de persoana care pare că o eşti. Acum tu unde eşti, nu eşti Aici? Toţi suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înţelegi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine oare îmi va încredinţa un trup duhovnicesc atâta vreme cât eu nu pot stăpâni nici măcar un trup pământesc? Trupurile mici şi pieritoare pe care le avem acum ne-au fost dăruite aşa cum şcolarilor li se dau poneii. Trebuie să învăţăm să conducem, nu pentru că într-o bună zi am scăpa cu totul de cai, ci pentru că într-o bună zi s-ar putea să călărim pe deşeuate, neînfricaţi şi voioşi, pe acei bidivii incomparabil mai mari, pe caii aceia înaripaţi, strălucitori, de pasul cărora se cutremură lumea şi care ne aşteaptă poate chiar acum cu nerăbdare, bătând din copite şi sforăind pe nări, în grajdurile Împăratului. Nu că galopul ar fi lipsit de orice valoare dacă nu ar fi un galop împreună cu Împăratul, dar cum altfel - de vreme ce El şi-a rezervat propriul armăsar - L-am putea însoţi?

C.S. Lewis în Despre minuni
Adăugat de ANA MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar dacă la arătare era tot Safta de mai demult, scobâlţise totuşi şi ea în puteri, în cele care nu se văd pe dinafară. începea să fie mai uitucă, greşea adeseori la numărat când trecea de zece, amesteca numele nepoţilor, îi lua pe unul drept altul, uita căruia i-a dat de mâncare şi căruia nu. Dar poate şi alta mai tânără în locul ei nu s-ar fi descurcat mai uşor între atâta puzderie de copii!

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există câţiva oameni, foarte puţini, cărora chiar le pasă de tine. Îi poţi identifica după faptul că ei sunt acolo când tu eşti cea mai proastă variantă a ta posibilă. Oameni care rămân lângă tine cu iubire şi compasiune chiar când nu ai nimic de oferit. Oameni care nu s-ar da înapoi să te şteargă la cur dacă ai fi paralizat. Poate e mama sau tata, poate fratele sau sora, poate iubitul sau iubita SAU cel mai bun prieten sau prietenă. Oricare ar fi, identifică-i şi pune-ţi poza lor la vedere ca să nu uiţi că ai comite cel mai mare păcat să îţi baţi joc de ei, chiar dacă ei te-ar iubi şi atunci. Natura umană are câteva contradicţii. Una din ele este că îi tratăm cel mai prost pe cei care ne iubesc cel mai mult.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape totul cade pradă uitării. Şi acest mare război, şi morţii care nu se vor mai întoarce niciodată, toate ajung să aparţină unui trecut îndepărtat. Viaţa de zi cu zi pune stăpânire pe noi şi multe lucruri importante sunt împinse înafara minţii noastre ca nişte stele vechi şi îngheţate. Sunt prea multe amănunte care ne frământă gândurile cotidiene, prea multe lucruri pe care le avem de învăţat. Deprinderi noi, cunoştinţe noi, tehnici noi, cuvinte noi. Şi totuşi, oricât timp am lăsa să treacă, orice s-ar întâmpla pe parcurs, sunt evenimente care nu se uită niciodată. Sunt amintiri care rămân neclintite înlăuntrul nostru, ca o piatră de temelie.

Haruki Murakami în Kafka pe malul mării
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-te după ea! La naiba, nu mai sta acolo aşteptând ca ea să te sune. Du-te după ea pentru că asta ar trebui să faci când iubeşti pe cineva, nu să aştepţi să-ţi dea ea un semn care ar putea să nu vină niciodată. Nu lăsa oamenii să fie o simplă întâmplare pentru tine. Ea nu este o nenorocită de emisiune TV sau o tornadă care ţi se întâmplă. Sunt oameni pe care poate i-aş fi iubit dacă s-ar fi urcat într-un avion sau ar fi alergat pe stradă după mine sau m-ar fi sunat beţi la 4 noaptea pentru că trebuia să-mi vorbească chiar atunci şi pentru că nu vroiau să regrete asta. Chiar dacă sunt poate singura persoană care face lucruri nebuneşti pentru alţii ce nu ar da doi bani pe asta sau nu s-ar comporta ca nişte idioţi sau să fie complet vulnerabili şi oneşti. Să faci pe cineva să se îndrăgostească de tine este uşor şi nu poţi să stai acolo speriat, respirând în telefon. Nu este idea tuturor despre ce este dragostea, dar este ceea ce cred eu că ar trebui să fie, pentru că eu aşa fac. Aşa că du-te strigă-i dragostea ta, şi fii cu ea în moduri în care contează pentru că asta este frumos şi este generos şi asta înseamnă să iubeşti pe cineva. Este nepoliticos şi nesigur, dar nu contează.

citat din Harvey Milk
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea toamnei sângelui de foc

E un loc pe care anii ce-au trecut
L-au lăsat să fie cum era atunci
Când acela care astăzi ţi-e pierdut
Te-ntreba: "Vrei, timpul, chiar aici, s-arunci?"

Ar fi vrut ca râul să-l primească-n unde
Şi să-l ducă-n lumea veşnicei câmpii
Care, nesfârşită, l-ar putea ascunde
Printre ierburi moarte sau păduri pustii.

L-ai privit mirată: "Cum s-arunc un timp
Când în zi de toamnă îmi aduce soare
Şi înflăcărarea altui anotimp?
Vreau să-mi fie-acelaşi data viitoare!"

Nu a fost. El, timpul, pe neaşteptate,
A-ncetat doar pentru ce-l ce nu-l voia
Şi, cuprins cu totul de eternitate,
Ţi-a lăsat, în gânduri, întrebarea sa.

Ce-ai răspunde astăzi, în acelaşi loc
Năpădit de toamna care-ţi înverzeşte
Amintiri din vremea sângelui de foc
Şi, prin timp, o umbră care te iubeşte?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivul pentru care foarte mulţi oameni sunt săraci sau se luptă cu greutăţile vieţii din punct de vedere material e un motiv care te face să râzi. Se concentrează atât de mult pe făcut bani încât uită ce sunt banii. Bani sunt doar UNA din multele forme pe care le poate lua valoarea. Mai mult, nu sunt deloc o formă de valoare importantă. Sunt doar nişte hârtii amărâte pe care le dai şi primeşti în schimb altfel de valori. Banii sunt practic o TRADUCERE a valorii. Dai bani şi primeşti mâncare, distracţie, obiecte, chiar şi sex. Cu banii poţi cumpăra multe alte lucruri pe care le consideri valoroase. Nu poţi cumpăra orice lucru valoros şi mai ales nu poţi cumpăra valori cu adevărat importante. Iubire, prieteni, o viaţă împlinită, sănătatea, experienţele de viaţă, dezvoltarea abilităţilor. Banii nu se fac urmărind să faci bani. Banii se fac urmărind să oferi valoare oamenilor din jur, celor care au bani şi care sunt dispuşi să plătească cu bani ceea ce tu ai de oferit.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Totuşi, nu pricep de ce s-ar fi interesat de mine...
Dora: Nu pricepi? Poate că... Te iubeşte. Altfel de ce s-ar fi interesat? Gândeşte-te, Lia! Nu-i eşti deloc indiferentă. Am remarcat asta la el. Să fi văzut ce bucuros era când a aflat că n-ai nici un prieten.
Lia: Nu mai spune! Era bucuros?
Dora: Foarte. Atât de bucuros, încât m-a sărutat.
Lia: Poftim?!
Dora: Doar pe obraji, fugitiv, năroado! Cred că n-o să mai spăl niciodată locul în care buzele lui mi-au atins obrajii...
Lia: Ah... Ce tupeu pe el! S-o interogheze pe cea mai bună prietenă a mea... Ce-şi închipuia că o să afle despre mine?
Dora: Nu-mi dau seama ce... Dar tu ce intenţionezi să faci în legătură cu chestia asta?
Lia: Probabil că, deocamdată, nimic.
Dora: Deocamdată?!
Lia: Desigur, deocamdată. Pentru că, dacă el a îndrăznit să te interogheze pe tine, eu îi voi întreba pe prietenii lui cei mai buni despre el, iar spre deosebire de el, am avantajul că aceştia participă la misiune.
Dora: Te referi la...
Lia: Alexandru Ştefan şi Nistor Harris, geneticianul şi geograful. Ei sunt prietenii lui cei mai buni, de destul de mulţi ani. Doar să le câştig puţin încrederea, simpatia şi... 13 ani; am destul timp să aflu cât mai multe amănunte picante de la ei doi despre Don Juanul nostru. Şi tot spre deosebire de el, chiar am ce afla.
Dora: Chiar vei proceda astfel?
Lia: Bineînţeles. De ce nu?
Dora: Nu ştiu, Lia. Nu mi se pare corect.
Lia: Ba e foarte corect. El de ce să se intereseze despre mine şi eu despre el nu?

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti un om mare. Dar de unde să ştiu asta dacă soarta nu ţi-a dat prilejul să îţi arăţi meritele? Ai venit să concurezi la jocurile olimpice, dar nu mai este nimeni acolo în afară de tine: câştigi cununa, dar nu victoria. Ai felicitările mele, dar nu ca un om puternic, ci ca unul care a dobândit consulatul. Ai câştigat o funcţie. La fel i-aş putea spune omului bun. Dacă nici o întâmplare mai dificilă nu i-a dat măcar o ocazie în care să-şi poată arăta tăria de caracter: te consider nefericit pentru că nu ai fost niciodată nefericit: nimeni nu va şti de ce ai fost în stare, nici măcar tu însuţi. Nimeni nu a aflat ce poate fi decât fiind pus la încercare: aşa se face că unii, ieşind singuri în întâmpinarea nenorocirilor, li s-au expus şi au căutat un prilej prin care virtutea lor, altminteri menită să se piardă în obscuritate, să strălucească.

citat celebru din Seneca
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!