Aș fi vrut să plâng în hohote, dar nu puteam. Nu mai aveam vârsta la care să las lacrimile să curgă pe obraji deoarece trăisem prea multe experiențe. Există în lume chiar și tristețea de a nu putea plânge cu lacrimi calde. Este unul dintre acele lucruri pe care nu le poți explica nimănui și, chiar dacă ai putea, nimeni nu l-ar înțelege. Este o tristețe care nu se poate contura, se acumulează liniștit în inimă ca zăpada într-o noapte fără vânt.
Haruki Murakami în Sfârșitul lumii și țara minunilor
Adăugat de Doina Maria Tudor

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Există în viață durerea de a nu ne putea plânge lacrimile. E unul dintre lucrurile pe care nimeni nu-l poate explica, și chiar dacă ar putea, nu ar înțelege de ce se întâmplă.
citat din Haruki Murakami
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Romantic este visătorul incurabil, și cine l-ar putea judeca? Țara în care trăiește este visul: toate păcatele sale sunt idealurile unei iubiri nevinovate, unde poezia devine operă de artă, născută din inima templelor stela..
Și cine l-ar putea înțelege mai bine dacă nu visul în care s-a aventurat?!
Nu există lume exterioară dacă nu există și una în interiorul tău.
Camelia Oprița în Recurs pentru Infinit
Adăugat de Maria Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu aș putea înțelege Universul fără tine
Când te pierdeam o clipă din ochi, te căutam la gura râului.
Nu ca să mă salvez de lacrimi sau de durere
pentru că toată copilăria mi-am petrecut-o printre flori;
era una mai slabă de inimă
și aproape stinsă printre alte lucruri.
Aveam sentimentul că suferința ei trecuse de ierburile uscate
ca să sfârșească într-o dimineață rece sub o frunză îngălbenită.
Era deja toamnă la prima mea durere
într-o lume născută numai pentru mine,
Îmi spuneai că nu pot fi copil dacă n-am gust de lacrimă, mă ștergeai cu fruntea.
Cântecul tău era pornit să umble pe apele pământului.
Nu aș putea înțelege centrul universului fără tine
cum nu aș fi în stare să mă privesc
în oglindă cu ochii închiși.
Mi-ai spus odată să-i închid la suferință, nu ca să mă salvez de lacrimile
care vin din zona cea mai adâncă a spiritului,
ci să îndur orice rană a vieții.
Știu că apele pământului se unesc
și dorul meu poate urca în valuri până la Olt.
poezie de Camelia Oprița din Poeții noștri (19 octombrie 2009)
Adăugat de Georgiana Dobrin

Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume în care există atâta tristețe și lucruri de care să te temi, oamenilor li se mai întâmplă și lucruri bune. Romantismul e noțiune pe care încă o mai putem găsi chiar dacă nu îl căutăm conștient.
citat din Kathleen Quinlan
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi vrut să se roage, dar nu-și putea ridica ochii spre Cer. Ar fi vrut să plângă, dar lacrimile nu veneau. Își simțea pieptul plin de lacrimi fierbinți care o ardeau, dar care nu voiau să curgă.
citat clasic din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de deianira

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi vine să plâng, dar și dacă aș plânge, nu ar veni nimeni să mă salveze.
Haruki Murakami în Kafka pe malul mării
Adăugat de iulia

Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce vrei, Doamne...
De ce vrei, Doamne, să mă pierzi
De ce să-mi plângă-n suflet iară
Pădurile cu lacrimi verzi
Și munții cu tăceri de ceară.
De vrei, Doamne, să mai plâng
Și pui durerea să mă-nhațe
Ca marea de-aș putea s-o plâng
Mi-ar plânge peștii toți în brațe...
De ce vrei, Doamne, să colind
În alte ceruri și-alte stele -
Ca norii de-aș putea să-i strâng
Mi-ar plânge lacrimile mele...
De vrei, Doamne, spune-mi deci,
De ce vrei să-mi închizi cuvântul
Să-mi plângă-n suflet stele reci,
Să-mi plângă-n inimă pământul.
Și unde-ai vrea să fiu apoi?
Eu un pot, Doamne, fără Tine
Și dacă arborii mi-s goi
Eu tot îi pun să Ți se-nchine.
Și chiar de-s singură-n pustiu -
Eu tot de Tine sunt legată -
Și-orfană chiar de-ar fi să fiu
Tu tot mi-ai fi în ceruri Tată...
Amin!
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mie îmi este clar că nimeni pe acest pământ nu poate reuși de unul singur în ceea ce face. Chiar dacă unul dintre noi e bogat, sănătos, fericit, cu o familie plină de iubire și prieteni și succes, ce va face acel om dacă iese din casa lui într-o lume plină de sărăcie, boală, suferință, violență și depresie? Succesul nu poate exista fără ca lumea întreagă să fie un loc în care să putem conviețui în prosperitate, armonie și fericire.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar dacă ne-am putea întoarce în timp, probabil că niciodată nu am sfârși acolo unde am început.
citat din Haruki Murakami
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O zi minunată
Tot ceea ce ajungi să simți
dimineața
atunci când te trezești
e un nod în gât
care urcă alene și face buzele să tremure
și acoperă ochii
cu lacrimi care se rostogolesc
încet și calde pe obraji
Iar ceea ce se poate simți
pe parcursul zilei
e o senzație de osteneală și de trudă asiduă
care paralizează trupul
și naște gânduri înfiorătoare
Și noaptea
îți dă un sentiment de tristețe
ochii se închid
și un nod din gât
face buzele să tremure
lacrimile se rostogolesc încet și calde
pe obraji
și ești pregătit pentru o altă zi minunată.
poezie de Gaetano Longo
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețea care mă învăluie profund... nu aveam unde să îndrept o asemenea senzație, unde să o încui ca să scap de ea. Nu avea nici formă, nici greutate, nici nu mă puteam înfășura în ea. Era asemenea vântului ce trecea pe lângă mine.
Haruki Murakami în Pădurea norvegiană
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea este în continuare lucrul pe care-l prețuiesc cel mai mult pe lume. Sigur ca asta m-a determinat să beau vinuri care nu-mi plăceau, să fac lucruri pe care nu trebuia să le fac și pe care nu le voi repeta niciodată, să am multe cicatrice în trup și-n suflet, să-i rănesc pe unii cărora am sfârșit prin a le cere iertare, într-o perioadă în care am înțeles că puteam să fac orice în afară de a obliga pe cineva să mă urmeze în nebunia mea, în setea mea de a trăi. Nu mă căiesc pentru clipele în care am pătimit, îmi port cicatricele ca și cum ar fi niște medalii. Știu că libertatea este foarte scumpă, la fel de scumpă ca și sclavia, singura diferență este că o plătesc cu plăcere și cu un zâmbet, chiar dacă zâmbetul este udat de lacrimi.
Paulo Coelho în Zahir
Adăugat de marian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe lume sunt lucruri pe care numai prezența unei femei le poate transmite.
Haruki Murakami în Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dar există multe lucruri pe care nu le poți întreține doar cu sentimente frumoase. Viața e lungă și, uneori, dură. Sunt momente în care e nevoie de o victimă. Cineva trebuie să îndeplinească și rolul acesta. Iar corpurile noastre sunt clădite fragil, ușor de rănit și sângerează când le tai.
Haruki Murakami în Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj (2013)
Adăugat de Iunia Bujiță

Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori luna iulie ajunge pe la mijloc și, în orașul de provincie dintre dealuri, serile de vară sunt calde, deloc sufocante, mă gândesc la Claudia. Intervalul de vârstă pe care-l credeam la margine de lume a devenit extrem de palpabil, iar visele nu știu dacă mai pot umple o noapte întreagă. I-aș povesti că lucrurile despre care ne imaginam noi că vin de la sine n-au prea făcut-o. Că, de fapt, nimic nu "ți se întâmplă" fără luptă și fără să-ți dorești tare, mai tare decât alții. Că oamenii acționează după cum sunt construiți și te pot dezamăgi, unii chiar de mai multe ori. Că mai ascult încă Nirvana, chiar dacă nu reușesc întotdeauna să am curaj, răbdare și timp. Și, uneori, uit că cea mai mare fericire din lume este să fii sănătos.
Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
În toată această lume mare există o singură persoană pe care te poți baza și aceea ești tu.
citat din Haruki Murakami
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi se pare caraghios felul în care vorbesc oamenii despre naștere ca despre un eveniment miraculos. Un miracol este ceva care sfidează natura. Pe când nașterea e unul din cele mai naturale lucruri de pe lume. Sau în orice caz în primele trei. Dar pe de altă parte, dacă stai să te gândești, nu există un alt cuvânt care să se potrivească mai bine. Un spermatozoid. Un ovul. Un amestec accidental de informație genetică care se va transforma în ceva care ar putea scrie operă sau ar putea să inventeze Napalmul. Mă uluiește.
citat din Barbara Hall
Adăugat de Madalina Gorneanu (Voicu)

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot răul vine de acolo că oamenii își închipuie că sînt împrejurări în care se pot purta cu semenii lor fără iubire. Cu lucrurile te poți purta fără iubire, poți să tai copaci, să faci cărămizi, să prelucrezi fierul fără iubire, față de oameni însă nu se poate, deoarece iubirea reciprocă dintre oameni este o lege fundamentală a vieții omenești. Este adevărat că omul nu poate să se constrîngă să iubească, așa cum se constrînge să muncească, însă de aici nu urmează că poate să se poarte cu ceilalți fără iubire, mai ales dacă cere ceva de la ei. Dacă n-ai iubire față de oameni, stai liniștit, ocupă-te de tine, de lucruri, de ce vrei, numai de oameni nu.
Lev Tolstoi în Învierea
Adăugat de Simona Bozintan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Excursia în munți
Nu știu, strigai fără glas, nu știu deloc.
Dacă nu vine nimeni, atunci chiar că nu vine nimeni.
N-am făcut nimănui ceva rău, nimeni nu mi-a făcut vreun rău,
însă nimeni nu vrea să mă ajute. Absolut nimeni.
Dar nu e chiar așa. Numai că nimeni nu mă ajută - în rest,
absolut-nimeni poate fi destul de drăguț.
Aș face cu mare plăcere - oare de ce nu? - o excursie
în compania unor absolut-nimeni. Firește, în munți,
unde altundeva? Cum se mai înghesuie unul în altul acești nimeni,
aceste mâini multe, despărțite de pași minusculi!
Bineînțeles că toți sînt în frac.
Mergem așa, haihui, vântul trece prin spațiile dintre noi și dintre membrele noastre.
În munți gâtlejurile se eliberează. Este o minune că nu cântăm.
poezie celebră de Franz Kafka
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar și o viață fericită nu poate exista fără o parte de întunecime, iar o lume fericită și-ar putea pierde înțelesul dacă nu este echilibrată și de tristețe. Este mult mai bine să iei lucrurile așa cum vin, cu răbdare și calm.
citat clasic din Carl Gustav Jung
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!