Așa cum apa nu se poate transforma decât dacă o cauză determinantă o aduce într-una sau alta dintre aceste stări, nici omul nu poate face ceea ce crede că-i ...
Așa cum apa nu se poate transforma decât dacă o cauză determinantă o aduce într-una sau alta dintre aceste stări, nici omul nu poate face ceea ce crede că-i stă în putere, decât dacă niște motive particulare îl determină în sensul respectiv. Până la intervenția cauzelor, orice gest îi este imposibil, dar, o dată ce ele intră în joc, individul nostru trebuie, la fel ca apa, să acționeze după cum o cer împrejurările corespunzătoare fiecărui caz. Abia după intrarea în joc a unui motiv ne putem decide într-adevăr, iar atunci trebuie s-o facem, dacă nu cumva se prezintă un motiv opus încă și mai puternic, în cazul în care ar exista așa ceva. Ideea că un individ ar putea acționa cumva fără ca vreun interes să i-o ceară e la fel de absurdă ca aceea că o bucată de lemn s-ar putea rostogoli înspre mine fără a fi trasă de o sfoară.
Arthur Schopenhauer în Lumea ca voință și reprezentare
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.