Cine oare îmi va încredinţa un trup duhovnicesc atâta vreme cât eu nu pot stăpâni nici măcar un trup pământesc? Trupurile mici şi pieritoare pe care le avem acum ne-au fost dăruite aşa cum şcolarilor li se dau poneii. Trebuie să învăţăm să conducem, nu pentru că într-o bună zi am scăpa cu totul de cai, ci pentru că într-o bună zi s-ar putea să călărim pe deşeuate, neînfricaţi şi voioşi, pe acei bidivii incomparabil mai mari, pe caii aceia înaripaţi, strălucitori, de pasul cărora se cutremură lumea şi care ne aşteaptă poate chiar acum cu nerăbdare, bătând din copite şi sforăind pe nări, în grajdurile Împăratului. Nu că galopul ar fi lipsit de orice valoare dacă nu ar fi un galop împreună cu Împăratul, dar cum altfel - de vreme ce El şi-a rezervat propriul armăsar - L-am putea însoţi?

C.S. Lewis în Despre minuni
Adăugat de ANA MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să fiu cum sunt şi cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea şi nu s-ar cere cost,

Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunţarea
La tot ce niciodat' n-aş fi gândit.

Dar, ce-aş putea să iau de-atunci, demult?
Dorinţa de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi să vină?

Şi ce-aş păstra din viaţa de adult,
Când nu mai ştiu ce-i bob şi ce-i neghină?
Nu ştiu ce vreau. Pe cine să consult?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom revedea la Liverpool

Băiete, magaziile-s închise, iar marfa stivuită; de-acum
E timpul să ne spunem la revedere, e timpul să pornim la drum.
Prieteni, am fost prieteni, ne-am distrat, am tras la măsea destul –
Într-o bună zi, băiete, ne vom reîntâlni la Liverpool!

Băiete, toate drumurile duc la Roma, lumea cel puţin aşa susţine:
Dar drumul lung, sărat, drumul pe care numai navele-l ştiu bine,
M-atrage spre Farul dinspre Larg, deşi de mare-s uneori sătul;
Într-o bună zi, băiete, noi ne vom revedea la Liverpool!

Sunet de clopote, echipaje chiuind, băiete, fluierături de siflee,
Toţi urmăresc cum ne poartă spre mare curentul de maree,
Înălţăm velele gabier, nu se mai vede portul, magaziile-s full –
Într-o bună zi, băiete, ne vom reîntâlni la Liverpool!

Poate peste-un an, băiete, sau, cine ştie, poate peste doi,
Pentru că drumul sărat este lung pentru bărbaţi ca noi:
Dar fie vreme bună, vreme rea, norocul mult sau ne-ndestul,
Într-o bună zi ne vom revedea, prietene, la Liverpool!

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când priveşti lumea de azi îţi dai seama cu regret că nu poate ţine loc cantitatea calităţii: dacă i s-ar putea substitui, ne-am găsi acum într-o situaţie mai bună decât Grecia Antică.

citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup si...cuvant!

Poate-ntr-o zi si tu te vei schimba.
Vei fii aşa cum te credeam?
Povestea ce-o alcătuiam
Nu e exact ce imi doream.

Şi-a fost furtună-a fost şi soare,
Şi paşii ne-au purtat...
De ce s-a terminat iar, oare?
Şi cineva iar ne-a furat...

Pe noi? Pe noi! Pe noi...
Acum suntem doar "eu" si "tu".
Au venit nori, au venit ploi
Păstrand acum un deja-vu.

Secunda nu trece. Totul e nud.
Privirile noastre unde se duc?
Trupurile simple, parca-s de lut
Modelează-mă iar, să te readuc.

poezie de Mihaela Zahari
Adăugat de Ella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul ştia că le ţine pe toate închise la un loc, într-o cămară din palatul său, încuiate şi zăvorâte cu nouă uşi de fier şi cu nouă lacăte mari. Dară nimeni nu ştia ce fac ele noaptea de li se rup încălţămintele, căci nimeni nu le văzuseră până atunci ieşind din casă, căci nu puteau. Pasămite, lor le era făcut ca aşa să-şi petreacă vremea în toată viaţa lor. Aşa le era orânda. Cum se auzi de această hotărâre a împăratului, începu a curge la peţitori; ba feciori de domni şi de împăraţi, ba feciori de boieri mari, până şi feciori de boieri mai mici. Şi care cum venea se punea de pândă la uşa domniţelor câte o noapte. Împăratul aştepta cu mare nerăbdare în fiecare dimineaţă ca să-i aducă câte vreo veste bună; dară în loc de aceasta, i se spunea că junii ce se puneau de pândă seara nu se mai găsesc dimineaţa. Nu se ştia ce se fac. Nici de urmă măcar nu li se mai dedea. Unsprezece flăcăi o păţise până acum. Ceilalţi cari mai erau, începuseră a se codi; nu mai voiră să stea de pândă. Se lipseau de a lua de neveste nişte fete pentru care se răpune atâţi tineri.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: E greu de crezut că ai putea avea duşmani.
Lucian: Aşa ţi se pare ţie, din cauză că eşti foarte bună. Cum reuşeşti?
Maria: Explicaţia ar fi simplă: Trăind mereu printre plante şi animale, iubindu-le, preţuindu-le şi îngrijindu-le cu drag, am devenit poate sufletistă şi bună. În plus, aş putea afirma că am reuşit să înţeleg adevărata valoare a vieţii.
Lucian: Adevărata valoare a vieţii?! Şi care ar fi aceasta?
Maria: Nu ştiu dacă într-adevăr am dreptate şi chiar aş fi descoperit această valoare inestimabilă, dar, după umila mea părere, ea constă în existenţă însăşi.
Lucian: Adică?!
Maria: Adică fiece vietate e importantă pentru că există; şi nu mă refer doar la fiinţele vii, ci şi la plante, pentru că şi ele trăiesc, chiar dacă n-au posibilitatea de a se deplasa singure, prin mijloace proprii, dintr-un loc în altul. În plus, nu e deloc corect ca noi să ne autoconsiderăm superiori tuturor celorlalte fiinţe, doar pentru că aşa ni se pare nouă. Nu suntem cu nimic mai presus decât celelalte creaturi cu care convieţuim, doar pentru că noi avem impresia că putem fi stăpâni, că totul ni s-ar cuveni; nu-i chiar aşa! Chiar şi o muscă, o floare sau un microb este la fel de important şi poate revendica aceleaşi drepturi. De ce? Pur şi simplu, pentru că există! Dacă n-ar fi importante, n-ar exista, iar lucrurile s-ar simplifica, reducându-se doar la existenţa noastră, a speciei umane. Ar fi însă monoton, plictisitor şi deloc interesant dacă n-ar exista nimic altceva cu excepţia oamenilor. De aceea îndrăznesc să afirm că fiecare îşi are rolul şi rostul bine determinat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vader: Ce porunceşti, stăpâne?
Împăratul: Forţa s-a tulburat.
Vader: Am simţit.
Împăratul: Avem un nou duşman: Luke Skywalker.
Vader: Da.
Împăratul: Ar putea să ne distrugă.
Vader: E doar un băiat. Obi Wan nu-l mai poate ajuta.
Împăratul: Forţa îi dă puteri. Băiatul lui Skywalker nu trebuie să devină un Jedi!
Vader: Dacă l-am atrage de partea noastră, ar fi un aliat puternic.
Împăratul: Da. Da... Ar fi o achiziţie bună. Crezi că se poate?
Vader: Ori vine cu noi, ori moare!

replici din filmul artistic Războiul stelelor - Episodul V: Imperiul contraatacă
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, răul mizeriei şi răul aurului îl strică şi-l înrăieşte pe om deopotrivă. De vreme ce cred în schimbarea omului, cum aş putea să nu cred în schimbarea întregii colectivităţi? Nu ştiu din care parte trebuie stăruit pentru reuşită, dar ştiu că totul se va produce din nou numai prin intermediul omului. Eu am fost multă vreme singur împotriva hidrei răului, acum voi sunteţi o mulţime... Primiţi de la mine, voi tineri, cunoaşterea mea, dobândită la sfârşitul vieţii mele. Şi porniţi de la ultima mea cunoaştere spre o cunoaştere nouă. Aşa cum s-a schimbat lumea înaintea noastră, aşa se va schimba şi după noi. Dar pentru asta nu-i îndeajuns o singură pereche de mâini şi un singur creier. Iar voi fiţi acei ce vor croi lumii drumul schimbării în bine. De vreme ce cred în schimbarea omului, cum aş putea să nu cred în schimbarea colectivităţii... Chinuiţi-vă cu moştenirea pe care v-o las şi nu-l părăsiţi pe om.... Credeţi în el aşa cum cred şi eu.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purcelul umbla muşluind prin casă după mâncare şi nici grijă n-avea despre încurcala ce făcuse. Moşnegii s-au ciondănit cât s-au mai ciondănit şi, cât erau ei de îngrijiţi, despre ziuă au adormit. Iară purcelul atunci s-a suit binişor pe laiţă, a spart o fereastră de bărdăhan şi, suflând o dată din nări, s-au făcut că două suluri de foc, de la bordeiul moşneagului, care acum nu mai era bordei, şi până la palatul împăratului. Şi podul, cu toate cele poruncite, era acum gata. Iară bordeiul moşneagului se prefăcuse într-un palat mult mai strălucitor decât al împăratului! Şi, deodată, baba şi moşneagul se trezesc îmbrăcaţi în porfiră împărătească, şi toate bunătăţile de pe lume erau acum în palaturile lor. Iară purcelul zburda şi se tologea numai pe covoare, în toate părţile. Tot în acea vreme, şi la împărăţie straşnică zvoană s-a făcut, şi însuşi împăratul cu sfetnicii săi, văzând această mare minune, grozav s-au speriat, şi temându-se împăratul să nu i se întâmple ceva de rău, a făcut sfat şi a găsit cu cale să dea fata după feciorul moşneagului şi de îndată a şi trimis-o. Căci şi împăratul, cât era de împărat, le dăduse acum toate pe una, şi nici măcar aceea nu era bună: frica!

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopoţelul, au sosit scrisori... Dintr-o veche obişnuinţă aştept ceva din afară: vine o persoană plăcută, vreo veste bună într-o scrisoare. Aştept şi în acelaşi timp ştiu prea bine că din afară n-are cum să-mi vină nimic bun. Nu pot nici măcar să mă gândesc cine din afară, ce om şi ce veste mi-ar putea aduce o adevărată bucurie. Ce poate să mă bucure? Ce pot să-mi doresc? Numai un singur lucru, pe care pot să mi-l ofer singur: o apropiere tot mai mare de Dumnezeu, contopirea cu El. Nu sunt într-o stare bună de spirit; ce bucurie pot să-mi ofer? Pot să-mi ofer şi acum o bucurie, şi încă mare: să înving această dispoziţie, să mă folosesc de ea pentru a învăţa chiar şi în timpul ei să nu întrerup comunicarea cu Dumnezeu.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ce viitor putea să-i ofere acestei femei, acum când ea nu-l mai interesa? Ar putea oare s-o ia de soţie, pentru a-i arăta în fiecare zi o faţă tristă, o inimă distrusă, un suflet dezolat? Ar putea s-o ia de soţie pentru a o face odioasă familiei lui, demnă de dispreţ pentru egalii ei, ridicolă faţă de servitori, pentru a o aventura într-o societate în care s-ar simţi nelalocul ei şi în care umilinţa ar ucide-o, pentru, a o copleşi de remuşcări, făcând-o să simtă toate nenorocirile pe care le atrăsese asupra iubitului ei?

George Sand în Indiana (1832)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Probabil că nu vrei să auzi asta acum şi sunt sigură că nu vrei s-o auzi de la mine, dar trebuie să vorbeşti cu ea.
Pacey: Nu, nu acum. Nici măcar nu aş putea să o privesc.
Joey: Trebuie, Pacey. Trebuie să asculţi ce are de spus.
Pacey: De ce? Care ar fi diferenţa, ah? Indiferent de ce spune, sfârşitul este acelaşi. S-a culcat cu altcineva.
Joey: Crezi că ce a făcut ea este mai dureros doar pentru că voi doi eraţi împreună? Nu este aşa. Nu este nicio diferenţă, Pacey. Adică... are doar 16 ani la fel ca şi tine. Vorbim de parcă am şti ce se întâmplă, dar nu este aşa. Habar n-avem. Suntem foarte tineri şi o să greşim foarte mult! O să ne tot răzgândim şi uneori o să avem sentimente diferite. Şi singurul lucru pe care ni-l putem oferi unul altuia este iertarea. Iar eu nu am putut face asta. Sau am făcut-o prea târziu. Nu permite să fii într-atât de furios încât să nu o mai iubeşti pentru că într-o bună zi o să te trezeşti din acea stare şi persoana pe care o iubeşti nu o să mai fie lângă tine.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi tristeţe (II)

E greu să exişti pe lumea asta făr-a fi băgat în seamă.
Toate celelalte lucruri se suportă mai uşor. O duşcă, două, trei –
şi impulsul de a sta şi de a gândi de unul singur revine.
Nimic nu se poate împotrivi zumzăitului
de fond, de-aceea apare deodată miracolul
de-a te fi născut şi de a te holba la un pahar. Iar munca
(pe omul care-i singur nu-l duce gândul la muncă)
devine iarăşi credinţă, credinţa de-a crede că suferinţa e numai bună
pentru a te concentra şi-a medita asupra ei. Şi nu trece mult timp
şi ochii nu mai privesc nimic în particular, întristaţi, parcă orbi.

Dacă acest om se ridică şi pleacă acasă să se culce,
el va arăta ca un orb care s-a rătăcit. Oricine
ar putea sări de nicăieri şi lovi cu brutalitate.
O femeie – frumoasă, tânără – ar putea fi văzută
sub un bărbat pe stradă, gemând
în felul în care o femeie a gemut odinioară sub el.
Dar acest om nu vede. El se îndreapă spre casă să se culce
şi viaţa nu devine nimic altceva decât zumzetul tăcerii.

Dezbrăcând acest om veţi găsi un trup care-a fost spălat,
şi ici-colo petice de blană. Cine s-ar gândi vreodată
să dea atenţie acestui om căruia-i ardea cândva
viaţa-n căldura venelor? Nimeni n-ar bănui
că a fost o femeie care, odată, a mângâiat
acel trup, care a sărutat acel trup care-acum tremură
şi-i ud de lacrimi; acum acel om,
care a venit acasă ca să doarmă, nu poate dormi, ci doar geme.

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când consideri un om inferior ţie, din orice fel de cauze, fie că are o vârstă mai mică, poate experienţă mai puţină de viaţă, poate e mai sărac, mai lipsit de educaţie, ascultă un alt fel de muzică sau are comportamente pe care le consideri înapoiate, imaginează-ţi ca pe o scară mai sus există cineva care se uită la tine şi te judecă în acelaşi fel pe tine. Pentru că dacă e să o luăm în felul asta, în orice faci şi orice ai fi, e tot timpul cineva mai bun ca tine. Şi atunci, ai putea oare să îl consideri pe cel aşa zis "inferior" ţie camaradul tău măcar în privinţa acestui numitor comun? Amândoi puteţi fi judecaţi de instanţe superioare ca fiind inferiori. Ce mai râmăne de făcut? Într-o lume care judecă, toţi suntem inferiori. Într-o lume în care acceptăm, iertăm şi iubim, avem şansa să ne ridicăm deasupra condiţiei noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poţi oare să mă ierţi?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînţeles că pot, prostuţule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aş putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aş putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viaţa mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuţule!
Nick: Şi mă vei iubi mereu la fel de mult ca şi până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar şi mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulţumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul nostru

nu ştiu unde a început
despărţirea noastră
ce vierme de mătase a ţesut
firul ei subţire
hrănindu-se din iubirea ta
şi din frica mea
că te-aş putea iubi.

aproape că s-a făcut iarăşi toamnă
şi uite cum firul ăsta răsucit de mii şi mii de ori
alcătuit din bucuriile şi suferinţele noastre
din tăcerile şi din cuvintele noastre
din exuberanţa şi din neputinţa noastră
din grija ta pentru mine şi din nepăsarea ta
din teama mea şi din indiferenţa mea
e tot ce ne mai leagă.
nu mai e timp acum
atât cât a fost l-am risipit amândoi
am hrănit cu el vieţile altor oameni
care am fi putut fi noi înşine
dacă eu m-aş fi aplecat să-ţi leg şireturile
atunci când aveai genunchiul zdrelit,
dacă te-aş fi luat în braţe atunci când mi-ai spus
vino,
dacă ţi-aş fi răspuns
bine,
atunci când mi-ai şoptit
rămâi.
acum despărţirea e tot ce ne-a mai rămas
singurul lucru care ne ţine împreună
hrănindu-se din apropierea noastră
numai pentru a o distruge
ca o vietate digerându-şi propriul trup
ca să rămână în viaţă.

nu mai e timp acum
decât să ne îmbrăcăm disperarea şi teama
şi tristeţea şi neputinţa
şi să le purtăm zâmbindu-ne
în vreme ce apele vieţilor noastre
se despart
după ce au curs atâta timp prin aceeaşi albie
îngânându-se încă,
jucându-se o ultimă oară
unele cu altele
ca nişte versuri sălbăticite
care nu mai rimează
dar care sînt încă legate
într-un poem.

nu ştiu unde a început
despărţirea noastră
ce vierme de mătase a ţesut
firul ei subţire
hrănindu-se din iubirea ta
şi din frica mea
că te-aş putea iubi.

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu are chipul meu

într-o noapte
în cel mai profund vis
dintre toate visele mele
am văzut Începutul:

Dumnezeu are chipul meu
şi eu am chipul Lui Dumnezeu –
suntem una şi aceeaşi Fiinţă:
iubim împreună şi
urâm împreună
într-o dualitate revoltătoare
laică şi religioasă deopotrivă

oricând eu mă pot duce în locul Lui
şi El poate veni în locul meu
pentru că locuim în aceleaşi trupuri
şi în aceleaşi iluzii despre ce ar putea fi

eu sting lumina acum în cameră
pentru că e târziu şi trebuie să dorm
şi odată cu mine se duce şi El la culcare –

nu e adevărat că Dumnezeu nu doarme!

la câte are pe cap
mă şi mir că nu a înnebunit până acum
şi nu a intrat în concediu medical
acolo
în lumea Dumnezeilor
din care facem parte şi noi

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa ori seara

Să fi fost doar chimie şi doar ochii vinovaţi
pentru tot ce s-a întâmplat, să nu fi fost nimic
din ce ar putea fi divin, să fi fost doar
întâmplare, trup şi carne, toate numite destin?!

Să fi trecut atâtea decenii degeaba... şi totuşi
ceva de neînţeles s-a întâmplat în momentul
acela în care am anulat timpul, în momentul
acela când ţi-am citit gândul, s-a născut poezia!

Să fie acesta preţul plătit unei muze rebele,
răzvrătită de soartă, preţu-i prea mare să fie...
să cred că-i doar întâmplare şi nimic din ce ţine
de suflet nu poate... nu există pe acest pământ!

E prea mult gând între Noi, e prea fără timp ce
se întâmplă cu Noi, nu văd începutul, nu
întrăzăresc nici sfârşitul, pare că nici timp nu
există de atâta prezent ori de atâta absent!

Poate greşesc ori mă-nşel, dar cum rămâne cu
timpul, cum rămâne cu Noi, suntem mult prea
prezenţi, ieri erai în braţele mele, azi te,, scalzi"
în ochii mei, ieri îmi vorbeai de iubire iar azi...

Azi taci şi asculţi iubire, ziua de mâine ne dă
întâlnire, vom zâmbi, poate chiar vom şi râde de
Noi ori de timp, în priviri vom fi şi mai,, vii" chiar
dacă pe trupurile noastre au trecut decenii!

Au trecut anotimpuri, chiar, câte au trecut, te
invit într-o zi la numărat anotimpuri, te invit la
numărat timpul, chiar, cum ar fi reîntâlnirea de
după o zi trecută ori după o viaţă trecută!?

Noi doi, faţă în faţă, cred că şi cuvântul şi
lacrima ar îngheţa, de trup nu mai vorbesc, ar
reînvia fluturii, s-ar crucii Demonii, s-ar reîntâlni
două vieţi, alege Tu, dimineaţa ori seara! miha

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea din vis

A fost odată, într-o altă lume,
a viselor şi-a vechilor poveşti,
un împărat ce îşi făcuse-un nume
asemenea aleşilor cereşti.

Era vestit prin legile-i severe
cu care-i pedepsea pe răi şi furi,
dar şi prin recompense şi plăcere
când oamenii păreau cinstiţi şi puri.

În sala unde împărţea dreptate
părea un zeu pe tronul lui de fier
şi toţi sperau ca, într-o zi, el, poate,
va renunţa să fie tot stingher,

căci tronul de alături, de o vreme
era tot gol, în aşteptarea ei,
a celei pentru care încă geme
în inima-ngheţată ca un stei.

Venise-n viaţa lui ca o minune
pe care a primit-o şi-a iubit,
dar n-ar putea nicicând, la nimeni spune
de ce sau cât a fost de-ndrăgostit,

căci el, ce nu suportă o minciună,
a înţeles târziu, că-ntr-un ocean
o floare însetată să răpună
nu poate fi oprită, e în van

să ceri meduzei braţele să-şi plimbe
pe corpul tău, în dulce mângâiat,
să uite cum a fost şi să se schimbe
atunci când tot ce-a vrut, a câştigat.

El a-nţeles, i-a spus, ea a plecat,
iar locul ei de-atunci, acum e gol
şi n-o aşteaptă cum o fi sperat,
inabordabil, cu un singur rol:

acela de a-i aminti iubirea,
trădarea şi minciuna fără rost,
plecarea, dorul şi nefericirea
dintr-o poveste care,-n vis, a fost.

A fost odată, într-o altă lume,
a viselor şi-a vechilor poveşti,
povestea căreia i-am dat un nume
şi poţi acum, şi tu, s-o povesteşti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!