Misterul din eter

Erau născuţi ca suflete lumină,
cum rar se mai găsesc pe-acest pământ,
făcuţi să se-ntâlnească prin cuvânt
în nopţile când liniştea-i deplină,

Au rătăcit prin timpuri netrecute
de niciun muritor sau zeu străvechi,
de suflete stinghere sau perechi,
în gânduri rătăcite ori pierdute.

Povestea întâlnirii e-un mister
ascuns de ape, de pământ şi cer;
Iubirea lor, puternică şi vie,
cuprinsă-n a cuvintelor magie,
e-ascunsă în realul din eter.
Un înger îi veghează blând... şi ştie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghe de înger

Un înger veghează poporul şi lumea...
Poem de lumină renaşte minunea.
Trăim vis de pace şi flamură blândă!
Popor de lumină, povestea-i ascultă!

Dreptate i-e paza, dreptatea e scut...
Menirea de-a fii un izvor pe pământ.
Cu şoapte de vis, peste noaptea din noi,
Lumină cărarea atâtor eroi.

Un om - deputat şi fiică şi cânt,
Un înger, prin noi coborând pe pământ,
E Soarele, azi, strălucind - un mister,
Fărâmă de pace-ncrustată pe cer...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea lor

Iubirea ei... se-ascunde în falduri de mister,
fugind cu amintirea din vremea ce-a apus;
Iubirea lui... aşteaptă, de dincolo de cer,
ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus.

Iubirea lor, aceeaşi, se-ascunde în tăceri
şi pare liniştită, dar suferă-n pustiu,
şi simte cum îşi pierde o parte din puteri,
şi plânge ca o mamă la moartea unui fiu.

Iubirea ei... se-ascunde, când ştie c-ar putea
să se arate iarăşi, să spună un cuvânt;
Iubirea lui... aşteaptă, nu ştiu ce speră ea,
căci norii o separă de tot ce-i pe Pământ.

Povestea ei ciudată, nu pare-a se sfârşi,
căci nu "a fost odată". O fi, sau n-o mai fi?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa de zbor

Era atât de... altfel, de singur într-un zbor
Prin galaxii pe care nicicând nu le-a parcurs,
Dar, totuşi, cunoscute din timpuri ce s-au scurs,
De când era un suflet născut... în viitor.

Purta în el cunoaşteri, şi singure-au crescut,
Odată cu atâtea învăţături ce-ar fi
Menite să-i ofere puterea de a şti
Lumina să o poarte spre tot ce-i decăzut.

Scânteie-n întuneric, bucată din destin,
Iubire-n nefiinţă cu zborul efemer,
Sămânţă de lumină alunecând pe cer,
Dorinţă de-ntrupare şi mesager divin.

Îşi simte rătăcirea de-o clipă într-un zbor
Pe care îl parcurge doar pentru a găsi
Acea pereche care e tot ce şi-ar dori
În viaţa efemeră a unui muritor.

Să mai fi fost vreodată cu ea? E un mister!
Dar ştie că menirea-i deplină, pe Pământ,
E numai s-o găsească, să nu se lase-nfrânt
În marea căutare, sub doar un singur cer.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete Lemele

Suflete Lemele se plimba prin mlaştină
cu fiecare pas trosnea bâldâbâc
tot mai aproape de nas
tot mai adânc în rană
pământ de vin sub soare
pământ de os departe de zare
cu fiecare pas mai aproape de nas
cu fiecare pas mai aproape de mal
pământ greu de apă moartă
din ochii grei de apă vie

"Scriitor cu mintea scurtă, lasă pasul meu să-ţi pută...
Scriitor cu gând de sare, nu curma scrisul cu jale..."

A strigat Suflete pân' şi codrii de au plâns
se scurgea cerneală-n răni
din văzduh corbii pândeau
vorba sorţii aşteptau

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri versatile

(lui Dumitru şi Paulei Agripina Drăgan)

atinge-mi inima cu un gând versatil
o să cred că e vremea să cânte
simfonia vieţii compusă cu stil
ca un îndemn să păşesc înainte.

sub aripa de înger simt protecţie
am învăţat tristeţea s-o transform
în versuri sublime strânse în colecţie
azi ştiu că poezia o iubesc enorm.

poţi fi şi tu un înger pe pământ
să sădesti bucurie în suflete triste
poţi cu iubire să fii miracol sfânt
rostind cuvinte prin suflete turiste.

ninsori de fericire sunt aduse de vânt
să trăiesc magia iernii futuriste.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă orfanilor săraci

Copii desculţi, făr' de părinţi,
Cu haina petecită-n cot,
Copii flămânzi, nefericiţi,
Copii ai nimănui socot,
Un rost aveţi pe-acest pământ
Şi Domnul Sfânt ştie de voi,
Vă leagă-acelaşi jurământ:
Furtuni şi temeri, vânt şi ploi.

Copii desculţi, făr' de părinţi,
Cu spaima-n suflet şi în gând,
Cu dor de fraţi, voi vă hrăniţi,
Nu sunteţi singuri pe pământ!
Aripi de îngeri v-au crescut,
Spre Domnul să puteţi zbura,
Să fiţi întâiul Său cuvânt
Întâiul vers, întâia stea.

Cu haina petecită-n cot,
Cu lacrima rodind sub pleoapă,
Alunecă, trudind, înot,
Etern, pe-a nemuririi apă.
Şi ca o arcă peste timp,
Sprânceană visului de mâine,
Se scaldă-n lan de grâu cioplit
Şi redevine gust de pâine.

Copii flămânzi, nefericiţi,
Dormind sub streaşini, ori prin gări,
Atât de aspru chinuiţi,
Trecând prin ger şi prin ninsori,
Un suflet au şi plâng şi ei,
O inimă le bate-n piept
Şi-s anii trişti şi-s anii grei,
Şu traiul lor este nedrept.

Copii ai nimănui, socot,
Prin lumea asta trecători,
Cu haina petecită-n cot,
Sortiţi a plânge deseori,
Ducându-şi traiul – cruce-n vânt,
Bătuţi de doruri ş i de ploi,
Trudind prin lege şi cuvânt,
Dar însetaţi, flămânzi şi goi.

Un rost aveţi pe-acest pământ...
Voi, oameni, nu-i priviţi de sus!
Iisus de Iuda-a fost vândut,
Însă iubirea n-a apus...
Răscumpărând prin mila ta,
Oh, om, pedeapsa lui de-a fii,
Răsplată-n ceruri vei avea!
Arginţii-ţi se vor înmulţi!

Şi Domnul Sfânt ştie de voi...
Prin voi lucrează pentru ei.
Sărac de-ai fii, având nevoi,
Trudeşti prin anii lungi şi grei.
Că nu-n zadar te naşti bogat!
Cu-n rost pe-acest pământ trăieşti,
Omule, fii şi drept şi blând!
Învaţă, simplu să iubeşti!

Vă leagă-acelaşi jurământ...
Iisus păcatul ţi l-a luat,
Şi s-a născut pe-acest pământ,
Tu, omule, să fii iertat.
Şi fapta ta înspre Iisus,
Balanţa poate înclina.
Povara ce o ai de dus
E un talant din viaţa ta.

Furtuni şi temeri, vânt şi ploi,
În suflete se vor stârni,
Copii orfani, flămânzi şi goi,
Cu Domnu-n cer vor poposi.
La crucea Lui şi voi veţi sta,
În rugi şi în mătănii, iar,
Dulce iertare veţi afla
Şi fi-veţi miruiţi cu har.

Furtuni şi temeri, vânt şi ploi...
Vă leagă-acealşi jurământ
Şi Domnul Sfânt ştie de voi.
Un rost aveţi pe-acest pământ!
Copii ai nimănui, socot,
Copii flămânzi, nefericiţi,
Cu haina petecităn cot,
Copii desculţi, făr' de părinţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri rătăcite

M-apasă, de o vreme, noul gând:
Nu e prea mult cu-atâta fericire?
E-un echilibru-n viaţă, şi-i plăpând!
Cum voi putea să îl menţin, iubire?

Eu am să-ncerc un taler să menţin
Mereu în jos, mereu prea-plin de tine,
Iar celălalt, de-mi scrie în destin,
L-aş vrea umplut cu micile suspine,

Acelea ce mă-ncearcă, uneori,
Când doar singurătatea mă-nconjoară
Iar gândurile-mi rătăcesc prin nori
De unde ploaia rece le doboară.

E-un echilibru-n toate, nu-i aşa?
Acum ştii ce aş vrea, iubirea mea!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul Luminii

Îşi rătăcise drumul şi-acum nu mai ştia
Nici unde-i este casa, părinţii, cine-i el,
De ce-i atât de singur şi cine e acel
De vină pentru toate şi unde l-ar afla.

Iar Timpul ce-l uitase prin anii de lumină
Parcurşi la întâmplare prin marele neant,
Privea, arar, intrusul, c-un zâmbet arogant,
Şi-i răspundea la toate c-o linişte deplină.

Plutea prin nemurire, prin lumea dintre stele,
Şi învăţa atâtea cât nimeni n-a cuprins,
Dar ce conta că-i liber, că e de neatins,
Pe-un taler ce-i deasupra singurătăţii grele?

A căutat milenii răspunsul la-ntrebare
Şi a găsit fragmente, le-a cântărit, le-a şters,
S-a întrebat pe sine, în propriu-i univers,
Şi-a întrebat Lumina ca ultimă-ncercare.

A înţeles că este, din vremuri vechi, un zeu,
Lumină din Lumină, o parte din Cuvânt
Pierdută-atâta vreme din rostu-i pe Pământ...
Şi-a coborât îndată, ascuns în curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de revelaţii cu iubire şi lumină

Moş Nicolae vine pe acest sfânt pământ
vine cu desaga cu daruri speciale
răspândeşte dragoste lumină prin cuvânt
destramă întunericul cu forme abisale.

aduce la copii dulciuri şi jucării
la părinţi împarte din tradiţii străvechi
speranţe, sănătate şi multe bucurii
pe tineri îi ajută să-şi afle perechi.

netezeşte drumuri prin inimi deschise
cerul îl ordonează cu armonii de suflet
deschide minţile cu-nvăţături admise
ca în zi de sărbătoare cu mare răsunet.

este zi de revelaţii care îmbracă vise
lumina din iubire răzbate prin sunet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia de raze

Îmi plouă cu raze, îmi plouă de sus,
În picuri de aur, în stropi de apus,

Mă unge, prin ploaie, cu mirul de cer,
Divinul ascuns într-un mare mister,

Se scurge lumina, prin mine,-n pământ
Şi-i schimbă tristeţea-n iubire şi cânt,

Îmi plouă cu raze, îmi plouă şuvoi...
Mă scald în apus şi în noaptea de-apoi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

urmăream nişte fluturi
când ţi-am văzut umbra atârnată de cer
inima mi s-a prelins printre graţii
arsă de dorul de ducă
niciun trecător nu s-a oprit să vadă sfârşitul
ce rost avea
spectacolul continuă pe partea nevăzută a lumii
şi fabrica de suflete produce non-stop
suflete calde, suflete verzi, suflete zbuciumate
timpul trece în pas alergător
pe lângă oamenii-pământ
cei care s-au rătăcit definitiv prin propria lor viaţă
Dumnezeu le-a dat atâtea şuturi în fund
că au învăţat să mearg târâş
şi totuşi tu îmi spui
că tristeţile pot râde când plouă
că oamenii sunt veseli când sunt trişti

poate că azi au iubit destul

poezie de Magdalena Schulman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să fiu un vânt prin nuc,
Aş vrea la tine să ajung,
Prin frunzele de trandafiri
Să pun petala din trecut
În braţele noastre şi în nuc.

Aş vrea să fiu un vânt prin stele,
Să te cuprind mereu cu ele
Şi să te strâng, să te sărut
Aşa cum numai eu ştiu,
Copila mea şi-a păcii pe Pământ.

Sunt vântul ce stă mereu în Soare
Şi-alerg aşa cum sufletul mi-o cere
Şi răscolesc tot universul
Ca să ajung la tine, înger drag,
Dar misiunea mea nu s-a sfârşit
Aici, pe Pământul tău, Lumina mea,
Eşti a păcii pe care-ai creat-o pentru viitor,
Aşa cum ne-a dictat bunul Dumnezeu.

Aş vrea ca apele să le mişc
Şi să le pun în suflete pierdute,
Să se întoarcă în viaţa iubirii înot,
Să lase-n urmă ura şi dezastrul,
Căci numai cu inima curată
Păstrăm vântul din nuc şi Soare
Ce ne veghează permanent,
Trecându-ne prin gaura cheii,
Făcându-ne mai înţelepţi.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi şi eu...

Un înger stă şi mă veghează,
Păzindu-mi sufletul de muritor,
Ce sunt eu.... al lumii care mă trădează?
Poate chiar eu-s al lumii trădător...

În spaţiul care se curbează contemplu al nemuririi timp,
Acel veşnic înger care mă veghează...
Stau, privesc în întuneric... cu sufletu-mi îl simt...
Din umbră în lumină alintat, zorii-n mare se revarsă...

Un om atât... şi stelele de m-ar iubi,
N-aş putea să mângâi orizonturi calde,
Eu doar atât, un muritor...
Aştept lumina care vine de departe...

Pe ţărmul unei lumi, într-un univers absurd,
Trăim atât de încărcaţi cu suflete goi...
Destine ferecate cu lanţuri de patos, stinse la amurg,
Precum cei ce mor sub ceru-nsângerat şi se numesc eroi...

Oare ce sunt eu intr-un univers absurd,
Mă simt ca o făclie stinsă la amurg...
Un suflet de bogat sărman...
Aşa sunt eu, un muritor...
... o viaţă între sacru şi profan.

poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog să mă faci iar, dar numai din cuvânt

Da, Ţi-ai făcut din lut un chip, care-am fost eu,
În Cerul unde chiar ai vrut să fiu mereu,
Iar Sfântul Duh al Tău atunci m-a-nsufleţit
Să te-nsoţesc prin Rai, în veci, ca fiu iubit.

Însă din Rai căzut, într-un cumplit păcat,
Cu Eva pe pământ alt Rai eu am creat,
Sădind iubirea Ta în stele şi în flori,
Când îmi zâmbeşti mereu cu Soarele în zori.

Mi-ai dat să-mi fie-aici şi Crucea un alint,
Mi-arăţi Lumina Ta-n icoane de argint,
Din Cer îmi dai s-aud al îngerilor glas
Prin tril de filomele, dar Raiu-n Cer Rămas,

Îmi este-n suflet chin şi, Doamne, îmi doresc
Prin Rai, cum Tu ai vrut, mereu să Te-nsoţesc;
Cum însă-s muritor, făcut doar din pământ,
Te rog, să mă faci iar, dar numai din Cuvânt!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger în lumea nouă

L-am căutat în jurul meu o vreme
Şi nu era. Plecase. L-am pierdut!
Nu m-aş fi aşteptat, n-aş fi crezut
Că va pleca şi n-o să mă mai cheme,

Că aripile-i albe, ne-ntinate,
Îşi vor întinde umbra într-un zbor
Îndepărtat de vechiul călător
Pe care l-a-nsoţit, un timp, în toate.

Îl văd prin gânduri, dincolo de zare,
Prin ceaţa care-mi strigă în priviri,
În fulgerări de magice sclipiri,
Plutind spre-o altă lume, viitoare.

A fost, în mine, înger şi lumină,
Iubire-n dans de aripi i-am fost eu,
Dar nu mai e, nu, nu mai e al meu,
Nici alb nu e în noua lui grădină.

E-un mugur ce aşteaptă, plin de rouă,
Pe-o ramură-nflorită atârnând,
Cu veşnicia primăverii-n gând...
Un înger vechi pierdut în lumea nouă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-ul de mine şi tine

Eşti aidoma prin gânduri
Codrul îmi vorbeşte -n taină
Eu îţi scriu mereu prin rânduri
Vis ce apari într - o lumină

Mă întrebi ce e iubirea
Eu îţi spun că -i simţămînt
Dragostea ne -a fost menirea
Din iubire naştem pe pământ

O lume ce s-arată zbuciumată
Diferite zvonuri si mincuni
Apare iubire dragoste curată
Iubindu-ne noi facem minuni

Suflete pereche se întâlnesc
Simţămînt al puterii divine
Inimi ce niciodată nu se rănesc
Visul apropie e-ul de mine şi tine

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul, sarea şi lumina...

Las din mine pe pământ,
sarea dată prin Cuvânt.
Gândul gustului din vie,
sufletul îmi reânvie.
Îmi las trupul în pământ,
să-l sărez pân' la mormânt.
Nu vreau să se piardă gustul,
să îmi pierd ca om statulul.
De-mi voi pierde din putere,
voi fi aruncat, călcat, ce piere.

Las în mine pe pământ,
o lumină din Cuvânt.
E Lumină-n veşnicie,
ce crează "nemurire".
Las lumina să izbească,
ochii omului să crească.
Să dezvolte-n a mea fire,
o Lumină pentru-o mie.
Nu voi pierde-a Lui Lumină,
să reflect ca "far marină".

Pun lumina cea din mine,
într-un sfeşnic ca făclie.
Oamenii să-mi vadă fapta,
cât şi viaţa-n lumea -ceasta.
Şi prin asta ei să vadă,
Cerului s-aducă Slavă.
Vreau să împlinesc scriptura,
doar în ea e-nvăţătura.
Voi culege undelemn,
candela s-o-ncarc solemn.

Câtă vreme Ceru-i sus,
pe pământ eu sunt supus.
Mare luptă-i pe pământ,
ies popoare-n legămînt.
Stă pământul pe-un butoi
când să-nceapă un război.
Tot ce-i scris în legea sfântă
se-mplinesc, pe om spăimântă.
Eu mai mult ca orişicând,
Voi slăvi pe Domnul Sfânt.

poezie de Viorel Daniel Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte cerul

De va pleca acum această primăvară,
N-o mai chema, tu ştii că n-are rost!
Nu m-aştepta în nici o altă gară,
Uită lumina-n felinare, uită tot ce a fost!

Prin nopţi cu maci rătăcitori în vis,
Recheamă-mă în noaptea verii care vine!
Prin trandafiri, sărută ce ţi-am scris
Şi iartă-mă dacă nu am rămas cu tine!

Un vânt îţi va şopti să te grăbeşti
Şi să răspunzi îmbrăţişărilor sublime!
Prin nori, te cheamă ziua să iubeşti
Aceste flori ce lasă-n rouă, frăgezime!

Nu rătăci vorbele-n vânturi care trec,
Aşteaptă-mă şi azi în versuri şi poeme!
Peste-ale tale temeri o să mă aplec,
Când fulgere brăzda-vor cerul, nu te teme!

În lanul macilor de dor să nu mai vii,
Am strâns speranţe din focul de iubire!
Dar tu le-mprăştiai în zările târzii
Şi-o lacrimă cade tăcută peste amintire!

Aş vrea să-ţi mai răspund la întrebări,
Dar seara se aşterne în suflete să doarmă.
Ne-au mai rămas sfioase remuşcări
Şi-ntre octave nu mai găsim o gamă!

De vor scânci viori în suflete pierdute,
Aşază-ţi tâmpla obosită-n drum cu flori!
Strigătului meu dă-i şansa să-ţi sărute
Firave mângâieri, ce plâng între ninsori!

Aşteaptă alt solstiţiu înlăcrimat în gând
Şi în fotografii citeşte-mi disperarea!
N-a fost cum ne-am dorit pe-acest pământ
Şi lasă-n flori de liliac să vina înserarea!

De vor sosi cocori din ţări cu bucurie,
Te voi lăsa să le priveşti prin gene tot misterul!
Vom face-n suflete rănite o ultimă călătorie,
Iar tu îmi vei striga din depărtări: "Priveşte cerul!"

poezie de Daniel Luca
Adăugat de Daniel Luca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orchestra cuvintelor

Nu pot să-ţi fiu altar fără ca cerul
Să îşi asume partea lui de vină
Pentru cuvinte ce dezgheaţă gerul
În vers cuprins de graţia divină

Eu sunt un muritor ales de el
Prea ruşinat de gânduri sau de fapte
Ce ştie c-a greşit, dar într-un fel,
A regăsit lumina după noapte

Mă tot întreb mereu de ce-i aşa
Dar pân' la urmă nici nu mai contează
Atâta timp cât simt că inima
În simfonii de îngeri îmi vibrează

Mă regăsesc, cumva, un dirijor
Orchestra lui e marea de cuvinte
Şi-o să le-aştern prin suflete uşor
Să le iubească şi să le alinte

poezie de Adi Conţu (2 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au rătăcit prin lume primăveri...

Se pleacă pomii grei de-atâtea flori,
Ca de povara unei frumuseţi
Ajunsă-n locul vechilor nămeţi
Să ducă mai departe din fiori.

E ca un vis... şi ninge peste glod
Cu fulgi din curcubeie colorate.
Potecile sunt învelite toate
Cu semnul bogăţiei pentru rod.

S-a stins culoarea vechilor zăpezi,
În fluturi cu sclipiri de diamant.
Parfumuri rătăcite prin neant
Împodobesc tăcerile-n livezi.

Smerit, se-apleacă muntele de dor
Spre poala împodobită-n măreţie,
S-asculte trilul lin de ciocârlie
Şi susurul măreţului izvor.

Ciudate umbre-i răscolesc privirea;
Trec ciute care-aleargă nicăieri.
S-au rătăcit prin lume primăveri
Şi-n suflete s-a cuibărit iubirea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!