S-au rătăcit prin lume primăveri...

Se pleacă pomii grei de-atâtea flori,
Ca de povara unei frumuseţi
Ajunsă-n locul vechilor nămeţi
Să ducă mai departe din fiori.

E ca un vis... şi ninge peste glod
Cu fulgi din curcubeie colorate.
Potecile sunt învelite toate
Cu semnul bogăţiei pentru rod.

S-a stins culoarea vechilor zăpezi,
În fluturi cu sclipiri de diamant.
Parfumuri rătăcite prin neant
Împodobesc tăcerile-n livezi.

Smerit, se-apleacă muntele de dor
Spre poala împodobită-n măreţie,
S-asculte trilul lin de ciocârlie
Şi susurul măreţului izvor.

Ciudate umbre-i răscolesc privirea;
Trec ciute care-aleargă nicăieri.
S-au rătăcit prin lume primăveri
Şi-n suflete s-a cuibărit iubirea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cânt de ploi pe flori de liliac

E primăvară verde, din pământ,
Prin firul ierbii, viaţa urcă-n cer.
Umbre de nori... pe adieri de vânt,
Mai lasă câte-o lacrimă de cânt
Peste cenuşa iernii... din eter.

În mugur, vezi, tăcerea din zăpezi.
Bobocul vieţii stă să iasă iar.
A mai trecut o zi către amiezi,
Privirea ei... îndeamnă, să te crezi
Un călător, prin foi de calendar.

Povara florii, este iar... miros.
Blândeţea din petale s-a desprins,
Din când în când se leagănă spre jos,
Frumos ca un balsam... dar dureros,
E semn că timpul iarăşi a învins.

Un flutur se hrăneşte din culori,
Mantaua lui o spune grăitor.
Trecut, prin cine ştie câte flori...
Dar să-l lăsăm, oricum destui fiori
Ne calcă pe privire, izbitor,,,

Parcă s-a scurs un colţ de paradis.
De-atât frumos şi gândurile tac,
Ferestrele din ceruri s-au deschis,
Curg rătăciri pe margine de vis
Şi cânt de ploi,,, pe flori de liliac.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada vechilor iubiţi

Ca pomii înfloriţi sub grindini
De douăzeci de ani luptăm
Ţi-ai luat de zeci de ori bagajul
Tot aşa des ne împăcăm
Obicectele din jur roiesc
Şi mobilele poartă semne
Coşmarul vechilor scandaluri
Îmbrăţişările de-apoi
Gustul floral al sfintei ploi
Din lacrima de-argint a vieţii

Iubirea mea, cum au trecut anii prin viaţa ta,
Ce-a mai rămas din dimineţi şi seri,
Eu te iubesc mereu, la fel ca ieri,
Iubirea mea, gingaşă, trecătoare floare
Dimineţi fără nori, cu soare
Îmi străluceai pân' la apus, iubirea mea.

Trecuţi prin vrăjile iubirii,
Înlănţuiţi ca în trecut,
M-ai prins sau m-ai scăpat de lanţuri,
Din timp în timp, ne-am repierdut.
Există-n lume mulţi amanţi
Ce se obişnuiesc să cadă
În mări prozaice de ură.
Eu am tânjit la nesfârşit
Spre exaltarea ta de sfântă,
De-adolescentă imatură.

Iubirea mea, cum au trecut anii prin viaţa ta,
Ce-a mai rămas din dimineţi şi seri
Eu te iubesc mereu, la fel ca ieri,
Iubirea mea, gingaşă, trecătoare floare
Dimineţi fără nori, cu soare
Îmi străluceai pân' la apus, iubirea mea.

Dar timpul ce ne şterge urma
Chinuitor, din veac în veac,
Ne prinde-n menghini nevăzute
Dintr-un neant, în alt neant.
Devreme sau târziu mai plângi
Iar eu mă zbucium în zadar,
Ne descojim de certitudini,
Secrete azi nu mai avem
Şi întâmplările lovesc
Ramuri de val floral în geam.
Iubirea mea, nu poţi lupta
Cu înecaţii de la mal
Într-un veac plin de aberaţii

Iubirea mea, cum au trecut anii prin viaţa ta,
Ce-a mai rămas din dimineţi şi seri
Eu te iubesc mereu, la fel ca ieri,
Iubirea mea, gingaşă, trecătoare floare
Dimineţi fără nori, cu soare
Îmi străluceai pân' la apus, iubirea mea.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagina de fericire

Primăvara aceasta
Ne luminează pagina de fericire
Înscrisă în calendarul uitării.
S-au deşteptat literele
Născându-se frunze
Şi florile au înmugurit
În irişi.
Genele de ramuri s-au unit
În pădurea de suflete.
Sângeri sunt de-acum clipele
Vânt dulce cu iubirea dator,
Trilul de pasăre şi susurul de izvor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri

Viscolesc tăceri absurde
Într-o noapte a iubirii,
Iar emoţiile surde
Zac parcă în ciuda firii.

În privirea strălucindă
Irişii au îngheţat,
Iar culoarea verde, blândă,
Prin zăpezi au îngheţat.

Sună zgomote banale
Care se asemuiesc
Sunetelor de ţimbale
Ce ţipând, ne asurzesc.

Când deschizi gura, alene,
Într-un rictus îţi atârnă
Vorbe-mbătrânite-n vreme
Ca o oală-n gard de sârmă.

Pe sub lespezi de cuvinte
Zac tăceri putrede-n criptă,
Printre cruci, printre morminte,
Numai liniştea mai ţipă.

Amorţite şi-n tăcere
Toate par că s-au sfârşit,
Umbrele noastre, stinghere,
Printre cruci s-au rătăcit.

Ăst amestec de tăceri
Şi de zgomote ciudate,
Lacrimi verzi şi primăveri
S-or mai naşte-n altă parte.

Liniştea din necuvinte
Ard precum o penitenţă,
Un stigmat purtat cuminte
Într-o falsă existenţă.

poezie de Florentina Mitrică (21 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă caută, prin amintiri, trecutul

Incătuşate-n vremea destrămată,
Inchipuiri, prin care tu nu vezi,
Imi mai îndeamnă gândul, câteodată,
Sa pun un braţ pe care să te-aşezi.

Din ochi tăi, sclipiri să mă adie
Ca un ecou, din magicul zefir...
Mirific zbor, cu fulgi de păpădie.
Din părul tău, o toamnă, să respir.

Să desenez, pe gura ta, sărutul,
C-o altă-nchipuire să te-alint,
Prin nostalgii să caut începutul,
Cu clipele frumoase să mă mint.

Doar sufletul mai are azi, scânteia,
Unui copil, prea greu de părăsit.
Prin ochii lui mai adorăm femeia
Şi gândul ne mai poartă spre iubit.

Mă caută, prin amintiri, trecutul,
Ca un răsfăţ... în temere cuprins.
Un alt trecut îşi caută debutul
In părul meu, de-atâtea stele nins.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frigul aduce căldura...

Frigul aduce căldura sobei prin cercuri de fum,
Îngerii aleargă desculţi, către mine, prin troienitul drum.

Tu la pieptul meu îţi încălzeşti conturul inimii, privirea,
Unde cuibăreşte la ceas de taină, în miezul ei, iubirea.

Trece prin noi, cerul, să ne aducă zâmbete şi flori,
Prin părul răvăşit îşi întinde vântul aripi de viori.

Luna în ritmice dansuri sărută pulberea întinselor zăpezi,
Ochii curioşi taie fâşii din nenăscute păduri şi livezi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge într-o vreme

Ninge într-o vreme când n-ar trebui,
Ninge peste mine, peste toate cele,
Ninge peste case, peste morţi şi vii
Şi mai ninge încă-n gândurile mele.

Ciorile de toamnă trec în cârduri grele
Croncănind de foame sau de altceva,
Şi-n decorul sumbru ninge peste ele
Într-o vreme-n care în alţi ani ploua.

Ori că plouă-ntr-una, ori că ninge greu,
Peste toate anii se grăbesc să treacă,
Până ce cu totul voi uita şi eu
Moartea care vine, ciorile ce pleacă.

poezie de Mihail Mataringa (30 mai 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introspecţie

Îmi cerne timpul încetişor,
Iarna, mulţi fulgi, pe tâmple,
Sclipiri admir din balansor,
Cu primăveri prin bucle...

Îmi cerne, iarna, norişori,
Petale albe zorii,
Emoţiile împletesc fiori,
Ninsele, plânse, doruri...

Rămâne-o umbră pe alei,
E clipa! Nu se mai-ntoarce,
Eu voi rămâne printre tei,
Când primăveri voi toarce!

Răzbat ecori în ierni târzii,
Priviri cu simfonii de irişi,
Tărâmul pleoapei, pentr-o zi,
E zbor de fluturi albi şi roşii...

poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele voalului tuturor alegoriilor heraldice şi mistice ale doctrinelor antice, în spatele întunericului şi al încercărilor ciudate ale tuturor iniţierilor, sub auspicile scrierilor sacre, la ruinele Nineveh sau Thebes, la pietrele prăvălite ale vechilor temple şi la faţadele înnegrite ale Asiriei sau ale Sfinxului egiptean, la monstruoasele sau minunatele picturi asupra credinţelor indiene din scrierile vedice, la emblemele criptice ale vechilor cărţi de alchimie, în ceremoniile practicate la acceptarea în toate societăţile secrete, sunt găsite indicaţii ale unei doctrine care sunt de fiecare dată bine ascunse.

Eliphas Levi în Magia Transcedentală - Doctrină şi Ritual (1855)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare de veghe

Plouă cu fulgi mici, de gheaţă
Peste starea din cetate,
Ninge cu stropi mari, de apă,
Udând sufletele toate

Rătăceşte întuneric
Sub un fir de iarbă verde
Şi adastă o lumină
Pe-un copil ce-n drum purcede

Pleacă dorul spre o fată,
Îndelung sperând iubirea,
Stă norocul, să se-nchine
A-i aduce împlinirea

Rătăceşte-n timp băiatul
Căutând cu-nfrigurare
Fericire, nemurire
Visul în întâmpinare...

Susură şoapte cântate
În urechi îndrăgostite
Şi-n oftări de curcubeie
Ard intens verbe dorite!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu fulgi mari...

Iar ninge cu fulgi mari
pe strada noastră,
împodobind castani
necontenit,
dansează ilegal
prin urme îngeri,
şi ceasul din odaie
a murit.

Încă un an
coboară peste mine,
mă pregătesc
de-un nou recensământ,
trăiri se scurg
necontrolat prin mână,
încetul cu încetul
spre pământ.

Şi dezertez
spre alte anotimpuri,
cumplit de tristă-n
tragicul destin,
compun cuvinte
parcă la-ntâmplare,
îmbătrânind în golul
clandestin.

Azi ninge peste mine,
timpul strigă,
mă regăsesc
în visul de-mprumut,
trec ilegal
pe strada noastră îngeri,
valsând din nou la
modul absolut.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea iernii

Când ninge doar copiii ştiu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curaţi palate
şi vieţuirii îi aşază nimb.

Doar ei, cei mici, mai ştiu chemarea iernii,
Piatra filozofală e a lor,
trec prin nămeţi cu aur pur sub frunte,
doar ei mai ştiu ce-nseamnă-n trup fior.

Şi ninge, – cade-aceeaşi draperie,
ţesută din mirific fir ceresc...
Printre coloane albe ei aleargă
şi dintr-o altă lume ne privesc...

Iau în mânuţe, brusc, zăpada rece,
pesemne vor s-o strângă într-un chip,
parcă sunt nişte Fauri ai minunii,
lucrând febril în nea ca şi-n nisip.

Probabil pentru noi e prea mult albul,
l-am reciclat prea mult în scrum intern,
şi-atunci, stingheri, îmbătrâniţi în fire,
compătimim în ei albul etern.

Dar cel mai rău e c-am uitat iubirea,
cei mari mai pot atât: să fie doi,
şi când nu sunt ninsoarea e cumplită –
cuţite-adânci ce cad în amândoi...

Şi ce departe e atunci copilul,
cum s-a pierdut printre nămeţi de vis,
luând, sub hăinuţa caldă, fericirea,
făcând să ningă invers, din abis!...

În legea de-a simţi povestea iernii
e vorba despre-a fi şi-a nu mai fi,
e vorba despre vis, dar şi durere,
despre fatalul dar de a iubi.

Când ninge doar copiii ştiu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curaţi palate
şi vieţuirii îi aşază nimb.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp în amurg

Pe strada cu dale a vechilor paşi,
Trec umbre grăbite, cu gol în priviri,
Iar ploaia îndeamnă copacii golaşi,
Cu lacrimi de frunze, să-şi plângă-amintiri.

Şi cad, se adună pe dale, şuvoi,
Pe urme lăsate-ntr-un alt anotimp
De suflete care, de mână, în doi,
Păşeau neştiind ce-i amurgul în timp.

Se scurg amintirile-n frunze şiroi
Prin ploaia ce lasă copacii golaşi
Sub cerul de toamnă în care doar noi
Mai trecem pe dalele vechilor paşi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul...

Cu frig peste tristeţe şi nor pe anii mulţi,
Pierdut intr-o uitare a timpului grăbit,
Abia ducându-şi anii, ce şchioapătă desculţi
Prin temerea de mâine, a unui rătăcit.

Speranţa i s-a stins în rugile spre cer...
Zadarnice cuvinte, prea goale de răspuns.
Atâtea gânduri sacre se rătăcesc şi pier
Şi nu mai ştie locul în care a ajuns.

A fost cândva şi tată... a fost cândva bunic,
O lume de iubire crescută-n urma lui
Azi l-a uitat cu totul, î-i este doar... nimic...
O stâncă de tristeţe în găndul nimănui.

Priveşte-n nicăeri, doar umbrele o ştiu,
Prin zâmbetul stârnit... amarnic de tăcut,
O lacrimă prelinsă pe sufletu-i pustiu
E tot ce-l mai îndeamnă să plece din trecut.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de fulgi

Ninge ninge ca-n copilărie
flori de fulgi prin aer zboară
ca dalbi fluturi pe câmpie
când fiinţa-ţi împresoară

ninge ninge acuma iar
cu o floare de ninsoare
pe un drum în calendar
făr' vreo rază azi de soare

ca o ploaie de cântări
fulgii albi azi se revarsă
albind gingaşele zări
peste a iernii albă casă

dar la geam fulgii nu cad
ci atâţia iată suie
înspre ceruri parcă ard
după naşterea lor vie

iată cât e de frumos
chipul fulgilor ce zboară
înspre cer şi nu în jos
pe-a privirii ulicioară

cât de scumpă este iarna
tot ce Isus a creat
în suflet să fie hrana
pentru omul cel curat

Doamne azi îţi mulţumim
pentru fulgii mari şi vii
Numele ţi-l proslăvim
şi-ţi cântăm în veşnicii

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu căutaţi iubirea prea departe...

Am cunoscut iubirea când nu ştiam s-o strig,
În mâna sfânt-a mamei ce mă-nvelea de frig.
În ochi-i plini de lacrimi, în grijile-i tăcute,
Când sufletu-mi de înger ştia să o asculte.

Am cunoscut-o apoi în cântul ciocârliei,
În floarea de alun... şi-n foşnetul câmpiei
În strigătul de frate şi grija de bunic,
În primul fir de iarbă şi-n greierul cel mic.

În picături de ploaie, în roua de pe flori,
În geana răsărită a soarelui din zori.
Iubirea stă să cadă pe stelele din cer
Şi este-acolo, sus, şi-n zori când ele pier.

Câtă iubire, Doamne, ai pus pe lângă noi!
Dar orbi cum suntem azi şi-n suflete prea goi,
Împovăraţi de griji, sau gând de-navutire,
Nu ne mai pasă Doamne... călcăm peste iubire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste ţara mea de vis

Ninge peste ţara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Teleneşti, Chişinău, Leova.

Ninge peste păduri de brazi
Peste munţii Carpaţi.
Ninge cu fulgi jucăuşi
Peste Bucureşti, Iaşi, Cluj.

Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ştefan şi Mihai duşmanul l-au învins.
Ninge peste ţara mea de vis.

Ninge şi tot ninge Şi aşa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschişi,
Din nou, la România mare.

poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânilor

Cad fulgi de nea la tâmple şi am îmbătrânit...
Atâta tinereţe în noi s-a cuibărit!
Ne cuibărim actorii în suflete şi-n lume
Nu mai cunoaştem replici, nici temeri, nici renume.
Ne stingem astăzi stele, la margine de cer,
Uitând, la varsta asta, ce rosturi mai avem.
Ştim c-am pierdut şi drumul spre transcendent... Trudim
Şi-n iarna fărţ nume, în noi ne regăsim.
Ne prăbuşim, de-acuma, quasari în lumea noastră
Privind pustietatea tăcerii, prin fereastră.
Arzând vulcani, o clipă, cenuşă devenim
Şi prunci pentru o clipă nutrim... nutrim să fim.
.......................................................................
Şi ne privim tăcut prin moartea noastră
Şi ne vedem... şi ne vedem murind
Mereu ne colindăm prin amintire,
Un clopot viu în cântec de colind.
Nameţi, la tâmple, îşi împart tăcere,
Murim în noapte întru devenire
Să ningă peste suflet mângâiere...
Să nu ne-ascundă pruncii în neştire.
Nu vă uitaţi la pleoapele-mpietrite!
Nici numele, de-acum, nu mai contează...
Căci am trecut – un abur peste lume
Şi ne-am promis că vom trăi o viaţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa în mai bine

La răscruce de vânturi fără nume,
Mergeam ca un străin spre capatul de lume
Şi-n sufletul meu se ascunde-o teamă,
Că infinitul e ca un tablou cu ramă.
Zăpezi din nou se-aştern pe înserat
Şi noi lumini albastre se retrag,
Speranţele noastre sunt troienite,
Iar noi suntem cu gândurile rătăcite.
Apoi caut flori nemuritoare,
Chiar şi din gheaţă de s-au format oare.
Aş vrea să fie o nouă revenire,
Să fie bine pentru omenire.

poezie de Eugenia Calancea (6 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem de petale...

primăverile vin
din adâncuri de ierni
din gânduri pe care începi să le cerni
din zăpezi colorate
mult cântate de om
crescute-n miracolul vieţii din pom
preschimbate-n petale
în fir de iubire
în scrieri de dor... într-o altă simţire
şi curg peste noi
peste viu şi culoare
căderea lor lasă priviri temătoare
de curgerea lumii
de fructul rămas
zămislit peste timp să mai fac'-un popas
mă tem de petale
de cântul lor mut
mă tem că nicicând n-am să-nvăţ să le-ascult
de urma lăsată în gând
de unicul lor adevăr
mă tem doar de cele rămase prin păr

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!