Cu oraşul meu se întâmplă ceva ciudat

plouă de ceva timp cu aripi de păsări
din scheletul lor răsar
la fiecare treizeci de minute de cenuşă
poeţi orfani
soarele îşi ascute colţii în barele de oţel ale zilei
aşezate piramidal susţin o civilizaţie prezumtivă
peste care se aşterne noaptea ca o maladie cronică a singurătăţii
şi nu-mi mai e poftă de zbor

semăn tot mai mult cu bătrânul Santiago -
mă zbat ca un salao în plasa destinului
incapabilă să renunţ la peştele cel de toate zilele
din care să-mi hrănesc muza -

pe podul plutitor cineva aşteaptă cu timpanele oarbe
terapia miraculoasă a florii de lotus mimând un requiem

de cealaltă parte a pământului
un oraş şchioapătă
din lipsa poeziei

poezie de Mihaela Meravei din Volumul "Cu roaşul meu se întâmplă ceva ciudat", Editura Ex Ponto, Constanţa 2019
Adăugat de Mihaela Meravei
Comentează! | Votează! | Copiază!

De şaptezeci de ori câte şapte

îl vedeam din depărtare în spectacolele de stradă cum treceam
grăbită spre grădinile suspendate ale Semiramidei
îi aruncam cu praştia genelor
aşchii de vis de la distanţa celor
câţiva ani de cenuşă care se tot aşezaseră
aripi de albine frânte pe umerii mei

auzeam vocea lui zdrobită de muchiile de bronz ale Ereborului
şi poteci de lumină mă străbăteau

niciodată nu m-am apropiat mai mult decât
o palmă de pământ de pădure de inima lui
şi-atât cât să-i simt mirosul poeziei –
se revărsa ca lava din Santa Maria mai mult binecuvântând
decât ucigând rizomii de ferigă din palmele celor din jur –

într-o zi m-am hotărât să las
fuga de mine însămi la o parte şi să-mi dezrădăcinez ochii
să-i prind de coapsa lui

apoi nu mai ştiu ce mi s-a întâmplat...
vena aceea de pe frunte-i pulsa sistolic
ca un Obi nărăvaş gata să se reverse peste mine
să-mi spele nevinovăţiile de şaptezeci de ori câte şapte

poezie de Mihaela Meravei (27 februarie 2018)
Adăugat de Mihaela Meravei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alarmă de gradul "zero"

ninge peste morţii ce trupurile-şi ţin
la margine de lume să sperie groparii
cu greutatea zilei trecută peste noi
în unghiurile drepte copacii se răstoarnă
şi prind miros de umbră intrată prin fereastra
deschisă către soare muşcând o rază caldă
a sânilor la care se alăptase viaţa primită fără merit
iar clopotul ne sparge tăcerea în bucăţi
eşti ud până la carne
te-ai descompus în zâmbet prin părul meu ce ţine
iluziile toate venite să-ntărească
un adevăr posibil născut în nebunia fiinţei mele oarbe
alunec peste plasa întinsă pentru îngeri
şi-i văd încolonaţi cum duc pe aripi noaptea
trasând o dungă albă văzduhului cuminte

eşti poezia scursă din rana mea de ceară
pătând ţărâna arsă de ruga dimineţii
mă paşti ca necuratul venit să-mi prindă carnea
într-un cuvânt pe crucea destinului ascuns

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un altfel de zbor

mă ascund în mine
ca în podul unei case
scotocesc fiecare cotlon
poate-poate găsesc ceva
din vremurile de demult
o poză scorojită
un tablou neiscălit
o carte îmbîcsită de praf
roasă pe la colţuri
de câteva generaţii de şoareci.

cu cât trece timpul
mai puternic miroase a conuri de brad
dinspre răsărit
un fir de lumină pătrunde
prin ferestruica dreptunghiulară
încurcându-se c-o pânză de păianjen.

degeaba îmi arunc un ochi înafară
cerul stă tolănit pe pământ
şi toate păsările îi zgârie burta
cu aripi de oţel
dâre lungi şi sticloase
lasă în urma lor.

m-apropii cu bărbia de genunchi şi întreb:
"cum să ies din podul acestei case
dacă nu ştiu decât cu sufletul să zbor?"

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşinăria de plouat

Plouă cu zinc şi iasomie
cu irigaţii de tutun
plouă cu damigene peste vie
plouă cu prunii rupţi peste magiun
Plouă cu somnolenţe, cu desfrâuri,
cu labe diavoleşti în ochi de cai
cu brâuri de bunici aduşi de râuri
plouă cu iad şi cu bucăţi din rai.
Plouă
cu timp între armuri de şarpe
cu blănuri de oţel nealtoit
cu tine plouă
şi cu mine...
Iată!
Cu Dumnezeu ne plouă
dezgolit.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul ...

Când crivăţul, pe aripi, povara iernii duce
Şi lanuri de zăpadă peste pământ aşterne,
Mă mir cum zarea-albastră steluţe albe cerne
Şi cuget despre soarta-mi ajunsă la răscruce.

Din patul singuratic ascult firave vreascuri,
Ce-şi spun a lor istorii prin limbi de foc trecute,
Până în miez de noapte, când gerul se ascute
Şi liniştea m-apasă cum struguri-s în teascuri.

Un orologiu bate din limbile-ngheţate.
Măsoară cu paşi repezi a iernii reci zvâcnire,
Înfrigurat şi singur nu-i timp de poticnire,
Că este-al nopţii paznic, stăpân peste cetate.

Sub genele-mi închise încet se-abate tihna
Şi urma zilei scurse îndată se va şterge.
Prin visele senine îngerii prind s-alerge
Şi-n adieri de aripi îmi voi găsi odihna.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa singurătăţii

Copil rătăcit în splendoare mă simt.
Am inima plină de visele ridicolei iubiri
Şi vreau ca focul acesteia
mistuit în flori să fie cenuşă.
Oare puterea inconştientului meu e mai mare decât voinţa?
căci astăzi mă simt pasăre,
Oare de ce zbor mereu cu aripile frânte,
în înaltul plin de cenuşă,
suflată de vântul ucigător al singurătăţii?

poezie de Mihaela Amăriuţei (noiembrie 2009)
Adăugat de Mihaela Amăriuţei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraş de var

Oraş de var cu uliţi strâmte
Oraş cu suliţele frânte
Oraş în care-ndoi spinarea
Şi-n care urlă disperarea

Această cântăreaţă care
Ridicase noaptea în picioare
Cucerise marile oraşe
Şi peste tot lăsa răvaşe;

În cea din urmă încăpere
Lipsit de orice mângâiere
Suna bătrânul orologiu
A consolare şi elogiu,

Un vis uitat în crisalidă
E cea din urmă atlantidă
Revendicată de aezi
Şi cronicari fără dovezi

Şi întrebările firesc
În care nu mă regăsesc;
Oraş de var cu uliţi strâmte
Şi turlele-n abis răsfrânte

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă să-mi pun capul pe pieptul tău timp frumos,
Să-mi amintesc de zilele în care ai fost mărinimos,
Când mi-ai adus în dar iubirea,
Ca din seva ei să-mi hrănesc nemurirea.

Valeria Mahok (12 aprilie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a spus să ne imaginăm că Dunărea, trecând prin Bărăgan, este ca o panglică azurie, care strânge buchetul la un loc, după ce împletise în ea alte panglici: Oltul, Siretul, Prutul; că Dobrogea cea verde reprezintă tulpinile florilor muiate în apa mării, iar câmpiile care înconjoară ţara cu verde-viu sunt frunzele florilor aşezate pe margine, în timp ce la mijloc, galbenul, roşcatul, albastrul reprezintă fiecare câte o floare. Florile sunt, fiecare din ele, deosebite. Sunt flori aspre din Carpaţi; sunt altele, flori de oraş, salbe de flori proaspete, răsădite şi crescute din sensibilitatea noastră de azi; sunt flori de câmp şi de lacuri, flori de viţă de vie şi flori de grâu. Cu toate însă sunt nemuritoare şi aşezate de multe, multe veacuri împreună, ca să ne fie nouă patrie. Ne-a mai spus că nici o altă ţară de pe harta lumii nu seamănă atât de mult cu un buchet de flori şi că trebuie să fim mândri de frumuseţea nemărginită a pământului nostru.

Ana Blandiana în Buchetul de flori
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acordurile "Nori în zbor"

Îmi ţineai floarea de lotus
Între buze şi te jucai cu
Pistilul. Am luat un praf
Din corn magic de rinocer
Şi n-am dormit cât a fost noaptea de lungă.
Toată noaptea creasta superbă de cocoş
A rămas ţanţoşă. Toată noaptea albina
S-a agăţat de staminele
Florii. O, bijuteria mea dulce
Şi parfumată! Voi permite doar
Domnului meu să posede lacul meu sacru
Cu lotuşi, iar în fiecare noapte
Tu poţi face să-înflorească în mine
Flori de foc.

poezie de Huang O,1498-1569, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul toamnei

Petalele se sting uşor,
Mai tare se ascute spinul,
Albit, într-un pudrat decor
A sărutat brumei veninul.

Roşu, înflăcărat covor
Aşterne peste timp destinul,
Petalele se sting uşor,
Mai tare se ascute spinul.

E rece, nu suportă frigul,
Privind, mă trece un fior:
Se duc şi anii mei în zbor,
Învăluie încet suspinul,

Petalele se sting uşor...

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU MUZA VREAU SĂ-MI VĂD...

Eu muza vreau să-mi văd o dată-n zori!
Putea-va, oare, Ceru-a nu dori,
Să-i las deschisă poarta mea de flori
Prin care trece versul zi de zi?

În faţa muzei mele vreau să-nchin
Paharu-n care-am pus iubiri de vis
Cu mierea lor dar şi cu mult venin
În care Iad a fost şi Paradis,

Eu muza vreau să-mi văd cu gând păgân
Şi s-o iubesc aşa cum n-am iubit,
S-o-nvăţ a şti că-i sunt pe veci stăpân
Prin versu-n care-i sunt mereu robit;

Cum muza mea himeră-n veci va fi
Şi versul meu va fi topit de timp,
Visând că, totuşi, o să fie-o zi
Când voi vedea şi muza mea-n Olimp!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul singurătăţii

Să nu mă judece Doamne alţii
Când Tu nu vrei a mă judeca
Sufletul e-o artă a singurătăţii,
Nu-l mai şlefui o, cu lacrima Ta!

Fiecare destrămare are-un început
Fiecare surâs are-o lacrimă-n ascuns...
Fără de credinţă, trupul moare-n lut;
Fără de credinţă nu mai ajung eu SUS!

Să nu mă judece Doamne alţii
Când Tu nu vrei a mă judeca
Sufletul e-o artă a singurătăţii,
Nu-l mai şlefui o, cu lacrima Ta!

Fiecare abis e un zbor închis ciudat
În care aripi însângerate se tot zbat...
Fără de credinţă, metaforele fiinţei ard stelare;
Fără de credinţă nu este iubire, nu este iertare!

Să nu mă judece Doamne alţii
Când Tu nu vrei a mă judeca
Sufletul e-o artă a singurătăţii,
Nu-l mai şlefui o, cu lacrima Ta!

Fiecare gând se cicatrizează în sine
Psalmul de lumină sieşi îi aparţine...
Fără de credinţă nu mai e Sfântul Cuvânt;
Fără de credinţă suntem toţi... o apă şi-un pământ!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să presupunem că ar fi săpată o gaură dintr-o parte a pământului în alta, prin centrul său. Ce s-ar întâmpla cu un om care ar sări în acea gaură? Când ar ajunge în centrul Pământului s-ar opri sau ar continua să cadă? El ar fi vaporizat de o temperatură de 6.093 grade celsius al centrului de fier topit presurizat. Ignorând această complicaţie, el ar prinde viteză în mod continuu din momentul în care a sărit în gaură până când a ajuns în centrul Pământului unde forţa gravitaţiei este egală cu 0. Dar el ar călători atât de rapid încât ar trece dincolo de centru şi ar încetini în mod continuu până când ar ajunge la viteza 0 exact în momentul în care ar ieşi pe partea cealaltă. Cu excepţia cazului în care cineva îl va prinde, el va cădea înapoi în gaură şi va repeta călătoria la infinit. O călătorie dus prin interiorul Pământului ar dura în jur la 45 de minute...

citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis plutitor. Viaţa

Viaţa este culoarea din ochii tăi şi-ai mei,
bate într-un timp, pur şi simplu,
îndepărtate sentimente
răsună
deodată şi peste tot,
aşteaptă, la rând, să fie simţite,
apoi vorbite,
ţesute din lacrima durerii
răspândesc lumina
în aşteptare,
în noaptea întunericului.
Prin teatrul de umbre
şi aripile de mătase,
cuvântul întrupat
pulsează
prin sângele inimilor
pentru-a da naştere
zorilor
unei noi dimineţi
care să strălucească.
Viaţa, contopită în infinit,
creşte prin dragoste,
ca stelele care
luminează cerul nopţii
cu dorinţele noastre
brodate
în bezna universului.
O lume vie, sunet şi culoare,
mişcare
prin timp şi trupuri,
oglinzile
din ochii noştri,
un labirint de ferestre
atunci când privim din afară.
Ce-i viaţa? Un vis plutitor,
concomitent,
în toate direcţiile,
dezvelind
ochiul albastru
şi flacăra
portocalie a soarelui.
A fost, este şi va fi...

poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temniţele comuniste aveau geamuri mici, cu gratii, aşezate la înălţime, ca să nu privească cineva spre libertatea de afară. Ce libertate? Dacă priveai dincolo de barele de fier n-ai fi văzut altceva, decât o puşcarie mult mai mare.

aforism de Cornel Stelian Popa (20 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi prea dădeam seama la ce să mă aştept: îi vedeam foarte bine chipul graţios înăuntrul clopotului simetric şi al cuştii, dar credeam că de-ar fi fost să scap, aş fi putut s-o ajut şi pe Mekor H. să scape. Astfel, încercând s-o cruţ de spectacolul dezgustător al unui şoarece rănit de toate acele obiecte blestemate care alcătuiesc cursa, lucram în timp ce ea dormea sau se uita în altă parte. Când mă izbeam de grilaj sau când dinţii îmi scrâşneau pe barele grele de fier, erau scurte momente în care sunetul apei ce se umflă nu-mi mai ajungea la urechi. Nu-mi era teamă de acest soi de luptă, fiindcă, în pofida întregii dureri pe care o comporta, mă recompensa în termeni de uitare.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloanţe oarbe

bineînţeles că iubesc cu toate coastele scoase din raiul sânului
mărturia cerului spălat de ispită se citeşte în
fiecare umbră captivă sub limbă
bat mătănii sub pielea mea creez arşiţă în serpentinele ploii cu ruga
din literele pământului pline de obedienţă
zăbovesc poate prea mult
în rama icoanei pentru echilibru şi-o frântură de pace reflectată
de vitraliile destinului

înţepătura unei albine pe mâna care îmi coace vara
nu-mi va răpi gustul mierii din buză şi nici seara albastră din litografia ursitei
chiar dacă am ratat slujba de dimineaţă
din pelerina primăverii târzii
exist sub pietrele golgotei cu răstignirile contabilizate strict
de gravitaţia degetelor temătoare
peste care tălpile oamenilor frământă curcubeie
şi spaimă de moarte

bineînţeles că nu pot opri tornadele cu icari
(aşa cum nu cred că ar trebui să ne dezicem de orgiile visului
să bem cucuta realului din zori cu smerenie)
explozia staminelor prefigurând războaiele rodului în tranşeele verdelui
şi vulturii care ţâşnesc din cuiburile oaselor
în ţesătura respiraţiei

prea puţin din dedal i-a masa cu îngerul în ruinele inimii înecate de iarbă

gâtul poemelor mele e plin de crisalide
închei catarama copilăriei peste toţi viruşii care trag cu gloanţe oarbe
din retina insolvabilă a ursitoarelor
şi râd

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea priviri

Nu mai plouă

ni s-au uscat şi ochii
de atâtea priviri
de atâta aşteptare
din zăduf
până-n apus

apa
a uitat să mai vină
pe aripi de vânt
şi totul
rămâne pe loc
nici nopţile
nu mai răsar
nici zilele
nu mai apun
căci soarele
s-a topit
şi s-a scurs pe pământ
lăsând fântânile
doar în nămol
nu mai creşte nimic
nici umbra pe zid
în piatra aceasta
numită
timp fără ochi
în care totu-i permis
dar în special
traiu-n culise

nu mai plouă
ci doar cu cărbuni
pe care i-aduni
cu amândouă
privirile

ochii
ni s-au întors în izvoare
oare
mai este mult
până departe

ne pierdem cu firea
căci moartă-i iubirea
şi doar prin instincte
ne mai menţinem

omul

fiinţa aceasta ciudată
ce alunecă
printre izvoare
limpezi sau...
09-05-03

X X X

Ni s-au şters imaginile
din oglinda aceasta
numită
timp
ochii
ne fierb în orbite
neştiuţi
căci totu-i
fărâme
cu paşi de nisip
ne căţărăm pe nimic

poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (9 mai 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ar trebui să facă tinerii cu vieţile lor în zilele noastre? O mulţime de lucruri, desigur. Dar cel mai îndrăzneţ fapt ar fi să creeze nişte comunităţi stabile în care teribila maladie a singurătăţii să poate fi vindecată.

citat din Kurt Vonnegut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!