Priveam din poarta casei ...

Priveam din poarta casei fericirea,
Trecând pe strada noastră în galop.
Mi-a aruncat din plinul ei un strop,
Făcându-mă s-ating nemărginirea.

În urma ei venit-a bucuria,
Trecând pe sub fereastra mea, în noapte.
Avut-a timp doar de firave şoapte,
Urmându-şi drumul ei, ca vijelia.

În poarta mea bătut-a şi iubirea,
Cu tot alaiul ei de sentimente
Şi-am împărţit romantice momente,
Până când a fugit, pierzându-şi firea.

În urma lor, târându-se pe cale,
Veneau necazul, boala, neputinţa.
Le-am invitat cu toată cuviinţa
Şi au rămas cu mine, la taclale.

Mi-am aruncat privirea către ceruri,
Cătând în mare-ai steaua-mi norocoasă
Şi-am priceput că soarta-mi nemiloasă
Era captivă-n temniţe de geruri.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când bătrâneţea te doboară

Am întâlnit-o într-o seară
Stătea tristă şi-ngândurată,
Simţindu-şi viaţa o povară
Mi-a zugrăvit povestea toată.

- În lanul vieţii m-am născut
Crezând în steaua-mi norocoasă,
Dar rănile rău m-au durut
Căci soarta a fost nemiloasă.

Părinţii mi s-au prăpădit
Şi-am luat calea singurătăţii,
Pe bărbatul sortit l-am întâlnit
Şi-am plămădit aluatul bunătăţii.

Cu doi copii am fost binecuvântaţi
Două făpturi gingaşe, iubitoare,
Un băieţel cu obrajii bucălaţi
Şi o fetiţă ca o rază de soare.

Cu dragoste divină i-am crescut
Cu toată fiinţa i-am protejat,
Bucăţi din inima mea le-am cusut
Când suferinţele i-au descurajat.

Când la casele lor au plecat
Am avut sentimente schimbătoare,
O bucurie mare că s-au realizat
Şi o tristeţe imensă, apăsătoare.

Încet, încet, copiii s-au depărtat
Au uitat de-a lor mamă bolnavă,
Într-un ocean de lacrimi m-au lăsat
Făcându-mă a dorului sclavă.

Când timidă la uşă le-am bătut
Mi-au spus că nu au timp de mine,
Cale-ntoarsă atunci am făcut
Şi-am căutat în ale minţii ruine.

Le-am simţit îmbrăţişările călduroase
Sărutările ce faţa-mi acopereau,
Le-am auzit glasurile drăgăstoase
Ce rasunau când spuneau că mă iubeau.

Cât de repede te uită copiii
Când bătrâneţea te doboară,
Adu-mi, Doamne, înapoi fiii
Să le simt braţele ce mă-mpresoară!

Să îi mângâi cu mâinile tremurânde
Să le şoptesc cât de mult îi iubesc,
Să le privesc chipurile blânde
Căci nu ştiu cât mai trăiesc.

Dă-mi o zi din a lor copilărie
Inocenţa să le-o văd în priviri,
Şi-apoi să mă iei în a Ta împărăţie
Să nu mai fiu povară în ale lor trăiri.

Copilă, să nu îţi uiţi părinţii!
Mi-a spus cu ochii-nlăcrimaţi,
În icoana vieţii ei sunt sfinţii
Ce rămân pe retină pictaţi.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pleca

Nu pleca, iubito, te rog, nu pleca
Poarta se va-nchide, vai! în urma ta
Amintiri şi umbre ne vor răscoli
Pe poteca vieţii tu nu vei mai fi.

Doruri preacurate ne vor inunda,
Şi-adevăruri, poate ne vor amenda
Căutând plăcerea între două sfere
Ai aprins iubirea cu a ta putere.

Şi-ai venit la mine, iar braţele mele
Te-au primit deschise cu gânduri vesele
Şi-am pornit pe drumuri cu o limuzină
Suntem între stele pentru-o zi lumină.

Pe poteca vieţii tu nu vei mai fi
Amintiri şi umbre ne vor răscoli,
Poarta se va-nchide, vai! în urma ta
Nu pleca iubito, te rog, nu pleca!

poezie de Nicu Petria (6 ianuarie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada mea

Strada mea cu nume de Luceafăr,
Mă cheamă cu atâtea amintiri,
La poarta casei, teii puşi de tata,
Au vârsta mea şi au îmbătrânit.

Dar strada şi parfumul teilor e acelaşi,
La fel ca amintirile, ce au trecut,
Aud şi-acum sâset de bucurie,
Cum aş putea uita, ce-am petrecut.

În poarta casei văd pe mama şi pe tata,
Cu ochii adânciţi în tâmple argintii,
Pe sora mea, înger între copii,
Ce-mi conduceau plecarea cu toţii trei,
Căci mă chema grăbit al meu destin.

Acum, strada, ca şi poarta, e pustie,
Doar mama între tei apare rar,
Cei dragi s-au dus chemaţi de zări pierdute,
Iar prietenii, către ale lor chemări.

Poate că într-o viaţă viitoare,
Din nou cu toţii ne vom întâlni,
Copilăria mai mult vom preţui,
Căci amintirea ei, rămâne în instinct.

poezie de Valeria Mahok (4 octombrie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a primit la pieptul ei, pădurea

M-a primit la pieptul ei, pădurea
Şi pe umeri, păsări mii mi-a pus.
Luminiş mi-a strecurat în suflet
Şi-am rămas, de dragoste pătruns.

Şi m-a legănat pe crengi de vise
Când cu frunze m-a împodobit.
Şi-am simţit că mă ridic la ceruri
Când pădurea-n suflet m-a primit.

Şi-am găsit la ea, atâta vară,
Soare-n triluri, zumzet, clipocit!
Şi-am iubit atunci, întâia oară,
Tot ce are viaţa de iubit:

Raza, floarea, drumul şi înaltul,
Râu lunatic ce ridică nori de vis,
Curcubeul, foşnetul, cântatul
Din pădurea vieţii-paradis.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă pentru ziua mea

De mine câteodată-mi este dor,
o, Doamne, ce bărbat eram odată!
Treceam şi gardurile ei în zbor
de poarta rămânea nedescuiată.

Poate şi azi aş face tot la fel,
dar am găsit acolo altă poartă,
nu din uluci, ci ţepe din oţel,
cu vârfurile lor să ne despartă.

Nimic n-a mai rămas ca în trecut,
chiar gardurile toate-s mai înalte,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
atâtea mi se par acum deşarte!...

Iar de mai trec pe-acolo uneori,
pe lângă poarta ce îmi stă în cale,
m-aş înălţa chiar dincolo de nori,
din cornul lunii să-i aduc pocale.

Din ele să îmi toarne elixir,
să mă îmbăt, cum o făceam odată,
când ajungeam în stare de delir,
trecând de poarta ei nedescuiată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii culturale (20 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul ...

Când crivăţul, pe aripi, povara iernii duce
Şi lanuri de zăpadă peste pământ aşterne,
Mă mir cum zarea-albastră steluţe albe cerne
Şi cuget despre soarta-mi ajunsă la răscruce.

Din patul singuratic ascult firave vreascuri,
Ce-şi spun a lor istorii prin limbi de foc trecute,
Până în miez de noapte, când gerul se ascute
Şi liniştea m-apasă cum struguri-s în teascuri.

Un orologiu bate din limbile-ngheţate.
Măsoară cu paşi repezi a iernii reci zvâcnire,
Înfrigurat şi singur nu-i timp de poticnire,
Că este-al nopţii paznic, stăpân peste cetate.

Sub genele-mi închise încet se-abate tihna
Şi urma zilei scurse îndată se va şterge.
Prin visele senine îngerii prind s-alerge
Şi-n adieri de aripi îmi voi găsi odihna.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sămânţă de stele

Din nou să punem ordine în gânduri,
să mai gândim odată ce-am gândit
cu un cuvînt mai lin şi-ncetinit,
dând loc priveliştei de printre rânduri.

Din tot ce inima mi-a dovedit un ram,
un spic să scot la vârf de cânturi.
mormane de păduri şi de pământuri înalte-n urma mea
am cheltuit.

Să fie limpede acum foşnirea,
să fi înduplecat încremenirea
cu-o patimă, cu-o linişte, c-un dor?

Pe sus cocoarele urmându-şi firea şi-n
ceruri largi vâslind nemărginirea îmi par
şi azi sămânţa stelelor!

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul băutorului pătimaş

Mi-am făcut plinul, pipota îmi crapă;
Mă culc beat criţă, mă trezesc mahmur.
Aş bea orice, doar să nu fie apă...
Gândul mi-e, cum spirtoase să procur?!

La cârciumă, nimic lichid nu-mi scapă.
Pe cei ce-mi stau în cale îi înjur...
Mi-am făcut plinul, pipota îmi crapă;
Mă culc beat criţă, mă trezesc mahmur.

Nevasta-mi spune că sunt o otreapă,
Dar sticle tot golesc fără-nconjur.
Până m-or duce popi, cu-alai, la groapă,
Îmi place viaţa mea în clar-obscur.
Mi-am făcut plinul, pipota îmi crapă;
Mă culc beat criţă, mă trezesc mahmur.

rondel de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfrigurări tardive

În malaxorul gândurilor mele
Te-adun într-o esenţă parfumată,
Văzându-te când o regină-n voal de stele,
Când o vestală goală - a mea toată!

În ochii tăi e farmec şi lumină...
O undă caldă-adie către mine,
Şi-atunci spre noi tot cosmosul se-nclină,
Codrii răspund cu glasuri cristaline.

Divine voluptăţi ne-nalţă-n ceruri
Străluminând simţirile suave;
Eu te alint cuprins de foc şi geruri,
Zbătându-ne cu-nfiorări firave.

Dar... toate-au fost un simplu vis de noapte
Cu false mistuiri de trei secunde.
Vulcanii stinşi mai fumegă cu şoapte
Prin vârful ce-n zăpadă se ascunde...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firave sentimente

O! Cât mă apasă,
cuvintele rostogolite-n urma ta
strivind firave sentimente
în vâlvătoarea nopţii
cu ochi trişti privesc în zare,
luna îmi pare acum umbrită
de lumina unui felinar
e târziu,
crâmpei de gânduri
se aşează-n suflet
aroma toamnei mă cuprinde,
viaţa este un mister
de necuprins
se aşterne zi de zi
cu acelaşi parfum
mi-a arătat drumul frumos al iubirii
prea târziu...
peste clipe nedesluşite
o lacrimă uitată se aşează,
când visele se frâng
se topesc iluzii,
dar renasc primăveri...

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afonul

Azi mi-am dat inima cu cremă roşie
pentru inimă
şi mi-am scuipat din picioare papucii
cu stimă şi respect
m-am aruncat în canapeaua plină de balansoare
şi-am cântat cât am putut
de tare
fals
atât de fals
că mi-a bătut Dumnezeu în piept cu o coastă!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castravetele...

Când m-am trezit...
Aveam în mine foame...
Şi-aş fi mâncat,
Ceva deosebit...?
Un castravete...
De exemplu,
Cât mai mare,
Mă duc să -l iau...
Din sacul de dormit.

Îmi pregătisem,
Hrană...
Pentru o plecare.
Vroiam...
Pe muntele cel,, NEGRU"
Să mă sui.
Şi-acum...
Când mi-e atât de foame...!!!
Vreau doar un castravete...
Ce e al nimănui.

Dar... ţi -ai găsit...
Se-n'tămplă... o minune!
Un castravete...
D-un mână mi-a fugit.
Şi mi-a vorbit...
Spunându-mi chiar pe nume...
Să nu-l mănânc,
Că nu e pregătit.

Mirat...?
L-am întrebat...
,, Ce se petrece"?
De ce...
Pe mine tocmai...
M-a ales?
Şi ce minune-l ţine,
Aşa rece...
Când are peste-o lună
De-cănd a fost cules?

A început să râdă...
Să... zămbească,
Un castravete...
Cum... n-am mai văzut.
Era vrăjit...
Cum poate să -mi vorbească,
De parcă...
De o viaţă...
M-ar fi cunoscut?

Am şi uitat de foame,
De plecare...
Am stat şi-am zis...
,, Aici e necurat"!
Şi mi-am făcut o cruce...
Cruce... mare...
Că poate...
Nu sunt treaz
Şi... am visat?

Din nou mi-am aruncat,
Pe jos privirea.
În jurul meu,
Totul părea normal.
Pe jos...
Un castravete...
Ce avea menirea,
Să -mi potolească foamea
De-..'. animal...!

L-am ridicat...
Şi... mi l-am pus pe masă,
Şi tot ce a fost straniu...
Din jur...
A dispărut!
Nu l-am mâncat,
L-am pus n'apoi...
În straiţă,
Şi mă întreb...
Ce oare...
Aici s-a întâmplat?

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înmugurire

A-nmugurit în mine primăvara
Uşor, timid reînfloresc
Azi văd iar viaţa şi-i aud chemarea
Culorile în fluturi îmi renasc,

M-am adunat din depărtări pierdute
Şi am urcat pe piscul îndurării
Trecând de vama rănilor tăcute
M-am regăsit din drumul pribegirii,

Deschisă e fereastra de lumină
Şi-am înţeles că am greşit pentru-a-nvăţa
Astăzi un gând senin în mine se animă
Şi plec iertând pentru-a putea uita.

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai dispărut în zare

mâna întinsă mi-a rămas spre zare
şi tu ai dispărut în ceaţa ei,
dansau pe cer doar păsări călătoare
şi ele mă priveau cu ochii grei

mi se părea că ochii lor sunt mure,
aveau în ei culori din ochii tăi,
îmi arătau neantul cum apare
priveam cu ochii căutători prin văi

şi nici o vale nu te-avea pe tine,
aveau doar flori şi fluturi, mii şi mii,
nu le pasă deloc ce e cu mine,
zburau prin aer pufi de păpădii

mâna întinsă mi-a rămas spre zare
şi zarea s-a întunecat pe loc,
era acum o noapte urlătoare,
c-o ploaie repezită în galop

simt trupul care-mi fierbe dintr-odată,
mai trece doar puţin şi-mi dă în foc,
eu nu te plâng, o lacrimă te iartă
e lacrima ce n-a avut noroc

neştiutoare cade într-o baltă,
atât de tulbure norocul ei,
îşi pierde limpezimea nediluată,
în urma ta e un parfum de tei

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă să-ţi deschid poarta către noapte

Lasă-mă să-ţi deschid poarta către noapte,
Tu, înger şi demon ce strigă din neant
Licăr de soare ce se traduce-n şoapte
Ce rup în două ceruri, într-un ospăţ bacant.

Lasă-mă te rog, să te îmbrac în şoapte,
Şi să-ţi aduc sărutul ultimului val
Să îţi culeg din ceruri stele coapte
Păzite de îngerii din ţinutul abisal.

Lasă-mă să îţi sărut visul de lumină,
Cu care astăzi te-ai înveşmântat
Iubito, în nopţile cu lună plină
Vreau să te sorb, pastel de însuşi Zeus pictat.

Iubito, lasă-mă în zori să-ţi fiu luceafăr,
Cu dor să îţi sărut geana dulce de copilă
Şi obrajii tăi fini, petale de nufăr
Întâmpină primăvara cea caldă şi subtilă.

Lasă-mă să-ţi cer să fii a mea mireasă,
Îmbrăcată-n jertfa albă a unui val absurd
Aproape de zenit noi să ne facem casă
Eternele iubiri vreau să le văd cum se dezmierd.

poezie de Cristian Gabriel Vulpoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa cheii

Cheia ce mi-ai dat aseară -
Cheia de la poarta verde -
Am pierdut-o chiar aseară!...
Dar ce cheie nu se pierde?
Cheia ce mi-ai dat aseară
Mi-a căzut din turn,
Pe scară,
Şi căzând, mi-a stins lumina.

Cheia ce-am pierdut aseară
Am cătat-o ;
Dar pe scară
Era noapte ca şi-afară -
Noapte ca sub boltuita
Cupolă de mănăstire,
Când s-au stins pe la icoane
Lumânările de ceară.

Şi-am rămas în turnul gotic -
Turnul celor trei blazoane:
Al Iubirii,
Al Speranţei,
Şi-al Credinţei viitoare...
Şi-am rămas în turnul gotic
Domn pe-ntinsele imperii
Ale negrului haotic.

Şi-au trecut de-aseară clipe,
Şi-au trecut de-aseară ore,
Şi-ale zorilor aripe
Fluturatu-mi-au grăbite,
Ca şi clipele trăite
Pe-albul treptelor sonore.

Şi m-am coborât pe scară...
Dar pe cea din urmă treaptă
Cheia ce mi-ai dat aseară
Am găsit-o prefăcută
Într-o cupă albă, plină
Cu vin verde de cucută.

Şi pe cea din urmă treaptă
Am îngenuncheat
Şi-am plâns -
Căci pe cea din urmă treaptă,
Ca-ntr-o carte înţeleaptă,
Am citit în fundul cupei
Naufragiul ce m-aşteaptă!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţă

Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Inedite (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta tăcerii

Colţul de pâine uscată s-a înuiat sub lacrima sufletului,
poposind în noapte, la poartă.
Ai hrănit pentru întâia oară în acea zi,
Lumina ascunsă-n sufletele ce vibra – imn al fertilităţii
Sufletul s-a arcuit şi îngerii s-au înghesuit
Să soarbă lumina din sufletul meu.
Meschine frământări ţi-au irosit fericirea!
De acum alt colţ de pâine şi un os aruncat vor crea
Un alt vis într-o altă oglindă
Acum ai tăcut şi ai plecat, dar mâine poate vei lătra din nou,
mulţumită, la poarta sufletului meu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i omul pe această lume:
Pe poarta casei, un biet număr.
Cu mult noroc, un simplu nume,
În gândul cui i-a plâns pe umăr.

catren de Mihaela Banu (6 iunie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!