Un ultim romantic

Tu suflet care tremuri... în taina nopţii albastre,
De n-ai fi fost tu... nici eu nu existam.
Te-am căutat o viaţă... acolo printre astre,
Numai cu tine noaptea, plângeam când te visam.

Străbat întreg pământul cuprins de al tău dor
Străjer î-mi este vântul... în spate simt fior.
La fel şi îmbrăţişarea, să -ţi simt întregul trup
Nu mai ştiu în ce parte, aş mai putea să fug?

Esenţa vieţii însăşi... împerechează lumea,
Destinul cel pierdut acum ni s-a unit.
Şi dacă te voi pierde... acum e oare vina...?
Când după tine... o viaţă mereu am chinuit.

Am amintiri plăcute... sunt... cred un... visător,
Sunt ultimul romantic ce... mai visează încă.
Eu ştiu că -n viaţa asta totul e trecător,
Dar voi rămâne... acelaşi romantic călător.

Tu... ia-mă iar în braţe, dă -mi un sărut fierbinte,
Să î-mi străpungă noaptea, întregul corp aş vrea.
Sunt prea departe încă, dar tu... exişti în minte,
Şi fără tine viaţa, î-mi este foarte grea.

Dă -mi mâna... şi... vin-o să străbatem infinitul
Să rămânem undeva... pierduţi... de negăsit.
Adormi pe bratul meu, azi... nu vine sfârşitul
Şi îmbrăţişează... un ultim romantic fericit.

poezie de Ioan Cojocariu din Orhideea albastră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ceai

Stiam că n-ai să vii...
Dar eu... te aşteptăm cu atâta înfrigurare...
Era un simplu ceai...
În orele tărzii,
Cănd...
Amândoi visam...
Lună şi soare.

Ultimul ceai... fierbinte aromat,
L-am pregătit...
Încet şi fără grabă.
Ştiam că n-ai să vii...
Şi că ai plecat!
Şi totuşi... eu speram...
La gura de la sobă.

Sorbeam din ceaiul...
Ce timpul mi-l aduce,
Şi... ochii-i închideam ca să te văd.
Tu... erai prea frumoasă,
Şi prea dulce,
Dar deschizăndu-mi ochii
În jur era prăpăd.

N-am înţeles... de ce...
Am viaţa... atăt de apăsătoare...?
De ce un samovar...
Nu-ţi este îndeajuns?
De ce servesc un ceai..
Când inima mă doare,
De ce fără de milă,
Timpul... prea repede s-a scurs?

Mă amăgesc degeaba...
Doar trupul îmi tresare,
Îmi iau cana în mănă...
Mă uit la ceas... văd c-ai întârziat.
Mă arde... mult prea tare,
Şi-mi spun în minte..
Că totul e trucat.

Şi sorb o gură... din ceaiul aromat,
Găndindu-mă la tine...
O cât... te-am adorat!
Un ultim ceai şi-o seară fără tine,
Rămân acum tăcut...
Iar dacă sunt iar singur...
Sunt trist şi abătut.

Un ultim ceai... ce s-a răcit de mult.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns în ceaţă

Râde vecinul, că nu mi-e bine,
Cred... de-ar putea, m-ar otrăvi.
Dar bag de seamă, că îi e ruşine
Şi zilnic, ştiţi, eu îl voi chinui.

Ascuns în ceaţă... dus de dimineaţă
Îmi ar cu drag pământul meu.
Când o fi soare... şi iarbă creaţă,
Ştiu c-am semănat tot ce-am vrut eu
.
Satul... mă cheamă acum din depărtare...
N-aş merge, dar nu am de ales.
Loc e destul ştiu... pentru fiecare,
Dar nimeni nu mă ajută la cules.

O zână... vine şi-mi spune... hai acasă,
Să ştii că niciodată nu te voi părăsi.
Inima ar vrea... dar anii nu mă lasă
Rănit în suflet doar câmpul l-aş păşi.

O clipă simt că doare... oare cât voi putea...
Să încerc să fiu tare... să-frunt zodia mea.
Ascuns în ceaţă, mă zbat într-o credinţă
Şi-n 'cerc ca să câştig dragostea ta.

Dar strig zadarnic... mă lupt chiar cu destinul,
Dau totul la o parte, chiar dacă sunt lovit.
Ştiu că se poate, că îmi alini tot chinul
Şi-aş merge înainte ca să fiu fericit.

Degeaba mai încerc... că Dumnezeu îmi spune,
Ioane...! timp... puţin ţi-a mai rămas.
Dar încă sunt puternic, încă am un nume,
Şi pot să întorc grăbit, ultimul ceas.

Doresc să port opincă, o coasă pe umăr să am.
Să plec de acasă nu vreau îmi este frică
Rămân să cânt într-un pustiu încă un an.
Şi-apoi... când Dumnezeu va vrea, un suflet mai ridică.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poftă de viaţă

Sunt tristă şi viaţa mă respinge
Şi toţi acum îmi râd în nas,
Dar nu mă las eu voi învinge,
Atâta timp cât mi-a rămas.
Credeam că totul e la fel,
Credeam că eu sunt cel învins,
Acum nu pot să cred că cel
Cărui eu mâna am întins,
Este cu mine bun şi deschis.
Iubirea ta nu la fel o simt,
Simt doar o inimă împietrită,
Eu te iubesc de ce să mint,
Vreau din nou să fiu fericită.
Mie dor să mai fii cum eu te ştiu
Şi seara să te-aştept în prag,
Crear dacă un pic bolnavă o să fiu,
Să mă ajuţi din nou cu drag.
Tu faci lumină când e noapte,
Din întuneric faci dimineaţă,
Ca tine nimeni nu mai poate,
Să-mi dea mereu pofta de viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (28 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub salcia ce plânge

Ades m-am aşezat... sub salcia ce plânge...
Momentul minunat, mi-a tot intrat în sânge...,
Visam că sunt cu tine... pe păr te mângâiam.
Dar sufletul din mine, mă arde şi plângeam.

Nu numărăm minute... că ore îmi treceau,
Vroiam cu nerăbdare... încă un minut să stau.
Să -mi luminezi privirea... ce parcă mi-a apus,
Că nu-mi găsesc iubirea... de parcă tot e dus?

Dă -mi linişte în suflet, te rog nu mă lăsa...
Nu vezi că încă sufăr... după iubirea ta?
Dă -mi o îmbrăţişare, dă -mi suflu tineresc,
Că salcia îmi moare... şi eu... cât te doresc!

Îmi tremură şi mâna, aş vrea să te ating...
Legat sunt în iubire şi simt că -n'cet mă sting.
Un singur suflet poate... mai aştepta un an
Dar fericirea noastră poate pleca în van.

Sub... salcia ce plînge... ades te-am aşteptat,
Tu... n-ai venit iubito... tot singur mai lăsat.
Un strigăt de durere, în jur sa auzit,
E sufletul ce-mi pleacă... din viaţă chinuit.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti ultimul romantic

Eşti ultimul romantic
Acoperit de frunze,
Eşti ultima iubire
Ce inima o plânge
Aduceţi patu-ncoace
E noul început,
Mătăsuri să-l îmbrace
Cu trandafiri cusut.
Sunt ultlima ce caută
Să te cuprind în braţe,
În ierni Siberienne
Când ploile sunt calde.
Doar vântul să te umple
De-aromă şi splendoare.
Eşti ultimul romantic
Ce dragoste nu are.

poezie de Miriam Nadia Dăbău din Prin singurătatea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Plec, Dawson. Dar înainte de a pleca aş vrea...
Dawson: Dar, Jen...
Jen: Nu, nu, ascultă-mă, te rog. Bine? Asta pare să fie ziua adevărului şi este rândul meu acum. Mi-am pierdut virginitatea la 12 ani cu un tip mai mare decât mine care m-a îmbătat. Nu-mi amintesc numele lui. Dar după ce m-am speriat pentru prima dată de o posibilă sarcină, am început să iau anticoncepţionale şi foloseam prezervativ de cele mai multe ori sau uneori, nu ştiu, nu mi-e clar. Beam foarte mult şi leşinam şi tot aşa. Mi-am început viaţa sexuală prea devreme şi nu doresc asta nimănui. Adică sexul la o vârstă atât de fragedă este întotdeauna o idee proastă. În cele din urmă am fost prinsă făcând sex în patul părinţilor mei. Fetiţa lui tata făcând sex în faţa lui. Încă nu mă poate privi în ochi, dar m-a trimis la 200 mile depărtare tocmai ca să nu fie nevoit s-o facă. Dar nu mai sunt fata aia. Nu am fost niciodată, dar nu sunt nici imaginea de alba-ca-zăpada pe care mi-ai creat-o tu. Sunt undeva la mijloc şi încerc să mă descopăr.
Dawson: Jen, nu e vorba de tine. Sunt doar inhibiţiile mele prosteşti. Părinţii mei au o viaţă sexuală nebunească, iar eu, eu am folosit-o pentru a măsura fericirea lor.
Jen: Sexul nu aduce fericirea.
Dawson: Ştiu. Acum ştiu asta.
Jen: Îmi pare rău că te-am minţit, dar nu mă pot scuza pentru trecutul meu. Adică am învăţat ceva din el, sunt o persoană mai bună, m-a adus unde sunt acum. Şi asta e şansa mea să o iau de la capăt. Este şansa mea şi ar fi drăguţ dacă m-ai susţine.
Dawson: Cu o condiţie!
Jen: Care?
Dawson: Să mă ierţi, Jen, deoarece comportamentul meu nu poate fi răscumpărat şi nu merit pe cineva atât de pasional şi deschis şi sincer şi frumos ca tine.(Se îmbrăţişează.) Încă o dată?
Jen: Aham.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum şerpuit

Nu am casă, nu am masă,
Departe am plecat...
Iar drumul şerpuit, să mă întorc
Nu mă mai lasă,
Nici să întorc capul... nici să vin acasă.
Şi hoinăresc prin lume neîncetat.

Picioarele-mi rănite...
Abia mi le mai port.
Iar soarele mă arde...
De nu îl mai suport.
Sudoarea de pe frunte...
Î-mi cade tot mai tare,
Iar drumul şerpuit...
Of doamne... sfârşit nu mai are.
Am inima... ce încă,
Nu mă lasă...
Mereu î-mi bate tare
Acum... la-n'tors acasă.
O ploaie cer plângând
Arşiţa ca să-mi treacă
Pe drum să merg cântând
Să uit că e săracă.

Săracă a mea ţară...
Săracă şi-n nevoi...
Că ne-au vândut acuma
Din nou domnii ciocoi.
Îl rog pe bunul Dumnezeu
Să-mi sfârşească drumul şerpuit.
Că numai pot de greu
Că ţara... tare mi-am dorit.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de tine...

De viaţă mă tem. Dară şi de tine!
Când tu mi-ai pătruns în suflet acum.
De este prea rău sau dacă e bine
Eu chiar voi afla de la tine oricum.
Mi-e frică să stau în singurătate
C-atuncea mă bântui şi m-ai îndârjit.
Iubirea să aibă o cursivitate!
În tot ce atuncea, demult m-a vrăjit.

Nevoia de tine o simt permanentă
Iar viaţa mea este acum însetată.
De tine, că nu-mi eşti chiar indiferentă!
Şi nu eşti nicicum de unii lăsată.

N-aş vrea să-nceteze iubirea-ntr-o zi
(că asta ar fi o altă vendetă!).
În care cu toţi ne-om împotmoli
Şi-atuncea nicunul n-ajunge vedetă!

Mi-e teamă că ziua de mâine apune
Şi noi nu vom şti iară unul de altul.
Priveşte cum seara venită răpune!
Un vis ce ne zboară acum spre înaltul!

Nu pot ca să cred că există durere
În sufletul tău chinuit de tăceri.
Îţi freamătă trupul, voinţa şi vrere
De neîmplinire şi nemângâieri.

Nevoia de tine îmi seacă chiar viaţă
(te văd cum din vise dispari uneori!).
Aş vrea să ridici cortina de ceaţă
Ca noi să vedem a lumii tumori!

Eu nu m-aş vedea fără tine acum
(când ai devenit chiar independentă!).
În viaţă vom face o lege şi-un drum
Dar nu ca acuma, prin corespondenţă!

De viaţă mă tem şi-acuma de tine!
Când tu mi-ai pătruns în suflet acum.
De este prea rău sau dacă e bine
Eu chiar voi afla de la tine oricum.

Nevoia de tine chiar e permanentă
Iar viaţa mea este acum însetată.
De tine, că nu-mi eşti chiar indiferentă!
Şi nu eşti nicicum de unii lăsată.

poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva ca tine

Visam de multe ori la cineva ca tine
Care să mă ajute, să mă-nţeleagă bine
Să îmi iubească râsul şi ochii să-i iubească
Şi-atunci când sunt speriată el să mă ocrotească.
Şi-acum când eşti aici eu nu ştiu ce să fac
E uimitor ce fluturi am astăzi în stomac
Te văd că eşti real şi toată mă topesc
Cu fiecare zi eu mai mult te iubesc
Când viaţa mă loveşte cu al ei aspru bici
Cu inima ta bună tu eşti mereu aici
Eşti lumea mea, eşti cerul, eşti o frumoasă stea
Să schimb ceva la tine în veci nu aş putea
Probleme şi necazuri acum dispar de tot
Căci tu mă ţii în braţe când simt că nu mai pot
Mă tem de-un singur lucru şi-l spun fără ruşine
Că n-aş putea trăi fără un om ca tine.

poezie de Jessica Sings, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomă vie, femeia

Privesc în urma-timp şi te găsesc pe tine,
Steaua Polară a orânduirii vieţii mele.
Ai ascultat doar prea puţin din ce-ţi spuneam.
Dar nu ai vrut, sau poate nici acum nu vrei
Să îmi accepţi iubirea ce mi-ai declanşat... în vis.
Acum, au mai rămas doar urmele lacrimilor uscate
Pe faţa inimii ce nu-şi mai găseşte rostul fără tine
Căci ai luat totul de când tu ai decis să pui tăcere şi-ai plecat...
Dispărând în dimineaţă.
Şi mă întreb ce oare iţi doreşti?!
Care a fost motivul schimbării tale?
Mi-e dor de chipul tău senin, mi-e dor de tine,
Oare ce faci acum? Oare ţi-e bine?!
Glasul tău, zâmbetul, privirea de care m-am îndrăgostit, unde sunt?
Oare eşti reală? Exişti? Da! Îţi simt prezenţa!
Şi-n orice colţ de lume ai fi eu tot te-aş căuta şi te-aş găsi!
Eu nu voi renunţa şi vreau să ştii că acolo unde eşti,
Gândul meu te însoţeşte, este mereu lângă tine
În fiecare noapte tu îmi tulburi visele,
Fantomă, iluzie a dragostei.
Aş renunţa la tine, dar este ca şi când aş renunţa la viaţă
Şi -aş accepta o moarte prematură a iubirii mele.
Doar dacă aş muri eu, tu nu ai mai exista...
Dar eu nu am de gând... să renunţ la tine...
O dată cu lăsarea serii tu prinzi viaţă!
Fantomă a iubirii, vie în noapte!
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Aş vrea, de s-ar putea....

Am fost aproape de Rai, cu tine de mine aproape
Cu al tău grai desprins din Rai
Erai zâna ce-mi spuneai şoapte in noapte
Acum eşti prea departe şi nu ai parte de cele ce le sperai

Voi înţelege cândva, atunci când voi putea
Că cele întâmplate, mi-au fost date spre a fi învăţate
Din baza mea de date te voi şterge şi nu aş vrea, pe tine, cu numele, iubita mea
Dar asta este dorinţa ta, ce o voi respecta mai presus dintre toate

Se prea poate, că intr-o noapte să mă strigi în şoapte
Dar eu voi da întâietate la a mea viaţă
Căci din cele prezentate, nu mai aud a ta inimă cum bate
Departe poate în altă viaţă, ne vom întâlni poate în piaţă

Să fac la toate faţă nu am cum, că nu sunt paiaţă
Al meu suflet fierbinte îl pun la gheaţă
Fetiţă minunată ce mi-ai dat cândva speranţă
M-ai învăţat ceva, să nu mai îmi pun sentimentele pe faţă

A fost aievea doar un vis
Multe atunci s-au zis
La un sărut aprins
Să tremuri nu ţi-am interzis

Doresc să trăiesc şi eu firesc
Omenesc voi să vorbesc
Şi din tot ce făptuiesc
Nu voi să greşesc

Trecutul e o poveste ce-mi dă de veste
Că prezentul se trăieşte. la fiecare aşa cum este
Şi voi ca în viitorul ce mi se pregăteşte
Una că tine dacă mai este.

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 28

Şi cum să mă întorc la fericire
Dacă ce-i bun mi-a fost complet negat?
Nici noaptea nu mă scapă de-asuprire,
Iar ziua sunt mereu persecutat.
Şi-acestea două se urăsc fierbinte,
Dar s-au unit şi aspru mă împung
Una în trup şi cealaltă în minte,
Căci oricât merg, la tine tot n-ajung.
Zilei îi spun c-ai strălucire mare
Şi că o luminezi când este nor,
La fel flatez şi noaptea neagră-n care
Când stele nu se văd tu arzi de zor.

Dar ziua chinul zilei mi-l lungeşte,
Iar noaptea jalea nopţii mi-o sporeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruptură definitivă

Tu plângi când te gândeşti la mine,
Te-am supărat eu cu ceva?
Uşor m-ai dat de lângă tine,
Şi asta nu ţi-o pot ierta.

Eram micuţă când m-ai dat,
Aşa credeai că este bine,
Anii au trecut, tu m-ai uitat,
Cum şi eu te-am uitat pe tine.

Am plâns în taină tot mereu,
Când altă mamă m-a luat,
Te-am scos din suflet tare greu
Iar locul tău s-a ocupat.

Am aşteptat un timp prea lung,
Până când doru-a obosit,
Nici lacrimile nu mai curg.
Tu pentru mine ai murit.

Să te strig mamă n-aş putea.
Nu meriţi o aşa onoare,
În suflet nu te pot ierta,
Păcatul tău a fost prea mare.

Nu simt nevoia să te văd
Şi nici nu-mi este dor de tine,
Vagi amintiri încă revăd
Doar uneori, şi cred că-i bine.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-aşa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simţit.

Am greşit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe uşă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Şi-acum când ştiu unde greşesc,
Acum când ştiu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Şi-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răcoare deja

nu mai ştiu când ai apărut
poate dintr-o rouă adusă de departe
dar ţin minte bine destinul
unor aripi
de fluturi de noapte

nu ştiu, nu ţin minte
dacă zorii sau paşii tăi
erau trecători
am învăţat doar
că iubirea loveşte ca glonţul
că drumul se opreşte în
ochii unei femei
uneori

nu mai cred în amoruri
nici vreme nu mai am
e răcoare deja
sunt nebun
totuşi aş vrea să ştiu
cu ardoare dacă m-ai iubit
sau am fost doar şoapta
lacrima
ori poate umbra ta

eşti prea departe de-acum
undeva mi-am atârnat armura
de un copac răscolit
de aramă
acum sunt ca vântul
uşor
ca acvila
pot privi liniştea ierbii
dintr-o parte
sau zborul adânc al păsărilor
de noapte

nu mai ştiu când ai apărut
doar o siluetă de ceară
mă întreabă palid
de foarte departe
- când începe viaţa totuşi
odată cu naşterea
cu iubirea
cu glonţul ce-aduce moartea?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Opt ani din viaţa mea, de aşteptare, de iluzii, de speranţe... S-au dus! Aşa, dintr-o dată! Brusc... Într-o singură clipă! Cât ai bate din palme doar. Am pierdut, e clar! Totul.
Maria: Luci, nu vorbi aşa! N-ai pierdut încă nimic!
Lucian: Nu?! Oare?! Am tăcut tot timpul ca idiotul şi am amânat mereu momentul, aşa că... E numai vina mea! Eu am greşit, mereu. Ce-aş putea face acum? Nu mai pot schimba nimic. Eu... Am pierdut, totul! Ce mi-a rămas? Sunt un nimic! Zero barat! Inutil...
Maria: Luci, te bat! Nu mai vorbi astfel!
Lucian: Ah, mă baţi?! Ai vrea tu... De parcă ai şi putea!? Poate aş merita şi o bătaie. Zău... Dar am dreptate. Am pierdut, totul. Totul...
Maria: Nu, n-ai dreptate! N-ai pierdut încă nimic! Încă poţi schimba ceva. Spune-i odată! Ce tot aştepţi?! Vrei să-i spun eu?
Lucian: La ce bun?! Să mă refuze? Din nou? A câta oară? Nu m-am învăţat oare minte? N-am la ce să mă mai aştept din partea ei...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

Îmi aduc aminte de ziua când te-am cerut
În acea noapte de vară înstelată,
Şi ne-am unit destinele într-un singur sărut
Ca să nu putem fi despărţiţi vreodată.

Te găseam mai atrăgătoare decât viaţa
Căci tu însuţi îmi erai puterea;
Fericirea ce mereu am cerut-o cu speranţa
Că poate va veni odată cu iubirea.

Te priveam cu ochii adolescentului îndrăgostit
Ce-şi vedea întâia oară dragostea,
Rugându-mă să fiu alături de tine numai fericit
Şi întreaga viaţă să fii numai a mea.

O cât de mult adoram să te văd zâmbind
Când la piept mi se strângeam,
Şi-mi doream să te simt lângă mine iubind
Că a ta pasiune n-o cunoşteam.

Nu trecea o zi fără să-ţi spun că te iubesc
Căci aşa se face la iubire,
Iar când îţi afisa-i acelaş zâmbet îngeresc
Mă făceai să-mi pierd şi o ultimă gândire.

Aş fi distru lumea cu tot ce are mai frumos
Ca pe tine să nu te fi pierdut;
Iar de acum viaţa parcă nu mai are niciun rost
Când eu am rămas doar un trecut.

Povestea noastră de iubire însă nu s-a sfârşit
Ci s-a scris acolo departe între stele,
Unde ai să priveşti mereu cu-n suflet răvăşit
Că eu m-am dus acolo între ele.

poezie de Cosmin-Gabriel Satnoianu
Adăugat de Cosmin-Gabriel Satnoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!