Șpaga și junghiul
Propun să ne imaginăm c-avem nevoie de spital;
"Ferească Sfântul", zi-i mai bine, că de n-ai "PLICUL"... e fatal.
Vezi, cu portarul să începi, să fii cu tact neapărat,
Să-l mituiești cu socoteală, că altfel nu te vezi intrat!
Apoi, femeia de serviciu și ea se crede importantă,
Când vrei să-ți schimbe lenjeria, devine acră, arogantă.
Ia să nu-i dai... și ai să vezi, că nu îți schimbă lenjeria
O să aștepți tu mult și bine de nu îi ungi masinăria.
Ce să mai zici de asistente, ori sora șefă... fii atent!
De nu ai pregătit pachetul, atunci, când mergi la tratament...
Să știi că ești un om pierdut, cu furie ea se răzbună,
Te va-nțepa în dușmănie, să simți durerea, chiar și-o lună.
Să trecem și la domnul doctor... De n-ai să dai, ești ca și mort;
Aici, nu merge pachețelul, ci "PLICUL" gros cam cât un tort.
De vrei ca să nu mori cu zile și multă-atenție să-ți dea,
Fii pregătit vârtos la pungă, parol, îți spun... pe-onoarea mea!
poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre schimbare
- poezii despre moarte
- poezii despre medicină
- poezii despre șefi
- poezii despre zile
- poezii despre serviciu
- poezii despre medici
- poezii despre imaginație
Citate similare
Șpaga și infirmiera
Dorești să-ți schimbe lenjeria?
Poți să aștepți tu mult și bine,
Cu brațul plin îndată vine,
Doar dacă-i ungi mașinăria!
epigramă de Mariana Dobrin din Țara lui Papură-Vodă
Adăugat de Mariana Dobrin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre schimbare sau epigrame despre dorințe
Alină-mi inima
În miez de zi stau și oftez,
gândindu-mă la tine
cât mor de ciudă
nici nu știi,
că nu sunt lângă tine...
doar tu ești și vei fi mereu,
iubirea mea cerească,
cu tine vreau sa fiu legat,
să fii a mea mireasă.
Să te iubesc în orice clipă
din zi sau chiar din noapte
chiar dacă clipele se pierd,
speranța mea nu moare,
eu am să stau și am s-astept
să vii cu al tău soare,
să vii în viața mea te rog
în lipsa ta,
sufletul meu,
aproape, moare.
Nu vreau nicicând să mă gândesc
c-am să te pierd vre-odată,
că n-ai să vrei să mă iubești
asta-i durerea mea uitată,
și chiar de-ar fi
să vrei, să nu mai fii cu mine,
să știi că am să mor încet,
pierdut în cer,
pierdut de tine.
Ochii mei de i-ai avea,
să vezi ce văd și eu,
să vezi când nu te văd tot timpul,
să știi cât mi-e de greu,
și sufletul-mi de l-ai avea,
să simți ce simt și eu
să simți când nu te simt tot timpul,
să știi,
că fără tine,
îmi simt sufletul greu.
Și lacrimile-mi curg ușor
stingând durerea mea,
te rog vino înapoi
te rog,
alină-mi inima.
Aș vrea să plâng mereu,
să plâng de fericire
știind că tu, de tot ce-i rău
tot timpul ai să ai neștire.
Te vreau tot timpul printre nori
să zbori, să razi cu mine
Eu te iubesc și nu-i ușor
să-ți spun ce simt eu pentru tine
Dar în curând eu voi scăpa
de-a mea parte întunecată
și-am să te rog oficial
să fii a mea mireasă.
poezie de Eduard Palade (23 decembrie 2010)
Adăugat de Eduard Palade

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre întuneric
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre suflet
- poezii despre plâns
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
O iubită de nădejde [A certain lady]
Pot să-ți zâmbesc și capul să-l înclin,
Să sorb cu buze avide ce vorbești,
Cu ruj înmiresmat să-mi dau din plin,
Să-ți mângâi fruntea așa cum îți dorești.
Iar când îmi spui de fostele iubiri,
O, pot să râd cu ochiul viu și clar.
Și râzi și tu, cu fală în priviri,
Dar inima că-mi plânge n-ai habar.
Îmi joc prea bine rolul, căci tu crezi
Că-s veselă ca primii zori de zi,
Dar sufletul că mi-l împovărezi
Tu nu vei știi.
O, pot să râd, s-ascult când ne întâlnim
Noi aventuri de care-mi povestești,
De doamne indecente să vorbim,
De mâini experte, șoapte pitorești.
Și mulțumit vei fi, și iar și iar
O altă saga o să-mi spui pe șleau.
Așa mă vrei fidelă, cu mult har,
Nu vezi că-n noapte ochii treji îmi stau.
Și când spre lucruri noi te simți chemat,
Iubite, pot să-ți dau săruturi mii...
Dar prin ce trec atunci când ești plecat,
Tu nu vei știi.
poezie de Dorothy Parker, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vorbire, poezii despre zâmbet, poezii despre sărut, poezii despre râs sau poezii despre noapte
Durerea unei lacrimi
E greu să vezi durerea și lacrimi arzând,
Să-ți fie milă și s-o alini trecând,
S-ajungi, s-asculți în liniște apa din izvor,
Să miroși o floare, să vezi un cocor,
Să te așezi într-un loc mai curat,
Să nu mai fii atât de îngrijorat,
Să treacă viața câte un pic,
Să nu mai vrei să faci nimic,
Să te rogi un pic să-ți treacă
Durerea să te părăsească,
Să poți merge cu fruntea sus,
Să vezi cum dorul tău s-a dus,
Să nu-ți pleci capul în fața nimănui,
E greu, dar ca tine alta nu-i.
Domnul îți va da mai mult în viață,
Tu meriți un zâmbet nu lacrimi pe față.
poezie de Eugenia Calancea (2 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre durere, poezii despre dor sau poezii despre curățenie
Șpaga trece pe roșu
Beizadeaua căptușită până la gât în euroi,
Apasă pe accelerații și trece-n goană peste noi.
Nu-i pasă nici de semafor, nici de-alte semne de pe stradă.
El dă manelele la maxim și toată lumea vrea să-l vadă,
Că lângă el în jeep se-ntinde fătuca nu știu cărui boss,
Ce ține hățurile urbei și e la pungă cel mai gros.
Așa că loaza dumisale nu are legi, nici uși închise,
Disprețuiește pe oricine, că toate lui îi sunt premise.
Un polițist nici nu-ndrăznește să-l amendeze, dupa caz,
Se face că nici nu-l observă, că altfel intră în necaz.
Și te apucă disperarea, la noi, ceilalți când te gândești,
Că te oprește la vreun filtru, chiar dacă tu nici nu greșești...
Îl vezi pe durul polițist, ce plin de zel se dă la tine!
Îți cercetează-atent mașina și-ți spune că ceva nu-i bine.
Tu știi că n-ai niciun cusur, dar n-ai decât să-ncerci un truc,
Și vei scăpa și de amendă și vei scăpa și de năuc:
Să folosești un "PLIC-MINUNE"! doar știi, că peste tot se poartă;
Tu nu ai spate-asigurat, pe tine nimeni nu te iartă.
poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre semafor, poezii despre viteză, poezii despre roșu, poezii despre polițiști, poezii despre oraș, poezii despre manele, poezii despre legi, poezii despre iertare sau poezii despre greșeli
Zâmbește
E Soare, liniște și poezie. La tine?
Doar furtună, ploi și vânt.
Nu stai prea mult pe-acest Pământ,
De ce nu vrei să-ți fie bine?
Deschide ochii, nu țipa.
Vezi cât e de frumos afară?
Nu vezi nici flori, nici primăvară,
Simți doar furia și tristețea ta.
Ce n-ai, ce-ai vrea ca să zâmbești?
Bani mulți și trai îmbelșugat,
Ai vrea o viață de-mpărat.
Nu vrei mai bine să iubești?
Pe cine? Poți pe cel de sus
Și oamenii creați de El,
Pe tine, floarea sau un miel,
Ori luna, răsăritul, un apus.
Fii blând și plin de bucurie.
Zâmbește-i vieții și-o sărută,
Că nu stă mult, în rai se mută.
Și-apoi acolo.... cine știe.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre tristețe, poezii despre primăvară sau poezii despre poezie

Morală de un pol și două rime
Am ascuns și eu un pol
Pentru zile cenușii,
Să mă jefuiești, să știi,
Nici de sări cu un pistol
Nu mi-l iei, cât tu vei fi;
Ce te crezi? C-ai monopol
Dacă-n jurul tău mă ții
De e noapte, de e zi?...
Am și eu, ascuns, un pol
Pentru zile de-alea gri,
Așa că, nicigând, parol,
Polul meu n-ai să-l obții,
Și să-l vezi, va trebui,
Frumușel, să-mi dai ocol,
Dar mai bine
să-ți revii (!)
Fincă îți va sta nasol
Tu ai doi, prin galaxii
De-ai umbla și-ai rătăci,
N-ai să mai ai un atol
Polii de ți-i vei topi,
Dezaxat, ca un matol,
Mai mult te vei încălzi,
De la lume vei sorbi
Orice, chiar și vitriol,
Nu știu cât vei mai trăi...
Și-unde pui, ai și petrol,
Aur și livezi și vii
Și te tii tot de prostii!...
Te rog! Fără protocol,
Pănă nu m-oi sictiri,
Am și eu, ascuns, un pol
Pentru zile cenușii...
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre petrol, poezii despre moralitate sau poezii despre cenușă
Medicii
Medicii
Un pacient chemase, în mare grabă,
Un medic Doctor Bun și un altul Doctor Șpagă;
Doctor Șpagă avea multe atestate
Numai în aur legate
Diplome-n academii luase
Dar în țări ce niciodată
Nu au figurat pe hartă.
Desigur, Doctor Bun i-a spus că suferința lui e lungă
Iar Doctor Șpagă îi zise că banii lui n-or să-i ajungă.
Azi ia sirop de tuse și pastile,
Și-o să trăiești chiar multe zile!
Iar mâine fără hapuri
Că suferințele tale sunt doar fleacuri
Iar de plicul nu e gros
- Ȋți spun frumos că nu ești curajos,
Dar vei muri până a doua zi.
Rețetele se cam băteau în cap:
Azi cu pastile, iar mâine fără hap!
Când pe talerul vieții, când la marginea gropii,
Până la urmă, a dat bolnavul ortul popii.
- Vezi, a murit cum i-am prezis?
- Trăia mai mult, de lua ce i-am prescris!
Morala: Alegeți întotdeauna medici competenți și sufletiști, care sunt cei mai altruiști.
fabulă de Jumolea Alina (24 februarie 2022)
Adăugat de Jumolea Alina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre țări sau poezii despre viitor
Dumnezeu
Ești prezent mereu: în minți, în suflete, în noi.
Nu ești nici bun, nici rău. Ne ajuți dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îți îndrepți mâna înspăimântătoare către noi...
Și ne dai răul înapoi. Și iar ne ierți, și ne aștepți să fim mai iubitori.
Ne ierți, dacă greșim, și vrei să ne ridici din nou.
Fără să știm.
Nu uiți nimic neiertător și uiți greșeala când vezi credință într-un om.
Ești peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Și nu te arăți pentru că nu sunt pregătit.
Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu ești zilnic printre noi
Ești înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecți, lucizi
Tu dai viață, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală și chiar moarte.
Îți place să te joci, te înduioșezi dacă iubim.
Ești lângă noi, când plângem.
Ești femeie sau copil?
Tu știi planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu ești nemuritor, și vrem și noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.
poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spaimă, poezii despre îngeri, poezii despre sperieturi, poezii despre religie sau poezii despre prezent
Șpaga noastră cea de toate zilele
E un dezastru general, nu poți să faci un singur pas,
Că te lovește ca un par acest flagel întins și gras.
De vrei să mergi în primării, c-o foaie, pentru-o aprobare,
Te umilesc de parc-ai fi un cerșetor la drumul mare.
Te poartă pe la zeci de uși pentru-o-amărâtă de ștampilă
Și stai la nu știu câte cozi, că-ți vine să îți plângi de milă.
Dacă-nsfârșit, cu chiu-cu vai, ajungi să intri-ntr-un birou,
Cu greu ți-aruncă o privire, stă-nțepenit ca un tablou.
Cu greu își desclestează gura să-ți adreseze un cuvânt,
Se-asează mai comod în scaun și e atent de ai vreun gând...
Să scotocești prin portofel, să umbli pe la buzunare.
Tu simți durere în tot corpul, de stat la coadă în picioare.
Și te apucă nebunia, că știi precis la ce gândește;
Mai rasfoiește prin dosare și peste ochelari priveste,
Îți zice-așa... cu nepasare: "Să treci mai peste-o săptămână",
Dar dacă-i pui pe masă"PLICUL", devine ființa cea mai bună.
Și ca prin farmec s-a schimbat funcționarul plictisit,
E-atât de zâmbitor, de- amabil, tu știi că " PLICUL" l-a vrăjit.
poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre săptămâni, poezii despre picioare, poezii despre nebunie sau poezii despre gânduri
Nu mai căuta nimic, tot ceea ce cauți există deja în tine! Dacă vrei să lași lumea asta mai bună decât era înainte să vii aici, n-ai nevoie de pelerină sau să-ți tragi chiloții peste pantaloni. Poți fi un supererou chiar acum, prin iubire. Iubește cât te ține inima, iubește ca și cum n-ai muri niciodată și nimic nu te-ar putea afecta! Iubește fără să aștepți nimic în schimb, ca și cum ai avea deja totul! Pentru că ești etern și chiar ai totul deja sau mai bine zis, ești totul. Iubește!
citat din Cezar-Ștefan Jinga
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre schimbare, citate despre moarte, citate despre inimă sau citate despre existență
Șpaga și doctorul
La doctor poți să mori cu zile,
De nu dai șpaga ești ca mort.
Să ai relații, multe pile
Și PLIC mare cât un tort!
epigramă de Mariana Dobrin din Țara lui Papură-Vodă
Adăugat de Mariana Dobrin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre moarte, epigrame despre medicină, epigrame despre medici, epigrame despre zile, epigrame despre timp sau epigrame despre dulciuri
Doamne ajută
E plin de flori și de culoare pe câmpuri și în lumea toată,
Dar tu nu vezi decât un gri și puțin verde, câteodată.
Eu ce să-ți fac? Tu ai ales să îl iubești pe el. Îți place.
Ți-a spus de-atâtea ori să pleci, să-ți vezi de drum, să îi dai pace.
Nu înțelegi că-n viața asta, nu toți sunt cum ai vrea să fie?
Că dacă scrii din când în când câte un vers, nu faci din ele-o poezie.
Îți trebuie și ritm si rimă, mai multe strofe ca să ai succes.
Cu el, nu vei putea vreodată să faci asta. N-ai de-ales.
Va trebui s-asculți ce-ți spune, să renunți.
Tu vrei să muți din loc un lucru, dar sunt munți.
Nu e nici deal și nici câmpie, n-ai cum să reușești.
Acceptă. Mai bine fugi si lasă-l. Îl iubești?
Atunci să-ți dea Dumnezeu bine, să te păzească, roagă-l tu,
Că mintea ta deși îți spune să m-asculți, inima nu.
Și tu cu sufletul trăiești mai mult, gândești puțin.
Mai sunt minuni pe lumea asta. Doamne ajută. Mă închin.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre verde, poezii despre succes, poezii despre ritm sau poezii despre pace

Culorile iubirii
De-ai ști ce gânduri am, te-ai minuna
Și ai fugi... sau poate nu: ai sta
Și-ai aștepta să vezi cu ochii tăi
Cum gândurile-mi caută noi căi
De-ați fi doar ție-n fiecare zi
Un dar ce-aș vrea nicicând a se sfârși.
Ai aștepta, văd în privirea ta
Că vrei și le aștepți, chiar știi ceva
Și nu-mi dau seama: tu, cum poți să-mi știi,
Chiar înainte de a le gândi,
Și gânduri, și cuvinte, și culori
Ce vin din lumi de dincolo de zori?
Să-ți spun? Ei bine, am să te pictez
Cu tot ce-mi ești în suflet când visez:
Tu ești culoarea câmpului cu flori,
Un cer pe care zboară mici fiori,
O flacără arzândă-ntr-un izvor
Ce se revarsă-n lacrima de dor.
Îmi ești parfumul stropilor prelinși
Pe flori crescute-n ramuri de caiși,
Răcoarea verii-n serile târzii
Când te aștept în brațe să îmi vii,
Albastrul florii de nu-mă-uita
Și tot ce curcubeul poate-avea.
Te voi picta, apoi te voi privi
Și, c-un sărut, pictura-mi voi sfârși.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre culori, poezii despre pictură, poezii despre arte plastice, poezii despre visare sau poezii despre seară
Vezi cine ești
E mai ușor să minți decât să spui adevărul
E mai ușor să omori o muscă decât să o eliberezi
E mai ușor să critici pe altcineva
Decât să vezi cine ești tu
E mai ușor să oftezi și să fii ca
ceilalți
Care stau și te pun la zid
când tu dai tot ce poți mai bun
Este mai ușor să vezi cărțile
de pe raft
Decât să vezi cine ești tu
Este mai ușor să rănești pe cineva și
să-i faci să plângă
Decât este să le ștergi lacrimile
M-am săturat să mă prostesc cu minciunile oamenilor
Prefer să găsesc pe cineva deschis
Este mai ușor să spui că nu vrei decât să simți că poți
Este mai ușor să-ți târâi picioarele decât să fii bărbat
Este mai ușor să contempli averea altcuiva
Decât să vezi cine ești tu
cântec interpretat de George Harrison
Adăugat de Oana- Manuela Mihai

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre adevăr și minciună, poezii despre muște, poezii despre cărți, poezii despre bărbați, poezii despre avere sau poezii despre adevăr

Rondelul celui lipsit de orice urmă de talent
Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De ce să scrii mereu, au n-ai nici minte?
De ce să-nșiri pe foi, ecran, cuvinte,
Ca într-un nesfârșit bombardament?
Mai bine să mă doară orice dinte
Decât să dau de tine permanent!
Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De să scrii mereu, au n-ai nici minte?
De ce să nu te duci în Parlament,
Că merg destui acolo, la plăcinte,
Și nici acolo nu-i vreun competent?
Ți se deschid mașini, așezăminte
Și-ți iei, lunar, salariul aferent;
Sau, și mai bine, fă-te președinte,
Când vezi că n-ai nici urmă de talent...
(De-acu niște ani...)
rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre talent, poezii despre salariu, poezii despre președinte, poezii despre parlament, poezii despre dinți sau poezii despre cuvinte

Nistor: Hai, măi, Nick, nu fi rău... Blondo, puțin ajutor aici, te rog!
Maria: Ce vrei de la mine, Nis?! Eu nu știu nimic. Cu Nick n-ai decât să te descurci singur! Nu mă amesteca pe mine!
Nistor: Mersi pentru nimic, Piticot! Și atunci, cum rămâne, amice?
Nick: Păi, nu știu... Calculează și tu! Dacă știi care-s zilele săptămânii, te descurci; sincer, nu e greu... Vezi când se sfârșește interdicția și gata, se rezolvă! Până atunci, n-ai decât să-ți pui pofta-n cui! Și acum, te rog, lasă-mă să văd filmul, că-mi distragi atenția și pierd scenele importante!
Nistor: Aș... Bine. Deci, n-am rezolvat nimic...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre zile, citate despre săptămâni, citate despre sinceritate, citate despre prietenie, citate despre interdicții, citate despre filme, citate despre calcule sau citate despre ajutor

Și ce doare, când iubirea...
Porți de fier îți cresc pe brațe și pe ochi ți-ai pus obloane,
O cetate-ți este trupul, ghilotine la picioare
Stau să cadă peste îngeri, ce-au fugit de prin icoane,
Eu adun cioburi de vină și păcate de fecioare.
Dincolo de porți ești singur, cu statuile de ceară,
Ți-e cuvântu-n colivie, prizonier cu lanțuri grele.
Nu guști nicio dimineață și nu știi ce poate-o seară
Să-ți aducă în amurguri, de n-ai fi după zăbrele.
Îți arunc niște semințe de poeme-nfometate-
Poate-or încolți pe stânca de pe fruntea-ntunecată,
Sau poate mai ai în palmă, ori pe-aleile din spate
O silabă-n agonie, care-ar trebui salvată.
N-ai oglinzi să-ți vezi neviața cum își bate joc de tine,
Nicio frunză nu foșnește în tăcerea ta de gheață;
Sunt aici, unde pădurea se usucă de rușine,
Când nu vrei, din seva-i verde, să mai sorbi, cum te învață.
Ai ales, sălbăticia, ca o mantie de lavă,
Ce transformă în cenușă orice gând trimis spre tine.
Ieri am vrut să-ți spun că vorba ți-este stearpă și bolnavă-
La ce bun, când ești de piatră și nu simți nimic, străine?
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre virginitate, poezii despre vinovăție, poezii despre tăcere, poezii despre trecut sau poezii despre stânci

Nu se aștepta, dar când n-a mai fost nimic de privit, încât ochii ei nu mai aveau întrebuințare, tocmai atunci o întâlni pe Zeița de smarald. În fiecare piatră verde e o mică Zeiță care este în același timp marea Zeiță a tuturor smaraldelor. Dacă ești în piatră, ea pare întotdeauna mare, deși n-ai cum s-o vezi, întrucât nu-i nimeni pe care să-l vezi și nimic de privit. Zeița se află într-un fel acolo, dincolo de frontierele smaraldului, iar tu nu ești niciunde și n-ai traversat nicio frontieră. Te simți ca un contrabandist, deși nu faci niciun fel de contrabandă.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre graniță, citate despre verde sau citate despre ochi
De câte ori
De câte ori să îți mai spun
Că te iubesc ca un nebun
De câte ori să mai cerșesc
Iubirea ta ca dar ceresc
De câte ori să mai adorm
Ca să visez de tine-n somn
Și umbra ta s-o strâng la piept
De-atâtea ori am să te iert
Atâta timp cât voi trăi
Te voi iubi fără să știi
Chiar și atunci când am să fiu
În lanuri verzi sau în pustiu
De multe ori n-ai să mă crezi
Sau poate n-ai să mă mai vezi
Eu te privesc în zi și noapte
Mă rog de bine să ai parte
De atâtea ori când o privesc
Mă văd cu ea într-un duet
Și nu mai vreau să irosesc
Doar simple versuri de poet
De câte ori ai s-o mai vezi
Tu trecătorule celest
Să-i spui că am jurat pe veci
Numai pe ea să o iubesc
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!