Păianjenul negru ...

Păianjenul cel negru, ucigaş,
În casa noastră veşnic chiriaş,
E îmbrăcat în pânze, cu mănuşi,
Pândindu-şi prada după cele uşi.
Îşi pune pălăria şi-un monoclu.
E elegant, cum este orice cioclu...
Şi ţese iute-n firele de tort,
Zăbranice, doar bune pentru mort.
Că victima îi va pica în plasă
Până n-o vede prinsă, nu se lasă.
Şi scuipă, îndârjit, un soi de bale,
În patru zări şi-n patru părţi egale.
S-a năclăit şi el până la cot,
Dar încă mestecă la bale-n bot.
Însă nu-şi face griji, căci e imun,
Ţesând neîncetat, ca un nebun.
Acum, în fine, are un coşciug,
Lucrat cu sârg şi mare meşteşug.
Ca giulgiu, pânza oţelită-n dinţi,
Ce-ar speria şi un altar cu sfinţi.
E pregătit, stă sus pe metereze
Făpturii zborul lin să îi reteze.
Festin să facă şi paranghelii
Cu vinuri pe alese şi făclii.
Stă ghemuit într-un mai vechi fotoliu
Să ţeasă alte pânze pentru doliu,
Bătându-se pe pântecul sătul,
Făcând din ghemul lui de bale scul,
Clocind noi tactici cu bătaie lungă
Ce somnul dintre gene îi alungă.
Păianjenul urzeşte, în fabrici, lungul şir
Al morţilor ce-şi sapă un loc în cimitir.
Când neatenţi, distraţi şi poate fără rost
Au înţeles târziu că doar picat-au prost.
Degeaba răzvrătirea din coate-şi face loc;
În ast război năpraznic, picat-au la mijloc,
Iar palida speranţă moare cu ei odat'
În sânge, neputinţă şi-n van acum se zbat.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu ce mă împiedică să fac un pas mai departe, nu ştiu ce m-a tras tot timpul înapoi şi ce-mi dă acum tracul, panica asta. S-ar zice că pânza de păianjen s-a întins şi s-a tot întins până aici. Dar mai departe nu e la fel?!... Păianjenul ţese harnic, ar putea să mă înghită, dar se joacă cu mine. După cum vezi, am vrut să fug, să scap din plasa lui, dar iată-mă prinsă în plasă.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păianjen ...

Un păianjen subţiratic
Cu picioare răşchirate,
Ţese pânze blestemate
Numai bune de zăbranic.

Prin nescuturate case,
Mic, cât bobul meu de linte,
Iscusit şi-ager la minte,
Ţese oţelite plase.

Meşter ţesător din fire
Scuipă iţele din gură,
Aşteptând ca vreo făptură
Să se prindă-n împletire.

Întinde în fugă laţul
Agăţând pânze-n unghere,
Răstignite şi stinghere,
Menite să-i umfle maţul.

La pândă, nădăjduieşte
Să îi pice în capcană
Vreo muscă mai dolofană,
Să o prindă ca în cleşte.

Însă vezi că socoteala
Din târg, cu cea de acasă,
De la sine înţeleasă,
Strică toată rânduiala.

Gospodina îndrăzneaţă
Strică plasele urzite,
Temniţelor năruite
Nu le dă nicio speranţă.

Temnicerul nu se lasă
Machiavelic unelteşte,
Cu cleiuri se năpusteşte
Ţesând pânză mai aleasă.

Parcă-i meşterul Manole
Ţese într-o zi cât şapte,
Pentr-o zi sau pentru-o noapte,
Înalţă vremelnic schele.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercului...

patru şi încă patru.
se desface fiecare cifră
în părţile ei intime.

oricum încerc,
obţin patru vii în patru morţi,
patru gratii în patru pereţi,
patru frici în patru nervi,
patru în patru în patru.

totul are patru laturi,
chiar şi minciuna
are patru dimensiuni -
lungime, lăţime, grosime şi sens.

matematica plecării
se îngrămădeşte în cifra asta,
ca şi când patru e un cerc
fără diametru,
un fel de desagă geometrică.

azi se sărută cifra,
se iartă de înalta trădare,
se face spaţiu în cruce
pentru ort.

să bem pentru sufletul moartei
un jack sau o fugă de bach.
doamne,
şi ce loc era în doi pentru unu plus unu...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea e un animal periculos

mereu îmi dă târcoale
trage de carnea mea obosită
ca de o zdreanţă
şi mestecă
mestecă până la suflet
nu strig
nu mă zbat
mă las în ghearele ei ascuţite
şi orele trec
şi trec

aşteptarea e un animal flămând
mereu mă pune la zid
şi mă gustă
cu fălcile ei mari
mestecă
încă o oră
încă o zi
totul pare să fie doar o dâră subţire de sânge

aşteptarea e animalul de care mi-e frică mereu
mă încolţeşte din toate unghiurile
tresar
dar o las să mă consume
până te întorci

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păianjenul

Privesc o casă-n care un om a locuit,
Acuma este tristă la fel ca alte mame
ce şi-au pierdut copilul atât de mult iubit
şi care mai zâmbeşte doar între patru rame...

Privesc o casă-n care un om a locuit,
În case se întâmplă atât de multe drame;
Ferestrele şi uşa de dor au amuţit,
Păianjenul, la colţuri, compune caligrame...

Privesc o casă-n care un om a locuit,
Pe haine şi pe paturi e plin de praf şi scame,
Iar florile din glastre, de sete, au murit;
Păianjenul se teme că va muri de foame...

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat - Ediţia a doua (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât cer încape într-o inimă

În orizonturi depărtate ar vrea sfiala să-şi aprindă
Când adevărul chipu-şi frânge în ochii ei ca-ntr-o oglindă,
Ca o nătângă a simţit şi a iubit doar în tăcere
Neliniştită-această mare ce-ar vrea să-i fie valul miere.

Atunci când nimeni nu se-aşteaptă să fie iarăş atacat,
În pânze dese de păianjen iubirile-i s-au agăţat,
Şi câte taine prinse-n plasă, doar intervenţia divină
Mai poate cântări cât cer încape-n ea şi câtă vină!

Când patru mâini împreunate îşi spun poveşti despre păcat,
E frumuseţea ei enigmă atât de greu de judecat,
Dar cine-a hotărât s-o frângă ca pe-o pâine aburind
Şi pe pleoape să-i aşeze această hartă tăinuind

De câte zvârcoliri mai poate să aibă parte valul ei,
Câţi paşi ar mai putea să-adune când spinii morţii-atârnă grei
Pe fruntea prea ades lovită de zidul dur de neputinţă
De-a nu iubi până la capăt, strivită-ades de necredinţă.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din casa umbrelor fierbinţi

Casă străină,
chipul tău trece din odiseea ligamentelor
apune dinspre zarea cu ţărănă arsă şi roua nopţii celei mai reci
dintre toate verile sfărâmate în subconştentul timpului
retezând pământul negru dintre crăpăturile adânci ale palmelor mele.
Te culeg în orice floare, căci acum toate capătă un rost fierbinte.
Tu eşti viu de la un capăt la altul, cu toate că-n hainele tale nu mai eşti, nici în casa ta, nici buzele tale nu mai păstrează astăzi, cana fierbinte.

Genunchii tăi nu mai ating cerul şi dacă mă uit în sus, stelele sunt chiar mai albe ca altădată.

Până mai ieri, am adormit într-un suflu vechi,
stingând incendiul dinlăuntrul umbrelor.
Astăzi e mai lumină, căci soarele s-a deschis în inima ta,
până când toamna s-a făcut un anotimp veşnic.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitul meu

Iubitul meu, de tine mă despart
Cu sufletul în mii de cioburi spart.
Cine-i de vină? Poate amândoi,
Că n-am simţit ce se-ntâmpla cu noi.
Sorbind licoarea dulce din pahar,
Cum ne-am îndepărtat, nu am habar.
Doar amintiri duioase se mai zbat
Între o lacrimă şi-un biet oftat.
Prin soare, ploi, mă voi plimba ades
Tot întrebându-mă ce s-a ales,
Dintr-o iubire care promitea
Să nu-şi ia zborul ca o rândunea.
Îţi las pe masă un bilet stingher,
În care vreau iertare să îmi cer,
Cu gânduri multe pentru rămas-bun,
Când am avut atâta timp să-ţi spun.
Dar timpul a trecut nerăbdător,
Lăsându-mi vorbele pierdute-n zbor.
Acum, când totu-i prea târziu, aş vrea
Să baţi a doua oară-n uşa mea,
Să te opresc la mine şi să strig:
Ia-mi sufletul în palme, că mi-e frig!
Şi-n loc de bun-rămas să mă săruţi,
Cu buze moi şi dulci rămase muţi.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş...

... dac-aş şti dinainte totul,
aş fi poate bogat, celebru,
dar n-aş mai fi tot eu, integru
şi-n loc de vis, aş avea totul!?...

... dac-aş crede totul, orbit
de atâtea spuse, nevăzute,
cu crez, ar fi răspunsuri mute;
când m-aş trezi, aş fi scârbit!

... dac-aş iubi neîncetat,
aş fi doar un naiv; de dus
că răsăritu-i un apus
şi deci trădarea-i de iertat?!

... dac-aş munci pe brânci o viaţă,
aşa cum poate fac, voi face;
pe-alţii-i îmbrac la patru ace...
manipulatul, eu, paiaţă!?

... dac-aş da tot ce am, filotim,
s-ar face coadă fără cap;
ca toţi să tragă, să nu scap...
şi organele să-mi ia, şi intim?!

... dac-aş fi vrut şi eu ceva,
mi s-ar fi răspuns; "Nu-i degeaba,
stupid! Că nu ştii cum e treaba!"...
şi mi-ar fi râs în zeflemea!?

... dac-aş mima mereu neştiinţă
şi-aş fi un guraliv pervers,
bun pop-aş fi, în păcate şters
şi aş aduna tot, cu credinţă?!

... dac-aş fi scris o poezie
doar cu adevăr, fără minciună,
mi s-ar fi spus că-"s de pe lună
şi-n veci n-a fost şi n-o să fie"?

... dac-aş lua tot de la-nceput,
fără să ştiu nimic ce-am fost,
nu cred c-aş fi mai puţin prost;
n-aş şti când mor!? Doar că-s născut!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui prost grămadă

Peste tot în lumea largă ţie ţi se duse buhul,
Că tu eşti un prost grămadă printre cei săraci cu duhul;
Şi din patru părţi a' lumii vine lumea să te vadă,
Curioasă ca să afle cum arat-un prost grămadă.

Se înghesuie mulţimea mai ceva decât la moaşte,
Fi'ndcă unu-aşa ca tine la un secol doar se naşte.
Sunt aşa de mulţi la coadă că stau umăr lângă umăr,
Cin' te vede şi te-aude cruci îşi face fără număr.
..................................................
Se întoarce-apoi acasă, cruci făcând: "Ferească Sfântul,
Pe un prost aşa de mare nu-l înghite nici pământul!..."

poezie satirică de George Budoi din Dicţionarul prostiei (13 martie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşa

Ce înseamnă nume în fond? Nimic profund!
Poate un moft de-a s-etala cel care-l pune,
Sau un abis ce numai el 'l exploră gând,
Predestinând cumva speranţele... a fi bune.

Aşa-a fost purtător şi micul căţeluş, un boţ
Cu pielea fină-i în culori maron-lucioase,
Pe trupul-i lung, valseozele-i în spate moţ,
Le legănând apoi... în mersul după oase.

Plăpândul fin, cu labe mici, puţin aduse,
Cu ochii calzi de-un umed-luciu, negru-brun
Pe botul fin, prelung şi urechile-n jos duse...
Era cât palma într-un decembrie, în Ajun.

Dormea adesea, dus cu tot cu sforăieli,
Pe un fotoliu, ce se pare, al lui era
Şi ne încânta cu glas zglobiu, sau mârâieli,
Încântat tot... cum le scotea şi nu ştia.

A fost furat şi l-am găsit, l-am luat acasă,
L-am şi arvunit fără vreun ban, să stea la bloc,
Dar fără, lume-ar fi fost singură şi ştearsă...
Căci ne-asista tot făceam şi-n orice loc.

Un pic gelos, când se striga un alt de nume
-Al lui Bobiţă, prieten bun, dulău de pază,
Sau la pisicii, ce-i dormeau ca duşi din lume
Pe trupu-i cald- venea tot el... Paşa, de vază!

Nebun era să- ne însoţească oriunde-am merge,
Plângând amarnic pentru orice părăsire...
Până ce azi, în drumul scurt viaţa şi-o şterge...
Cum n-ar fi fost... de o maşină, în depăşire!

PS
O fi îndeajuns doar nouă luni... pentru omenire?

PPS...
Pupila-i văd şi acum, din colţuri dintre pleoape,
Cu botu' întins pe labe, părând a nemişcare
Şi mă pierd lacrimi tot, în ochii lui de ape...
Călău ce n-am ştiut, să-l educ a fi mare...

Că lumea, ea-i o hâdă; de omoară, e doar eroare?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 august 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi eu acest cusur ...

Hai să bem din cupa vieţii
Partea plină cu nectar!
Doar amintirea tristeţii
Să rămână în pahar.
Dacă am avut norocul
Să ne săturăm puţin,
Am mai dres din busuiocul
Zilelor cu vin-pelin.
Hai să bem, că-i sărbătoare!
Cu toţi să ne veselim;
Doar din clinchet de pahare
S-aud muzici, când ciocnim.
Să bem vinul cu paharul
Să sorbim strop, după strop!
Aş vrea să pun stăvilarul,
Dar s-a abătut potop.
Un potop de vin pe-alese
Curge spre noi, în şiroi.
Iţe noi prinde a ţese,
Le încurc, ca la război.
Să bem vinul cu carafa
Împleticind trei cărări,
De la Ana la Caiafa,
Şi în cele patru zări.
Să bem vinul din ulcioare.
Ştiu că sunt risipitor;
De îmi faci o întrebare,
Aş vrea să fie izvor.
Să bem vin cu damigeana;
Parcă-s sacul fără fund.
Zău că n-aş închide geana,
Până n-aş mai bea un rând.
Cred că merg spre nemurire,
Prins-am aripi, parcă zbor.
Că să vezi, mare mirare,
Am ajuns până-n pridvor...
O-ntrebare nu-mi dă pace,
În mintea mea bâjbâie:
Pentru ce-s aşa vorace?!
Am gâtlejul pâlnie?!
Mă trezesc de dimineaţă
Dup-un chef de pomină.
Capul încă-mi e în ceaţă,
Vinul încă-l domină.
Nu mai am nicio speranţă,
Chiar de mă trezesc mahmur.
Aseară am fost paiaţă;
Am şi eu acest cusur...

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt acel marinar

dacă
şi numai dacă
ar fi să îmi închipui
niciodată nu am să pot să te prind
nu am navigat pe corăbii nu sunt acel pirat
fără un ochi
şi nu târâi după mine vreun picior de lemn

în sfârşit, asta e o altă chestie
problema e că
nu este de ajuns să pui totul în ordine
aşa cum nu este de ajuns să alergi câteva ore bune
în speranţa că te vei regăsi

mă trezesc dimineaţa
şi îmi dau seama că este destul de târziu
soarele răsare la fix patru treizeci
da. acum este timpul, nu mâine

din vamă până în neptun
sunt peste douăzeci de km de plajă
cu toate astea doar un pumn de nisip m-ar putea face fericit
zorba ar şti ce să spună
pentru mine
însă
şi doar pentru mine
o clipă de linişte mi-ar fi de ajuns

nu vreau kilometri de asfalt
nu vreau poveşti de adormit copii
un pescar îmi poate spune oricâte, şi cu câte furtuni
şi cu câţi peşti neverosimil de mari

şi dacă mă prinde noaptea dormind pe nisip şi dacă este să mă redefinesc
tot nu ar fi
pentru că una este să mângâi cu palmele răsăritul
şi alta să asculţi o poveste despre pescari
despre luptele nebune cu valurile
şi nici atunci nu ai cum
dar acum e trei dimineaţa
marea îmi pupă picioarele, şi eu strâng în pumni apă sărată
şi parcă tocmai de acolo ţâşneşte viaţa
un ghem roşiatic de suliţi ce se înfig într-un cer
pe care noi încă nu-l ştim

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume de călăi

Straniu patern interactiv avem tipar
Creat; ca dominoul de alipiri egale,
Un ac la victima în planşa d-insectar
Şi pânda stând şi aşteptând la dese intervale.

Defect major de lume-n întocmire
Răstălmăcită poate de la puritate
Într-un afund cleios, putrid de pedepsire;
În care victime-călăii sunt o paritate.

E libertatea, acum, model de restrictiv,
Îmbietor îndemn la gust de-a face,
Punând pe urme-ţi stigme, rău, fără motiv...
E culpa scop suprem... pedepselor rapace.

Ai zice c-adulăm doar masochism;
La gustul pradei ne-mbătăm cu sânge
În pavoazări dogmatice-n rasism
Sau în război civil... Ne place de-a ne plânge!

Mai mulţi suntem şacali de stârv
Şi mai puţini, tot mai puţină-i prada.
La orice pas e "NU" la castul sârg...
Se-aşteptă pe la colţuri gafa, pedepsind pleiada.

În extincţie suntem, fără de-ntors, ca specie,
De prea mulţi vânători ce trag rafale;
N-avem scăpare din tentacule-colos de sepie...
Aşa se stabilesc surghiunuri de morale.

Toţi suntem poliţişti, judecători, critici,
Fixişti fiscali, gărzi... printre parlamente,
Avizionari, autoritarişti, executori, politici;
Control d-intrări-ieşiri... mii d-excremente!!!

Suntem veşnic obiectiv de sateliţi
Umani; o farsă creatură, tizii tăi,
Făr-a produce nou, progres, doar investiţi
Unu la unu în permanent de preamărit... călăi, călăi, călăi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În părţi egale

mă aseamăn cu ploaia care cade acum
şi ud înserarea care mă inundă...
e un alt mod de a mă exterioriza
ca să-mi amintesc de această iarnă ipohondră
ce dârdâie sub temperaturi primăvăratice

vreau să-mi aduc verile mai aproape de tâmple
să uit complet de orice frig ce se anunţă că va veni
să-mi fac planuri de vacanţă pentru augustul ce-l simt în mine
să mă închipui rege pentru o zi
şi să unesc anotimpurile într-unul singur
în patru părţi egale.

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tenacitate

Ascuns adânc, într-o pădure deasă,
Un mic păianjen plin de zel trudea
Să-şi ţeasă pânza fină şi frumoasă,
Ca să mai prindă câte-o muscă-n ea.

Şi isprăvind într-un târziu lucrarea
S-a tras deoparte şi a adormit
Fiindcă-l epuizase încordarea
Şi se simţea în pânză ocrotit.

A doua zi, o veveriţă mare,
Ce a sărit pe-un ram alăturat,
Cu coada a lovit, din întâmplare,
Şi minunata pânză i-a stricat.

Privind neputincios nenorocirea,
În loc să se agite în zadar,
Păianjenul, că aceasta-i este firea,
S-a apucat să-şi ţeasă pânza iar.

Şi a muncit cu râvnă ziua toată,
Fiindcă nu-i place să se dea bătut,
Iar dacă se va rupe înc-o dată
O va urzi din nou de la-nceput.

poezie de Octavian Cocoş (26 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca fizic, Mihai e mai scurt ca mine, eu am talia 1,68, el era cu vreo 2-3 centimetri, poate şi patru, mai scurt, avea o musculatură herculeană, piciorul la scobitura tălpei era în plin (P l a t f u s s, cum zice neamţul), însă nu-l jena deloc la mers. Păr negru ca corbul, faţa, un brun alb. Pălăria lui favorită era semi-joben, mergea totdeauna privind în pământ, cu capul puţin aplecat în jos, şi mai totdeauna gânditor. Somnul îi era neregulat, aci citea de cu seară până răsărea soarele, aci dormea de cu seară până la amiază şi uneori şi până la 1 şi 2 p. m. Piciorul şi mâinile mici, ca ale mamei, dinţi regulaţi şi de culoare gălbuie, când râdea cu mare poftă, şi râs sincer. Pe când era la T i m p u l, joben întreg nu punea decât când venea Veronica de la Iaşi. (...)
Făcea abuz de tutun şi de cafele negre, de băut, bea ţapăn, însă numai vin, rachiuri nu, bea ţapăn de la vârsta de 14 ani. (...)
Ca căciulă, purta căciulă de astrahan, însă nu ţuguiată (nu dacică), ci dreaptă. (...)

Matei Eminescu în Scrisoare către Corneliu Botez (1) (20 aprilie 1909)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dramaturgului A. de Hertz, după reprezentarea piesei "Păianjenul"

Crapă bunii tăi duşmani;
Însă ţie ce-ţi mai pasă,
Când Păianjenul la Casă,
'N loc de muşte, prinde bani!

epigramă de Cincinat Pavelescu din Epigrame (1925)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce ţi-e frică să spui "te iubesc"? Pentru că asta te face vulnerabil şi poate celălalt nu îţi va răspunde pe măsura aşteptărilor? Nu îţi face griji, oricum o să crăpaţi amândoi şi ocazia asta nu o vei mai avea. Poate prin moarte vei scăpa de ruşinea de a-ţi deschide inima. De ce ţi-e frică să îţi urmezi pasiunile, să faci munca ce o iubeşti? Poate nu vei câştiga destui bani? Stai liniştit, făcând munca ce NU îţi place nu îţi va aduce mai mulţi bani. Dimpotrivă. Poate când vei vedea că după zece ani de muncă pentru patron tot e nevoie să iei bani împrumut ca să îţi înmormântezi bunicii şi părinţii, ai să îţi dai seama dacă merită sau nu să îţi urmezi vocaţia în viaţă. De ce ţi-e frică să trăieşti clipa prezentă? Trecutul nu îl poţi schimba, viitorul e un mister şi este oricum opera ta prin acţiunile făcute ÎN PREZENT. Vrei să ai foarte multe regrete şi nici o putere de a le schimba peste mulţi ani de acum. Atunci caută siguranţa iluzorie în locul acţiunii de azi. Ce trebuie să se întâmple ca să te deschizi complet în faţa clipei prezente? Nu ai înţeles că dacă că eşti acum în viaţă este singurul lucru concret, real şi palpabil, aici şi acum? Doar acum poţi să iubeşti, să te bucuri, să simţi, să trăieşti. Doar acum. Şi acum. Şi acum. Şi nicicând altcândva. Doar acum.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Occident

Crapă pietrele de ger, în patru,
Într-o iarnă cum n-am mai văzut.
Cum cortina pică brusc, la teatru
Şi guvernul ţării a căzut.
Crapă pietrele de frig sub gerul
Aspru, nemilos, nestăvilit.
Ţara simte-n tâmplă revolverul,
Cu un glonţ mortal, de neoprit.
Crapă pietrele de ger, în patru,
Parcă de-un blestem afurisit.
Stau într-un fotoliu, ca la teatru,
Aşteptând guvernul mult râvnit.
Crapă pietrele de frig sub gerul
Importat prin vama de la Huşi.
Sper într-un guvern ce-şi ia reperul
După Occident, nu după ruşi!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!