Vânt de toamnă ...

De sub geam, de sub pervaz,
Nu ştiu cine, de necaz,
Mi-a luat frunzele din geam,
Când nostalgic le priveam.
Zi şi noapte-am pus pândar,
Să mi-l prindă pe ştrengar.
Hoţ de frunze ruginii,
Cine eşti?! De unde vii?!
Nu ai milă, nici habar,
Vii şi pleci ca un corsar.
De te prind iar în frunziş
Ca pe urs la urdiniş,
Să ştii ca te fac afiş!

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, lângă acel geam

- Unde eşti, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

- Unde eşti, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

- Unde sunteţi, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

- Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Şi cine-acolo sălaş are?
- Cei doi: soţie şi bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine suntem?!

Cine eşti tu, cine sunt eu?!
Minuni din mâini de Dumnezeu

distih de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul veştedelor frunze

Când frunzele veştede cad,
Oftând, pe umblate poteci,
Ţi-aud trena rochiei când treci
Şi paşii-ţi ce lasă nou vad.

În zile senine şi reci,
Mă simt un bătrân retrograd,
Când frunzele veştede cad,
Oftând, pe umblate poteci.

Şi-mi pare c-ating fund de iad,
Dar nopţile-mi sumbre şi seci.
Vor face din mine nomad,
Iubito, de tu vrei să pleci,
Când frunzele veştede cad.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea

Cine eşti tu care-mi tai
Nopţile din vise?
Îmi ştergi urmele. Şi-mi dai
doar frânturi ce mi se,

Mai perindă câte-un ciob
Ca printr-o oglindă
Toată viaţa-i un scrânciob
Agăţat de-o grindă

Parcă mi-a luat cu totul
Nu ştiu cine, nu ştiu cum
Nevăzut un înger potul
Si-s sărac acum

M-aş întoarce dar nu ştiu
Care e cărarea
Mi-am dus viaţa-ntr-un pustiu
Numai cu spinarea

Am căzut din altă lume
Legănat de unde
Şi ce greu e să ştii cum e,
Să nu poţi răspunde!

Deschid ochii şi vă văd
Pal şi translucid
Ne pândeşte un prăpăd
Veşnic şi lucid

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocile păsărilor din Hiroshima

- "Unde, unde-s?"
- "Cine?"
- "Unde, unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Oamenii..."
- "Nu ştiu. Uite fulgi de cenuşă...
Au burat toţi..."
- "Unde, unde?"
- "Nu ştiu. Să ne facem cuibul."
- "Unde,
unde,
unde,
unde,
unde?..."

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul Surâsul Hiroshimei; 1958
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

Nu ştiu cine, pe furiş,
Mi-a smuls toamna-n miez de noapte
Din grădini, ca un afiş.
Cineva, vorbind în şoapte.
De pe-o scară de coşar,
A-ntocmit-o-n şase-şapte,
Şi-a vîrît-o-n buzunar.
Hoţ de frunze, cine-l ştie
Să ia seama: vine iar.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare cine eşti tu, fată?!

Lacrima e fructul sfânt,
E al inimii cuvânt,
În vremi când sufletul tace
Neaflându-şi a sa pace...
Când glasul s-a săturat
Să mai strige-n lung şi-n lat,
Ofuri vii ce-l încovoaie,
Răscolind prin măruntaie.
Colţ de suflet sfâşiat
În vreun spin înveninat,
Perlă icnind fără vrere
Şi născută din durere,
Oare cine eşti tu, fată
Şi de cine ne-ai fost dată?!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vîntul

Nu ştiu cine, pe furiş,
Mi-a zmuls toamna-n miez de noapte,
Din grădini, ca un afiş.

Cineva, vorbind în şoapte,
De pe-o scară de coşar,
A-ntocmit-o-n şase, şapte,

Şi-a vîrît-o-n buzunar.
Hoţ de frunze, cine-l ştie
Să ia seama: vine iar.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticilor mei (după Eminescu)

Multe frunze gălbenite
Stau să cadă veştezirii
Dar crezându-se-nverzite
Se agaţă scai, gândirii

E uşor a spune multe
De nimic nu poţi a scrie
Dacă ai un strop de minte
Înşira-vei pe hârtie

Dar când sufletul se-agită
De tristeţuri şi necaz
Iară teama se arată
În inimă şi pe-obraz

Ca şi frunzele în mugur
Cată la lumina zilei
Vor intrare-n cel tezaur
În cuvintele-omenirei

Pentru-a ta tristeţe lungă
Şi-al vieţii tale necaz
Până unde va s-ajungă
Grosul tău palid obraz?

Ah! şi repede-ţi năzare
Că tu ştii tot adevărul
Cine să-ţi mai dea crezare
Omul nu, poate doar cerul?

Critici voi, veştede frunze
Care nu aţi înverzit -
Prea uşor să spuneţi multe
Fără să le fi gândit.

poezie de Bertoni D. Albert, după Mihai Eminescu (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce înseamnă un cuvânt

neştiinţa o iscoadă
viitorul nu ia mită
cere viaţa mulţumită
pentru marea ei rocadă

turbion de gânduri rele
ţesătură de arnici
când nu ştii ce vrei şi nici
unde te vor duce ele

lumi care-mi treceau prin faţă
sau prin care eu treceam
lunile ce curg pe geam
nopţi de gene îmi agaţă

un mister ascuns în ou
ca un semn de întrebare
pentru clipa trecătoare
când ajunge la potou

sunt acelaşi? nu mai sunt
cine poa' să-mi dea răspuns
când nu ştiu îndeajuns
ce înseamnă un cuvânt...

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu, d-nă?

Cine eşti tu d-nă? Să-ţi baţi joc de mine?
Mi-ai luat şi sora, mi-ai luat şi mama
Eşti o arţăgoasă si mereu vrei viaţă,
Sau poate bătrâni, sau copii în faşă?
Eşti meschină, d-nă, si ţe-ascunzi la faţă,
Crezi că nu te prind într-o zi la masă?
Voi negocia dreptul ce-ţi revine,
Chiar cu riscul meu într-o altă lume,
Dar să ştii, nebuno, că greşeşti amarnic,
Nu ai scopuri bune doar un drum în lume...
Ce ştii să mai faci? Ai tu mâini perfecte?
Ai doar o unealtă ţine-o, e pe bune!
Într-o zi anume vei pieri din lume
Dumnezeu va şterge existenţa ta
Vei plăti cu viaţa lacrimile scurse,
De la bieţii oameni ce-au trecut prin multe.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu?

Te simt în urma mea şi-acum
Te-ntreb mereu: cine eşti tu?
Dar nu-mi răspunzi, eşti prea tăcut.
Cine eşti tu?

Poate-ai rămas blocat în lume
Şi-acum mă vezi ca pe-un părinte
Cine esti tu, de-mi strici destinul?
Spune, ce eşti?

Doar în biserici scap de tine
M-astepţi când ies pe sfânta poartă
Cine eşti tu de nu vrei crucea
Zi-mi, cine eşti?

De te-a trimis cel din adâncuri
Să mă conduci în faţa Lui
Cine e El să-mi poruncească?
Cine eşti tu?

poezie de Alin Ojog (21 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea păpădiei

Tu cine eşti, de unde vii?
Ai frunze galbene-aramii
Şi un miros de toamna.

Ce colt de lume te-a chemat?
Ce ganduri te-au indepartat?
De cine ţi-a fost teama?

Sunt păpădia auritaţ
Cu praf de stele poleita
Îmbratisez ades poteci....

Dorintele sapate-n piatra
Le-am mostenit in sat cu vatra
Şi nu te las sa pleci.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog cosmic

Nu-ţi dau adresa mea din univers.
Sunt pe net, printre încă cei vii,
care ştiu că nu ştiu.
Dacă însumez defectele mele, sunt om.
Nu mă întreb de ce trăiesc,
dar îmi place din când în când.
Am şi momente când sunt fericit,
dacă ştii ce-i fericirea!?
La voi cum este?
Am înţeles, eşti un fel de robot
fără iubire în programare
şi nu te enervează ţânţarii.
Nu am fost pe alte planete,
dar pot visa orice.
Nu ştii ce-i aia vis?
Mi-e milă de tine!
Nici milă nu ştii ce-nseamnă?
Deci, nu aveţi nici Dumnezeu?
Păcat! A, nici păcat
nu ştii ce înseamnă?
Totuşi, de ce exişti?

poezie de Alexandru Corneliu Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transparenţe

azi umblam prin oraş
ca un geam
(ştii cum umblă un geam pin oraşe?)
şi nu
nu mă împiedicam
umblând prin oraş ca un geam
umblând prin oraşe,-n virtutea
obişnuinţei
aşa
e prin oraş, poate ştii
poate nu ai trăit niciodată
pe la oraş
unde vii şi încerci
toate transparenţele
toate
drogurile de risc

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce buze-au sărutat buzele mele, de ce şi unde [What lips my lips have kissed and where and why]

Ce buze-au sărutat buzele mele,
De ce şi unde, am uitat. Ce mână
Mi-a stat sub cap, spunându-mi noapte bună,
Nu ştiu, dar plouă şi stafii rebele
Îmi bat în geam, ca să vorbesc cu ele
Şi-n inimă durere vor să-mi pună
După flăcăi ce nu se mai adună
Să verse-n toiul nopţii lacrimi grele.
Şi-un pom stingher, atunci când iarna vine,
Ce păsări rând pe rând zboară departe
N-are habar, dar liniştea-l frământă;
Nici eu nu ştiu iubiri ce-acum sunt moarte,
Ci doar că vara a cântat în mine
O vreme doar, şi-acuma nu mai cântă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad frunzele, a venit toamna

Cad frunzele plutind ca nişte pene
adiate uşor de pulsul aerului
mai rece de toamnă.
Şi noi cu ele vom cădea
dar, oare, cine ştie când?

Uitându-mă pe geamul aburit
de gândurile ce-mi rătăcesc aiurea,
văd alergând din calea ploilor
o doamnă.

Îmbrobodită pe cap cu o pungă,
să o ferească de stropii
ameninţători şi reci, hotărâţi să-i
strice coafura.

Nu i-am observat nici faţa,
nici gura.
Parcă-i cunoşteam
de undeva făptura.
Vroiam s-o dojenesc
că nu şi-a luat umbrela.
Dar cu ce drept?

Când s-a mai apropiat
am zâmbit, iertător, dar cu
un pic de umor.
Era soţia, udă,
ca o paparudă.
Când m-a văzut,
s-a răstit către mine
şi cu o mare ciudă
m-a dojenit:

- Stai acasă toată ziua
ca un trântor.

Priveşti pe geam cum cad frunzele.
Nu vezi că de frig
îmi tremură buzele?
Nu te mai saturi de
televizor.
Eu vin tocmai din obor!
Cu greutate, şi… Toate mă dor.

- Lasă nevastă că mâine,
îţi iau eu carne şi pâine.

Hai în braţe să te strâng,
că începe să-mi fie dor.
Să-ţi încălzesc buzele,
apoi…. tot ce ai în tine.
Vino dragă lângă mine,
că sunt cald şi ţi-o fi bine.

Te rog, nu mai ofta!
Vrei un ceai sau o cafea?

Frunze cad şi-au mai căzut
şi, cine ştie câte-or să mai cadă.
Un an clepsidra s-a mai scurs,
cu ea şi noi am mai trecut
ca niciodată.

Părul în cap a mai albit,
cu-n an a mai îmbătrânit,
iar faţa mea a mai zbârcit.

A Ta?
Nu prea se vede,
este prea mult fardată.

Aşa-i viaţa trecătoare,
uneori chiar plutitoare.
Precum frunzele ce cad,
aşa cădem şi noi.
Pe când?

Cad frunzele
cu freamătul lor de toamnă.
Şi frunza noastră
o să cadă, dar...
Aş vrea… Nu prea curând.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea în strigăt

unde eşti, cine sunt,
cine eşti, până când
mai aveai undeva vreo mirare?
care noi, care tu, pentru ce, pentru cât,
mai aud în văzduh nemişcare?

n-ai idei, n-am nici eu,
vreun habar, vreun rabat
de iubire neatinsă de humă,
şi de-o fi într-un veac
de amurg, de iubiri,
vom deschide o uşă în lume.

într-o mare de chin, de visări,
de-adâncimi,
unde nu se aude nicicum
despărţirea,
nici iubirea în strigăt
nici chiar moartea în ţipăt,
o corabie de minciuni
şi-adevăr.

care eu, care noi, care timp,
pe Pământ?
ce iubeşti, ce trăieşti?
ce te miri?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai spus că-n toamna asta pleci

Când frunze-n dungă-ncep să cadă
Pe-abia-ntrematele poteci,
Mă simt ca prins în ambuscadă;
Mi-ai spus că-n toamna asta pleci.

Dând iama-n frunze ruginite,
Un vânt ce şuieră-a pustiu,
Cuvintele-mi răstălmăcite,
Le-mprăştie ca un diliu...

Când norii-şi scutură marama,
De stropii grei ai toamnei reci,
Şi-n plânsul lor se simte teama
Că-n toamna asta ai să pleci.

Sărmane păsări călătoare
Brăzdează cerul nesfârşit,
Ca escadrile-nşelătoare,
Sperând că nu m-ai părăsit.

Tot frigul mi-a pătruns în oase,
Iar norii-aleargă ca zevzeci.
Suav miros de chiparoase,
Îmi spune că n-ai să mai pleci.

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!