Criticilor mei (după Eminescu)

Multe frunze gălbenite
Stau să cadă veştezirii
Dar crezându-se-nverzite
Se agaţă scai, gândirii

E uşor a spune multe
De nimic nu poţi a scrie
Dacă ai un strop de minte
Înşira-vei pe hârtie

Dar când sufletul se-agită
De tristeţuri şi necaz
Iară teama se arată
În inimă şi pe-obraz

Ca şi frunzele în mugur
Cată la lumina zilei
Vor intrare-n cel tezaur
În cuvintele-omenirei

Pentru-a ta tristeţe lungă
Şi-al vieţii tale necaz
Până unde va s-ajungă
Grosul tău palid obraz?

Ah! şi repede-ţi năzare
Că tu ştii tot adevărul
Cine să-ţi mai dea crezare
Omul nu, poate doar cerul?

Critici voi, veştede frunze
Care nu aţi înverzit -
Prea uşor să spuneţi multe
Fără să le fi gândit.

poezie de Bertoni D. Albert, după Mihai Eminescu (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticilor mei

Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne'nduraţii ochi de gheaţă?

Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la voinţă până la putinţă

Se spune că,
dacă omul ar vrea,
multe ar avea.
Numai că,
de la voinţă,
până la putinţă,
este cale lungă.
Numai cine poate,
calea o străbate,
la final s-ajungă.
Un proverb ne spune,
că omul propune,
iar Domnul dispune.
Doar Domnul hotărăşte
cât, şi cui să dea.
Pe cine răsplăteşte
după munca sa.

poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea spune multe

Uneori tăcerea spune multe,
Când nici în şoaptă n-am cum să-ţi vorbesc
Ochii tăi îmi cântă-n slove de cuvinte
Şi timpul stă pe loc atunci când te privesc,

Uneori tăcerea spune multe,
În odaia mea când singură eu stau
Iar visele-mi vorbesc atât de multe
Şi n-am la nimeni să le dau,

Uneori tăcerea spune multe,
Când cerul înstelat eu îl zăresc
Şi stele-mi vorbesc doar în cuvinte
Ce nu ştiu eu să le rostesc,

Uneori tăcerea spune multe,
Când eu la tine mă gândesc
Cum aş putea să-ţi spun fără cuvinte
Că doar pe tine te iubesc.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi cine eşti

E mai uşor să minţi decât să spui adevărul
E mai uşor să omori o muscă decât să o eliberezi
E mai uşor să critici pe altcineva
Decât să vezi cine eşti tu
E mai uşor să oftezi şi să fii ca
ceilalţi
Care stau şi te pun la zid
când tu dai tot ce poţi mai bun
Este mai uşor să vezi cărţile
de pe raft
Decât să vezi cine eşti tu
Este mai uşor să răneşti pe cineva şi
să-i faci să plângă
Decât este să le ştergi lacrimile
M-am săturat să mă prostesc cu minciunile oamenilor
Prefer să găsesc pe cineva deschis
Este mai uşor să spui că nu vrei decât să simţi că poţi
Este mai uşor să-ţi târâi picioarele decât să fii bărbat
Este mai uşor să contempli averea altcuiva
Decât să vezi cine eşti tu

cântec interpretat de George Harrison
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze care ruginesc

Frunze ce astăzi ruginesc au fost odata-n floare
De multe ori au râs de multe ori au plâns la soare
Ca mai târziu în vara vieţii de soare s-au îndrăgostit
Fără să aibă vreo scăpare

Mă uit tăcut la frunzele ce au căzut
Mi-e sufletul pustiu cu gândul la trecut
Sunt un covor de frunze la tine la picioare
De vei călca pe el, tu vei călca o floare

Aş vrea să fiu covor de frunze în calea ta
Aştept să calci pe el şi vei vedea
Printre copacii dezgoliţi ce-n urmă au rămas
Cuvinte de iubire şoptite într-un glas

Doi bătrânei vorbesc despre trecut
Au fost şi ei în floare mai de mult
Ce linişte şi ce melancolie în sine
Anunţă afară iarna care vine

Urmează un timp cu accente hibernale
Par a fi lucruri prea banale
Uite aşa şi viaţa devine mai latentă
Împrumutând înspre final aceeaşi tentă.
 
Dacă ne raportăm la scara întregii vieţi
Suntem doar o clipită între eternităţi
Parcurgem anotimpuri fără să mai ştim
Că ar trebui ceva mai mult să ne iubim

Încerc s-alung umbra tristeţii
Şi-ţi spun din nou că te iubesc
Chiar dacă uneori în timpul vieţii
Sunt frunze care ruginesc

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zburător, o pasăre singuratică

Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin aşteptare.

Intervalul în care mă mişc fără rost
îmi macină dorinţa, dar n-o risipeşte
mă aruncă în braţele necunoscutului
cu gheare ascuţite de vultur.

Sub cerul pe care-l privesc cu admiraţie
există atât de multe aspiraţii
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, o pasăre singuratică
ţi se poate aşeza-n palmă
când îţi doreşti cu adevărat iubirea.

Dacă uiţi să-i răspunzi pleacă,
nu se ştie dacă se mai întoarce vreodată
dar înveţi să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.

Ziua cea lungă a luat sfârşit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
şi plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,

lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
şi nu ştii cum,
sau poate ştii dar nu poţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zburător, pasăre a universului

Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin aşteptare.

Intervalul în care mă mişc fără rost
îmi macină dorinţa, dar n-o risipeşte
mă aruncă în braţele necunoscutului
cu gheare ascuţite de vultur.

Sub cerul pe care-l privesc cu admiraţie
există atât de multe aspiraţii
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, pasăre a universului
ţi se poate aşeza-n palmă
când îţi doreşti cu adevărat iubirea.

Dacă uiţi să-i răspunzi pleacă,
nu se ştie dacă se mai întoarce vreodată
dar înveţi să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.

Ziua cea lungă a luat sfârşit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
şi plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,

lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
şi nu ştii cum,
sau poate ştii dar nu poţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exces de sentimente

Prea multe sentimente

Într-o singură inimă

Prea multe gânduri inocente

Adunate în palmă

Prea multe dureri prea multe vise

Unde au loc şi rezistă timpului

De atâta vreme închise

Ascunse de razele soarelui

Prea multe semne de întrebare

Ca într-un joc divin

Prea multe răspunsuri în aşteptare

Unde rătăcesc de nu mai vin

Şi totul pare anormal de firesc

Toate nedreptăţile din labirintul lumii

Una câte una ne-amăgesc

Lovind la porţile raiului inimii

Unde oare încap atâtea cuvinte nerostite

Când totul este ocupat de iluzii

Unde trăiesc speranţele adormite

În aşteptarea fericitelor concluzii

Prea multe sentimente într-o singură inimă

Ce bate împovărată de griji şi nevoi

Prea multe şi totuşi prea puţine

Din fericire pentru noi...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt de toamnă ...

De sub geam, de sub pervaz,
Nu ştiu cine, de necaz,
Mi-a luat frunzele din geam,
Când nostalgic le priveam.
Zi şi noapte-am pus pândar,
Să mi-l prindă pe ştrengar.
Hoţ de frunze ruginii,
Cine eşti?! De unde vii?!
Nu ai milă, nici habar,
Vii şi pleci ca un corsar.
De te prind iar în frunziş
Ca pe urs la urdiniş,
Să ştii ca te fac afiş!

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru azi...

Mă mulţumesc modest să fiu,
fără excese de zurliu,
să-nvăţ mai multe, ca să ştiu
cum să n-am sufletul pustiu.

Cum se cuvine de-oi trăi,
norocul sigur va veni,
în har mă voi îmbogăţi
să pot pe alţii noroci.

În evidenţă dacă ies
m-ar mângâia un gând ales:
din roade multe ce-am cules
să dărui, dar nu în exces.

Să stau de veghe, să fiu treaz,
dar să nu fiu eu cel mai breaz,
să-i apăr pe-alţii de necaz
să-i pot doar molipsi cu haz,

dar... să nu dau cu bâta-n iaz!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie pe Venus

uşor, i se prelinge lacrima pe obraz
un obraz palid care nu cunoaşte culoarea,
ajunge până la gura, o gură strânsă într-un mod bizar,
de unde vorbele dure ies fără jenă şi prea multă reţinere.

acest tablou îţi întunecă privirea
şi îţi amorteşte gândirea

nu o poţi ajuta
pe fata cu ochii cenuşii
să îşi revină

ea nu poate fi salvată.

în curând culorile ei
vor dispărea,
ploaia ce curge peste ea
va avea grijă de asta.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune "da" experienţelor noi! Doar aşa te poţi descoperi pe tine, cu totul. Când ţi se propune o activitate care te scoate din zona de confort, de multe ori ieşi mai câştigat dacă accepţi, decât dacă rămâi între aceiaşi patru pereţi ai vieţii tale. Este decizia ta dacă vei mai repeta experienţa respectivă, însă te asigur că fiecare experienţă nouă pe care o accepţi va adăuga un strat personalităţii tale. Plus că niciodată nu ştii ce îţi face plăcere cu adevărat, până nu testezi. Nimeni nu îţi poate spune ţie ce îţi place cu adevărat. Tot tu vei afla, prin ceea ce vei face. Însă cei care refuză experienţe sunt asemenea copiilor care spun că nu le place un fel de mâncare fără să îl guste vreodată.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albumul cu amintiri

Îmi pregătesc albumul cu amintiri,
unde sunt multe nopţi şi retrăiri
ce-mi lasă o umbră pe chipul tău,
ce stă adâncă în sufletul meu,
cu zile şi amurguri parfumate,
şi-apoi multe fotografii aruncate.
Tu eşti în inimă şi-n minte,
ca o aşteptare fierbinte.
Privind albumul dorul m-a cuprins,
c-a fost un foc în inimă aprins,
ce iară m-a aruncat în gânduri,
şi-ntre vise cu multe rânduri,
apoi plec spre drumuri neştiute,
cu multe cărări spre stea apărute,
şi-apoi spre alte noi căutări,
urmând entuziasmată, neştiutele cărări.

poezie de Eugenia Calancea (16 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător prin viaţă

Am avut destule teste, unele le-am şi trecut,
Multe le-am picat, din grabă, câteodată a durut
Vor mai fi, lasă să fie, doar aşa învăţ ceva,
Cum e omul, cum e soarta, cum sunt eu, altcineva

E o roată, se învârte, multe gropi şi dealuri multe,
Ba e lună, ba e soare, ba sunt multe şi mărunte,
Mă mai duc pe la restanţe, nu am fost prea silitor,
Dar măcar pricep... în viaţă nu e totul chiar uşor

E lung drumul, plin de hopuri, te mai rupi, te mai îndoi,
Chiar mai cazi în nas, de-a latul, însă te ridici vioi
Plin de praf, uşor îl scuturi, cauţi zâmbetul din nou
Te înhami, nu-i prima oară când probleme vin cadou

Însă eu le-aş spune lecţii, experienţă ce n-aveai,
Astfel data viitoare, nici surprize nu mai ai,
Important e să ai suflet, să-nţelegi ceva din el,
Oricum restul se întâmplă, iar să schimbi... nu poţi de fel

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celui care râde la necaz

Eu ştiu din copilărie
Cine râde la necaz,
Are-un cap sub pălărie
Cu bot larg, fără obraz.

epigramă de Nicu Petria (9 ianuarie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când adevărul doare!

Eşti îndoctrinat şi nu poţi distinge,
O adevărată realitate ce te va învinge.
Începi să simţi că tot ce şti e o minciună,
Când adevărul doare, nu-i deloc o glumă!

Tot ceea ce ţi s-a spus când erai mic,
Acum descoperi că de fapt nu şti nimic.
Şi afli din ce în ce mai multe informaţii,
Descoperi adevărul care-i doare şi pe alţii!

Şi te mai întrebi de ce atât de multă ură,
De unde până unde atât de multă incultură.
Şi mai realizezi că realitatea este foarte dură,
Că adevărul doare foarte tare în lipsă de cultură!

Acum că ai crescut descoperi mult mai multe,
Şi înţelegi prea bine că viaţa-i un mare munte.
Ce inevitabil va trebui să-l escaladezi dacă vrei,
Ca adevărul să nu doară, recunoscând realitatea ei!

poezie de Ovidiu Kerekes (10 iunie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprentele noastre

O inimă plânge în cuvinte,
o amară constatare sau un dulce avertisment
ameţitor ca şi un lucru amânat de teama riscului
de a te risipi, din prea multă plăcere.
Ai grijă de visele tale
şi nu uita de frumuseţea nopţii!

Pe unde treci îţi laşi amprenta,
un timp trăit împreună, perle sub valuri,
un semn, nufărul deschis în palme,
un talisman ascuns în suflet,
o hoya albă care-mi vorbeşte în locul tău,
roua de pe flori înşirată pe lanţul de la gât
şi dulcele emoţiei rodiului înflorit.
O lume de poveste risipită în ochi cu mare dăruire!
Ce mult contează să rămâi cu un semn,
vibraţia dispare abia atunci când se vindecă
locul marcat de emoţie!

Chiar dacă nu eşti aici, poţi schimba ceva în bine,
cu siguranţă vei purta şi un nume,
ca un copac în anotimp de toamnă,
multe frunze, multe crengi,
fără un nume,
fără o destinaţie, fără cuvinte,
doar trunchiul rămâne bine înfipt în pământ.
Îi dai un nume trunchiului şi-aştepţi iar primavara...
Chiar dacă peste toate vine toamna,
vântul va scoate la lumină urmele noastre!

Doar trecerea timpului şi noi,
noi fără vârstă, sărutul cerului şi-al pământului...
Dragostea mea pentru tine nu se va stinge,
înconjurată de-această strălucitoare lumină.
Dacă întinzi mâna mă vei atinge,
după lumina ta te voi găsi!
Rezonezi în mine, în sufletul meu,
în paşii mei, în trecut, prezent şi viitor!
Sunt aici, îţi ating sufletul,
îţi sărut inima înainte de a ma topi toată în tine,
mii de voaluri se desprind,
unul câte unul, în timp ce totul se ridică.

Există şase râuri care separă
tărâmul lui Hades de lumea viilor,
dacă ne trezim, suntem vii,
dacă ne căutăm, mereu, suntem vii,
iar când ne pierdem tot vii suntem,
firul care ne leagă este subţire,
visul care ne uneşte este străveziu.
Există frânturi de vis
şi existăm noi, cei care încercăm
să unim piesele de puzzle,
există o singură lacrimă şi aceea este
Hinc illae lacrimae...

Nu ştii cât sânge, câte lacrimi, cât pustiu
şi câtă suferinţă însoţesc o călătorie.
Să urci sau să cobori după ce ai urcat,
este, oare, aspra enigmă a vieţii?

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei nu-s din picăturile de ploaie...

aproape fabulă

Suntem o lume plină de cuvânt,
Lăsat, să ne zidim cu el iubire
Şi să trăim cu drag şi dăruire
Fată de tot ce poate fi mai sfânt.

O altă lume, tot la fel de sfântă,
Poate cea mai curată dintre ele,
În care, loc, au prea puţine rele,
E lumea celor care nu cuvântă.

Şi negreşit, sămânţa vieţii, apa,
Furând câte ceva din amândouă,
Cu picături de ploaie şi cu rouă,
O altă lume, marea, o adapă.

Pe fundul ei, tăcute ca o stâncă,
E lumea picăturilor modeste,
Mai fără de păcat şi mai celeste,
Stau cufundate-n liniştea adâncă.

Urcând uşor, o simţi într-o trezire
Şi agitată cum loveşte malul,
Iar peste toate stăpâneşte valul
Precum un călăreţ, peste oştire.

Şi tocmai sus, pe val, stau cocoţaţi,
Şi inactivi şi fără greutate,
Doar cu plăcerea de-a fi duşi în spate,
Tot felul de nocivi şi de rataţi.

Ei nu-s din picăturile de ploaie,
Sunt doar o pleavă, frunze, putregai,
Uşor plutind şi prinşi precum un scai
Pe haină, într-un cuvânt, gunoaie.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!