Nimbulval

Pescăruşii-halo, kairos
în tonou printre oameni.

Faleza de nimb...
mimi - gesturi indiferente,
pescăruşii kairos în stelele zâmbetelor
călcând providenţial
prin laptele acestui univers
la malul de valuri,
trudă şi gravitaţie
cu ţipătul estival din mare

se coboară cu albirea părului,
cu privirea în adânc...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cerul coboară

Când cerul coboară
Stelele dansează,
Cântecul dragostei
Pe valuri vibrează.

Pe drumuri de ape
Privirea-mi se-afundă,
Invoc revederea
În noaptea rotundă.

Doamne, cum trec anii
Prin părul meu albit,
Buzele în rugă
Rostesc tot ce-am iubit.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi curgătoare şi zâmbete de mal

schelele
acestui poem
sunt pulbere, doar
astfel se va construi
altundeva,
invadat cu poveşti,
dalte rupte...
capete de baros pe suflete
înviate descoperind (apa vie pârâu prin mare)
cu un oftat prelung

marea desfigurare
pentru a înfrumuseţa efemerul

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Narcisul lucrului nou

mirajul strigătului
de libertate, aripile
unui ceas alb
lipite printre zori...

Dar parcă liniştea
umbrelor aurii de zi
nu seamănă de fel
cu vreo nepăsătoare
absenţă

Doar atunci din ei
negeneraţia va negândi
către malul unei trestii,
cum e să priveşti
cerul în oglindă...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtunile se torc de constelatii

Furtunile se torc de constelaţii

Cu firul viu al apei, se ţese malul timpului pe rând

Solii, de clipe, păşesc prin revelaţii

Pământul inimii a încolţit în aripa de gând.

De sunt, nu ştiu, precum, apostolul din valuri,

Iisus, întinde Mâna, cu liniştire, blând

Şi ceartă pasul în marea inimii plângând

În scutul sfântului Său nume lumină şi tăceri tresar

curgând

Fiorul meu, simţire, în răstignire, îngenunchind în

rugă

La porţi de templu, vrăjmaşe-gânduri alungând.

Pe dig de răsărit, cad valuri de furtună

Smerindu-se, se sting

Si cerul, pentru constelaţii, tună

Din nimb în nimb.

poezie de Mihaela Vlasin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turma speranţelor

degeaba mai încearcă Făt-Frumos să iasă din somnul raţiunii cu paloşul curat şi Ileana Cosânzeana pe umeri
degeaba a cântat toată noaptea la stână ca un cioban de oameni cu fluierul înlăcrimat de Mioriţa imanentă
cioban de oameni cu faţă de supererou sau de hipererou sau de megastare
cioban de oameni căzut în dureri de nebănuit care priveşte tremurând şi năduşind focul în noapte
degeaba negeneraţia barbară şopteşte prin stână din negură ca o iluzie din adânc
degeaba vor aduce prea frumosul lor sens de izbândă în faţa urâţăniei şi a minciunii
până în zori din turma de oameni vor cădea multe poezii

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri

Vom face printre valuri, valuri,
şi ne vom cufunda-n apus
atât de jos şi-atât de sus,
prin lumea noastră fără maluri.

Vom face dintr-un vis, un vis
şi-l vom petrece împreună
sub raze argintii de lună,
uitând ce-n stele ni s-a scris.

Vom înota prin fericire
spre malul inventat de noi,
de ieri sau azi ori de apoi.

Va fi o lume cu iubire,
vom fi acolo amândoi,
atât de plini şi-atât de goi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenada celui care pleacă

La serbarea mării e gratis,
orice spectator e binevenit,
scaunele sunt goale
soarele dă spre asfinţit.
***
S-aude în depărtare
ţipătul unui vapor,
iubita-i totuna cu Marea,
stelele pier de dor.
***
Valurile-ngână uşor
serenada celui ce pleacă.
s-apleacă-o pasăre-n zbor
timpul prea iute aleargă.
***
Pescăruşii s-adună în dans,
ninge cu pene de vise
valurile s-au albit,
ninge cu aduceri-aminte.
***
Serbarea a-nceput de mult,
stelele privesc mirate,
spectatorii au adormit
legănaţi de ape.
***
O rază de-a lunii coboară
lângă scena făcută din scoici,
îmi numără anii
trăiţi cu rost şi fără rost.
***
Luna păleşte mai tare,
n-am înţeles de ce,
poate-am greşit la adunare
falsificând ce e frumos.
***
Şi marea îşi cântă tristeţea,
vaporul in port a rămas,
spectacolul mării e viaţa,
pescăruşii – ani ce-au rămas.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa din vis

Dimineaţă de toamnă pe faleza pustie.
Rezemam cu privirea orizontu-n depărtare;
Bătea în flăcări de aureolă purpurie,
Iar sângele solar se disipa din picuri rare.

Totul în jur suferea de nemişcare,
Curioşi, pescăruşii se învârteau în jurul meu,
Chiar şi electronii leneveau în felinare
După o noapte-n care-au dus-o greu.

Păşeam la margine de univers,
Departe de saloane strălucite, pline,
Cu musafiri voioşi, cu chip divers...
Dar o zeiţă se interesa de mine.

Stătea-ntr-un colţ uitat de lume;
Părea că nici nu vrea s-o ia în seamă.
N-o atrăgeau nici dans, nici glume...
Mă urmărea în vis cu multă teamă.

În goana clipei, privirea mi-a zărit.
Zâmbind, m-a conturat cu coapse de val;
De-a sa răcoare, eu am tresărit...
Pe loc, m-am contopit cu al său mal.

Mă-ntreb: ce-i viaţa? Când judec cu răceală,
La ceas de taină cu-a vieţii mele înserare.
Acum, sunt sigur. Mai presus de orice bănuială,
Zeiţa mea din vis era chiar marea mea cea mare.

poezie de Costel Avrămescu din Însemnări în jurnalul de bord
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente

Sentimente pozitive,
sentimente negative
luptă pe câmpul amurgului,
cu raze înăbuşite de nori...
Ţipătul meu rupe
linia ascendentă a lunii prea rotunde,
ca un pântec, ca o femeie,
ce plămădeşte din clipe de frumuseţe,
din ea însăşi, iubirea.
Ţipătul meu,
adânc, ca liniştea din miezul oceanului,
se unduieşte printre pietre,
trezindu-le,
înflorindu-le.
Speriate, clipele îşi potolesc,
cu palmele transpirate,
inimile albe,
rotindu-se deasupra umărului tău,
adânc înfipt în carnea dorului meu...

poezie de Riana Irimie
Adăugat de Alin Liviu Mihai Gradinaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era

era un univers de editori,
o constelaţie, clipa,
derivă în gelozirea vorbei

era un grup alb de statui
pe o alee de nicăieri
umbrită de negeneraţii

era freddie strigându-şi mama
pe o terasă verde cu căpcăuni
unde se topeau ţigări reci

era fluxul de nanoceruri
descărcat în stream
către neantul reificat

era ignoranţa doritorilor
privind valuri mute
cum se sparg în zare

era pânza de paianjen
din albul ochilor noştri
în care se zvârcolea motivul

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre basorelief sălbatic

fiecare secol are morţile lui fiecare
clipă vie are o oră de eternitate o
alba-neagra infinitezimală o
asimptotă verticală vezi
muntele cu creastă pietruită vezi
umbrele care te-au înghiţit vezi
negura peste brazi&oameni vezi
că asta e poezie şi stelele îţi străluce

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe renăscute

În alb, pe malul mării, fericită,
zâmbind, cu o privire visătoare,
stârneşti bătăi de aripi şi mirare
la pescăruşii care se agită.

Îţi trec prin faţă amintiri plăcute
purtate de priviri mângâietoare,
în zborul ce le poartă peste mare,
spre zarea cu speranţe renăscute.

O, da! – îţi aminteşti ieşind din marea
cu valuri zbuciumate în suspine
un astru-n dimineţa când scrisoarea
aceluia ce nu credeai că vine
ţi-a alungat tristeţea, întristarea,
şi a sădit speranţe-ntre ruine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul

pluteam alegoric în larg, biet catarg ireal
valuri furioase se izbeau de gânduri zălude
se spărgeau dramatic la mal
pe cer ţipau pescăruşii
lacrima cade şi plânge pe ţărmul uitat
de lume, de viaţă, de toate
din zborul înalt a rămas doar o pană
albă pană, rătăcită în larg
pluteşte suav peste ape
în ţipătul dureros al timpului
uitat pe aici, pe undeva, cândva
mă strigă, mă cheamă iar marea
mă scurg în valuri înspumate, în tainic miraj
din zbor a mai rămas un biet ideal
plâng pe ţărmuri mângâiate de mare
trist pescăruş ireal

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot mai adânc...

de la o vreme devenisem amanţi
nu era nicio cale să ajung la capăt
nici nu mai am curajul
să vorbesc despre asta

totul e un du-te vino

e aproape iarna şi
ţipătul corbului se afundă în mine
tot mai adânc

tot mai adânc
tot mai adânc...

poezie de Teodor Dume din Timpul, devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sătul în decembrie

Avea 47 de ani, trăia...
Departe de bar era o lume pentru cei vii.
Undele europei libere de prejudecăţi...
umbrele norilor şi ninsoarea...
Prin vitraliile subsolului licărea credinţa,
bucăţele de cer în sticlă,
cioburi colorate şi imagini de sfinţi...
catedrala celulei neputincioşilor.
O pensulă care coboară prin destin
îl ştergea de praf,
cerceta izvorul arheologic,
muţenia umbrei unei tinereţi
de parcă fuga ar fi
un tablou cinematic cu destine
deşi a fi poet acolo
nu mai înseamnă decât a răbda.
O pană/o criză de nesomn
printre cornute-carnasiere
sau cei care vorbesc şi vorbesc
de parcă neputinţa
ar fi aripile unor adolescenţi
sătui în decembrie...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi ca unu

"ei", un cuvânt al singurătăţii,
îmi apare a fi eu,
des mă trezesc prin visele altora,
omni-distant, omni-neputincios,
doar un actor cu sfori din sârme de oţel

deasupra creştetelor,
Luna coboară, tăcută, spre cerul nevăzut, cu mine captiv între pleoapele celor ca mine

doar eu ştiu cum
să mai scap de visători fără a le strica lumea

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

providenţial

Providenţial. Neaşteptat şi vădit benefic pentru persoana care îl descrie astfel.

definiţie aforistică de Ambrose Bierce din Dicţionarul Diavolului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simon din Cirena

Ziua era’ncinsă, printre praf şi trudă
Soarele curgea pe ziduri şi străzi
Ca să scapi de arşiţa şi nădufu’ amiezii
Te duceai spre casă trecând printre gărzi.
Era multă lume, strada’nghesuită
Suliţe romane pentru osândiţi
Străin îţi era şi sclavul şi arena
Fără să te’ntrebe ţi-au pus în spinare povara osândei
s-o porţi tu o clipă, Simon din Cirena.
Întâmplare a fost c’ai trecut pe acolo?
Trecător prin viaţă te-au oprit din mers
Lunge dupamieze ţi-au venit în minte
paşii întâlnirii:
Tu o lume mică
El un univers.
N-ar fi trebuit ca să te silească,
crescându-şi pe umăr rănile sub lemn
ai simţit cum crucea’ncepe să vorbească
semnele dreptăţii toate într’un semn.
„Aşa se cuvine” – îşi suna în mine –
„Vinovatul cade sub osânda grea.
fărdelegi ai multe, adu-ţi doar aminte
nu-i o întâmplare, asta-i crucea ta!”
Doar privirea vie a mers mai departe
Străduţa îngustă, osândiţi şi cruci
Lemnul de pe umăr ţi l-a luat în braţe
privindu-te adânc, tăcut, ca un miel
Tu-ai purtat doar lemnul,
pomu’n rămăşiţe
Dar cumplita vină, luând-o de la tine
Şi adânc pedeapsa, a purtat-o El.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de octombrie

Ne-aduce octombrie noian de fructe coapte,
Iar greieraşii cântă timizi în miez de noapte.
A nopţii-împărăteasă admiră printre ramuri
Gutuile pluşate ce atârnă-n valuri, valuri.

Căldura potolită coboară în adânc,
Iar vântul printre vişini foşneşte un cântec sfânt.
Răţuştele de baltă de drum se pregătesc
Şi jalea despărţirii în ţipăt o strivesc.
Spre seară se aude un ordin de plecare
Cocorii-s în plutoane pe vârfuri de ponoare
Încolonate-n unghiuri se duc, se duc, se duc.
La marginea pădurii rămas-a un pui de cuc.

În noapte se aude în depărtări strigare
Strigarea desnădejdii din ce în ce mai tare
Batista fluturat-am cu lacrimi mari fierbinţi
Să vă întoarceţi toate, noi vă suntem părinţi.

poezie de Aneta Pioara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam versus Voineşti

versul alb, inexpresiv, indiferent,
sau şarpele&Eva dând mere
către haos, plictisiţi;
&Twain era plictisit când îşi imagina,
etc. erau plictisiţi
de liniştea celui
acrit cu mere sau obligat,
încât dacă ar trece prin Voineşti
ar mângâia neştiinţa fluturilor,
le-ar da apă să crească
în abisul unei lumi (şarpele&Eva
întingând povestea prin Iov
până la amărâţi plecaţi
pe drum prin mare, prin frontiere)
unde se poate simţi umbra
versului difractat printre zăbrele
şi ar jubila sub cerul curat
plin de stele şi meteoriţi
neştiutori de carte, doar scriitori
de amintiri pe faţa...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!