Verset fantasmagoric...

când adormi la pământ şi-ntuneric se lasă
în materia ta cenuşie
se aşează încet peste spaţiu o plasă
ce-l desparte tiptil de vecie

neuronii de noduri de stil, gordiene
şi planete de stele albastre
feţi -frumoşi de frumoase elene
câmpi cu maci de lalele din glastre

munţi de mări şi pustiu de oază
ploi de albe şi trste zăpezi
şi curajul, curajul de groază
când respiri şi nu vrei să mă vezi

şi tăcerea adâncă din plasă
se tranforma treptat în infern
cu fantome plângându-şi la masă
melodii din auzul intern

tu deschizi ochii feţelor tale
să mă simţi, să mă vezi, să mă vrei
cum o floare -şi deschide petale
întru toate temerile ei

dar plecat mai departe de fire
şi de dulci şi subtile poveşti
eu colind alte lumi în neştire
şi te las la pământ. Precum eşti....

poezie de Iurie Osoianu (29 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când vrei să vezi prin timpul ce desparte
Şi nu mai poţi străbate de desiş,
Închide ochii şi-ai să vezi departe
Ce nu mai poţi vedea cu ei deschişi.

Când vrei să fii de depărtări aproape
Şi nu mai poţi, oricât ţi-ar fi de greu,
Te depărtează şi mai mult de toate,
Că depărtarea-apropie mereu.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Inedite (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu ai curajul

Tu nu ai curajul
Sa vezi de umbra ta
Sa vezi dincolo de ea
Tu nu ai curajul
Sa vezi de umbra ta,
sa vezi dincolo de ea
Chiar de ai avea curajul
sa vezi de umbra ta
Ai vedea camuflajul,
sigur te-ar alina
Mai mult decat vocea mea

Sterge-ti iar machiajul
Traieste in insula ta
Uita-ti iar mariajul
Descopera un alt DA
Da da da da
Totdeauna inca un da

Tu nu ai curajul
Sa vezi de umbra ta
Sa vezi dincolo de ea

Si de-ai avea curajul
Sa pleci odata cu ea
Ai uita tot blindajul
Ai sti ca e viata mea
Ai vrea sa te pierzi in ea
Alaturi de persoana mea

Priveste peisajul
Dincolo de stea
Incepe vernisajul
Te urneste catre ea
Priveste catre stea

Tu nu ai curajul
Sa vezi de umbra ta
Sa vezi dincolo de ea

poezie de Ana-Maria Bitună
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colosul

în adâncimea hăului din noi
în fluctuaţii de neant şi energie
a mai născut o lume. De strigoi
cu aripi albe şi privirea vie

era în toate ca la început
Cuvântul şi din El lipseau strigoii
era numai o lume- cea de lut
în aşteptarea vântului şi ploiii

şi mai erau şi galaxii şi stele
şi mai erau planete din brutal
şi mai erau nişte figuri din ele
figuri de stil şi braţe de cristal

şi peste toate domina lumină
din toate izvora doar claritate
o pură claritate şi virgină
şi mai adâncă poate decât toate

şi ne scăldăm în ea fără prihană
fără ruşine, teamă şi reproş
eram o singură Ileana Cosânzeană
eram inegalabil Făt Frumoşi

şi din iubirea noastră în neştire
din toată adâncimile din noi
a apărut colosul fără fire
şi cu tentaţii pure de strigoi...

şi nu mai e de-atunci nici mântuire
nici alte începuturi de Cuvânt
doar un colos de lut în mistuire
cu eu-l său mereu intercalând

... în adâncimea hăului din noi
aceiaşi stare de neant şi energie
mai mistuie o lume. De strigoi
cu aripi albe şi privirea vie...

poezie de Iurie Osoianu (4 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub gene văd flori

Unde eşti înflorită primăvară,
Vin-o încet cu miros de flori iară,
Adu pentru noi multă veselie,
Să fie pentru noi o nouă temelie.
Soarele arde acum departe,
Dar pe noi nimic nu ne mai desparte.
Lumina ochilor mei e o desfătare,
Sub gene văd flori cu o dulce aspirare,
La ziua caldă cu multă mişcare,
Iar noaptea pe cer vezi stele căzătoare.
Privirea din ochii tăi duioşi mă doboară,
E ca o rază ce pe pământ coboară,
Şi vii tiptil cu flori, dar eu îţi simt pasul,
Ca muzica de primăvară ce-mi îngână glasul.
Razele tale primăvară fac un mic contur
Ş-apoi mă uit în depărtare şi văd verde împrejur.

poezie de Eugenia Calancea (22 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşte

E Soare, linişte şi poezie. La tine?
Doar furtună, ploi şi vânt.
Nu stai prea mult pe-acest Pământ,
De ce nu vrei să-ţi fie bine?

Deschide ochii, nu ţipa.
Vezi cât e de frumos afară?
Nu vezi nici flori, nici primăvară,
Simţi doar furia şi tristeţea ta.

Ce n-ai, ce-ai vrea ca să zâmbeşti?
Bani mulţi şi trai îmbelşugat,
Ai vrea o viaţă de-mpărat.
Nu vrei mai bine să iubeşti?

Pe cine? Poţi pe cel de sus
Şi oamenii creaţi de El,
Pe tine, floarea sau un miel,
Ori luna, răsăritul, un apus.

Fii blând şi plin de bucurie.
Zâmbeşte-i vieţii şi-o sărută,
Că nu stă mult, în rai se mută.
Şi-apoi acolo.... cine ştie.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea cameleon

mâinile tale miroseau a sfârşit,
un pustiu ce apasă resemnările zilei, care până ieri mângâiau tăcut

*

în casă
îngerul de lumină şi-a pus lacătul deoparte să închidă alte lumi
alţi ochi ferecaţi în stele

*

o să-ţi adun cuvintele - şi cele nespuse
semănate-n râuri tulburi

*

viaţa ta s-a scos la mal -
iar tu ai păşit desculţ la capătul lumii fără să mai priveşti înapoi
cu inima subţire,
patul muşcând din singurătate,
fără să mai deschizi geamul-
să vezi cum afară s-au strâns deja toate păsările cameleon-
noi nu le putem vedea dar ştim că sunt acolo
pe fundalul de sticlă smuls din capătul celuilalt cer

*

cât dorm pe jumătate de pernă
dragostea mea încetează să mai încapă-n mine

*

uneori moartea vine ca o pasăre cameleon
nu o vezi, dar o simţi când se apropie şi ai aşa un gust de o despărţire sinceră
îţi simţi viaţa apăsând, mai aprinsă către sfârşit-
fitilul lunecând în visul de pe urmă
şi brusc nu mai poţi trece drept unul care măsoară limite,
brusc timpul te atinge pe dinlăuntru - ca o fiară ce dă să rănească cu blândeţe -
dar rănile nu mai dor
căci nu mai au nici carne
nici pereţi care să se dărâme

*

şi te întinzi între lacrimi şi începuturi
ca un martor tăcut cu
toate gândurile decapitate de sufletul lor
le laşi întru totul
ochii îţi cad mantie
peste lumină
ca ultima amintire caldă
dar tu nu mai ai nicio grijă
plânsul tău s-a făcut o ninsoare amestecată cu foc
cum aşa vară n-ai mai pomenit

*

o bucată de hârtie peste care alţii vor picura ceara din lumânări
că ai mai trăit o dată şi dacă cumva va fi să te întorci
Dumnezeu te va pune la aceeaşi masă cu poeţii
când te-ai privit dincoace de fereastră
ai privit acolo dar tu
în tot acest timp, nu te-ai văzut
fiindcă erai singur şi nedesăvârşit

abia acum
toate temerile
ne-au devenit cărţi inutile

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştii că toamna macii mor?

Mi-ai spus, iubite, în scrisoare
Că-n veci iubirea ta nu moare
Şi-o porţi cu tine în eter
Când zbori cu aripi de oţel.

Când zbori peste un câmp de maci
Iubirea-n torţe o prefaci
Să-ţi luminezi prin nouri calea
Şi pe pământ să vezi cărarea

Nu vezi de-acolo, de departe,
Cărări prea multe,-ntortocheate?!
Şi dacă-n lan sunt mii de maci
Ce cale îţi alegi? Ce faci?

Iubite, vezi să nu greşeşti
Căci pe pământ te rătăceşti...
Eu azi mi-am pus în piept un mac
Şi într-o torţă mă prefac!

Mai ştii? Ţi-am spus la început...
E doar un joc! Nu m-ai crezut?
Nu ştii că toamna macii mor?...
Rămân doar amintiri... şi dor!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec trist

Copilā, cu ochi verzi, te rog, ia seama,
Când vei pleca pe drumuri neumblate,
Că vei lăsa în prag neconsolate,
Traista cu poveşti, păpuşile şi Mama...

Oriunde te vei duce, oriunde-ai adāsta,
Tu sā nu uiţi, copilo, de unde ai plecat,
Sā te întorci, din când în când, în sat,
Sā-l vezi pe al tāu Tatā, s-o vezi pe Mama ta.

Şi peste ani, copilo, când prea târziu va fi,
Tu alor tāi, din suflet, tu sā le pui o floare,
C-un gând pios, în lacrimi, le-aprinzi o lumânare,
La crucile lor albe... To be or no to be...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai dă-mi o şansă...

... mai dă-mi o şansă, Doamne, să ies cumva şi eu
din apele ce toamnei plătesc tributul greu
uscat precum e vântul ce bate în pustiu
şi liber cum cuvântul din versul ce Ţi-l scriu

mai dă-mi o şansă, Doamne, să scap cumva şi eu
de chinurile foamei ce-o duc ca un ateu
de golul care strigă la suflet însetat
de foc ce-ar sta să frigă şi tainic şi curat

de spaţii care-mi fură şi gând şi sentiment
şi pâinea de la gură şi ultimul moment
mai dă-mi, Te rog, o şansă să iau de la-nceput
această avalanşă de chinuri şi de lut

nu alte lumi mai drepte, mai fine şi mai moi
nu scară fără trepte spre cele de apoi
ci trece-mă cu rândul, cifrează-mă de viu
şi lacrima şi gândul şi bruma de sicriu

să fiu numai maşină şi cifră şi content
să nu mai ştiu de vină, iubire, sentiment
să ard precum un soare şi rece şi pustiu
să nu-l mai simt cum moare pe crucea Ta, de viu

eşti Dătător de zile la luturi şi la fier
şi la făpturi umile şi răi ca lucifer
eşti Creator de stele şi multigalaxii
şi toate toate cele ce numai Tu le ştii

erup la rece, logic, aluzii la idei
cu fir genealogic, ca numai Tu să vrei
să faci o nouă lume în stilul meu, modern
cu cifre-n loc de nume şi raiuri şi infern

mai dă-mi o şansă, Doamne, să ies cumva şi eu
din apele ce vieţii plătesc tributul greu
uscat precum e vântul ce bate în pustiu
şi liber cum cuvântul din versul care-l scriu...

rugăciune de Iurie Osoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

DePoluare

Despre poluarea mediului ştiu o groază
Şi, sinceră să fiu, sunt un exemplu de urmat:
Ieri, după ce s-a rupt, am aruncat pe drum o plasă.
"Ei, ce contează o plasă?!" mi-am zis. Şi am plecat.

epigramă de Rucsandra Rizescu
Adăugat de Rucsandra Rizescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei?...

Vrei să ştii dacă sunt bine?
Vrei să ştii dacă îmi pasă?
Timpul stă acum cu tine,
Adormit la mine-n casă.

Nu mai pregeta pe culmi,
Nu mai aştepta pe stânci.
Vântul bate peste lumi,
Amăgit de şoapte-adânci.

Nu mai stinge iară focul,
Nu mai reînnoda trecutul.
Universul schimbă locul
Şi ne-arată azimutul.

Vrei să vezi ce se întamplă?
Vrei să simţi şi tu cum este?
Mâna pune-o pe la tâmplă,
Dezmierdând-o c-o poveste...

poezie de Liviu Reti (3 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cel care-a plecat...

Nori de plumb ca nişte ziduri între Soare şi Pământ
Au întunecat văzduhul şi apasă peste sat,
Clopotele bat prelung, sparg tăcerea de mormânt,
Ca un geamăt de durere pentru cel care-a plecat....

Norii s-au pornit să plângă ca-ntr-un cor de maici jelind,
Lacrimi reci se scurg pe cruce spălând omul de păcat,
Gerul face din stropi stele pentru seara de colind
Şi se lasă întuneric peste cel care-a plecat...

Dans de fluturi parcă-s fulgii în lumina unui bec
Şi se-aştern peste morminte mici cristale de agat
Lasă urme pe zăpadă paşii care îl petrec
Şi bat clopotele-n turlă pentru cel care-a plecat...

Numele înscris pe cruce va mai dăinui un timp
Să se întrebe trecătorii cine-a fost şi ce-a lăsat
Şi vor trece ani în şir, anotimp după anotimp,
Să aştearnă încet uitarea peste cel care-a plecat...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul vântului sălbatic

Ai strâns noduri de-ntuneric într-o-ncrâncenată plasă
De frustrări înghesuite printre ochiuri disperate
Să rămână-n miezul nopţii, în lumina ce se lasă
Pe sub razele de lună, libere şi goale, toate,

Să pătrundă şi să treacă vântul rece printre ele,
Să n-atingă-n zbor strânsura ce le-nchide-n colţ de lacrimi
Înroşite de rugina picăturilor de stele,
Toate - moarte şi căzute, toate - prefăcute patimi.

Trece-ntr-o vâltoare vântul, într-un şuier de blesteme,
Printre nodurile tale, plasă vrednică de milă,
Înnodată în tăcere, chinuită de dileme,
Verde-n mucegaiul nopţii, neagră sub a Lunii silă,

Rupe-a sârmelor strânsoare şi la calcă în picioare
Într-un dans nebun, sălbatic, ca în nopţile acele
Când se-arată prin poiene, goale şi atrăgătoare,
Dintr-o lume-ntunecată, nălucirile de iele.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

eşti fire visătoare şi din alte lumi
din lumea celor buni şi mult prea buni
din lumea care poartă degete pe clape
plângând cu versuri peste lacrime de ape...

catren de Iurie Osoianu (18 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mine a venit toamna...

iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste şi îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
şi unde eşti iubito? eşti departe...

la fel ca pomii când îşi pierd verdeaţa
pe chipul meu sunt riduri dimineaţa,
mai trag de timp, întind la maxim aţa,
deschid larg ochii să-mi gonească ceaţa
şi deapăn printre gânduri toată viaţa

atât mai fac, iubito şi mai scriu,
un rând aştern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbeşte, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te ştiu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu

şi toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoşează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai eşti? erai cea mai frumoasă

mai am o prietenă, o ştii de-atâta vreme,
cafeaua dimineţilor eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
şi-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...

şi mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc să ştii, îţi chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropeşte gândul
c-o întrebare ce nu-i ştiu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cânt de ploi pe flori de liliac

E primăvară verde, din pământ,
Prin firul ierbii, viaţa urcă-n cer.
Umbre de nori... pe adieri de vânt,
Mai lasă câte-o lacrimă de cânt
Peste cenuşa iernii... din eter.

În mugur, vezi, tăcerea din zăpezi.
Bobocul vieţii stă să iasă iar.
A mai trecut o zi către amiezi,
Privirea ei... îndeamnă, să te crezi
Un călător, prin foi de calendar.

Povara florii, este iar... miros.
Blândeţea din petale s-a desprins,
Din când în când se leagănă spre jos,
Frumos ca un balsam... dar dureros,
E semn că timpul iarăşi a învins.

Un flutur se hrăneşte din culori,
Mantaua lui o spune grăitor.
Trecut, prin cine ştie câte flori...
Dar să-l lăsăm, oricum destui fiori
Ne calcă pe privire, izbitor,,,

Parcă s-a scurs un colţ de paradis.
De-atât frumos şi gândurile tac,
Ferestrele din ceruri s-au deschis,
Curg rătăciri pe margine de vis
Şi cânt de ploi,,, pe flori de liliac.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind aiurea

deschide uşile, iubito, la casă, suflet, univers
că vin din terra incognita şi uit fărâmele de vers
cu care voi să pun la cale un atentat la armonia
în care am fugit la vale să-mi urc pe dealuri nebunia
deschide măcar geamul dragă, să mă auzi şi tu mai bine
cum mulg o umbră de baladă din echivocuri selestine
cu aspru păr din cozi de cai şi cozi molatece de epe
te rog, iubito, smulge scai din ochii mei ca nişte cepe
închide porţile, iubito, căci am uitat puţin colinda
hai lasă, lasă, lasă sita, dezleagă-ţi de la ochi oglinda
că eu mă duc la alte fete să le colind în lung şi lat
şi care-s naibii de discrete chiar dacă asta e păcat
oricum e anul nou la noapte şi vreau să mai aprind o stea
muşcând cu saţ din mere coapte şi scăpărând scântei din ea...

poezie de Iurie Osoianu (14 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tonul face muzica?

Când eşti un meloman de clasă
Eşecul te dezamăgeste
Când vezi că iei de ton o plasă
Şi culmea, tace ca un peşte.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ochii mei am juruit

Călătorind în alte lumi
Luminând prin întuneric
Lacrima-mi rouă pe pomi
Cântecul vântul vremelnic

Să nu mă uiţi eu am făcut
Un legămînt cu astrul Luna
Din prima clipă ne-am plăcut
Urcând la ea primim cununa

Pe ochii mei am juruit
Te voi veghea în noaptea
Şi nu am somnul liniştit
Când tu îmi eşti departe

Tu când cerul il priveşti
Ochii mei sunt stele
Tu în somn îmi povesteşti
Toate dorurile tale grele

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie virtuală

Ia pe Facebook la-ntâmplare
Un prieten oarecare
Vezi ce scrie...
Vezi ce spune...
De-ţi convine îi răspunde
Dacă nu lasă-l în pace

Liber este fiecare
Cu ideea să se joace
Amuzant şi pueril....
Copt la minte şi subtil
Sau un bun epigramist
N-are rost ca să insist

Balta-i mare...
Peşti sunt mulţi
Şi pescari pe mal ascunşi
Prind în undiţă ce pot
Unii-ntind chiar un năvod!

Şi apoi la foc cu jar
Scot poveşti din buzunar
C-au picat în plasă toate
Toate doamnele frumoase
Aş... s-o creadă dumnealor
Drum e lung pân-la izvor!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!