Vreme frumoasă

Vreme frumoasă apă nestemată
căruţe încărcate cu majolica verii
pământ întors în cercul străpuns de lampioane
inofensiv supliciu al flăcărilor mici
dar vine strălucirea acelor briliante
pe care le sfărâmă ciocanul nupţial
începe iar rotirea viesparului în jurul
imensei scorburi unde iernase încolţirea
suita fulgerului şi-a cusut
mantalele de apă de sticlă sfărâmată
în locul pomului sorbit de vânt

poezie celebră de Virgil Teodorescu din Poezie neîntreruptă (1976)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi reveni

M-am întristat şi-am râs în multe rânduri
văzând copacii prefăcuţi în scânduri
şi globul verii suspendat în plante
ca un cercel spuzit cu briliante.
Grădini adânci de apă nestemată
voi virginale pajişti fără pată
pământ şi cer privelişti ce se-ngână
de aer de crepuscul de ţărână
albastră revărsare de petunii
cutremurată sub bătaia lunii
cearceafuri nupţiale de azur
izvoare reci cu clipocitul pur

poezie celebră de Virgil Teodorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte pustie

Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei rasună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot in jur aşa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În muşuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovărat de suferinţă,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununile de laur

Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei răsună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot în jur aşa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În muşuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovarat de suferinţă,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte pustie

Parc-am rămas eu singur pe pământ,
În cer ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu, care-a uitat să bată,
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme,
În urma mea, de nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei răsună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot în jur aşa prelung,
Tot golu-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care,
În muşuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovărat de suferinţă,
Culcându-se,-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de Demostene Botez din Povestea omului (1923)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un an de zile, Soarele a ocolit bolta cerească întreagă, revenind la locul de unde plecase. În realitate, Pământul s-a mişcat în jurul Soarelui într-un an de zile. Drumul acesta al Pământului în jurul Soarelui nu e la fel cu cercul ecuatorial ceresc, ci e un alt cerc, care întretaie ecuatorul în două puncte.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arme albe

Acestea vor fi cu siguranţă
armele viitorului
dar mult mai albe decât acum,
albe ca merii
în mijlocul verii,
ca o casă de ţară proaspăt văruită
din care se aude
râsetul copiilor

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1920)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare frumoasă

Când caii năvalnici în dans se aprind
Şi veseli coboară în lunci,
Doar norii îmi strigă miraţi de porunci
Şi-aruncă cu zâmbete-n gând.

Puterea din vin se coboară-n picior,
Cu murmur de paşi peste gând.
Iar corpul se lasă purtat doar de vânt,
Când sunetul trist se închide-n covor.

Mireasma de haine ramasă acasă,
Vulcanic combină succint,
Al pielii miros combinat în distinct,
Cu iz metafizic şi lemn de pe masă.

Chemarea din sunet ne strig-a putere,
Ce curge pe corpul brumat,
Închis într-o sticlă cu geamul cam mat,
Purtată succint în odăi de campere.

Ne cheamă şi ochii din gândul fugar,
Al minţii năprasnic vulcan,
Cu mici mângâieri în noaptea din an,
Ce pune o buză, jucăuşă pe jar.

Şi jocul începe să-mi sune în strună,
Ca marea, năvalnic vulcan,
Prin zâmbet şi gând de şaman,
Ce face orice, sub o rază de lună.

Mirare frumoasă nu mă amăgi,
Prin gene fardate-amical,
Căci timpul străpuns de pocal,
Ne cheamă spre a ne iubi...

poezie de Liviu Reti (1 ianuarie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva aveam o casă la marginea lumii

şi toate cărămizile stoarse înainte de vreme ştergeau rosturile împietrite în timpuri lungi
cuvintele creşteau drept ca între urmele făcute de acul de cusut al bunicii
într-un crepucscul izgonind fluturii din lumină
prelungindu-le tinereţea peste infinuri
astăzi, inima ei ar fost mai vie, mai dulce ca vinul vărsat pe pământ rece

astăzi,
o toamnă învelită-n pansamente ca un fluture de grădină
proaspăt ieşit din cocon şi-a luat zborul
mai sus de stele –
gropi de lumină în depărtări
la miezul nopţii când fericirea este aprinsă în ultima respiraţie
şi praful căzut între ferestre

ochii mei se opreau ca două lanterne
mereu în dreptul icoanei cu ochi de sticlă
în spatele căreia am măzgălit o cruce palidă
dar care sângerează uneori când mă gândesc la rugăciunea şoptită a bunicii

pe patul de moarte, i-au murit cuvintele
dar ochii ei îmi vorbeau ca dintr-o lume a flăcărilor felinar
chipul ei de zăpadă –
ostenit
îmi şoptea apăsându-mi trupul pe drumul neîntoarcerii

şi dacă sărutul meu ar fi vindecat-o de moarte
mi-aş fi părăsit sufletul în cerul încăperii sihastre
cu îngeri de ceară topindu-şi degetele pe buzele ei fierbinţi
unde viaţa s-a refugiat ca pentru ultima oară
şi mă privea fix
din colţul casei părăsite de la marginea lumii.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin-când vine toamna

Nu-mi ajungi şi n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Aşteptăm nopţi mai lungi
Să ne putem şi noi iubi.

Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ

Ia-ţi pe umăr haină groasă,
Ia-ţi flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Unde e căldura verii,
Paşii noştri unde sunt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, MAMA!

Maica Pământ şi-a luat tributul
ce-i aparţine, din trupul omului.
Tatăl Ceresc a luat sufletul
şi l-a înălţat până la fericire.
Dar mamei, om, ce-i rămâne?
Durerea şi dorul fiinţei dragi?
Ce simte ea, de unde vine
şi pentru ce trăieşte pe acest Pământ?
Care este scopul durerii şi al tristeţii ei,
care este scopul împlinirii şi bucuriei ei,
care este scopul iubirii şi al fericirii ei,
de fapt care este scopul omului pe Pământ?
Totul este Pământ, apă şi vis,
Lumină... şi întuneric în timp,
Putere şi destin purtat de vânt
care se lasă uşor atacat de moarte.
Ce este moartea? O prietenă? Care ajută?!
Separă bucuria de tristeţe şi sufletul de corp
şi încearcă să le aşeze de unde au venit?
Dar femeia mamă cui aparţine, ea?!
Oare durerii şi morţii, sau eternităţii?

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu îmi fortific somnul

Eu locuiesc un munte în care intru seara
prin uşa larg deschisă a jnepenilor suri
şi mă întind pe laviţa de piatră
mutilată de furia fulgerului
pe laviţa de piatră în care e-ngropată
ninsoarea neagră a insomniei mele
eu îmi fortific somnul şi el o piatră veche
rostogolită din culmea muntelui
spre ferigile văii
fereastra mea e mărul tăiat în jumătate
cu sâmburii ca două fecioare la scăldat
adorm în rădăcina copacilor bătrâni
mă scoală noaptea foşnetul coroanei

poezie clasică de Virgil Teodorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Din când în când blestemând
sunt dansatorul falic fără paşi
înfăşurat în mantia de aer
cu picioarele la înălţimea umerilor
şi gândurile la înălţimea corturilor
în locul inimii ar fi binevenit vântul de nord
care căptuşeşte cu muşchi gardul la nord
în vântul de nord tu te pierzi cu părul în vânt
te pierzi încrezătoare în verdele crud
încet nemaivăzut de încet
îţi acoperi ochii
îţi acoperi pulpele şi aştepţi

poezie celebră de Virgil Teodorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul cerc

Cercul are nevoie de o sârmă împinsă
de un copil
ca să fie încercuit de cei fără cerc...
Cercul este un strigăt de luptă!
Cercul de luptă se luptă cu cercul pământului
dar mai ales
mai ales
cu glasul părinţilor ce dansează în cerc!
Până la urmă cercul cade
iar copilul se ridică şi îşi strânge cu putere
părinţii în jurul ranei
garou.
Aşa sângerează
Cercul...
prin strângere... împins cu o sârmă
de un copil nou pentru un cerc şi mai nou.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La naşterea mea

"Poezia nu e un mamifer
şi, totuşi, naşte pui vii şi îi hrăneşte cu lapte.
Îmi vine să deschid ferestrele larg şi să strig:
s-a născut un poem!
Aşa cum a făcut, în douăzeci şi cinci iulie, doctoriţa,
pe vreme de ploaie,
în anul o mie nouă sute cincizeci şi opt,
la orele două după-amiază, fix când pleca
ultimul escadron al Armatei Roşii din ţară.
Nu trăim deloc timpul lucrurilor definitive.
Nici eu nu m-am născut atunci pe de-a-ntregul,
mai netezesc şi acum la chipul meu armenesc, arămiu,
şi nici Armata Roşie n-a plecat de-a binelea vreodată.
Numai că, privind pe fereastră, doctoriţa şi-a pus palma la gură,
pe stradă tocmai trecea un cortegiu funebru,
cineva se hotărâse să moară, ca să-mi lase locul lui pe pământ.
Cât priveşte poemul, nu ştiu mai nimic despre el,
cine-i acela care îl va înţelege
şi dacă-şi va ţine cumpătul când cocoşul va cânta de trei ori.
Nu ştiu de unde vine şi din ce fel de lume
poemul acesta copil, îmbătrânit de zile.
Cuvintele par a fi fost pentru el
un fel de-a muri,
dar doctoriţa s-a întors, totuşi zâmbind, către mama:
«e norocos Varujan, băiatul ăsta al nostru,
care a murit şi s-a născut în aceeaşi zi!»"

poezie de Varujan Vosganian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea

A plecat.
Nu înţeleg.
Ştiu doar că s-a întors şi-a plecat,
Şi-a fluturat cu mâna...

În ochii lui tineri a licărit rază timidă de glorie,
Iar eu am fost orbit o clipă de strălucirea asfinţitului –
Şi el a plecat.

poezie de Wilfrid Wilson Gibson,1878 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest cap-pătrat nu şi-a găsit locul în cercul lor de prieteni.

aforism de Mihail Mataringa (20 decembrie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depinde

din ce unghi priveşti locul
în care trăieşti şi zici
doar zici că ştii concret
date reale despre cercul perfect

dragul meu
între timp
ploilor le-au crescu unghii şi dinţi
cu care rod sistematic
focare ale unui con circular

particular
suntem elipse bântuite
răvăşitoare ploi căzute
în cercul imperfect

eu mă agăţ de rază
tu unde eşti?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restituire

Cerându-i să-mi redea pământul
Luat de-un vechi guvernământ,
Primarul şi-a ţinut cuvântul
Şi-a dat. Cu mine de pământ!

epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cerul se ascunde

Când cerul se ascunde în ochii tăi şi nu-i
Nici noapte nici lumină de zi, ci violete
Dreptunghiuri de velur ca un erete
Care-a scăpat din ghiare prada lui,

Când părul tău e cerul întors într-o lucarnă
Ca pe pământ furtunile lunare,
Când fulgerul e-o simplă lumânare
Şi vinul din pahar miroase-a iarnă -

Te mai aştept în încăperea goală
(De câte ori ar trebui s-o spun)
Să intri pe fereşti ca un lăstun,
Să intri-n piept ca ultima rafală.

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpuri noi

Vine o vreme când timpuri noi,
Le va umbri pe cele de apoi;
În care te ascunzi sub măşti de lut
Impermeabile la ploi şi vânt.
Şi-n faţă vezi doar cioburi sparte,
Lumi noi, urât distorsionate,
Pierdute-n labirinturi închise,
O noua eră, făr de vise.

Vine o vreme când nici un fir,
De iarba nu va creşte-n cimitir.
Când cireşii de mai se otrăvesc
Cu ura din sufletul omenesc.
Şi vezi din a lor trunchi cum curge,
În loc de rouă, stropi de sânge,
Şi vezi şi frunze închistate,
Cireşe amare şi stricate.

Vine o vreme de încercare...
O vreme de: care pe care?
În care cazi de nu porţi mască,
În care alţi te ataca,
Cu zâmbet de-o inocenţă amară
Cu raze de ploaie în plină vară.
In care TU ca un bun OM,
Sădeşti din ură, flori si-un POM!

poezie de Adriana Monica Burtea (17 decembrie 2015)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!