Voi reveni

M-am întristat şi-am râs în multe rânduri
văzând copacii prefăcuţi în scânduri
şi globul verii suspendat în plante
ca un cercel spuzit cu briliante.
Grădini adânci de apă nestemată
voi virginale pajişti fără pată
pământ şi cer privelişti ce se-ngână
de aer de crepuscul de ţărână
albastră revărsare de petunii
cutremurată sub bătaia lunii
cearceafuri nupţiale de azur
izvoare reci cu clipocitul pur

poezie celebră de Virgil Teodorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme frumoasă

Vreme frumoasă apă nestemată
căruţe încărcate cu majolica verii
pământ întors în cercul străpuns de lampioane
inofensiv supliciu al flăcărilor mici
dar vine strălucirea acelor briliante
pe care le sfărâmă ciocanul nupţial
începe iar rotirea viesparului în jurul
imensei scorburi unde iernase încolţirea
suita fulgerului şi-a cusut
mantalele de apă de sticlă sfărâmată
în locul pomului sorbit de vânt

poezie celebră de Virgil Teodorescu din Poezie neîntreruptă (1976)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salvează planeta Pământ

Indiferenţa ta mă afectează atât de grav,
Încât, de la o vreme, mă simt tot mai bolnav.
Pericolul pieirii îmi e tot mai aproape,
Simt cum îmi dispar păduri, dispar cursuri de ape.
Zi de zi deşertul, mă sugrumă cu ghearele,
Pe pajişti întinse, mor de sete animalele.
În grădini şi livezi, plantele sunt pârjolite,
Câmpii, munţi şi dealuri, rămân tot mai dezgolite.
Prietenii mei, oamenii, suferă de foame,
Copacii se usucă şi nu le mai dau poame.
Stratul de aer, tot mai mult se rarefiază,
Soarele mă arde, când ziua-i la amiază.
Primesc caniculă în loc de rouă şi ploaie,
M-acoperă şi mă sufocă, prea multe gunoaie.
E tot mai multă murdărie de jur împrejur,
O astfel de viaţă, de loc nu pot să mai îndur.
De vrei s-aduni în hambare, bogatul rod al meu,
Ajută-mă omule! Va fi mai bun traiul tău.
De vrei prosperitate, salvează-mă pe mine
Şi vei avea tot ce-ţi doreşti, şi astăzi, dar şi mâine.
Cu plante şi animale să fim împreună,
Doar aşa viaţa va fi mai frumoasă, mai bună.
Gândeşt-te bine! Salvarea mea e şi a ta,
Dacă mie-mi este bine şi tu vei prospera.
Dacă vrei să trăieşti bine, de rău să nu fii înfrânt,
Până nu e prea târziu, salvează planeta Pământ!

poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

epitaf

Epitaful - Definiţie

Strofă de câteva rânduri,
Pentru cel care se duce...
Aşezat în patru scânduri,
După care punem cruce.

definiţie epigramatică de Virgil Petcu
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul măceşului

În noapte, în bătaia lunii
Visa măceşul singuratic,
În somn îl supărase unii
Zicându-i trandafir sălbatic.

Voia să îşi arate spinii,
Dar n-a făcut-o că e paşnic,
În noapte, în bătaia lunii
Visa măceşul singuratic.

Dintr-o grădină veni grabnic
Un frate ce îi strânse pumnii,
Aşa-i urzit în soarta lumii:
Ca el să doarmă lăturalnic
În noapte, în bătaia lunii.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au murit poeţii

Vouă, celor morţi, arşi, împuşcaţi,
Vouă vă scriu, colegi din tinereţe.
Un torent de pământ se prăbuşi peste voi
şi freamătă - cu freamăt de plante.

E tăcere, nemişcare şi gol
Vârtejuri de pământ, pe jumătate stinse -
Unde este durerea - gurilor moarte
cuvintele să nu le lipsească -

Iată, deasupra, înalt, în trunchiuri
din voi crescute freamătă nopţi şi vânturi,
pentru gurile pline de pământ şi var
în zadar căutaţi cuvinte -

E târziu, prea târziu pentru încătuşate mâini
prin neodihnite furtuni, nopţile să le sfarme.
În zadar pe cei vii îi chemaţi
cu plânsetul şi vaietul vântului.

Târziu, e târziu. Se ghemuiră vânturile
pajişti adânci ademenesc, arome de lumi subterane,
mai departe trebuie să sap sub pământ, mai adânc
până voi ajunge la voi.

Prea târziu, deja e prea târziu. Trebuie să tac,
depăşit şi uitat. În ochi morţi
se clatină copacii şi cântătorii grauri.
Oarbe torente de pământ se rostogolesc, se rostogolesc

Risipiţi prin rizomi de ferigi,
în rădăcinile mestecenilor şi-n zmeurari sălbatici,
plutim tăcuţi, încotro, pentru ce?
mai departe, tot mai departe - - -

poezie de Tadeusz Borowski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvoare, zbucniţi în lumină

Izvoare, zbucniţi în lumină
aproape prea zorit.
Ce din temeiuri ţâşneşte
senin şi sfinţit?

În nestemată,-n adânc
străluciri făureşte,
şi-n lung răcoros de livadă
smerit ne-nsoţeşte.

Noi, cum îi răspundem
metamorfozei – în cânt?
O, cât de smintit despicăm
undă, pământ!

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet în bătaia lunii

Ies idei în pielea goală
umbra sfârâie-n cerneală

distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (5 aprilie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arme albe

Acestea vor fi cu siguranţă
armele viitorului
dar mult mai albe decât acum,
albe ca merii
în mijlocul verii,
ca o casă de ţară proaspăt văruită
din care se aude
râsetul copiilor

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1920)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surprizele verii

deliciile verii s-au copt în livezi
în grădini curate şi pe vaste câmpii
pe unde îndrepţi ochii poţi să le revezi
zâmbesc lucind în soare, bucură copii.

caise şi cireşe ispitesc prin pieţe
vara ne răsfaţă cu arome de vacanţă
povestiri de vis scrise-n letopiseţe
în cartea iubirii cu albastră nuanţă.

atâtea bucurii în flux nemărginit
fericiri sublimate în rodirea de viaţă
rămânem vrăjiţi la plus infinit
de Paradisul verii care ne răsfaţă.

în rodnicia vremii tot omu-i împlinit
cerul recunoştinţei străluceşte pe faţă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţile lunii [Tristesses de la lune]

E seară şi luna visează în tihnă
Precum o frumoasă pe perne întinsă,
Ce mângăie tandru, în clipe de-odihnă,
A sânilor formă cu mâna-i distinsă.

Pe dosul cascadei de fină mătase
Murind, în leşinuri adânci, funerare,
Îşi plimbă privirea pe vise lăptoase
Ce urcă-n azur ca o gingaşă floare.

Şi când pe Pământ, în langoarea-i nespusă,
Ea lasă să-i cadă o lacrimă-ascunsă,
Un pios de poet, fără somn şi rebel,

Prinde lacrima-n palmă, cu chipul ei pal,
Irizată ca bobul de piatră de-opal
Şi de soare-o ascunde în suflet la el.

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas

deodată
am auzit copacii
alungindu-şi umbra
pe pământ

ca o melodie
cu braţele reci

pasul meu trece în gol
împins de pleoapa
ce a strâns
visul
într-un bob de nisip

pluteşte nevăzutul
prin frunze oarbe
absorbind
depărtări după depărtări

cuvântul îţi este lacrima suptă din gheară
ah!
rotunda melancolie
izvorâtă din propria ţărână
s-a rătăcit azi
în mine

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... şi iar te-am visat tot aşa de senină
ca zarea albastră din ochii adânci
ca marile lunii când suplă şi plină
lin trece din noapte în creastă de stânci...

catren de Iurie Osoianu (23 noiembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis scurt

Sângele îţi flutură pe buze o eşarfă
Precum pânzele unui crepuscul pe oceane
Între perne trupul tău cântă ca o harfă
Iar părul te înfăşoară în liane

Îţi adânceşti piciorul de bronz printre petunii
Pe gleznă ţi se aşează o fantoşă de foc
Parfumul ei te-adoarme pe hamacul lunii
Şi îţi aprinde-n suflet fluiere de soc

Dar cum te mişti din patul de mărgean
Se desprind coralii emigrând pe spumă
Trupul tău se-nalţă lavă din vulcan
Eu te-aştept în piatră tu mă rechemi în humă.

poezie clasică de Constantin Nisipeanu din Spre ţara închisă în diamant (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ de Luceafăr

Pământ de Luceafăr,
De Ev îndrăzneţ,
De visului teafăr
Sublim Voroneţ.

Nu ştii pe greceşte,
Engleză, latină,
Cum ştii româneşte,
Să dăinui lumină...

Trăind de izvoare,
Carpaţi luminând,
Ai stins revărsare,
De zei, fulgerând...

Nici stele de vină,
Nici soare de jar
N-au fost mai lumină,
Mai dârz temerar...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Gheorghe Ion Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţa

Sufletul în multe rânduri
Mi-a rămas în aşteptare
Ca o minte fără gânduri
Ca un trup fără picioare.

Dumnezeu în rânduri multe
Mi-a venit în aşteptare
Neputinţa să-mi asculte
Ca pe-o binecuvântare.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul frunzelor călătoare

Priveşti copacii tineri dimprejur,
cu frunze verzi ce-n vântul serii cântă,
sub cerul ce se schimbă din azur
în roşul de apus ce te-nspăimântă.

E prea mult foc: în cer, în frunze moarte,
iar toamna care vine nu aşteaptă
ca visul frunzelor să te mai poarte
spre încântări divine înc-o treaptă.

Îţi laşi privirile să curgă-alene
pe ape reci, cu visul tău plutind
în frunze călătoare prin ravene
din amintirea verii răsărind.

Sunt încă verzi pe unde cristaline
ce le adună-n timpul care vine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăte adânci

genele tale calde, lungi chemări
sunt aripi ce aşteaptă depărtarea
o zare albastră văd ochii tăi
când păsările strigă-nsingurarea

coapsele tale, freamăte adânci
ascund tăcerea când pe ape treci
o şoaptă mai răzbate dintre stânci
când zorii ne destramă-n spade reci

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi

la noi copacii
au luat drumul străinătăţii
poate că s-au dus
să-i urmeze pe
dezrădăcinaţii
ce-şi caută norocul
printre bogaţii lumii
se vor întoarce
sub formă cenuşă
sau sub formă de mobilă
de scânduri
de patru scânduri...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terra – planeta albastră; frumoasă, animată, plină de viaţă, de plante şi multe fiinţe, mai mici sau mai mari; din nefericire şi de oameni...

aforism de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!