
Allegretto
Pe țărmul cu alge
Tot sezonul estival
Freamătă teribil
Iar cel hibernal
Și mai acătării
Din valuri în valuri
Se transmite freamăt
Murmur din murmur
Fără de sfârșit
Ecou peste vremuri
Cu iz de zbucium
Peste ecouri suprapuse
Neastâmpăr duios
Cât permite oceanul
poezie de David Boia (26 iunie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sfârșit, poezii despre ocean sau poezii despre iarnă
Citate similare

Murmur de izvoare
Simt foșnetul codrilor de-aramă,
Doinele de dragoste, de dor,
Transmise printr-un ecou nemuritor
Și în climat de-ozon cuceritor.
Ascult tunetul de peste două ere,
Ce-a strâns zbucium și mângâiere,
Ecoul său rămâne mut,
De freamăt nou, de început.
Pe masa stâncilor de piatră
Aud doar murmur de izvoare
Și zbucium din străvechea vatră,
Din melodii nemuritoare.
Văd fulgere căzând din soare,
Pe fruntea lunii călătoare!
sonet de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre timp
- poezii despre stânci
- poezii despre păduri
- poezii despre muzică
- poezii despre iubire
- poezii despre Soare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Plânge în inima mea
Plânge în inima mea
Cum plouă peste oraș;
Ce-i tristețea aceasta grea
Răul ce inima-mi ia?
O, dulce murmur de ploaie
Pe acoperișe și-n zare!
În inima ce se îndoaie,
O, cântecul, murmur de ploaie!
Plânsul noimă nu are
În inima ce mi se frânge.
Ce? Nici o trădare?
Jalea noimă nu are.
Un chin e fără măsură
Să nu știi de ce,
Fără iubire și ură,
Suferi peste măsură.
poezie de Paul Verlaine, traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Vlad Chirinciuc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre plâns, poezii despre ploaie, poezii despre trădare, poezii despre tristețe, poezii despre oraș sau poezii despre inimă

Plânge în inima mea...
Il pleut doucement sur la ville -
Arthur Rimbaud
Plânge în inima mea
Cum plouă peste oraș;
Ce-i tristețea aceasta grea
Răul ce inima-mi ia?
O, dulce murmur de ploaie
Pe acoperișe și-n zare!
În inima ce se îndoaie,
O, cântecul, murmur de ploaie!
Plânsul noimă nu are
În inima ce mi se frânge.
Ce? Nici o trădare?
Jalea noimă nu are.
Un chin e fără măsură
Să nu știi de ce,
Fără iubire și ură,
Suferi peste măsură.
poezie celebră de Paul Verlaine din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare. Un zbucium nesfârșit de valuri.
David Boia (19 iulie 2021)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sezonul hibernal aduce multe hibe.
calambur aforistic de David Boia (24 decembrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre iarnă

* * *
valuri valuri valuri
și tot pământul peste val.
a trecut un soare
scăldat prea mult de raze.
poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut sau poezii despre Pământ

Lumina
sunt trup însângerat
la răscruce de ceruri
cădeau ploi de suflet
peste neantul întunecat
eram lutul înfrigurat ce căuta adierea
în pasul amintirilor ce se scurgeau
era întuneric în lume
se stingea lumânarea în palmă
a oftat
mi-era somn și vroiam să plec
rătăcit pe ascunse cărări
scriam pagini pe cer în palpitații divine
picurau eternități pe trupul cunoașterii
eu înnodam firul din lacrimile plânse
aruncasem primăveri peste valuri
să înmugurească aripi în zori
să zbor la izvor în murmur de șoapte
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre zbor
- poezii despre lumină
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- poezii despre primăvară

Poemul mării
O mie de mile dincolo de-acest zid bătut de soare,
Undeva valuri răcoroase peste nisipuri se scurg lent,
Mareea la reflux abandonează pământul indolent
Cu un murmur prelung și muzical, o îngânare;
Sub proaspăt vânt, se-înalță și cad valuri, lansând în aer gustul sării,
Iar pe platoul stâncilor, cu fulgi de spumă albă, ninge
Deși-s departe de țărm, aud și știu cum apa-n pietre se înfige
Pentru că eu de la-început născută-am fost iubita mării.
Aș vrea dacă-aș fi acolo și peste mine-ar trece cu voalu-i sidefiu,
Cu recea-i insistență mareea, cuprinzătoare cât o lume,
Răcorind starea-aceea fierbinte căruia suflet îi zic oamenii pe nume
Cu refluxul să plec, să mă pierd în depărtare și să fiu
Mai puțin decât cea mai minusculă scoică pierdută-n mare,
Mai puțin decât, stinsă, chemarea unui albatros în zare.
poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre poezie, poezii despre nisip, poezii despre ninsoare sau poezii despre alb

Mister pe plajă
Amintiri trase la mal
Idei fertile
Zâmbete în derivă
Speranțe peste valuri
tanka de David Boia (15 martie 2014)
Adăugat de anca petru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zâmbet, citate despre plajă, citate despre idei sau citate despre amintiri

Deservent
Ca un câine nou
Treceam
Peste slăbiciuni
În slalom
Pentru un nou job
Când am zărit marea
La reflux
Un loc de bălăceală
Plină de noutăți
Acoperită de valuri
Fără de astâmpăr
Cu fenomene magnetice
Cu figuri platonice.
poezie de David Boia (11 august 2021)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre magnetism sau poezii despre câini

Toamna în valuri
Picură în zori bruma
Din tălăngi albe
Broderii minunate
Peste întinderi verzui.
tanka de David Boia (22 octombrie 2015)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre verde, citate despre toamnă, citate despre brumă sau citate despre alb
Lied rar
Palid, palid, palid,
Trec printre blesteme
În crâșmă e larmă,
Bulevardul geme,
Palid, palid, palid...
Ninge, ninge, ninge...
Îngeri cad din zare
Crivăț dând alarmă,
Ce destrăbălare!
Ninge, ninge, ninge...
Roiuri, roiuri, roiuri...
Fețe zgribulite
Trec pe lângă mine
Vor un ceai fierbinte,
Roiuri, roiuri, roiuri...
Murmur, murmur, murmur...
Pun de-o caterincă
Liceeni zburdalnici
Nu le zic nimică,
Murmur, murmur, murmur...
Sigur, sigur, sigur...
Mi se-nfundă drumul
Cui, mă rog, să-i pese!?
A murit nebunul,
Singur, singur, singur...
Palid, palid, palid...
Îngeri cad din zare
Uite cum mai ninge,
Ce destrăbălare!
Palid, palid, palid...
parodie de Constantin Ardeleanu, după George Bacovia
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre nebunie, poezii despre lieduri, poezii despre liceu, poezii despre crivăț sau poezii despre ceai

Tranziția
Pentru copii, mamă și tată,
Țara-i o mare agitată,
Carpații străjuiesc drept maluri,
Scumpirile vin... valuri, valuri!
epigramă de David Boia din ziarul "Unirea" din Alba Iulia (28 septembrie 2006)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre tată, epigrame despre mamă sau epigrame despre Carpați

Ninge
fulgi albi, fulgi pufoși atârnă de nori
e iarnă, e frig și e ger
timpul iar grăbește, vremuri se mai frâng
plutesc pe o barcă, eu, o femeie, un gând
pe buze cerni stele
fuge iubirea pe valuri haihui
undeva, pe țărm, un oftat
mă opresc, tu surâzi
un sărut, un nou început
ce frumoasă ești
albă, inocentă și pură
vâlvătaia privirii, e sânge, e foc, e șuvoi
mângâi coapse unduite pe ape
rătăcit în intensitatea curburii
cântă vântul, zboară pescăruși peste zare
sărută-mă femeie în mare
valuri te prind, te cuprind
și te strâng în brațe de foc
offf, în viața asta fără de noroc
freamătă vântul în valuri
vreau buze, vreau trupul, vrea timpul să curgă între noi
să adormim apoi în tainicul drum
hai cântă femeie, o dată, îți cer
să fii a mea în astă noapte, mai cer
femeie, duioasă făptură, înger în cer
să împletim din măinii o scară spre cer
hai vino iubito, hai vino lumină
ochii să îi sorb în zorii noi primăveri
să te iubesc în viscolul din noi
mai ninge femeie, ne ninge pe noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol sau poezii despre viață

Cântecul nopții
E-un tremur printre razele de lună
și nicio stea pe cer. E-așa pustiu
încât, în noapte, par că se adună
oștirile trimise din neviu.
Se-agită-n murmur tainic printre ramuri
o adiere stranie de vânt,
iar peste lac, în valuri fără hamuri,
aleargă bidiviii de spăimânt.
E-o noapte neagră, noaptea cea mai noapte,
și se cufundă în tăceri prea mult.
Mi-e dor de stele, foșnete sau șoapte
pe care-n întuneric să le-ascult.
A-nfăptuit el, dorul, o minune?
Nu știu ce-a fost când au plecat, tiptil,
și umbrele, și norii, dar pot spune:
privighetoarea a-nceput un tril.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre tăcere, poezii despre privighetori, poezii despre nori sau poezii despre negru
* * * (În visul tău să mă strecor)
În visul tău să mă strecor
Să fiu cu tine pas cu pas
Cum râurile-ngheață
Și sufletu-mi asemenea
Atunci când
Îmi oprești al aripilor zbucium
Căci o dogoare e
E zumzet, cântec
Foșnet
Și valuri cu răcoare
Și iz amar de alge
poezie de Mihaela Cătană (octombrie 2005)
Adăugat de Mihaela Cătană

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare sau poezii despre aripi

Rondelul curge ca un soare
Curge cu soare peste noi
Și-n valuri dezgolim păcate,
Coapsele vii și sânii goi,
Rebeli țipând... a libertate.
De sâmbătă... până spre joi,
Deși ispitele-și dau coate
Curge cu soare... peste noi
Și-n valuri dezgolim păcate.
Timpul renaște-n amândoi,
Remodelând clipe uitate
Și aducând răcori de ploi,
Pe aripi de complicitate,
Curge cu soare... peste noi.
rondel de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre sâni sau poezii despre libertate

Variațiuni
Vin vremuri
volatile
vin vești
versatile
vin varietăți
variabile
vin vise
virtuale
vin valuri
vibrante
vin veleități
veritabile
vin verslibriști
venerabili
vizionari
vijelioși.
poezie de David Boia (11 aprilie 2016)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viziune
U
U-u-u-u-u...!...!...!
Urlet diagonal izbit în ecouri
de pereții
peșterii
sinelui
tău
chiot de disperare,
scrâșnet de nostalgie,
inhalare de valuri...
și valuri...
de vid
nuanțele violet ale întunericului
... scobindu-ți orbita până la os
u și u
din Nu
din Tu
poezie de Șerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre speologie

Glasul sirenei
Când sub luciul lunei apa e mai albă ca zăpada
Urmărim corăbii grele sau triremele subțiri
Nopți întregi... și marinarii ne cred poate năluciri,
Lopătarii fără suflet din Sidon sau din Hellada.
Nu aud cântarea noastră dureroasă cum învie,
Nu văd trupul nostru fraged mângâiat din val în val,
Pentru dânșii el e spumă sau spinare de narval,
Căci nu știe azi vâslașul marea toată că e vie.
Dar tu care stai pe proră, pe trirema triumfală,
Tu, ce cânți și chemi trecutul peste vremuri domnitor
Glasul tău prin zări se-afundă ca un bucium sunător
Din ecouri în ecouri sub tăcerea siderală.
Și sirena ce ascunde o femeie și o zeie într-un trup
Cum nu e altul nici în cer, nici pe pământ,
Goală va ieși din valuri, din al mării larg vestmânt
Ca femeia de frumoasă și eternă ca o zeie.
poezie celebră de Ion Pillat din Eternități de-o clipă
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre marină, poezii despre femei sau poezii despre zăpadă